Skip to content

Istoria fãrã perdea: Daco-getii, niste briganzi nomazi si poligami ?…

January 9, 2013

Image

[Boulanger, Marché d’esclaves à Rome (1888)]

Scrie marele nostru istoric A.D. Xenopol, in Istoria Românilor (caracterizata de Calinescu drept o opera “completa, mereu buna, pusa pe baze solide“) ca daco-getii erau niste tîlhari semi-nomazi si poligami, ba care chiar, potrivit multor surse antice, isi vindeau surplusul de copii, in special fetele, ceea ce n-ar fi nicio noutate si niciun scandal, obiceiul fiind atestat si la slavii vechi, etc.

Dacopaţii se vor ineca citind acestea, insa Xenopol  ne indica si sursele : “Menandru [care era Get de origine], in niste versuri raportate de Strabon, spune :

“Tracii toti, si dintr-insii Getii mai cu seama,

Noi toti (caci cu falã din ei mã prenumãr)

Nu suntem tocmai modele de moralitate :

Caci niciunul din noi nu se multumeste

Nici cu zece femei; mai multi duc unsprezece,

Altii douasprezece si inca si mai multe.

Iar care nu poate sa aiba peste patru

Sau cinci, se crede ca acela a trecut prin viata

Fara sa fi gustat placerile conjugale.”

La fel, “Solinus ne spune ca “Getii socotesc drept lucru de onoare casatoria inmultita“.

“Alaturi cu poligamia”, continua Xenopol, “se vede ca femeile trace, gete si dace nu prea aveau moravurile severe, si cum ar fi putut sta lucrurile altfel, cind era la ei obiceiul atestat ca parintii sa-si vinda fiicele la straini si si isi invoiau fetele a umbla liber cu orice barbaţi, pãzind sub un control mai aspru numai femeile pe care le cumpãrau. De aceea gasim intr-o inscriptie din Tracia mentionat anume ca ar fi dedicata parintilor legitimi ai celui ce o pusese, ca si cind o asemenea imprejurare ar fi fost o exceptie.”

Mai scrie onestul nostru Xenopol ca potrivit tuturor izvoarelor antice, teritoriul de la nord de Dunare a fost initial locuit de sciti si agatîrsi iranieni si ca daco-getii, popor tracic, au invadat treptat nordul Dunarii venind de la sud, trecînd in valuri fluviul si impingindu-i pe iranieni (ceea ce ar explica foarte bine relatiile subterane dintre românã si albanezã.

(Despre relațiile românei cu albaneza -text pe care l-am publicat intr-un studiu aparut in Essays in Memory of Ioan Petru Culianu (Bucuresti, Nemira, 2001),  poate fi citit in rezumat aici :

https://www.facebook.com/note.php?note_id=229309630419924 )

“Getii”, urmeaza Xenopol (neimaginand ca un secol mai tarziu avea sa inceapa protocronismul si dacopatia cu “sintem aici de un million de ani”, etc.) “Getii erau un popor pe jumatate nomad, caci Herodot spune despre Traci ca “ei privesc ca cea mai mare onoare a nu munci; a ara pamantul este pentru ei tot ce poate fi mai injositor, dar a trai din prada socot ei ca este indeletnicirea cea mai nobila” (Herodot, V, 6… unul din fragmentele alea care ne sint ascunse in manualele de istorie). “Se vede deci”, continua Xenopol, “ca Getii practicau putin agricultura si ca traiau ca popoarele nomade, mai mult din pradaciunile vecinilor.” (Xenopol, Istoria românilor, vol. I, Formarea Nationalitatii Române)

Concluzia: Cucerirea Daciei de catre Traian = o operatiune de politie.

——————–

Advertisements
32 Comments
  1. Buna ziua.
    Am citit articolul dvs. Mi s-a parut interesant si instructiv, mai ales prin prisma experientei personale – am lucrat mai multi ani in Kosovo, pozitie in care am avut contacte intense, directe si consistente, cu limba albaneza (prin colegii kosovari si prin interlocutorii locali). Apropo, termenul “mal” (munte) in albaneza este folosit si ca nume propriu – unul dintre translatorii mei are un baiat botezat Mal…

    Observ ca insistati sa explicati legaturile dintre albaneza si romana (citez) “numai printr-un lung trecut comun al vorbitorilor celor douå limbi”. In acelasi timp, il citati pe Noel Malcolm, cu a sa Kosovo. A Short History (pe care o detin si am citit-o, ca sa zic asa, la fata locului 🙂
    Sa inteleg ca sustineti, precum Malcolm, opinia potrivit careia limba romana (si poporul roman, sau mai bine zis proto-romanii) s-au format alaturi de limba albaneza (si poporul albanez) in zona Kosovo/nordul Albaniei, de unde primii ar fi emigrat catre Dunare si peste aceasta, in timp ce ultimii ar fi ramas pe loc?

    Va intreb cele de mai sus pentru ca am observat ca nimeni in Kosovo (ma refer la interlocutorii albanezi, dintre care multi mi-au devenit prieteni si cu care am putut vorbi deschis despre multe lucruri) nu sustine aceasta idee, desi i-ar avantaja net in confruntarea istorica privind drepturile asupra Kosovo pe care o desfasoara, de multa vreme, cu sarbii. Unora li s-a parut de-a dreptul ridicola, din mai multe puncte de vedere. Unul ar rezulta din comparatia dintre marimea poporului roman (cel care ar fi parasit “vatra” de formare…) si numarul mult mai mic de albanezi (ramasi pe loc?…), in conditiile in care obiceiurile si traditiile albaneze incurajeaza de secole un spor demografic sensibil mai mare decat al oricarui popor balcanic, inclusiv romanii. Semne de intrebare ridica si amploarea presupusei deplasari de la sud la nord a respectivilor proto-romani (a carei amploare nu ar avea corespondent in istorie si care ar fi mers in contra directiei migratiilor – de la nord si est la sud si vest…). Nu in ultimul rand, deosebirile culturale evidente intre romani si albanezi sunt demne de luat in seama si le mentionez pentru ca, la randul dvs., ati pomenit de Kanun-ul atribuit “ducelui” (din) Dukagjini: nimic similar nu ne-a ramas de la (proto)romani, nici macar (sau cu atat mai putin) in traditia orala…

    Legat de aceste deosebiri culturale, ele sunt masiv reprezentate mai ales la nivelul povestilor si basmelor populare. Vorbiti despre etimologia cuvantului “zana”, comuna in romana si albaneza (apropo, si in sarba). Cred insa ca, daca vorbim despre un presupus contact direct si de durata intre cele doua popoare, ar trebui sa ne mire lipsa de sincronizare la nivelul mitologiilor celor doua parti: zanele albaneze sunt creaturi puternice, razboinice, care pot face si bine dar si rau si care se delecteaza (si incurajeaza) faptele oamenilor viteji, inclusiv discursurile belicoase ale acestora. Albanezii spun chiar “puternic ca o zana” si s-au mirat de amuzamentul meu la auzul acestei expresii, astfel incat a trebuit sa le explic ca in mitologia romaneasca, zanele sunt creaturi eterice, frumoase, fecioare mai degraba interesate de insotirea cu muritorii decat de lupte… Nu in ultimul rand, la acel moment stiam deja ca acelasi cuvant “zana” este prezent in limba sarba, cu semnificatia de “sotie, nevasta” (zena), ceea ce a accentuat comicul zicalei albaneze… Un alt detaliu: la albanezi, zanele ii impietresc cu privirea pe dusmanii lor, in timp ce zanele noastre ii orbesc pe cei care le incalca teritoriul.
    Un alt mit care lipseste la noi este cel al copilului rezultat din relatia dintre un vampir (barbat) si o femeie. Albanezii il numesc pe acest copil “djampir” sau “dhampir”, iar vampirul-tata este numit si karekanxhol (care vine, din cate mi-a spus un profesor de albaneza din Pristina, de la grecul kalikantzaros, un soi de spiridus rau-voitor, care traieste sub pamant si iese de Craciun, sa joace feste urate muritorilor). In comparatie, la noi exista moroi si strigoi (creaturi apropiate de ideea de fantome, spirite ale mortilor), care insa nu sug sangele victimelor umane si nici nu copuleaza cu acestea, ci doar le secatuiesc de energie – uneori, nelasandu-le sa doarma prin tipetele si strigaturile (de unde si strigoi) pe care le scot – si pe care se pare ca le avem in comun cu mitologia slavilor (sarbi, rusi, polonezi).

    Nu voi insista mai mult. Voi mai spune doar ca sustin folosirea lingvisticii drept instrument important de cercetare a istoriei, insa nu cred ca ea singura ar putea lamuri toate enigmele trecutului. In opinia mea, lingvistica ar trebui pusa in relatie cu restul detaliilor si faptelor cunoscute si/sau banuite, respectiv evolutiile si fenomenele sociale care ar putea aduce lumina asupra trecutului. In cazul de fata, cred ca ne putem referi, inca de la momentul ocuparii Daciei de catre romani si pana la sosirea triburilor slave (sarbi) la sud de Dunare, ulterior a celor maghiare in Transilvania, in ideea existentei unei populatii romanizate in intreaga zona de la centrul (Kosovo) catre nordul peninsulei Balcani (nordul Dunarii), la care romanizarea s-a facut peste substratul traco-ilir de baza. La aceasta populatie romanizata, aflata la nord de Dunare, eu cred ca s-au adaugat (potrivit profesorului Neagu Djuvara) valuri consistente de migratori cumani si slavi, din care au rezultat, treptat, romanii de astazi. In acelasi timp, este posibil ca albanezii sa fi preluat si adaptat cuvinte romanesti nu doar prin contactul direct din perioada romanizarii traco-ilirilor, ci si prin intermediul aromanilor/macedoromanilor din sudul Dunarii, gratie deplasarilor acestor populatii a caror contributie la istoria Balcanilor nu este inca pe deplin cunoscuta si apreciata.

    Inteleg retinerea cu care priviti exagerarile lingvistilor (si multor istorici) romani privind etnogeneza poporului roman (profesorul Djuvara le resimte si domnia-sa, atunci cand vorbeste despre rolul cumanilor in “descalecarea” Tarii Romanesti), dar incapatanarea colegilor dvs. in a lua in considerare legaturile romanei cu limba albaneza nu trebuie considerata automat ca fiind o dovada in sprijinul altor ipoteze, ele insele hazardate. Va este cunoscuta, cred, asertiunea care spune ca o teorie imperfecta este adesea inlocuita de una care nu este neaparat adevarata, ci doar eronata intr-un mod mai subtil.
    Asa cum le-am spus si albanezilor, dar si sarbilor din Kosovo, doar Dumnezeu stie tot trecutul, drept pentru care ar fi bine sa-l lasam in seama Lui si sa ne concentram pe lucrurile prezente care ne aseamana, nu cele trecute care ne-ar putea desparti. In acest sens, consider demersul dvs. cat se poate de nimerit, deoarece atrage atentia asupra legaturilor romanilor cu Balcanii, pe nedrept neglijate in ultimele decenii, (si) ca urmare a obsesiei integrarii cu Occidentul. Va incurajez, in acelasi timp, sa va pastrati rezerva stiintifica – lucru pe care Noel Malcolm (in opinia mea, dar si a altor istorici occidentali) nu a reusit sa-l faca vis-a-vis de conflictul dintre albanezi si sarbi.

    Va cer scuze ca nu dau numele meu in aceasta postare, din motive strict legate de pozitia publica in care ma aflu. Dar adresa de e-mail este activa si pot fi contactat oricand prin intermediul acesteia.
    Cu stima,
    SS

    • Buna seara si va multumesc pentru frumosul mesaj. Va voi răspunde mai in detaliu pe email, acum o fac doar foarte rspid, insa va atrag atenția deja asupra unor erori care, luate fiecare in parte, nu ar părea importante, dar care luate împreuna pot falsifica perspectiva.

      Foarte rapid, o liste de argumente inacceptabile: opinia unui popor despre originea sa nu are nicio importantă pentru lingvist. Afganii se consida un fel de arabi si se mira când li se spune ca limbile lor sint inrudite cu cele germanice, slave etc… adică indo-europene. Faptul ca albanezii nu se considera apropiați de romani nu are nicio relevanță. Arabii tremură de oroare si refuza sa accepte ca sint inruditi cu evreii, si totuși limbile sint extrem de apropiate.

      Discrepanta intre dimensiunea celor doua popoare, roman si albanez, nu are de asemenea nicio relevanță. In munții Pamirului se vorbesc limbi iraniene foarte diferite de persană, insa vorbite uneori doar de câteva sute de persoane. Limba frizona, vorbiti de câteva sute de mii de oameni e inrudite cu germana vorbiti de 80 de milioane etc…

      Mitologiile diferite nu constituie de asemenea un argument, iar Kanunul lui Dukagjini datează din Evul mediu, cu mai mult de jumătate de mileniului de la data separarii postulate a romanei de albaneză. Tot asa, mitologiile indienilor si iranienilor au fost de la origine total diferite si dusmane una alteia, dar sanscrita si avestica erau limbi surori.

      In sfarsit, ca sa vedeți de inselatoare pot fi apropierile făcute fără o metoda lingvistica precisa, žena sârbo-bulgaro-rusā nu are nicio legatura cu zîna românească sau cu zana albaneză. Acel ž din žena e de altfel identic cu J, pronuntat ca in romana Sau franceza. Žena e termenul generic in limbile slave pentru “femeie” si are de altfel corespondenti in majoritatea limbilor indoeuropene, insa zîna romana si zana albaneză vin direct din latineasca Diana, lucru dovedit de multă vreme prin evoluția, in conditii tulburi, a latinescului D- palatalizat la initială (inainte de e si i) in Z-, precum in deus – zeu, dicere – a zice, decem -zece… Asa incat Diana – zana… Mimic de-a face cu slavonescul žena.

      Nu luati insa asta, va org, ca pe o criticã aroganta, cum mi se întâmplă de multe ori, căci ma bucur foarte mult sa va vad interesul.

      —–

  2. Va multumesc pentru replica. Nu ma deranjeaza deloc observatiile dvs., cu atat mai mult cu cat va respect competentele in domeniul lingvisticii. Desigur, exercitiile mele de analiza sunt la nivel de amator si oricum nu vizau zona lingvisticii, ci pe cea a culturii populare. Observatiile mele nu aveau ca scop sa contrazica constatarile dvs. specializate, ci sa ridice semne de intrebare asupra concluziei sugerata de dvs. (de unde si citarea de la inceputul postarii).

    Sunt de acord cu dvs. ca pentru un lingvist nu trebuie sa conteze decat mecanismele si evolutiile limbii/limbilor studiate. Este vorba, la urma urmei, despre obiectivitatea stiintei. Cu totul altfel stau lucrurile atunci cand concluziile dintr-un domeniu sunt extrapolate cu prea multa incredere asupra unor zone delicate in care – cu scuze ca va contrazic – conteaza foarte mult ceea ce cred oamenii – atat de mult incat actiunile lor violente au creat oportunitati profesionale pentru specialisti in reabilitarea zonelor post-conflict (printre care am avut ocazia sa ma numar, in Kosovo si, anterior, in Bosnia-Hertegovina). Astfel, intentia mea a fost sa va atrag atentia asupra riscului care apare atunci cand concluziile lingvistului ies din zona limbii si sunt folosite la sustinerea de ipoteze discutabile privind fenomene istorice care nu (mai) au legatura doar cu linvistica si care necesita analize extinse aplicate asupra altor domenii ale evolutiei societatii umane.

    Concret, in ceea ce priveste articolul dvs., am ramas cu impresia ca sustineti ipoteza promovata de Noel Malcolm cu privire la etnogeneza comuna a romanilor si albanezilor in zona Kosovo/nordul Albaniei (impresie intarita chiar de citarea, de catre dvs., a autorului in cauza). Personal, nu cred in valabilitatea acestei ipoteze, care mi se pare cat se poate de hazardata. Desigur, nu sunt lingvist, istoric sau arheolog, deci nu pot aduce argumente din aceasta zona. Pot folosi insa un instrument din zona mea de competenta: reducerea la absurd, respectiv acceptarea ipotezei ca adevarata si verificarea consecintelor acesteia, pentru a pune in lumina contradictiile de substanta.
    Asadar, proto-romanii pleaca din Kosovo/Nordul Albaniei (de ce?) si strabat peste o mie de kilometri, probabil timp de ani buni, in contra directiei de deplasare a popoarelor migratoare (!) pentru a ajunge intr-un spatiu (Dacia nord-dunareana, inclusiv Transilvania) locuit sau nu (daca da, de cine? de dacii liberi, neromanizati? de migratori? daca nu, atunci de ce era nelocuit? toata populatia se retrasese odata cu trupele lui Aurelian si apoi, sute de ani, la nord de Dunarea n-a mai trait nimeni?) dar in care foarte rapid ajung sa fie majoritari in pofida presupusilor localnici (necunoscuti) si chiar a unor populatii razboinice venite ulterior, precum in Transilvania (maghiarii) sau care prefera, precum sarbii si bulgarii, sa se aseze la sud de Dunare (de ce? la nord era zona stearpa? era mai frig?). Last but not least, in afara de limba, ce ne mai leaga de presupusii nostri frati albanezi?

    In lumina intrebarilor de mai sus, ipoteza de plecare nu capata mai multa credibilitate decat urmatoarea teorie: in Balcani, cucerirea romana si romanizarea i-au vizat atat pe tracii din bazinul Dunarii (cu dacii nord-dunareni) cat si pe ilirii aflati mai la sud, insa ultimii (stramosii albanezilor) au rezistat mai bine la penetrarea limbii latine pentru ca au fost ajutati de relieful accidentat al zonei Kosovo/Nordul Albaniei; practic, o limba proto-latina cu dialecte regionale se formase deja in Balcani, din nordul Dunarii pana pe coasta albaneza a Adriaticii; apoi, sosirea slavilor si asezarea lor in sudul Dunarii asimileaza populatia romanizata din regiunea respectiva si creeaza, prin separare, doua zone romanizate relativ diferit (la nord de Dunare si in sudul Serbiei/Albania), dar in care limbile vorbite (romana si albaneza) pastreaza numeroase cuvinte similare si inrudiri gramaticale capatate in timpul romanizarii; peste proto-romanii din nordul Dunarii vin, apoi, valuri de migratori care adauga la etnogeneza diverse elemente, influentand inclusiv limba, in timp ce albaneza isi pastreaza, cu dificultate, nuanta de latinitate, in fata presiunii limbii sarbe. Astazi, cele doua limbi sunt inrudite atat gratie substratului traco-ilir, cat si romanizarii relativ simultane si rezistentei popoarelor respective la slavizare – romanii prin numar, albanezii prin spiritul de clan, oportunismul cu care s-au convertit masiv la islam si dificultatea terenului ocupat (muntilor de la granita Kosovo cu Albania li se spune, in sarba, “Prokleti”, adica “Blestemati”…). Intr-o reprezentare vulgara, va rog sa va imaginati doi romani de azi, un moldovean si un transilvanean, care pleaca la munca in Spania, de unde vin apoi cu rudimente de limba spaniola, pe care le transplanteaza in limba lor, pentru a parea mai interesanti fata de rude si amici… De ce trebuie sa tragem concluzia ca in Spania au locuit impreuna si au muncit in aceeasi fabrica?

    Asadar, parerea mea este ca observatiile dvs. de natura lingvistica (corecte, sunt convins) asupra legaturii dintre albaneza si romana pot sustine si alte teorii privind etnogeneza romanilor decat cea sustinuta de Malcolm. Apropo, de dragul exercitiului, de ce nu postulam ca albanezii sunt de fapt daci din Muntii Carpati, eventual niste triburi dezradacinate de primele valuri de migratori, care s-au indreptat si asezat catre o zona muntoasa accidentata din Balcani (Kosovo, nordul Albaniei) de unde s-au revarsat apoi, cand sarbii au fost ingenuncheati de otomani, catre sudul Serbiei si tarmul Adriaticii, incurajati de aliatii lor (deveniti si coreligionari) turci?

    Inchei, in aceasta nota glumeata, si va salut cu stima,
    SS

    PS: O observatie finala privind subiectul Kanunului albanez: chiar daca el a fost datat ca aparand ca text coerent undeva in jurul sec. al XV-lea, prevederile continute de acesta se bazeaza pe traditii, obiceiuri, simboluri si cutume ce merg mult in istoria albanezilor, pana la Epoca Bronzului (potrivit istoricilor). Cand m-am referit la inexistenta unor corespondente intre Kanun si traditiile orale ale poporului roman (presupuse a fi la fel de vechi precum cele albaneze) ma gandeam exact la aceasta perioada premergatoare momentului codificarii textului de catre presupusul conducator al platoului Dukagjini. Cu alte cuvinte, daca cele doua popoare s-ar fi format si ar fi convietuit in acelasi spatiu geografic, timp de sute de ani (cat ar fi durat etnogeneza), ar fi trebuit ca si in cutumele traditionale ale romanilor sa se regaseasca elemente (macar rudimentare) din Kanun. Aceasta este o observatie practica si nu inseamna ca imi asum competente de lingvist atunci cand o afirm 🙂

    • Vă mulţumesc pentru acest comentariu excelent! După ce am citit articolul domnului Alexe despre legăturile dintre română şi albaneză, intenţionam să ridic aceleaşi probleme, însă mi-aţi luat-o înainte. Tema este extrem de importantă şi ar merita discutată în continuare, cu cât mai multe informaţii şi argumente concrete.

  3. ning permalink

    Pe cat de interesant a fost articolul pe,atat de palpitante comentariile; iar despre reducerea la absurd nota 10 cu felicitari, o demonstratie a la carte.

  4. Cam multe idei puse laolaltă. Voi reciti ce spune Xenopol, mare istoric, nonconformist și, ca atare, respins de lumea clișeelor. Cu albanezii am spus și o repet: sînt de origine mai nordică, probabil carpică, în cel mai de compromis caz ar fi inclus, în migrația spre sud, precedînd pe cea slavă, și elemente trace sud-dunărene, cum cred tracologii bulgari (personal, nu cred că traca se mai vorbea la sud de Dunăre în sec. VI, dar ei spun că da). Citiți-l pe Russu și cartea sa din 1995, apărută post mortem. Despre originea nordică a albanezilor vorbea și Hasdeu și, în zilele noastre, marele lingvist italian Giuliano Bonfante (citiți-i Studii române, un must pt toți cei care se preocupă de vechimile zonei, e acum și în română, accesibilă).
    Altfel, sigur, tracii erau un popor războinic, dur, erau – nu am dubii – poligami și nu stăteau bine cu morala creștină, nici nu aveau cum.

  5. Multumesc. Hsdeu nu ea un lingvist si e cu totul depășit.
    Va recomand studiul despre relațiile dintre romana si albaneza pe care l-am publicat deja si al cărui link il găsiți in textul de mai sus.

  6. Da. N-ar fi rău, nu neapărat pt orgoliul meu, să vă aruncați ochii și pe studiile mele, multe sînt gratuite la pagina mea pe unibuc. Veți găsi acolo o listă lungă de certe, probabile ori posibile elemente autohtone.
    Problema originii albanezilor și a albanezei a fost totdeauna o chestiune politică, de aceea mai mereu învîrtită contextual. Da, corect, relațiile românei cu albaneza sînt mai complexe, analiza lor a fost evitată, deoarece s-a presupus că „albanezii sînt iliri”, adică arealul etnogenetic este exclusiv sud-dunărean-dalmat, ceea ce este eronat. Cătălina Vătășescu are lista exhaustivă a elementelor latine ale albanezei și românei.
    Albaneza nu are neapărat fenomene fonetice mai vechi, de multe ori chiar din contra. Alb. ll nu e mai vechi decît rom. r, din contra, acest l lateral emfatic e o evoluție mai nouă. kësulë e împrumut, căciulă e mai vechi (cu l intervocalic, care nu rotacizează în elementele autohtone, cei care susțin altceva nu știu ce spun și nu au analizat problema). Dar e mult de discutat aici.
    Hasdeu nu e deloc depășit pe unele probleme și ar trebui citit mai atent. Sigur, mai greșește pe alocuri, dar rar și, cînd o face, o face elegant.
    stăpîn, copil, vatră, fiindcă veni vorba de ele, sînt tracisme așa de clare, că nu mai comentez. Sînt clare și multe altele, absente în multe liste (giupîn > jupîn, șo, erete etc. etc.)
    La o discuțiune directă mai putem schimba și multe alte idei.

    • Despre “şo” am auzit pentru prima dată de la regretatul profesor Sluşanschi. Încă o dovadă a caracterului “satem” al limbii trace…

      • „șo” este evident înrudit cu lit. šuo „„câine”. Vezi și erete ~ lit. erelis; pis, pisică ~ sl. pes „câine”; bâr ~ sl. beran (pre-indo-european, se pare); presupun că și uș, uși pt a alunga găinile vine tot din substrat, de asemenea țap, mistreț și alte denumiri de animale și de plante.
        Caracterul satem al tracei este dincolo de îndoială, deși unele forme atestă o evoluție centum, probabil ar fi împrumuturi (din celtică? din germanică? din ambele?), vezi și cazurile pereche cârd ~ cireadă (centum~satem, ultimul e slavism? primul înrudit cu eng. herd?) etc. Nu toate formele posibil trace sînt în dicționar, pe atunci nu eram sigur de unele forme, pe altele nu le analizasem…

  7. ESte complet falsă afirmația că româna ar fi preluat „elemente albaneze”, este un clișeu cultivat de unii, inclusiv de Vladimir Orel. Este de asemenea complet falsă ipoteza conform căreia albaneza ar fi un idiom mai vechi, în bloc. Are, e drept, unele elemente arhaice absente în română, de ex. yll „stea”, unde însă acel ll ne arată că provine din *ur- și, de aici, lucrurile devin chiar frumoase, dar nu spun unde duce analiza.
    Cel mai greu lucru în discutarea originii albanezilor și a limbii lor va fi înlăturarea ideii preconcepute că albanezii ar fi neo-iliri și că stau fix acolo de 2 milenii. Ei vin mai de la nord, strămoșii lor au fost, cel mai probabil, ultimele grupuri carpice neromanizate, poate și costoboci erau pe acolo, împinse spre sud unde, eventual, au mai găsit niște traci neromanizați prin Haemus. S-au dus departe, la mare, vecinii cu slavii, dar niciodată împreună cu ei. Așa a fost și acum 1500 de ani, alături de slavi, dar nu împreună cu ei, decît temporar și pe interes politic. Despre toate astea, în cartea scrisă cu Eugen Silviu Teodor despre vechii slavi.
    Pt azi, destul.

    • Astăzi, după ani de studii, cred că albaneza trebuie explicată ca un idiom multistratificat, astfel: 1. un fond autohton ilir romanizat, de tip dalmat; ilira dispare, de altfel, în sec. 2 e.n. și este exclus să fi supraviețuit în coasta romanilor și a grecilor. 2. un fond mai nordic, de fapt nord-estic, de tip tracic, reprezentat, cel mai probabil, de elemente carpice ca rezultat al migrării acestora spre sud, împinși fiind de mișcările slavilor. Rolul carpilor tardivi și al culturii tumulilor carpatici, de sușă nord-getică, trebuie luat în calcul și în glottogeneza slavă.
      Tracologii bulgari consideră că acea componentă tracică ar fi sudică, adică tracii din Haemus. Puțin probabil însă să fi supraviețuit traci pe teritoriul actualei Bulgarii, deși nu este exclus. Există niște studii ale lui Duridanov care, de ex., încearcă să susțină că Plovdiv ar proveni direct la slavii de sud din tracă, din Pulpudeva > Plăpdiv > Plovdiv. Șitu și eu? Posibil, deși eu unul nu prea cred.
      În orice caz, structura specifică a albanezei trebuie să fie de tip neo-trac, nu neo-ilir, cu alte cuvinte albaneza este expresia modernă a limbii trace, cu multe elemente romanice, după cum engleza este un idiom germanic cu multe elemente romanice. Afirmațiile din multe studii, care explică albaneza direct din indo-europeană, sînt complet aiurea. Albaneza nu poate continua decît unul dintre idiomurile antice ale zonei, adică: ilira (și am arătat de ce acest lucru este imposibil), traca (și am văzut de ce acest lucru este cel mai probabil), celtica (nu este idiom de tip celtic), latina (are elemente latine, mai ales de tip dalmat, altele de tip protoromânesc) și greaca (nu are elemente grecești vechi). Deci albaneza este un idiom de structură neo-tracică avînd masive elemente de lexic latin, preponderent dalmat, dar și protoromânesc. Tertium non datur.

  8. Murcian Doru permalink

    Hai sa-i dam cu spumele la gura daca tot te astepti brigandule! Parerea mea e ca ai fata de betiv trac, preacurvesti ca o femeie carpica pe coate si te arzi in cretz de placere dupa ce primesti in cont pitacii dupa fiecare bala pe care o arunci impotriva stramosilor tai nomadule!
    Citezi un Xenopol care face numai o mica analiza pe text si numai ce iti convine evident, auzi la el agatarsii veniti din iran au dat nastere populatiilor tracice, dar aia de unde au venit coaie? Daca spui din spatiul indo-european iti iau vodca din fatza si o arunc la primul betiv de la coltz de strada! Le mai dai si apa la moara imbecililor care vad cum romana se aseamana cu albaneza, arunci in derizoriu tot ce a demonstrat o Marija Ghimbutas si alti ne-dacomani care au analizat izvoarele limbilor europene stravechi!
    Dar imi pierd vremea sa iti dau muisme pe care ar trebui sa le consideri truisme, ca doar esti literat crescut la umbra diacriticelor; facem asa ca e mai simplu, te interesezi de rezultatele studiilor paleogenetice facute de prof. dr. Alexander Rodewald de la Universitatea din Hamburg si Georgeta Cardos referitoare la continuitatea traco-daco-getilor pe meleagurile astea si apoi poti scrie ce doreste mana aia care tremura de mandrie stramoseasca!
    Stii ce imi scapa mie? Pe tracomani, dacomani sau cum tot baliti voi e clar ca ii mana o monomanie de a restabili cumva din vechea istorie pervertita de niste gunoaie sau idioti utili in trecut. Pe voi insa ce va mana din spate, ce inseamna sa va bateti cu nebunii si visatorii, cum va numiti?

    • Invata sa pui virgule, daca te astepti sa citesc. E prea obositor asa.

      • BOGDAN Bobolea permalink

        Se pare ca, desi spuneti ca sunteti lingvist, aveti probleme cu semnele de punctuatie, mai exact cu inexistenta lor. Apropo, la cotrargumentul meu nu ati dati nici un raspuns!!

        (Postarea de mai jos apare sub forma unui comentariu la articolul care incearca sa demonstreze ca tablitele de la SinaIa reprezinta un fals grosolon)

        2. “Regularitatea desenului literelor face improbabila absenta separãrii dintre cuvinte…”

        Contrargumente:

        http://members.bib-arch.org/publication.asp?PubID=BSBR&Volume=8&Issue=3&ArticleID=19

        Twice in recent issues of Bible Review, in otherwise excellent articles, Harvey Minkoff has asserted that “Ancient [Hebrew] manuscripts generally did not leave space between words.”a Writing without word divisions is called scriptio continua, or continuous writing.
        Ancient Greek was commonly written like that. Stone monuments from Athens and other Greek cities, Greek papyri found in Egypt, classical and biblical manuscripts in Greek all show line after line of letters in unbroken sequences.

        http://en.wikipedia.org/wiki/Word_divider

        In Ancient Egyptian, determinatives may have been used as much to demarcate word boundaries as to disambiguate the semantics of words.[1] Rarely in Assyrian cuneiform, but commonly in the later cuneiform Ugaritic alphabet, a vertical stroke 𒑰 was used to separate words. In Old Persian cuneiform, a diagonally sloping wedge was used.[2]
        As the alphabet spread throughout the ancient world, words were often run together without division, and this practice remains or remained until recently in much of South and Southeast Asia. However, not infrequently in inscriptions a vertical line, and in manuscripts a single (•), double (:), or triple interpunct (dot) was used to divide words. This practice was found in Phoenician, Aramaic, Hebrew, Greek, and Latin, and continues today with Ethiopic, though there whitespace is gaining ground.

        Scriptio continua
        The early alphabetic writing systems of Mesopotamia, such as the Phoenician alphabet, had only signs for consonants (although some signs for consonant could also stand for a vowel, so-called matres lectionis). Without some form of visible word dividers, parsing a text into its separate words would have been a puzzle. With the introduction of letters representing vowels in the Greek alphabet, the need for inter-word separation became much less. The earliest Greek inscriptions used interpuncts, as was common in the writing systems which preceded it, but soon the practice of scriptio continua, continuous writing in which all words ran together without separation became common

  9. Flavius Mol permalink

    S S sunteți genial. am citit jumătate din prima postare și am simțit că trebuie să menționez asta!

  10. Flavius Mol permalink

    Foarte frumos.

    Se prezintă opinii, teorii diferite, unele mai cu poatos ca urmare a unei mai mari sigurante a autorilor asupra crezului că ceea ce stăpânesc, teoria citită si acceptată de cei (că le convine) ar fi cea adevărată!
    Eu sunt dornic să aflu toate teoriile toate ideile expuse de alții pe chestiuni asemănătoare după care să aleg pe propria-mi judecată care ar fi adevărul, dar nu neapărat a îmbrățișa o anume variantă.

    Propun să citim teorii fără a cădea în „păcatul” de a ne lăsa manipulați, de a crede orbește acea una și singură teorie pentru că ni se pare confortabilă nouă individual, sau ca neam, ori doar pentru că a fost enunțată de un mare om din trecut, numit sau nu depășit.. pentru că noi in zilele astea avem o deschidere formidabilă fata de situatia celor din trecut, nu ar trebui să tinem partea nimănui, să nu facem lobby pentru nimeni, sa nu fim manipulati de ideile altora..să fim cognitiv independenți.. avem posibilitatea asta..suntem tineri,.vedem că lumea e plină de minciună, am invățat în scoală teorii mincinoase(convenabile unora) știm că părinții noștri și înaintații au pățit la fel.. de să nu fim independenți să cercetăm iar dacă emitem lucrări scrise, ori publicații științifice să ținem cont că scriem pentru viitor, pentru un public mondial, ori cel puțin pentru început pentru un spațiu-public european îndreptățit a cunoaște adevărul..la școală se spnea că rolul istoriei este acela de a nu repeta grețelile din trecut !

    Noi trebuie să avem deschidere spre orice teorie, să analizăm tot, să căutăm dreptatea și adevărul simplu,.. noi( contemporani în 2013) nu mai trebuie să apărăm orbește varianta că noi am fost în trecut cei mai buni, cei mai..de la care au plecat înspre toate zările migratori că noi am făzut și-am dres..dar CARE NOI?? pentru că noi cei de azi suntem alții chiar decât cei de acum 50 de ani, bagajul genetic moștenit? bagajul informațional moștenit? nu valorează nimic dacă nu-l purtăm cu cinste, cu deschidere spre adevăr, analiză, interpretare dreaptă si cognitivă.

    Să facem chiar un exercițiu să zicem că au fost dacii cei mai cei..cum susțin unii.. la ce bun? dacă azi noi ducem in fanatism idei cu nuanțe de extremism, cu adevărat manie(in sensul medical) care nu fac alceva decat să ne izoleze, ca indivizi, să adîncească in manie in depresie pe sustinătorii acestor idei ,uneori cu atata paros in mediul virtual.

    Flavius M.
    Pasionat de studiul particular in domenii ca: Istorie, Lingvism, Etnografie, Antropologie…
    Declarat independent cultural!Ne-partizan desăvârșit al vreunei teorii!

  11. Bogdan Bobolea: “Ancient Greek”… Textul citat de tine se referă la perioada arhaica din secolele 4-5 a.Chr. In perioada clasica reprezentata de alfabetul imitat acolo separarea cuvintelor era o regula absoluta, atât in greaca cat si in latina.

  12. bogdan bobolea permalink

    http://en.wikipedia.org/wiki/Scriptio_continua

    In the West, the oldest Greek and Latin inscriptions use word dividers, but these are rare in the later periods when scriptio continua becomes the norm (in Classical Greek and late Classical Latin).[1][2] By around 1000 AD, alphabetical texts in Europe are written with spaces between words.

    Atata timp cat tablitele orginale au fost topite nu se poate stabili cu exactitate cand au fost create. Exista oare posibilitatea ca placutele sa fii scrise exact in perioada in care se folosea scriptio continua ?

    Inca o intrebare: daca ar fi fost vorba de un fals, de ce oare “calpuzanul” (de data aceasta termenul este folosit corect) nu a realizat un text care sa elimine o asemenea “problema” pe care lingvistii ar fi detectat-o imediat ?

  13. Pentru ca ar fi trebuit să inventeze o gramatica si o flexiune regulata pentru limba inventată, ceea ce nu e la îndemână oricui. In scriptio continua, adică talmeș balmeș, fiecare e liber sa aiureasca “descifrari” cum pofteste.

    • BOGDAN Bobolea permalink

      In scripta continua verbele pot apare in toate modurile si timpurile? Doar absenta spatiilor dintre cuvinte sa impiedice acest fapt?!

  14. bogdan bobolea permalink

    Voi posta mai multe comentarii pe masura ce le elaborez.

    Partea I

    Daca tot e vorba de a avea curajul sa ne uitam in “oglinda” si sa vedem cum stramosii nostri invizibili stau in sir indian in spatele nostru, atunci trebuie sa aflam si faptul ca Traian era homosexual.

    http://www.gutenberg.org/files/10890/10890-h/10890-h.htm

    DIO’S ROME
    AN HISTORICAL NARRATIVE ORIGINALLY COMPOSED IN GREEK DURING THE REIGNS OF SEPTIMIUS SEVERUS, GETA AND CARACALLA, MACRINUS, ELAGABALUS AND ALEXANDER SEVERUS: AND NOW PRESENTED IN ENGLISH FORM
    BY
    HERBERT BALDWIN FOSTER,
    A.B. (Harvard), Ph.D. (Johns Hopkins),
    Acting Professor of Greek in Lehigh University

    DIO’S ROMAN HISTORY
    68

    7

    I know well enough that he was given to wine and boys, but if he had ever committed or endured any base or wicked deed as a result of this, he would have incurred censure. As the case stood, he drank all the wine he wanted, yet remained sober, and his pursuit of pederasty harmed no one.

    21

    [Leaving garrisons at opportune points Trajan came to Edessa, and there for the first time he set eyes upon Abgarus. Previously this person had sent envoys and gifts to the prince frequently, but he himself for different reasons at different times failed to put in an appearance. The same was true also of Mannus, the phylarch of adjoining Arabia, and Sporaces, phylarch of Anthemusia. On this occasion, however, he was persuaded partly by his son Arvandes, who was beautiful and in the prime of youth and therefore on good terms with Trajan, and partly by the fear of the latter’s presence near by; consequently he met him on the road, made his apologies, and obtained pardon. He had a powerful intercessor in the boy. Accordingly, he became a friend of Trajan’s and entertained him with a banquet. At the dinner in question he presented his boy in some kind of barbaric dance.]

    Ati spus ca “Dacopaţii se vor ineca citind” articolul dvs. Sper ca informatiile furnizate mai jos sa nu aiba nici un efect negativ asupra “latinopatilor”. Imi cer scuze in avans pentru orice neplacere !

    http://citynews.ro/lifestyle-12/viata-amoroasa-roma-antica-76062

    “Viata amoroasa in Roma Antica

    Interesul americanilor si europenilor occidentali pentru modul de a face dragoste al locuitorilor Romei Antice se pare ca este in crestere. Pe vremea aceea, arta de a face dragoste era considerata ca suprem rafinament, de aceea nu avea limite si nici prejudecati. In public sau chiar in regim de barfa, nu se discuta niciodata despre sex sau despre ceea ce face vecinul de alaturi sau demnitarul in functie.

    Infidelitatile

    In acele timpuri sotiile nobililor romani erau gata oricand de o aventura amoroasa cu oricare barbat care-l gaseau atragator. Romanii se pare ca nu aveau cunostiinta de cuvantul “infidelitate”. Sexul era considerat un mod normal de a-ti satisface dorintele trupesti, poate cea mai mare placere din toate, un dar din Paradis, incuviintat si aprobat la orice nivel al statului.

    Pe atunci, placerea si fericirea erau considerate cu mult mai importante. Numarul si sexul persoanelor care partigipau la o orgie bahico-sexuala erau chestiuni care nici nu se discutau. Totusi, existau anumite restrictii. Nu era recomandat pentru un nobil roman sa aiba o legatura cu o femeie de acelasi statut, din cauza ca nasterea unui copil ar fi adus probleme serioase legate de mosteniri. Dar, in Roma Antica erau relativ putine femei in inalta societate, astfel ca nu prea se iveau asemenea complicatii.

    Cel mai des nobilii se “incurcau” cu femei din patura sociala saraca, iar actele sexuale zilnice cu sclave erau o practica obisnuita. Exista chiar o categorie speciala de sclavi, destinata a asigura placerea proprietarului.

    Femei si prostitutie

    In Roma antica, femeile aveau drepturi egale cu barbatii in ceea ce priveste sexul. De fapt, se credea ca o femeie nu este in stare sa aduca pe lume un copil sanatos decat daca stapaneste cu maiestrie arta dragostei. O sauna in Roma antica era un loc foarte important, caci acolo se imbinau igiena si sexul.

    Prostitutia era larg raspandita la Roma si se bucura de un respect deosebit. Sexul nu era un pacat, iar femeile romane erau mereu dornice sa aiba cat mai multi iubiti. Era “legalizata”, iar prostituatele aveau propria organizare profesionala (ghilda), care le oferea protectie. De obicei proprietarii isi transformau sclavele in partenere de sex. Dar nici o sclava nu putea sa devina “lupae” sau “”meretrix”, bucurandu-se de legile Ghidei Prostituatelor.

    Homosexualitatea in lumea romana

    Comparativ cu lumea elenistica, in care dezbaterile privind relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex sunt inca aprinse, Roma Antica ne ofera, prin multitudinea de documente pastrate de-a lungul timpului, o imagine mai mult decat clara asupra moravurilor latine.

    Daca in perioada de inceput a Republicii, homosexualitatea era privita ca o practica nenaturala, fiind prin urmare condamnata prin lege, anii ce aveau sa urmeze aduceau in Cetatea Eterna o schimbare radicala asupra viziunii romanilor. Nu numai ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex erau permise, dar chiar si legiuitorii considerasera de cuviinta sa introduca norme care sa ofere legitimitate unor asemenea legaturi. Astfel, erau permise contactele sexuale dintre barbatii romani si sclavi, dar numai in situatia in care cetateanul latin juca un rol activ in relatie.

    Sa faci sex cu o persoana dintr-o patura sociala joasa era normal, dar activitatea homosexuala pasiva cu un asemenea partener (sclav) era strict interzisa. Daca un nobil roman era gasit vinovat de asa ceva, era degradat si deposedat de averi complet, coborat la nivelul gladiatorilor si prostituatelor In aceeasi ordine de idei, femeilor romane le erau permise relatiile homosexuale fara a implica, insa, in acestea, parteneri sclavi, incalcarea acestor reguli putand atrage dupa sine, oficial, chiar si pedeapsa capitala.

    Sunt deja celebre cazurile imparatilor romani implicati in relatii sexuale cu parteneri de acelasi sex. De fapt, dintre cei 12 imparati pomeniti de istoricul Suetonius in celebra sa lucrare „Vietile celor 12 cezari” (de la Cezar si pana la Domitian), doar doi monarhi nu au avut relatii cu alti barbati, Octavian Augustus si Claudius I. Mai mult, Nero este considerat primul imparat roman care s-a casatorit cu un sclav, practica reluata circa doua sute de ani mai tarziu de imparatul roman de origine siriana, Elagabal.

    Nici chiar dupa incheierea dinastiei Iulio-Claudine, dinastie in care monarhi precum Tiberius, Caligula sau Nero socasera prin preferintele sexuale si prin excentricitati, moravurile de pe tronul Romei nu aveau sa dispara. Traian, si apoi Hadrian, sunt doar doi dintre monarhii ale caror inclinatii homosexuale nu mai constituiau un secret pentru nimeni. In fapt, Traian era acompaniat in toate campaniile militare, inclusiv in cele dacice, de amantul sau, alaturi de care se afisa ostentativ, ori de cate ori avea ocazia. Nu mai putin important, Hadrian a fost pe punctul de a duce imperiul catre un dezastru politico-economic dupa moartea neasteptata a amantului sau, Antinous, in anul 130.

    In Roma, acolo unde luptele de gladiatori constituiau una dintre distractiile cotidiene ale cetatenilor de orice nivel social, se infiintase chiar si o categorie speciala de luptatori in care nu puteau fi inscrisi decat gladiatorii homosexuali, asa numitii Retiarius Tunicatus, denumire preluata dupa tunicile distincte pe care erau siliti sa le poarte pentru a fi recunoscuti.

    Sanctiuni ale comportamentului homosexual apar abia in anul 149 a.Ch., în Roma Antica, unde asa-numita Lex Scantinia a incercat impunerea platii unei amenzi pentru relatiile intre barbati şi adolescenti. De remarcat ca se avea in vedere protejarea persoanelor libere impotriva hărtuirii sexuale, masura neavand sensul de a sanctiona homosexualitatea in sine (dovada fiind faptul ca nu se aplica si sclavilor); deci incercarile de reglementare a homosexualitătii în Roma antica au fost timide.

    Adoptarea Crestinismului ca religie oficiala la Roma aducea, insa, si interzicerea sub pedeapsa cu moartea a oricaror legaturi homosexuale, printr-un decret imperial intrat in vigoare in anul 390. Cu toate acestea, relatiile intime intre persoane de acelasi sex au continuat sa fie acceptate de cea mai mare parte a populatiei, pana la caderea Imperiul Roman de Apus in anul 476.

    Arta erotica

    O fata frumoasa sau un baiat chipes erau priviti, pe vremea romanilor, ca o masina de lux in zilele noastre. Actele sau orgiile sexuale au inspirat o multime de artisti. Lumea nu auzise atunci de pornografie si romanii se mandreau sa-si decoreze peretii cu scene de orgii cat mai fantastice. Mai mult, musafirii considerau o onoare pentru gazda sa admire si sa venereze picturile, de cele mai multe ori, protagonist era chiar proprietarul frescei.

    In timpul declinului imperiului, pe scenele de teatru se jucau “performante sexuale”; cu alte cuvinte, actorii faceau sex pe scena. Artistii “sexuali” erau priviti cu aceeasi seriozitate ca si actorii din tragedii. Un actor era deosebit de apreciat daca avea un penis mare, ca sa poata fi vazut din “randurile din spate”. Acest lucru nu inseamna ca un penis de dimensiuni apreciabile era socotit un simbol al barbatiei. Mai degraba romanii si vechii greci considerau asa ceva ca pe o comicarie.

    Cu timpul, romanii au uitat de zeita Venus, iar oamenii de stiinta sunt de parere ca principala cauza a decaderii Imperiului Roman a fost chiar libertinajul, desfraul in toata regula”.

    PS

    Normele sociale cu privire la sex se modifica mereu de-a lungul timpului.

    De aceea eu nu emit judecati de valoare in ceea ce priveste ce se intampla in dormitorul cuiva. Fiecare este liber sa faca absolut ce vrea cu corpul sau atat timp cat nu pune in pericol sanatatea sau viata proprie sau a altora.

  15. E o enormitate din punct de vedere istoric afirmatia ca tracii au migrat la nordul Dunarii, neexistand nici o dovada arheologica sau scrisa care sa sustina aceasta ipoteza. O migratie atat de importanta ar fi fost consemnata de greci, care s-au ostenit sa noteze deplasari mult mai neinsemnate. Ca traco-dacii erau seminomazi este de inteles, avand in vedere faptul ca se ocupau cu cresterea animalelor. Cred ca fenomenul era mai degraba unul de transhumanta. Cat despre cat erau de desfranati veti vedea ca Iordanes are alta parere.

  16. @bogdan pobolea. Deci, dacă ar învia și s-ar stabili în Franța, s-ar putea chiar căsători cu Decebal și ar putea adopta copii. Deci care-i problema? Ce vrei să spui? Luminează-ne….
    Altfel, normele sociale ale vechilor culturi și civilizații erau, adesea, net diferite de ale noastre, dar asta e firesc și nu spune nimic în sine. Este probabil, cel puțin pînă la era lui Burebista, că grupurile trace erau poligame (măcar elita avută era așa). Vechii slavii precreștini își vindeau copiii și, probabil, erau uneori și poligami, poate femeile și poliandre. Ce-i cu asta? Creștinismul a uniformizat acest comportamente, ceea ce nu înseamnă că, neoficial, mulți bărbați nu sînt, de facto, poligami, iar destule femei și poliandre.

  17. Dinu c. b. permalink

    you’re tripping!
    Get help!
    (and medication)

    • Cattus Thraex permalink

      Dinu c.b., cu mine vorbești? Sau cu destinul?

  18. Încep prin a declara că sper ca acest comentariu să nu fie privit ca o polemică ostilă, ci ca o încercare de a limpezi câteva lucruri şi, în primul rând, de a dialoga.

    1. Menandru nu era get. În versurile citate de Strabon nu vorbeşte Menandru însuşi, ci un erou dintr-o piesă a lui.

    2. Să nu uităm că Menandru era autor comic – o exagerare este foarte probabilă în cazul de faţă…

    3. Chiar dacă presupunem că Menandru vorbea serios, să nu uităm că autorii clasici erau în general animaţi de idei preconcepute cu privire la “barbari”, mai ales când era vorba de “barbarii” cu care aveau ceva de împărţit…

    4. Presupunând, în continuare, că Menandru vorbea serios, este evident, cred, că o interpretare ad litteram a afirmaţiilor eroului său este exclusă. Chiar şi în societăţile unde poligamia este ceva normal nu oricine îşi permite să aibă mai multe soţii – dat fiind raportul numeric dintre sexe, un simplu calcul matematic arată că nu sânt destule femei pentru toţi amatorii de cinci, şase, ca să nu mai vorbim de zece şi mai multe neveste. Pare foarte probabil ca poliginia despre care vorbesc Menandru şi Solinus să fi fost un apanaj al clasei aristocratice. “Amărăştenii” se mulţumeau cu ce puteau.

    5. Solinus era un compilator care scria la mâna a doua sau a treia. Ar fi interesant de ştiut de unde anume a preluat el informaţiile despre traci.

    6. Cât priveşte restul afirmaţiilor lui Xenopol, pe ce se bazează el? “Potrivit tuturor izvoarelor antice” – dar trimiterile unde sânt? Fără textele originale nu se poate face o discuţie serioasă.

    8. Vă înţeleg perfect şi vă împărtăşesc alergia faţă de dacopatie şi protocronism. Nu vi se pare însă că acest articol este un pic prea înverşunat… că aduce mai mult a gazetărie decât a ştiinţă? )

    Cu mult respect şi cu nădejdea într-un schimb rodnic de idei,
    Adrian Tănăsescu

  19. Dacul - DD permalink

    Because it refers to the language spoken by the Dacians, to give some examples of words from their language presumed.
    1. The river Marissia (in Latin) and Marissos (in Greek) is attested by ancient historians .In romanian word “MARE “ meaning big, great, water river is big , in proto-celt = MARA , Old Irish: MA’ R , MO ‘R. Dacians probably say “MARISHA” or “ MARISHU” and now roumaniens “MURESHU”.
    2. The river HERASSU (in Greek) is attested by ancient historians. In Romanian word SHIR , SHIRU meaning “String” . In proto-celt “SRUTOS “= ‘stream’ , Sanskrit =SRAS ,SRU. Dacians probably say “SHIRU” or “ SHIRIU” and now roumaniens “SIRIU”and “SIRET”. Because the Greeks had no sound “SH” and pronounce the sound X = CH =SH sound, so read SHERASU= HERASSU.
    3. “GENUCLA” dacians city before the arrival of the Romans ,Dacians said “GENUC” = knee , like language, Hittite =gienu, old English= cnēo / knee, Ancient Greek =gonu, Sanskrit= janu, Illyrians=Genusus, German =kniu / Knie, Persian =zanu, Old Norse= kne, Avestan= znum, Tocharian, Gothic =kniu, and Celts=”Genu”. In romanian word “GENUC-LA, GENUC-LU “ meaning “GENUCHIUL” = knee . Observe and articulating words is made at the end of words “ .
    4. Dacian fortress “KAPI-DAVA” or “CAPI-DAUA” is a word formed from the word in romanian “CAP “ means “ head”, and the verb” to have” “D – AVA, D – AUA”. Before the coming of the Romans probably CAPIDAVA is dacians city where are the leaders who led people, or where he was head of a Dacian god. The Greeks said that the leaders of Dacians is “ CAPILATI”, Sanskrit= “CAPA-LA” , head, Latin = CAPUT, capitis.
    5. Romanians word “APA” , we find in Sanskrit =” APA”, Latin =AQUA, Latvian = UPA, proto gal = ABU, ABA, Greek spelling Ἄβα” (ABA) a nymph. There are more Thracian names with the root “ab-ap” which must derive from IE * ap-\’water, river\’, Sanskrit = āpa \’waters\’, Persian ab \’water\’. There are three designations of some ancient rivers of Dacia “N-APARIS” and “N- APOCA” and “APA” , rivers names with the same Daco-Thracian origin.

  20. Magureanu Sorinel permalink

    Am citit articolul si sunt profund dezamagit de superficialitatea de care dati dovada. Pai daca tracii dacii getii sau cum se mai numeau eu erau nomazi ,poligami , cum se face ca statul Dac avea fortificatii si Traian cu greu a reusit cucerirea lui? Bateti campii prelund citate din diverse lucrari care nici nu stiti in baza caror studii arhiologice au fost facute. Nu ma impresioneaza numele celor care au scris aceste lucrari si nici ce laude le-au adus altii.Istorici nostrii au mistificat istoria recenta adica mai putin de 150ani. Eu nu iau de bun ce scrie cutare si cutare cu toata salba de titluri pe care o anina in piept . Vreau demonstratii clare. Am sa cred pe cei ce aduc dovezi clare nu pe cei ce invoca ce au scris unii in secolele XX si XXI interpretand scrierile altora straini de acest teritoriu .
    Dovezi domnilor dovezi!!!????

  21. lo sapevate che la lingua Etrusca deriva dalla lingua albanese e che la lingua italiana è il risultato della romanizzazione della lingua etrusca…gli etruschi provengono dal Caucaso e appartengono alla famiglia numerosa dei Pelagici come i latini i daci traci geti goti…

  22. Lo sapevate che la lingua etrusca deriva dalla lingua albanese e che la lingua italiana è il risultato della romanizzazione della lingua etrusca (Etruria odierna Toscana). Gli etruschi provengono dal Caucaso e appartengono alla numerosa famiglia dei Pelagici come Latini, Daci, Traci, Geti e Goti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: