Skip to content

The Grandmaster: Wong Kar-wai si somptuozitatea karatelor amorfe…

April 20, 2013
image
Se întâmplă cu imageria karatelor cum e și cu tangoul, sau cu blues-ul. Ajunge ca hieroglifele cinematice să fie puse in ordine, ca premisele unui orgasm estetic sa fie asigurate. Trebuie ca ansamblul să fie intr-adevăr grotesc, precum în Kill Bill al lui Tarantino, ca un gen sa fie terfelit aproape iremediabil.
.
E așadar cu o încântare orgasmică si suspendată ca am aflat ca dupa opt ani de absență, noul opus al lui Wong Kar-wai e un imn vizual adus filmului de karate.
.
The Grandmaster este al zecelea film al cineastului minune din Hong Kong, omul care a făcut In the Mood for Love, reluat si extins in 2046, unul din cele ma frumoase si deșirante filme de amor făcute vreodată… amor nefericit, desigur, ca altfel nu e interesant.
.
Peste mitologia Honk Kong-ului, Wong a suprapus aici mitologia marelui maestru al stilului de  kung-fu wing chun: Ip Man, maestrul modest care l-a descoperit si format pe un oarecare Bruce Lee.
image
Intram aici intr-o mitologie foarte serioasă, căci paradigma Bruce Lee nu a fost depășită niciodată de niciunul din imitatori, fie ei Jackie Chan, Jean-Claude “Muscles from Brussels” Van Damme, Chuck Norris, ori ridicolul Steven Segal.
.
A face un film despre viața omului care l-a format pe Bruce Lee este mai mult decât o provocare: e echivalentul Evangheliei după Matei a lui Pasolini: toată lumea te așteaptă la cotitură sa vadă unde greșești.
.
Wong Kar-wai a muncit opt ani la filmul ăsta, de o somptuozitate vizuală opresantă. A filmat trei ani (cu totul 360 de zile de turnaj), a montat trei ani… Vreo doi ani s-a gândit.
.
Actorul lui fetiș, Tony Leung, care îl joacă pe maestrul Ip Man, s-a identificat cu acesta. A învățat wing chun si si-a rupt brațul de doua ori in timpul turnajului.
.
Lupta lui Ip Man cu Gong Er, halucinant de frumoasa si necruțător de razbunătoarea fiică a propriului lui maestru a fost filmata vreme de o luna si montată vreme de doi ani.
image
.
Prima jumătate de oră bate de departe tot ce s-a văzut vreodată in filmele de karate, atât in termeni de coregrafie, cât si de estetică…
.
… după care filmul, in mod spectaculos, se impotmolește și nu se mai ridică niciodată pina la sfârșit.
.
As spune ca fiecare scenă este de o frumusețe inutilă la fel de desavarsită si moartă ca o grădină zen… dacă n-as avea prea multă demnitate ca să folosesc asemenea clișee…
.
Scenariu = zero… Deznodamant = absent… Sentimente = in locul lor e un gol ca in stampele alea sino-japoneze in care trei sferturi din pînză e gol si alb… Rămâne o frumusețe lentă care îți dă lacrimi dacă ai ceva de băut in sală… si scena luptei maestrului cu frumoasa mantă religioasă Gong Er… rareori s-a văzut ceva mai stupefiant de frumos pe ecran. Merita brațul rupt, un an de montaj si 10 euro cât costa biletul pe Toison d’Or in Bruxelles, unde, pe lângă senzația de suferință și leșin în mațe când auzi stereo pocniturile deșirante ale oaselor rupte, te mai și lasă cu bere în sală.
image
—-

From → Cinema, Paraphernalia

3 Comments
  1. 1dan9 permalink

    Faptul de-a nu fi nici ofensiv,nici defensiv, ci a acționa conform circumstanțelor, este, poate,
    semnificația care trebuie căutată, înțeleasă și aplicată, în spatele tuturor acestor spectacole. Avînd
    ocazia să fiu martor imediat al faptelor unor călugări shaolin, impresia imediată, însă de lungă
    durată a fost aceea că noi, majoritatea muritoare, avem nevoie de izbitura convingătoare și
    iluminatoare pentru a reveni la natura proprie, cea divină.
    Este exemplul pe care-l dă și Saul/Pavel din Tars,căzând de pe cal, zice-se. Sigur, unei lovituri
    sufletești i se poate replica printr-o filozofie destul de alambicată care da, ne scutește de durere,
    însă totodată și de iluminarea necesară reconvertirii. Unui picior în gură, unei ruperi de splină,
    n-ai cum să-i răspunzi cu tot felul de idei și cuvinte, te învinge, distruge orice structură și
    strategii personale, te revizuiește spontan și-ți dă viziunea.
    Cum pentru majoritatea oamenilor este necesară lovitura de bîtă a destinului, într-o artă marțială nu este vorba de tehnici, de învingători și invinși, ci de lovituri iluminatoare; iar cel învins nu moare, ci este plasat într-o ierarhie spirituală a celor care s-au trezit printr-o măiestrie de natură religioasă. La fel, cred că ar fi bine să înțelegem că evitarea durerii personale, caracteristică a majorității umane, evitare ce pe unii dintre noi ne face pacifiști și blegi până la moarte, este preschimbată într-o luptă în acceptarea rapidă și totală a tuturor loviturilor pe care ni le poate da soarta, un fel de eroism accelerat cu final iluminator.
    Despre luptătoarea din film,ce să zic…pisica blîndă karate rău!

  2. Check for „Ashes of Time” (1994) – auctorul nu e la prima „faptă” de vitejie! E o capodoperă pictată a genului sword, plin de poezie, ca o feerie grafică și senzorială!

  3. In sfârșit un comentariu just, care nu-l cruță pe KWW.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: