Skip to content

Laurul – balaurul, de la Roma pînă in Afganistan…

June 1, 2013
image
Balaurul e dat in dictionare ca neavând o origine sigura.  Este limpede ca are o legatura cu albanezul boljë (șarpe), ca si cu alb. buljar (șarpe de apă). Mai există si sîrbescul blavur, insa acesta în mod cert imprumutat din româna.
.
Rom. balaur, alb. boljë, buljar pentru o ființă scarboasă si raufăcătoare, de natura reptiliană.
.
Lingvistii mai vechi au propus (în mod just dupa părerea mea) o descendența din latinescul clasic belua (uneori scris bellua): monstru, animal malefic. Alții, atragand atentia aspra terminatiei inexplicabile in –aur (de apopiat e cea din alb. buljar) au preferat sa-l atribuie unui vechi fond de substrat balcanic. Alexandru Ciorănescu, in al cărui Dictionar Etimologic al Limbii Române găsim cateva din cele mai absurde etimologii propuse vreodată, o nimereste totuși foarte bine cu balaurul, făcând o analogie cu eroul antic grec Bellerophon, al cărui nume ar însemna “omorâtorul de balauri”… Ipoteza e mai mult decât seducătoare si nu exclude de altfel o rudenie cu latinescul belua. Ernout și Meillet, in monumentalul lor Dictionnaire Étymologique de la Langue Latine, acceptau de altfel descendenta lui balaur din belua, care a ramas identic si in italianul belva : animal raufăcător.
.
In sensul de animal scîrbos îl întâlnim deja la Dante, care in Infernul îl folosește alegoric pentru biserica corupta din vremea lui, numită de el “belva” (si accesoriu “puttana”) : “mi fece scudo / a la puttana e a la nova belva”
.

Iată însă că în paştună, limba indo-europeană a talibanilor din Afganistan, balā, cu a lung, este un monstru înfricoşător din basme, cu care sunt speriaţi copiii. În nenumărate alte cazuri paştuna prezintă arhaisme, de gramatică sau lexic, ce o apropie de latină, albaneza şi de multe alte limbi indo-europene occidentale (astfel, mine, de pildă, amorul, dragostea, termen pe care paștuna îl împarte cu germana, minne, unde intră în compoziția numelui acelor minnesinger, menestrelii, cântăreții medievali ai amorului). Prezenţa în trei puncte ale domeniului indo-european (Roma, Balcani, Afganistan) a lui bala/belua, pentru a desemna un monstru imund (cel pe care, din noaptea timpurilor, îl mai chemăm și Bau-Bau) nu poate fi o simplă coincidenţă şi ne trimite la trecutul preistoric al celor care s-au extins din India până la Oceanul Atlantic, indo-europenii.

In paștună, balā sau belā, e omofon și a fuzionat cu împrumutul din persană balā = necaz, calamitate, dezastru. Acesta, la rândul său, a trecut în turcă cu același sens = belâ, necaz, nenorocire, de unde a ajuns în română: belea, pl. belele.

Despre alți termeni subterani care iși dovedesc rudenia ascunsa vezi si :
.
Muie, moacã, meclã si “arheologia lingvisticã”…
.
Despre zmei si zmeie :
.
Zmei, zmeie, Prâslea, Manole și alte mituri românești împrumutate…
.
Despre cea mai hilara etimologie a lui Ciorănescu, cea pentru mamaliga, pe care o făcea sa coboare din frantuzescul mamelle (!…) :
.
Mãmãliga nu explodeazã, dar are titluri de nobleţe (si mamele, pentru cine citeste pînã la capãt)…
image
Advertisements
14 Comments
  1. kukac permalink

    vad ca nu prea comenteaya rumanii

  2. Cred că mai e o legătură între buljar și balaur. Prin povești, solomonarii își conjurau balaurii din ochiuri de apă pe care le înghețau (nu-s sigur de partea cu înghețatul, poate era dintr-un harry potter ceva) – deci balaurii lor chiar erau șerpi de apă.

  3. Ion permalink

    Baal Ur ? Mi se pare doar mie sau balaurul din basme mai si vorbeste si e in general un tiran ?
    Citesc pe wikipedia:

    “Baal, also rendered Baʿal (Biblical Hebrew בַּעַל, pronounced [ˈbaʕal]), is a Northwest Semitic title and honorific meaning “master” or “lord”[1] that is used for various gods who were patrons of cities in the Levant and Asia Minor, cognate to Akkadian Bēlu. A Baalist or Baalite means a worshipper of Baal.
    “Baʿal” can refer to any god and even to human officials”

    E fantezista tare varianta asta ? 🙂

  4. ciuma69 permalink

    la mine, la tara, exista expresia cumplit de urata, bala tiganeasca

  5. Gurban permalink

    Interesantă ( deși lingvistic, cum se arată în articol, au origini diferite) este și contopirea în mentalul colectiv românesc a termenilor de :balaur, dragon, drac (ultimele doua provenind din latinescul Draco) . Tatăl lui Vlad Țepeș ce făcea parte din Ordinul Dragonului devine Dracul iar Vlad devine Draculea (al lui Dracul). Spre exemplu în exprimările religioase Sfântul Gheorghe se luptă cu balaurul(care în teorie are mai multe capete) deși în majoritatea ilustrațiilor iconoclastice apare un dragon (cu un singur cap și de aceea diferențiere de balaur). Totuși în creștinismul occidental rămâne originea latină draco-dragon și Sfântul se lupta cu un dragon. În Catalonia, ce are un cult special pentru Sfântul Gheorghe (San Jordi), ” dragonul” are denumirea de “drac” iar “dracul” e numit “demoni”. Foarte interesant e că unei specii de șopârle, reprezentata de Gaudi, foarte întâlnite aici îi spune dragon și nu drac cum te-ai aștepta. Iarăși ce-mi pare interesant este că dragonul este întâlnit ca reprezentare în aproape toate culturile mari de pe mai toate continentele cu un singur dar de balaur (dragon cu mai multe capete), cum e la români, nu am cunoștințe.

  6. Cred că balaur și bour conțin fiecare câte un sufix augmentativ de certă vechime. Era discutat în rev.Dacoromania mai demult. Se zice că ar fi atașate și unor adverbe ca pururea (var.porurea, de-a pura), aiurea. Nu știu dacă e cazul pentru acestea, dar așa erau analizate.

    Bour și arh.buar ar trebui să fie termeni separați, fără legătură etimologică.

    • Flok permalink

      Asta explica cum s_a format cuvântul Dunăre. Un augmentare de la Dun – Duna (preluat ca atare de maghiara, de ex).

      • Flok permalink

        Și la fel brusture, și poate magura sau mătură.

      • Sorin5780 permalink

        Posibil, nu știu! Eu am găsit câteva regionalisme cu sufixul augmentativ -ar în Moldova și Maramureș, dar foarte puține. Mai este o arie în Moldova unde -ari era sufix patronimic, dar se regăsește și-n aromână conform lui Papahagi sau în limbile ilirică (Dindari, Sartari, Dexari), latină (-arius) sau albaneză. Același sufix este atașat unor fitonime pentru a desemna formații colective: făgar, sălcar, cireșar, etc.
        http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/05/Sufixul-ari.pdf

        Alt sufix interesant din română, care ar putea fi și dacic, este -oc(a): Napoca, Alboca. În vechime era mai răspândit probabil, dar regional se mai păstrează în Basarabia, Hunedoara-Apuseni: vezi cuvinte ca adj.măroc, capoc (cap mare), boțoc, -og, etc. Ca toponimic forma colective: dâmboc (teren cu multe ridicături de pământ mai mici), bodoc (loc cu scai), Dâmbroca (probabil gorunet sau stejăriș, conform sin. dumbravă, alb.dumbre, ”pădure de stejari” și sl.dub, stejar)

  7. Flook permalink

    Citez si plantele dacice:
    zuuster, cercer, sciare, diesapter, tura, edera, storsura, tutastra.
    si altele corespondente din romana:
    iedera, mazare, ulmarea, tatârca.

  8. Flook permalink

    PALARIE, adica un pal augmentat?
    Pal poate veni de la pillum?

    • Flook permalink

      scuze, am vrut sa scriu pileus (in greaca pilos)

Trackbacks & Pingbacks

  1. Zmei, zmeie, Prâslea, Manole și alte mituri românești împrumutate… |

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: