Skip to content

Radu Gyr, “noua dreaptă” și ingenuitatea în politica românească…

April 7, 2013
 image
Iar face Adevărul apologia mediocrului poet legionar Radu Gyr:
Radu Gyr nu era un Ezra Pound, iar provocarea lui Neamțu, recitand anul trecut pe scena, pedant si fără talent, „Ridică-te, Gheorghe“, trebuia asumată, iar nu scăldată in proteste mirate. Ingenuitatea așa cum e practicată la români este o tehnica riscantă in politică, pentru că se vede repede că e jucată și devine contraproductivă. Italienii cu nostalgii fasciste de la Casa Pound nu s-au încurcat cu fandoseli de esteți neînțeleși. In România, însă, încă se mai practică un fel de baba-oarba ideologic, jucat mincinos, cu privit printre degete și mieunări indignate: „Vai, dar era doar o poezie cu țărani, pentru care bietul om a fost condamnat de comuniști.“

 .

Zbirul legionar Gyr care a girat masiva epurare teatrală la nivelul României Mari știa bine ce drame fără nume stârnește: era fiu de actori și copilărise într-un teatru. A-l victimiza azi e o minciună și a prezenta ghetoul lui teatral ca pe un fapt pozitiv e ca și cum ai lăuda că în lagăre existau orchestre simfonice, ba chiar se mai organizau și reprezentații teatrale.

Urmarea pe Europa Libera :
„Ridică-te, Gheorghe“, Ezra Pound și falsa ingenuitate in politică
 .
Despre fascismul genialului Ezra Pound vezi si :
Ezra Pound si un Agamemnon aromân (sau cum Logosul nu isi alege vasele comunicante)… dar Radu Gyr nu era un Ezra Pound…
Advertisements

From → Paraphernalia

8 Comments
  1. Dan Alexe, tare cabalizat ai mai ajuns ca sa scrii ca Radu Gyr e poet mediocru. Daca poeziile lui Gyr au luminat detentia a mii de oameni si sunt recitate si azi in intreaga Romanie, in ciuda “omertei” bolsevice si post-comuniste, roaga-i pe urmasii tai sa te caute, peste 50 de ani, pentru a-ti descoperi persoana si rolul de tantar anofel pe care l-ai jucat in jurnalismul platit pe linie kominternista. Nu uita sa le lasi mostenire un microscop. Istoria o va confirma.

    • “Kominternista”, Roncea?!… Reglează-ți retorica. Unde erai când pe mine mă aresta Securitatea?

      • neax permalink

        La coadă la tacâmuri, dacă nu cumva era de partea curată a căcatului, la fel ca Lucia Hossu Longin, altă mare suflătoare în moaște legionare începând de la ora 22 decembrie 1989 fix.

  2. Aaaaaahahahahaaaaa!!! Am ajuns și io, prostu’ de mine (că dară am stabilit că mi-s pruost, da’ pruost rău di tăt, da?!) la chestia cu Roncea! Să mor io de nu-i dau dreptate, deși încă habar n-am cine ie: iejti tare cabalizat, nene Dane! Și Alexe pe deasupra, că altfel nu poci pen’ ca să-ți zic! Că matale nici nu știi ce de muci, pardon, mir, izvorăște din moaștili lu’ Gyru’ aista al nost’! Că așe zice creti… debi… retard…. omul acesta de știință, pre numele său Roncea. Victor Roncea! Că iote ce zice aciulea: http://roncea.ro/2013/04/07/moastele-lui-radu-gyr-izvorasc-mir-la-manastirea-petru-voda-marturisirile-urmasilor-lui-radu-gyr-si-video-cu-parintele-justin-si-reinhumarea-poetului-martir-la-petru-voda/

    PS: și mai ie și poiet martir pă deasupra! Aaaaa, nu! Nu Roncea, pramatie mică ce iești matale, nene Dane, deși și io mă gândeam tăt la iel să-l martirizăm un pic așea, d-un capriț, d-un pamplezir! Da’ nu de el, ci de Gyr ie vorba, măi, în propoziția cu martiriu’… 😀

  3. Dan Alexe, nu-ti contest meritele de dinainte de ’89. Si nici cele de dupa. Conform unui referat semnat de mine am propus angajarea ta drept corespondent al ziarului ZIUA la Bruxelles cand te dadusera afara… cred ca tot astia la care presetezi acum. Iti semnalez doar halul in care ai decazut acum sub propria-ti (?) manipulare (auto-manipulare 🙂 ) Da, kominternista, respectiv propaganda pe linie kominternista, dupa cum am scris mai sus! Ma refer la Europa libera, desigur. Ce diferenta este intre voi astia si Scanteia care-l infera pe Radu Gyr in acelasi stil in 1945 (http://www.ziaristionline.ro/2012/12/27/nichifor-crainic-pamfil-seicaru-radu-gyr-condamnati-la-moarte-si-inchisoare-de-sotia-lui-brucan-acuzatorul-public-sidorovici-documente/)? Pe semne insa ca ai un virus netratabil daca numai pe Gyr il vezi mediocru, spre deosebire, probabil de tele-nobelistul Cartarescu, iar pe Tutea il vedeai ca un “bătran habotnic cu verbul dezlanat”, ceea ce, desigur, nu ar fi valabil pentru un senil ca Djuvara, banuiesc. Sa dea Dumnezeu sa fii si tu la fel de dezlanat ca Tutea la 90 de ani. Vorba lui: cine n-a fost in tinerete de stanga, n-a avut inima si cine a ramas la batranete de stanga, n-a avut minte. Desi ai trecut de a doua tinerete, cine stie?… Poate scapi!…

  4. Da, Victor Roncea, si eu îmi amintesc o discuție in biroul Zlei, cu tine si George Damian, acum mai bine de un deceniu, când tocmai mă întorceam din Afganistan, da… Dacă dorești, putem polemiza profitabil si suculent pentru toată galeria, dar nu cu epitete gen “komintern”… Asta pune discuția la un nivel neinteresant… cel puțin pentru mine.

  5. Epitetul e o constatare a liniei imprimate postului ajuns publicatie online de fosta bursiera grozista si sotul ei trotkist.

  6. 1dan9 permalink

    Decît să bălăcărim autorul blogului, n-ar fi un semn de înțelepciune să tratăm problema? Chiar și atunci cînd el, Dan Alexe, o mai dă în bară, voi, care v-ați înălțat prin Cristos, n-ar fi mai intelectual să vorbiți de la nivelul Mîntuitorului-de-Neam, demonstrînd avansul de la Revolver la Carte?!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: