Image

Daca existã un cuvant in limba româna care descinde in linie dreapta din cea mai adâncã antichitate, acela e: mãmãligã !… Lingvistii nostri au fost intotdeauna timorati si rusinati demãmãligã, parca neindraznind sa o ia in serios. „Mãmãligã“ (în aromâna din Balcani:mumulic) si „mãlai“ (care lipseste din aromânã) sint date, in mod straniu, in toate dictionarele si studiile lingvistice (cu o exceptie extrem de hilarã, pe care o voi mentiona la urma, pentru cine rezista) ca fiind „cu etimologie necunoscutã“. Termenul a fost imprumutat, din maghiara pina in turca, de toate limbile din regiunile pe unde au trecut pãstorii români si aromâni, insa in dictionarele românesti el e dat in continuare ca avand o origine necunoscuta.

In realitate, mãmãligã provine din noaptea timpurilor, pentru ca e singurul termen neaoş format prin procedeul reduplicãrii [mə(l)-məl-] si pentru ca radacina * məl– (sau *mal-, prezentã si in mãlai) este la rindul ei una din cele mai arhaice, intalnita in toata aria occidentala a limbilor indo-europene.

Sa o luam metodic.

*mal– desemneaza in limbile I-E un complex de notiuni legate de mãcinat si de fãinã :

lat. molo, molere, irlandeza veche melim (eu macin), hititã malla-, a mãcina; apoi mai desemneaza si unele grâne care se macina: lat. milium, care a dat in românã mei.

De aici vine si numele „morii“ in majoritatea limbilor care poseda aceasta radacina:

lat. mola (in acelasi timp 1) piatra de moara si 2) fãinã; la plural, molae, in Vulgata, traducerea latina a Bibliei, molae inseamna dintii care sparg si macina, pe care ii numim pîna astazi „molari“ ), sau molinum, molina (lat. = moarã), sl. melniţa (si mel-nik = morar), angl.-sax. mill, etc. Tot de aici vine numele fãinii, altfel zis rezultatul procesului mãcinãrii: germ.Mehl, albanezã mjéll, sârbo-croatã mlêvo, iar in hititã, limba indo-europeana vorbita acum 3.000 de ani in Anatolia, mallai (de la hit. malla-, a mãcina) = produsul unei macinari… altfel zis… mãlai, fãinã !…

(Unul din cei mai mari lingvisti contemporani, batranul si aventurosul georgian Tamas Gamkrelidze, explica astfel si etimologia latinescului mul-ier, femeia, prin faptul ca in economia primitiva, preistorica, ea era cea insarcinata cu faina, mãlaiul si painea.)

Apoi, mãmãligã este arhaic si prin faptul ca e format prin reduplicare.

Procedeul reduplicarii e atestat in toate ramurile familiei indo-europene si a fost unul din cele mai uzitate, atat in morfologie cat si in sistemul verbal, insa el nu mai era productiv deja in epoca istorica, de la aparitia primelor monumente scrise. In româna urmele procedeului sint doar mostenite, precum in flexiunea verbului, ex. de la la radacina *da– > eu dã-dui (cf. italiana: io diedi, rusã: dadim, vom da).

In morfologie, in formarea cuvintelor, procedeul reduplicarii (complete sau partiale) a fost foarte raspandit, chiar daca in epoca istorica el nu mai era simtit ca functional: lat. mar-mor(marmurã), lat. cir-cul-us, gr. ku-kl-os (cerc), gr. mur-mos (furnicã); sl. gla-gol (cuvînt, verb), etc.

Mãmãligã este asadar format prin reduplicarea lui *mal-, (faina, mãlai, rezultatul macinarii) dar limba (probabil daca) din care am mostenit cuvantul nu a fost singura care redubla aceasta radacina: pe langa hititul mallai (mãlai, fãinã, de la malla-, a macina), care desemneaza produsul macinarii cerealelor, mai cunoastem un nume hitit al fãinei: memal, format prin reduplicarea lui *mal– exact ca daco-românul mãmãl-…

Arhaismul termenilor mãlai si mãmãligã (acesta din urma, prezent în aromânã ca mumulic, format prin reduplicare ca in hititul memal) e intarit si de sufixul care distinge formalmãmãligã de hititul memal: –gã (arom. –c)… Acesta poate fi presupus a corespunde sufixului diminutiv –ka, prezent in intreaga arie lingvistica din jurul Mãrii Negre, de la limbile iraniene (mard = om; marda-ka = omuleţ) pana in greaca veche, trecand prin limbile slave (saba-ka, câine, imprumutat din iranianul spa, cu diminutivul –ka; Herodot ne spune ca scitii numeau cainele: spaka).

Iata asadar ca mãmãligã, terciul din mãlai de cereale (in timpurile recente din porumbul adus din America, insa in trecut din orice fel de fãinã si mãlai) se aratã a fi ajuns la noi din cea mai veche antichitate, alaturi de numele produsului mãcinãrii: mãlai. Formal, transparenta acestor termeni este totala si putem presupune ca au trecut in latina dunareana si in româna de azi total neschimbati, probabil din limba dacilor. Mãmãligã si mãlai ne mai permit sa deducem urmatoarele: limba din care provin (probabil daca) poseda rãdãcina foarte raspandita *mal-/*mel– in sensul de a macina, dar desemnand si produsul macinarii, mãlaiul sau fãina, precum si terciul facut din acestea. Acea limba mai poseda si procedeul reduplicarii (mã-mãl-), precum limbile indo-europene cele mai arhaice (cf. hit.  memal), dupa cum poseda si sufixul diminutival –ka. De aici mai putem avansa ipoteza ca regionalismul muntenesc si oltenescmãligã nu este poate o forma erodata a termenului, ci pur si simplu varianta fara reduplicare, cu sufixul diminutival –ka adaugat direct la radacina simpla *mal-.

O forma similara se intalneste in italiana din nord pentru faina de malai: mèliga. Termenul nu are origine latina si ar putea fi un termen areal. O serie intreaga de termeni leaga nordul Italiei de Europa centrala. Unul din acestia e cel slavonesc regasit prin imprumut in romanescul tîrg, dar care exista si in limba disparut a a venetilor. De aici numele singurei lor localitati urbane: Tergeste (astazi Trieste) = Tîrgul… Termenul care a dat it. meliga si care in mod limpede e inrudi cu familia lui *mel- ar putea fi un alt asemenea termen areal, legand Italia de nord de Europa centrala… în romana el fiind re-duplicat: me-mel

Revenind lq ipoteza unei origini locale, ceea ce ne-ar face sa urcam pina la necunoscuta limba daca, particularitatile limbii de unde ar fi putut veni mãmãliga si mãlaiul confirma in intregime ce spuneam in legatura cu alte elemente plauzibile, precum caracterul ei de limba satem, sau prezenta unor termeni precum garm = cald (ca în iraniana) :

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/14/germisara-ce-stim-de-fapt-despre-limba-daco-getilor/

In schimb, nu putem sa nu radem aplecati ca niste cocosati citind tampenia — probabil cea mai mare stupizenie emisa in microcosmul lingvistic românesc de la Scoala Ardeleana incoace– pe care am gasit-o in Dictionarul Etimologic al Limbii române al lui Alexandru Cioranescu (Bucuresti 2002, dar e de fapt din anii ‘50) — Mãmãligã: „Neologism derivat din francezul mamelle“!!!…

Exact, soro, neologism. Mamele si manele. Mâncând, ţãranii citeau Paris Match, uitându-se la ţîţele din poze. Apoi trageau cu ochiul la mãmãligã si se intrebau: Bãi, CPLM sa-i spunem la asta?… Mamelã, frate, da-i încolo de hitiţi !…

————–

cf. Mituri culinare românești :

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/12/mituri-culinare-romanesti/

——–