Image

Citeam iarna trecutã această știre aiuritoare :

Biserica Ortodoxa nu vrea concurenta. Slujbele in cimitirele private, interzise.“

Drace, noi, naivii, am fi crezut că însoțirea rămășițelor unui creștin e o obligație…

Problema nu e însă alta decât banul, desigur, foamea de arginți întărită de absența noțiunii de compasiune în teologia (si ideologia) ortodoxă.

Asta se vede in fiecare iarna din absenta la nivel national a unei retele de centre sociale administrate de o biserica a carei inalta ierarhie cere milioane de la primãrii (adica din impozitele locale ale oamenilor) pentru a-și mai trage niste șireturi de aur și ceva cupole. Iar acum s-a vândut pe față lui Ponta.

Prin alte parți, inclusiv pe la musulmani, așezămintele religioase deschid locuri speciale pentru a hrani si a gazdui noapte de noapte saracii si nenorocitii fara adapost pe vreme de iarnă. In Romania n-am auzit de o initiativa organizată de la Patriarhie… Pe site-ul BOR, vreme de aproape doi ani pagina cu Centrele Sociale a dus la o „eroare interna de server“, formulă revelatoare pentru un lapsus de dimensiuni teologice, desigur.

De unde ni se aminteste acest detaliu: ideologia ortodoxa nu cunoaste compasiunea (iar acum s-a vândut pe față lui Ponta).

Nici unul din sfintii pur ortodocsi nu a facut mare lucru pentru saraci. Ceea ce ti se prezinta cu admiratie sint fie niste yoghini vanitosi care traiau caznindu-se in virf de stalpi (Simion Stilitul, etc.), fie niste invatatori ai supuseniei si ai rabdarii patimilor lipsiti de umor si compasiune. St. Martin, cel care isi taie mantaua in doua pentru a da jumatate unuia care murea de frig nu i-a impresionat pe ortodocși.

Asta transpare si in limba: in românã, compasiune e un frantuzism recent. Cuvintul -si notiunea insasi-  sint, la fel, imposibil de tradus in limbile slavilor ortodocsi, altfel decit ca un calc recent, precum сострадание în rusã, (со-страдание = com-passio) care de fapt nu inseamna acelasi lucru.

La ortodocsi, nimic comparabil cu compasiunea bisericii occidentale, sau cu obligativitatea religioasa a zakatului, datul pentru saraci la musulmani, care poseda, in toate limbile lor, echivalentul exact al compasiunii: رهم (rahm) la arabi; دلسوزی la persani (dil-sozí, care pe deasupra inseamna literalmente: a-ti arde inima dupa cineva).

La grecii ortodocsi, echivalentul compasiunii este συμπαθής, simpatia, numai ca asta a ajuns sa insemna cu totul altceva. Sigur, latinescul com-passio nu este altceva decit o traducere a lui συμπαθής, de la συν– si πάθoς, πάθημα (pathos, patimã). El a fost insa corupt in greaca moderna printr-un feed-back cultural si lingvistic din franceza, astfel incît σuμπαθητικός a ajuns sa insemne si in greaca de azi, ca in mai toate limbile… simpatic.

In româna, sub influenta Bizantului, πάθoς si πάθημα au avut dintotdeauna un sens negativ. πάθημα, patima, este un termen mai mult decit milenar, atît de arhaic incat a intrat in româna inainte de trecerea în greaca la pronuntarea actuala a lui θ… însa patimã nu mai are astazi nicio legatura cu sentimentele elegante.

Asa incat, limba româna nu cunoaste decît degradanta milã, si ea un imprumut din limbile slavilor din Balcani. Si aceasta e deturnata negativ, pentru ca in limbile slavilor de la sud de Dunare, milo mi je inseamna: mi-e drag de el/ea, iar nu mi-emilã de cei care pãtimesc.

—————————-

Cf. si :

IN TRECUT, TIRANIA TAXA BISERICA PÂNÃ SI PE ŢIGANI!…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/02/09/in-trecut-tirania-taxa-biserica-pana-si-pe-tigani/

si :

Biserica română, curajoasă cu învinșii…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/05/biserica-romana-curajoasa-cu-invinsii/

—–