Skip to content

Erotism trist in Afganistan : Pierre de patience (Atiq Rahimi)…

March 20, 2013

ImageAtiq Rahimi, scriitor si cineast afgan ajuns in Franța in anii 1980 si care   in scurtul său roman Pământ și Cenușă (Earth and Ashes, 2000, o nuvelă mai lungă, de fapt), Atiq așadar reușise un tur de forță, un nou stil narativ: un roman scris in întregime sub forma interpelării cuiva… Naratorul nu se exprima decât la persoana a doua: “Te-ai oprit la marginea drumului… Te-ai uitat, dar nu venea niciun camion” etc…

Dupa doua pagini, cititorul se întreabă cine vorbește acolo si așteaptă o schimbare de ton in capitolul urmator… dar de fapt tot romanul e scris la persoana a doua. Ei bine, nu numai ca ansamblul funcționează captivant si hipnotic, dar si filmul pe care Atiq l-a scos din acel roman funcționează, in primul rând pentru ca el, regizorul, a renunțat la ceea ce făcea specificitatea prozei: a renunțat la vocea care vorbește la persoana a doua. A iesit un film decent despre o istorie trista si familială din Afganistanul etern.
.
A urmat romanul sau scris direct in franceză, Pierre de Patience (2008), romanul prin care Atiq Rahimi este acum primul om care a scris despre sexualitatea femeii afgane. A luat si premiul Goncourt pentru asta, devenind unul din acei scriitori veniți din afară, meteci, imigranți, care au adoptat franceza intr-un moment de gol al literelor si de declin al acestei limbi, precum Jonathan Littel sau Matei Vișniec.
.
Ce se întâmplă in Pierre de Patience? Nu mare lucru, in afară de multă ură demnă in interiorul cuplului si sex nearătat (ocazional, in afara cuplului). O fată, o femeie, monologhează lîngă cadavrul viu al soțului ei cu câteva decenii mai in vârsta, o legumă paralizată care trebuie ingrijita in permanenta, in vreme ce prin curte trec bande de mujahidini si revoluționari islamisti bărboși.
.
Ca intr-un anume roman de Moravia (din care autorul s-o fi inspirat) femeia face sex cu oameni aproape sub ochii paraliticului neputincios. La urma se razbuna fără putință de reconciliere.
.
Golshifteh Farahani, actrița iraniană care ține filmul, este splendidă. O frumusețe insuportabilă, care ii face iertat jocul repetat artificial. Nu e vina ei. Filmul nu e altceva decât un monolog filmat – e greu sa-ți păstrezi credibilitatea vreme de aproape două ore cand trebuie sa te intrebi cu voce tare: “De ce fac asta?”, sau sa spui repetat: “Unde-i Coranul?”, prefacandu-te ca-l cauti, cand de fapt odaia paraliticului nu are decât o saltea și o poliță.
image

Un film turnat in Maroc (insa foarte credibil vizual in privința decorurilor), dar care nu o să ruleze niciodată in Afganistan, une e presupus a se petrece. Nu doar pentru ca se sugerează sex, ba chiar sex plătit, însă actrița e iraniană si nu se poate lepăda de enervantul ei accent de Teheran. Desi limba, in Iran si Afganistan, e aceeasi, afganii nu ii suporta pe snobii de iranieni care ii privesc de sus. E ca si cum un film presupus a se petrece in Moldova, pe la Orhei, ar avea ca eroină o actriță cu accent bucureștean. Cunosc  oameni care ar ieși din sală hohotind.

Merita insa văzut. E un nou soi de orientalism, practicat de oameni care vin de acolo.

image

Advertisements
3 Comments

  1. versiune integrala

  2. dan permalink

    Mie,mai mult și mai mult,mi-a plăcut acest film. Este de cinematecă!Poveste

    impresionantă, bine regizată. Femeia,de forță mistică, îmbină în ea detașarea și

    implicarea,fiind, indiferent de fapte, o inocentă; m-a făcut pentru două ore să nu mi

    se pară importantă lumea, iar în ecran să nu văd nimic artificial.
    Pustiul țărilor musulmane a fost și este umplut doar de povestire, suplinitoare a

    oricărei vegetații sau construcții, care pe dată ivită, este înecată în dejecții sau nu mai este. Aici în Occident, între prea multe edificii, avem labirinturi care

    ne distrag de la noi înșine, ne pun în acțiune. Pe seama autorului, regizorul a știut

    asta și, cu mijloace sărace a făcut un film bogat, de mișcare și morală ducând spre meditație, lipsit de orice americănism.
    /*Faptul că filmul a fost turnat în Maroc, vine din neputință politică și finaciară. Hollywoodienilor ce le lipsește de deturnează orice realitate (i.e. războiul balcanic filmat pe străzi din Budapesta)?/
    Și altele…

Trackbacks & Pingbacks

  1. The Salesman (Forushande) – un film iranian la Oscar: cronica unui iranofil | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: