image
.
Scrisesem în mai multe rânduri despre cum ne-a invadat dinspre America o ideologie a mimãrii fericirii si a teatrului social jucat prin ranjete si congratulari extatice. Despre cum teroristii fericirii obligatorii ii culpabilizeaza pe deprimatii normali, care sintem inca majoritatea, si ii fac pe cei tristi –din motive concrete, sau pentru ca asa vor ei– sa se simtă ca si cum ar fi afectați de o infirmitate morala.
.
Iată acum că și Pleșu își încearcă mâna cu “fericirea” :
.
http://adevarul.ro/cultura/carti/andrei-plesu-fericirea-obsesie-e-sursasigura-nefericire-1_515d8f9700f5182b8583d997/index.html
.
…deși din câte văd nu a mers pînă la a sistematiza psihozele, tragand o linie între cei care fug de fericire, hedonofobii, despre care am scris aici:
.
Cf. Hedonofobia: O fericire atît de insuportabilă!…
https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/24/hedonofobia-o-fericire-atit-de-insuportabila/
.
… și hedonopații, cei obsedați de căutarea și afișarea fericirii :
.
Contra sectei teroristilor fericirii…
https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/11/contra-sectei-teroristilor-fericirii/
.
Pleșu rezumă totul mai pe întelesul publicului de conferințe : „Fericirea ca obsesie e o sursă sigură de nefericire”… Se cam grăbește Pleșu… Eu nuanțam amintind: acriţii, cinicii si pesimiştii sint si ei oameni, ba poate chiar mai lucizi decât reteaua planetara a obsedatilor de schimonoseli pe fond rozaliu.
.
Mă rog, fiecare cu stilul și publicul care îl fac fericit.
.
—-