Skip to content

Despre credința lui Becali și cum l-am surprins spovedindu-se la Athos…

May 20, 2013

Image

.
Am mai scris despre cum am fost la Athos cu Becali și despre cum Becali nu e nici prost și nici nebun. Becali pur și simplu nu intră in asemenea categorii, e dincolo de astea, așa cum supraomul nietzschean e dincolo de bine si de rău. Credința lui nici măcar nu poate fi ridiculizată, pentru că e fără cute și asperități. Becali se inchină si plânge la icoane fără ostentație; a spune „ca un copil” nu e nici măcar o metaforă. Fiind o asemenea combinație de transparență primejdioasă și imprevizibilitate opulentă, Becali e util făcându-i pe ceilalți sa își reveleze substanța prin el.

Linkurile spre descrierea acestei călătorii unde l-am însoțit pe Becali la Athos sînt aici :

— mai intâi

— La Athos cu Becali…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/08/la-athos-cu-becali/

apoi –

— Din Sfântul Munte (completari, cu o remarca despre inferioritatea monahismului ortodox fata de islamul fundamentalist)…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/23/din-sfantul-munte-completari-cu-o-remarca-despre-inferioritatea-monahismului-ortodox-fata-de-islamul-fundamentalist/

și în sfârșit

— Protocronism clinic la muntele Athos –

pe care o reproduc in extenso mai jos…

Deocamdată însă :

— Spovedania lui Becali…

Iată însă și descrierea scenei în care Becali s-a supărat pe mine… momentul în care fără să vreau l-am surprins la spovedanie în pădure :

Tocmai coborâserăm din ascensiunea cu măgăruși, totul filmat de mine în detaliu, așa cum fusese înțelegerea… (cf. detalii în linkul

La Athos cu Becali…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/08/la-athos-cu-becali/ )

La întoarcere, a doua zi, după o ascensiune și coborâre de coșmar prin viscol, dăduserăm iar de climatul mediteranean al schitului românesc. Era cald. De la balconul chiliei mele vedeam cararea abrupta care cobora pina la mare.  De mult tînjeam sa cobor singur pina la debarcaderul ruinat și nefolosit al schitului monahilor români.

Image

.

„Cam vreo ora de coborat si vreo doua-trei la urcat“, imi spusese parintele Ouzo (care îmi furniza de fiecare dată zisa licoare). Am impartit abil pretiosul lichid dăruit de el in doua sticlute mai mici, vîrindu-le simetric in cele doua buzunare ale pardesiului, ca sa-mi dea echilibru, am bagat un măr și niște bomboane in buzunarul inferior si m-am pornit la coborît.

Planuisem sa pastrez putin ouzo pentru urcus, sa-mi dea puteri, dar era atat de cald si mirosind imbatator a putreziciune marina, incat am baut ambele sticluțe pe stanci, gol, inchipuindu-mi alternativ ca eram un om preistoric ce tocmai descoperise un trunchi gaunos plin cu miere fermentata, si care acum se minuna, bînd-o hulpav si intrebandu-se daca a doua zi o sa izvorasca alta din scorbura, sau om din zilele noastre in contact cu extraterestrii, care astepta, in nuditate semi-divina, zborul de rondă al farfuriei prietenilor lui cosmici, care in ziua aceea intarziau sa-i aduca doza obisnuita de nemurire blânda si frumusete înmarmuritoare.

La urcare, extrem de dificilă și abruptă, acolo unde cararea iesea de sub copaci si urca spre schitul românesc, am vazut, privind in sus spre turle, doi calugari care se imbratisau. Cel cu spatele spre vale si spre mine avea umerii foarte lati si o coada lunga pe care o vedeam ca atarna pina la sale. Cel pe care acesta il strangea in brate si care ma zarise avea fata infundata in umarul lui, insa desi nu-i puteam deslusi de departe ochii si fruntea era limpede ca ma zarise. Nu era decit un drum inapoi, eram prea istovit, cu genunchii tremurand dureros, seara cobora rapid, si oricum nu avea rost sa ma prefac ca nu vazusem. Am tinut-o intins spre ei, hotarat sa dau un buna seara modest fara sa-i privesc.

Urcand, stinghereala mea crestea, pentru ca cei doi ramaneau inlantuiti, ba chiar pareau sa se stranga si mai tare unul in altul. Mi s-a parut deodata admirabil faptul ca nu-si dadeau drumul din brate… La urma urmei, ce mai era de ascuns? Iata ca si-o asuma, spasiti, mizand pe discretia mea! mi-am zis admirativ. Spatiul dintre ei si muchea rapei era cam de o jumatate de metru, asa ca m-am prelins pe langa ei, soptind un „buna seara“ si aruncand o privire rapida… si aproape ca am cazut in genunchi de emotie subita descoperind ca omul invaluit protector in bratele puternice ale parintelui era… Becali !…

Situatia mi s-a limpezit fulgerator in creier. Nu era nimic ambiguu acolo, imbratisarea era virila si duhovnicească: Becali se spovedea. Buhăit de plans, cu umerii tremurand de hohote stapanite, ma fixa cu dușmănie in vreme ce îi șușotea parintelui la ureche lanțul lui de pacate, reale sau imaginare. Postura lor era facuta si mai nefireasca de faptul ca stateau pe o panta abrupta si ca, desi se strangeau in brate unul pe altul, spatele fiecaruia ramanea putin incovoiat, cu bustul aplecat rigid in fata, piepturile lipite si fesele usor trase inapoi, intrucat intre ei, separandu-i la nivelul picioarelor si pana la genunchi, zacea un sac gros de plastic verde prin care am putut totusi vedea ca era burdusit cu pachete groase de bancnote.

Am realizat pe loc ca asistand fara sa vreau la taina împărtășaniei comisesem poate o gafa mai mare decat daca l-as fi surprins pe Becali intr-o postura sexuala ambigua, sau citind altceva decat Biblia…

Asta poate explică ceea ce povestesc în La Athos cu Becali (cf. linkul mai jos) de ce la întoarcere nu mi-a mai vorbit și m-a  amenințat că mă lasă la Salonic…

—-

Protocronism clinic la muntele Athos –

De cîte ori merg la muntele Athos, descopar ca ideologia nationalista a calugarilor români de acolo depaseste in aberatie protocronismul din vremea lui Ceausescu. La principalul schit românesc, Prodromou, monahii mai luminati le explica pelerinilor ca –pe langa faptul ca franc-masonii si evreii controleaza nu doar planeta in general, ci pana si Sfântul Munte, ceea ce ar explica situatia inferioara a monahilor români de acolo– românii sint o rasa unica pe care doar pizma celorlalti a tinut-o pina acum intr-o mediocritate fortata. Pe scurt, calugarii români de la muntele Athos se inchina protocronic.

In perioada de glorie a comunismului nationalist din România, protocronismul, acel curent pseudo-academic incurajat odinioara in mod oficial, le spunea românilor ca stramosii lor au fost o rasa aparte si ca pe teritoriul României de azi s-au produs cele mai mari salturi calitative din istoria omenirii, ca aici a fost descoperit focul, a fost inventata roata si domesticat calul.

La muntele Athos am aflat insa ca protocronismul actual nu mai rabda nici macar ca in detalii românii sa fi invatat ceva de la altcineva. La Athos, dintr-o discutie cu invatati calugari si pelerini, am aflat ca nu limba româna vine din latina, ci ca, dimpotriva si exact invers, latina ar fi o varianta corcita de româna.

Rationamentul, asa cum mi l-a rezumat unul din cei mai distinsi calugari din Sfântul Munte, in aplauzele pelerinilor, e urmatorul: Roma, asa cum ne spune propria ei traditie, a fost fondata de troieni; troienii erau niste traci, deci un fel de daci; fondatorii Romei nu erau asadar decit o mâna de daci care si-au dus limba cu ei, asa incât atunci cand Traian s-a intors sa cucereasca Dacia, el si latinii lui corciti au descoperit ca dacii vorbeau aceeasi limba ca ei, numai ca mult mai curata. De-aia cele doua popoare au fuzionat asa usor, insa limba vorbita de unii si altii era cam aceeasi. Asa incat, nu româna vine din latina, ci, invers, dacii i-au invatat latina pe latini.

Revenit in România dupa ametitoarea initiere, am aflat ca exista un intreg curent subteran de oameni care adera la aceste fantasmagorii oculte. Edituri, precum Orfeu in Bucuresti, sau Obiectiv in Craiova, publica sau re-publica pe banda rulanta carti cu titluri precum Dacia – Tara Zeilor, Sistemul Sumerian al Limbii Române, sau Ramania (de la Ramayana indiana) – Paradisul Regasit… Aceasta din urma poarta de altfel pe coperta mentiunea ca “Dacii zburau cu nave spatiale”!…

Dincolo de asemenea cazuri evident clinice, ramane chestiunea identitatii si a incontestabilului sentiment de inferioritate al românilor. La nivel individual, a cauta sa te convingi ca stramosii tai s-au aflat la originea civilizatiei planetare si ca un soi de conspiratie mondiala cauta sa ascunda acest lucru ar fi de ajuns pentru o internare. Pentru pelerinii români de la muntele Athos insa, aceasta betie cu amagiri oculte aduce un soi de mangaiere. Sintem ultimii si cei mai umili, insa, cum o spun Evangheliile, cei din urma vor fi cei dintâi… sau au fost deja… ma rog, hai sa nu ne lasam incurcati in cuvinte cum ar vrea iudeo-masonii, care pe langa ca nu iubesc dacii, mai sint probabil si atei.

“Cînd ai identitatea subreda, esti gata sa crezi ca românii sint o rasa unica si ca dacii zburau cu nave spatiale, iar când nu zburau in spatiu, predau limba latina …”

Incă o dată linkurile cu detali :

— La Athos cu Becali…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/08/la-athos-cu-becali/

apoi –

— Din Sfântul Munte (completari, cu o remarca despre inferioritatea monahismului ortodox fata de islamul fundamentalist)…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/23/din-sfantul-munte-completari-cu-o-remarca-despre-inferioritatea-monahismului-ortodox-fata-de-islamul-fundamentalist/

——

One Comment
  1. 1dan9 permalink

    1. Mai zilele trecute, în cazul matrapazlîcurilor-Becali, un ziarist făcea spume-la-gură, criticîndu-l prin telefon pe don Gigi nu pentru presupusele manevre financiare, ci pentru a fi murdărit spațiul public cu înjurături, miștocăreli și altele. Ziaristul în cauză era cel care merita glonțul în cap, deoarece cultiva asemeni multora abaterea vinei de la mîncător la rahat. Chestia o întîlnim și la unii credincioși care ascund slăbiciunea-căderea lor în ispită și blestemă însutit pe diavol, o întîlnim la cei care ard tonele de droguri și sînt prea îngăduitori cu adicții, o întîlnim la cei care-și rîd de pipițele proaste din tot felul de emisiuni, omițînd să spună ceva despre moralitatea celor ce lucrează între antene. Natura/meseria diavolului este să ispitească, a drogurilor să te înalțe cu trupul la cer, iar a proastelor să rîdă ca ele însele…și nu-i nimic nefiresc în asta ! Este firesc și că oamenii cultivă viciul… Suceala, pentru mine inacceptabilă, este cînd li se cere unui don Gigi, unuia ca Vadim—acesta cu deschiderile gură-anus inversate !—cînd li se cere să fie altfel de cum sînt, ascunzîndu-se faptul că mass-media este aceea care le-a dat nas.
    2. Vorbind despre idealizarea trecutului nostru tracodacic, eu voi cere la vociferarea oricărei pretenții să se vină cu fapte și nu cu băsmuiri. Sincer, mi-este cam indiferent cum s-a tăiat Decebal și cum o să ne scrîșnească dinții la venirea lui Mesia…pe mine mă interesează ce este acum-aici România, cum sînt aici-acum românii, și asta cu dovezi…Eu vreau ca în momentul ăsta, la nivelul care ne este îngăduit, să simt cu simțurile că România este magicul aeroport al ălora mai civilizați, că oamenii sunt în stare de-o arhitectură mai durabilă decît frunza verde, că înțelepții nu fug în lume cu toată cunoașterea și magia lor….cum faptele astea direct perceptibile nu le-am remarcat, treburile astea cu energia dumnezeiască a României, cu români mai avansați decît klingonienii, sînt pură sugere de sine.(și nu de-acolo, cîinește, ci din măseaua stricată)

    3. Mișto descrisă îmbrățișarea celor doi, ambiguitatea, pînă la urmă lămurită, a perceperii și a situației.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: