Skip to content

“Pe jos” – πεζός, strãbãtând pedestru istoria lingvisticã a neamului…

January 17, 2013
Image
Pentru deplasarea pedestra, limba româna a posedat din cele mai vechi timpuri un adverb de formare stranie, care nu isi are echivalentul in alte limbi: “pe jos“, in limba veche “pe gios“, sau, in variante dialectale disparute “pe dzos“.
.
Ciudatenia formarii acestei expresii dispare insa in momentul in care realizam ca este vorba de fapt de un simplu adverb grecesc, preluat in perioada bizantina timpurie, inainte de contactele masive si prelungite ale (neo)latinei balcanice cu limbile slave. Pe langa un import masiv de verbe (a lipsi, a amagi, a cuteza, a rancheza, a urma etc.) si substantive de uz comun (dascăl, dafin, drum, colibă, corabie, temelie, fricã etc.), este usor de imaginat ca romana a preluat si termenul -atat de frecvent in documentele militare bizantine- pezos, πεζός (pronuntat [pedzos]) = pedestru, care merge cu piciorul, iar nu cu un vehicul sau pe cal.
.
In momentul in care româna a inceput sa fie scrisa, [pedzos] a fost simtit ca fiind “pe dzos“, “pe gios“, in ciuda redundantei expresive (cineva care merge cu piciorul merge intr-adevar… pe pamant, deci “pe jos“).
.

Că așa stau lucrurile ne-o arată aromâna, care nu cunoaște “pe jos”, dar care are ca echivalent tot un calc din greacă: pi padi, sau pri padi – cu picioarele…

Astfel, “pe jos” derivand din πεζός isi arata antichitatea, dupa ce a strabatut pedestru istoria lingvistica a neamului.
————-
9 Comments
  1. Inseamna ca putem scrie pejos.

  2. Nah… pedzos…

  3. dumitruagachi permalink

    Nu stiu cit de altceva e Dan Alexe, dar e inspirat lingvistic pe sus!

  4. Era si un banc de pe vremea primei crize a petrolului:
    Care e masina viitorului?
    Peugeos. (citeste: pöjos)

  5. “Pentru deplasarea pedestra, limba româna a posedat din cele mai vechi timpuri un adverb de formare stranie, care nu isi are echivalentul in alte limbi: “pe jos“, in limba veche “pe gios“, sau, in variante dialectale disparute “pe dzos“.”

    Daca “variantele dialectale” sunt disparute si fara atestare, atunci e nevioe de o steluta “*pe dzos”. Eu nu am intalnit pe nicaieri aceasta forma (etimologic anormala), o minima indicatie bibliografica ar fi cat se poate de necesara in caz ca nu e vorba de o gaselnita a autorului blogului.

    Locutiunea “pe jos” nu are nimic straniu in sine, este un alt mod banal de a explicita modalitatea de deplasare pe propriile picioare: cineva poate sa se deplaseze stand pe cal sau intr-o caruta, caz in care picioarele si corpul nu se afla in contact cu “josul” (adica solul), sau poate sa umble pe picioarele proprii, caz in care acestea se afla in contact constant si esential cu solul drumului urmat. A merge undeva “pe jos” inseamna deci a te folosi de unica modalitate de deplasare in care te afli in contact activ cu solul, recte pe propriile picioare, nu e nevoie de acrobatii semantice surprinzatoare pentru a intelege sensul sintagmei respective. Sunt de vazut si expresiile similare din alte limbi romanice (e.g. “camminare [con i piedi] per/a terra” it., “caminar a terra” cat., “caminar por tierra” sp.) in care ceea ce se afla “pe jos” se numeste pamant.

    “Ciudatenia formarii acestei expresii dispare insa in momentul in care realizam ca este vorba de fapt de un simplu adverb grecesc […]”

    Un exemplu clar de abordare nepotrivita: “de fapt” nu are ce cauta in acest enunt. “De fapt” autorul articolului propune o ipoteza personala pentru a explica o pretinsa ciudatenie. Niciodata o ipoteza de lucru nu se introduce cu un “de fapt” sforaind de siguranta cum ca neaparat asa trebuie sa stea lucrurile. Daca acceptam pentru un moment asa-zisa “ciudatenie” a expresiei (care totusi nu are nimic ciudat in ea), o formulare mai adecvata ar fi fost: “Ciudatenia formarii acestei expresii dispare daca admitem ca geneza ei este legata de un simplu adverb grecesc […]”.

    “este usor de imaginat ca romana a preluat si termenul -atat de frecvent in documentele militare bizantine- pezos, πεζός (pronuntat [pedzos]) = pedestru, care merge cu piciorul, iar nu cu un vehicul sau pe cal.”

    Foarte multe lucruri sunt usor de imaginat, ceea ce nu le face totusi adevarate. In stiinta se cauta argumente concrete, altminteri avem de-a face cu simplu dat cu parerea de aflare in treaba.

    “Că așa stau lucrurile ne-o arată aromâna, care nu cunoaște “pe jos”, dar care are ca echivalent tot un calc din greacă: pi padi, sau pri padi – cu picioarele”

    De amuzament mentionez ca, in “Die Aromunen”, Weigand citeaza intre altele exact expresia chipurile necunoscuta aromanei, in contextul unui cantec de jale (64): “no vortiro di pri g’os”; semantica ei nu este insa cea din DR ci inseamna ‘din [partea de] jos’.

    Revenind la chestiuni mai serioase, inexistenta sensului ‘pedestru’ pentru AR “pri g’os” arata exact contrariul a ceea ce pareti a crede. Locutorii dialectului AR au fost intr-un contact constant cu grecofonii bizantini si ar fi fost de asteptat ca o eventuala expresie idiomatica ipotetic reprodusa cu o etimologie populara precum in DR sa prinda radacini in primul rand in acest dialect. Dat fiind ca sensul respectiv nu exista in AR inseamna ca ipotetica adoptare a termenului s-ar fi produs pe terenul diasistemic al DR, de dupa separatia dialectala, deci la un moment istoric in care influenta greco-bizantina devenise inferioara celei din perioada comuna (deja acest aspect ridica un mare semn de intrebare, este suficient sa ne uitam pe lista termenilor grecesti patrunsi in latina [amagi < *admagire , machinare, martur < martyr, proaspat < *prospetus < prosphatos] si latina dunareana [broatec < brotakhos, jur < *giur < gyros, ciuma < kyma, plai < plagios, stup < stypos, stur < stylos, frica < phrike, cir [3] in “jos” (DR), diferita de [d]+iot latin inainte de alte vocale, [dz] (RPC) > [z] (DR).

    Deci in expresia “pe jos”, cuvantul “jos” are toate sansele sa continue latinescul “deorsum”, nu finalul termenului grecesc propus aici.

    Nimic nu ne indreptateste sa consideram ca echivalentul AR “p(r)i padi” ar fi un calc dupa limba greaca: de ex. in franceza, italiana, catalana sau chiar engleza, mersul pe jos este desemnat prin intrebuintarea picioarelor (à pied, a piedi, a peu, on foot), procedeul este atat de raspandit si evident incat similaritatea cu greaca nu ne poate spune mare lucru, mai ales in conditiile in care in latina (pe care sa nu uitam ca o continua intre altele si limba romana) expresia consacrata era “per pedes”. Pe de alta parte, chiar presupunand de amorul artei ca aromanii ar fi uitat sa spuna “per pedes” latin si ar fi inventat independent formula “pri padi” doar ca sa ii copieze pe greci, acest fapt ipotetic tot nu ar avea vreo implicatie in ceea ce priveste eventuala etimologie populara presupusa a se fi produs in DR, dintr-un alt termen grecesc.

    Asadar, singura posibilitate realista de a apropia istoria expresiei “pe jos” de grecescul πεζός ramane o etimologie populara tardiva localizata: unul sau mai multi locutori ai dialectului DR aud un grec ce spune ca vrea sa se deplaseze ca pedestru [pezos], fac o apropiere glumeata a termenului grec de o sintagma cu sens potential asemanator, analizandu-l in romaneste ca un “pe jos” pronuntat peltic de levantin si decid sa continue sa foloseasca sintagma respectiva pentru a desemna deplasarea pe propriile picioare, actiune desemnata pana atunci printr-o alta formula (probabil “pe picioare” sau chiar “pe pamant”). Evident, este putin probabil ca o inovatie glumeata nascuta de un eveniment local fara impact general in sanul romanimii sa ajunga sa se generalizeze la ansamblul locutorilor dialectului (care nu au de ce sa se amuze neauzindu-l pe grec). In consecinta, desi nu poate fi aprioric exclusa, o astfel de eventualitate ramane o explicatie putin probabila si, in orice caz nenecesara: sarcina demonstrarii (cu termeni atestati concret) ca asa ceva s-ar fi produs efectiv si nu este doar un simplu exercitiu de imaginatie ramane pe seama propunatorului ipotezei. Pana in momentul in care va exista (daca…) o astfel de demonstratie, singurul lucru pe care il putem face este sa zambim, fara alte efecte filologice in dictionare.

    • Nu imi dau seama de ce, un fragment important din raspuns a disparut. In loc de “frica [z] (DR).” trebuie citit…

      frica < phrike, cir [3] in “jos” (DR), diferita de [d]+iot latin inainte de alte vocale, [dz] (RPC) > [z] (DR).

      (trei paragrafe reduse la unul singur…)

      • frica < phrike, cir [ 3 ] in “jos” (DR), diferita de [d]+iot latin inainte de alte vocale, [dz] (RPC) > [z] (DR).

  6. Software-ul blogului da rateuri. Eu scriu aici corect, ceea ce se afiseaza nu are noima. Iata din nou cele trei paragrafe comasate mai sus aiurea intr-unul singur:

    Revenind la chestiuni mai serioase, inexistenta sensului ‘pedestru’ pentru AR “pri g’os” arata exact contrariul a ceea ce pareti a crede. Locutorii dialectului AR au fost intr-un contact constant cu grecofonii bizantini si ar fi fost de asteptat ca o eventuala expresie idiomatica ipotetic reprodusa cu o etimologie populara precum in DR sa prinda radacini in primul rand in acest dialect. Dat fiind ca sensul respectiv nu exista in AR inseamna ca ipotetica adoptare a termenului s-ar fi produs pe terenul diasistemic al DR, de dupa separatia dialectala, deci la un moment istoric in care influenta greco-bizantina devenise inferioara celei din perioada comuna (deja acest aspect ridica un mare semn de intrebare, este suficient sa ne uitam pe lista termenilor grecesti patrunsi in latina [amagi < *admagire , machinare, martur < martyr, proaspat < *prospetus < prosphatos] si latina dunareana [broatec < brotakhos, jur < *giur < gyros, ciuma < kyma, plai < plagios, stup < stypos, stur < stylos, frica < phrike, cir [ 3 ] in “jos” (DR), diferita de [d]+iot latin inainte de alte vocale, [dz] (RPC) > [z] (DR).

    • … si iar mi-a saltat. 😦 Partea esentiala era asa:

      cf. H. Mihaescu in ILR II, ori la cei amintiti de Al. Rosetti pentru aceeasi perioada [amagi, broatec, curm(ei), cuteza, drum, frica, margea, mic, mangaia, plai, proaspat, rancheza, span, sterp, stur, trufa/ie, urgie, urma, zeama] pentru a constata ca nu sunt chiar atat de multi si deci ca probabilitatea de a imprumuta mai tarziu un termen oarecum specializat bizantin era destul de scazuta; de notat ca practic toate cuvintele din lista lui Rosetti se gasesc si in AR, spre deosebire de formula discutata aici).

      Fonetica nu este nici ea prea favorabila acestei ipoteze. Zeta [dz] grecesc este de regula preluat ca [dz], ulterior redus la [z] in DR (e.g in “cuteza” sau “zeama”, aromana pastreaza [dz]) in vreme ce gamma [g] grecesc poate da prin diverse grade de palatalizare succesive un [d3] redus la [3] (scris “j” in grafia noastra) in DR.

      Pe de alta parte “deorsum” latin urmeaza evolutia normala a lui [d]+iot latin inainte de /o/ sau /u/ sub accent: [d3] in “gios” (RPC) > [3] in “jos” (DR), diferita de [d]+iot latin inainte de alte vocale, [dz] (RPC) > [z] (DR).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: