Skip to content

Leila la Kabul, cu bale…

June 5, 2013

Image

— Nu ma culc cu tine decât în minaret, mi-a zis… Sau pe o macara, undeva. Găsește. Inventează.

Pufăind pe marginea patului, iși balansa piciorul gol, cu unghiile nefăcute (căci in Kabul unghii făcute indică practica prostituției), și pentru că nefăcute – erau puțin murdare, după o zi întreagă în sandale prin praf exotic.

Leila venise cu rucsac cu tot în camera mea, o țigară moale în plisc, ochi obraznici, piele transpirată și gura plină de revendicări absurde.

O cunoscusem la aeroport, la aterizarea în Kabul. Aristotel recomanda ca discursul fiecărui personaj să fie adaptat funcției lui. A mea fiind cea de “dragueur” cvadragenar, iar a ei cea de fotografă juvenilă, al cărei fond de ten abia ascundea urmele de cratere lunare din adolescență, avuseserăm următorul dialog, in momentul in care, lîngă mine așteptând bagajele, telefonul ei a inceput să sune:

EU : Enfin, o sonerie normală.

EA: Am avut și Lacul Lebedelor, dar am șters-o…

… și a inceput sa racneasca la telefon, într-o engleză creativă, mulțumind cuiva care avea să o ajute să facă fotografii în închisoarea femeilor din Kabul

Leila o chema, fotografă, si dupa ce ne-am recuperat bagajele si plătit bacșiș vameșilor pentru toate sticlele de alcool si din sacii mei si dintr-ai ei, i-am oferit -nici măcar viclean- să o duc cu taxi-ul la Mustafa Hotel, unde stăteau atunci toți ziariștii străini, un cub de beton împărțit in alveole monahale, în care privilegiații puteau inchiria camere sus, cu terasă si vedere spre munții leneși care înconjură Kabulul, in vreme ce freelancerii si sărăntocii stăteau jos, in chilii de 20 de dolari pe zi, fără baie si in bătaia primului aruncător de grenade din stradă.

Pe drum mi-a zis ca e cehoaică si ca trăiește in Paris, lucrand pentru o agenție de presă șabada…

— Cehoaică?!… Leila înseamnă “noaptea” in arabă. De ce ti-au dat părinții numele asta?

— Pentru că m-au facut noaptea, tiens.

La hotel, ea s-a dus intr-o alveolă, jos, in vreme ce eu mi-am regăsit balconul de deasupra bazarului.

Vizavi e moscheea lui Mollah Internet, care predica despre progres, si care in fiecare dimineață, pe la 5.30, face o probă de microfon inainte de prima rugaciune. Mai întâi te smulg din somn niște pârâituri sfasietoare, ca si cum s-ar deșira catapeteasma cerului, dupa care se aud bufnituri de cutremur (Mollah Internet izbește de cateva ori microfonul în căușul palmei, pentru a auzi dacă e conectat), ca la urmă să vină un urieșesc 1-2-3 : “yak-do-se, yak-do-se“, și in sfârșit sa înceapă melopeea primei rugaciuni : « Ashadu laaaa illaaahaaa illl’LLaaaah…. ! »

In prima seara a venit la mine pe balcon și am băut împreună tot ce aveam eu. Mi-a spus:

— “La Paris, traiesc mai mult sau mai puțin cu cineva”…

Am avut o strângere de inimă, ca un fel de deceptie absurdă, dar mi-am zis rapid că genul ăsta de fete e întotdeauna “mai mult sau mai puțin cu cineva”.

Dar a doua noapte a venit desculță, cu rucsacul, să-și legene piciorul gol pe marginea patului meu zicandu-mi ca jos la ea sint gândaci si gaze de eșapament din strada.

După care, privind pe deasupra mea, peste balcon, a vazut de partea cealaltă a străzii minaretul.

Tocmai ii spuneam despre kafirii din Nuristan, în nordul Afganistanului, rămași politeiști până mai ieri, și care vorbesc un idiom apropiat de sanscrita vedică, când mi-a zis :

— Nu ma culc cu tine decât în minaret… Sau pe o macara, undeva. Găsește. Inventează.

Și-a examinat unghiile.

— Patul e doar pentru nani. Iar pătura pe care ai ales-o e abjectă.

Am ieșit amândoi tiptil, pe lângă gărzile hotelului care jucau cărți și, sărind gardul moscheii, ajunși la minaret, am epatat-o ridicând cu un gest scurt și sigur piatra sub care îl văzusem de zeci de ori pe Mollah Internet că pitește cheia turnului.

Ușa a scârțâit sinistru, înăuntru duhnea fermentat, iar scara de piatră era abruptă și lunecoasă. Urcam primul, iar ea lumina din spate cu bricheta.

Sus, la stele, am ieșit pe balconul minaretului și mi-am văzut sub el, de partea celaltă a străzii cu buticurile ei obscure și cu nenumărați trecători înturbanați încă folfăind nocturn, fereastra iluminată a camerei mele, cu sticle goale și patul acoperit cu o pătură într-adevăr abjectă.

S-a așezat pe marginea balustradei de piatră a minaretului, s-a uitat în gaura de lume din bezna de jos, și mi-a zis :

– Ar fi așa simplu să mă las să cad…

Am smuls-o de acolo cu o iritare violentă pe care nu mi-o bănuiam și am trântit-o in partea opusă a balconului, cu spatele în instalația sonoră. A gâfâit, și-a pus mâinile cupă pe sâni și a așteptat, dând capul pe spate.

Am luat-o în picioare, din față, icnind, izbind-o cu capul în zid și instalație, umplându-mi gura cu praf și pânze de păianjen. Horcăia animalic, burta ei o mlaștină.

După un timp, o durată (există timp și durată, tot insista Bergson), a trebuit să facem o pauză. S-a dus să se așeze iar pe marginea balconului de piatră. Avea doar cămașa pe ea, pantalonul căzuse, iar ea era iluminată din spate de fațada hotelului nostru.

Vedeam că mă fixează, așezată, cu fundul gol atărnând în noaptea de deasupra trotuarului de jos. Mi-a zis, suav :

— Curge din mine pe trecători.

Asta mi-a biciuit simțurile (cum se spune în literatura de calitate) atît de neasteptat de eficace, încât am smuls-o iar de acolo, i-am dat o învârteală de piruetă de tango și am trimis-o cu un bufnet în instalația sonoră în care am țintuit-o, împlântându-mă din nou în ea.

Am răcnit amândoi apoplectic în același timp, când ne-a venit, și asta a bubuit nocturn deasupra orașului, instalația declanșându-se iar noi gâfâind într-o inarticulată magmă de horcăieli cu bale și sufocări amplificate…

Haaah-hăăă-haaah !… ieșea din difuzorului minaretului, auzindu-se pînă pe înălțimile din jurul Kabulului unde se tupilau talibanii.

Am coborât fugind în beznă scările, ea reușind în același timp să-și tragă pantalonii.

Am traversat strada printre oamenii care se adunau răcnind în paștună că cineva e înjunghiat acolo sus în minaret.

Inapoi in cameră am stins și ne-am uitat, ținându-ne de mână și bând ultima sticlă de vin, la minaretul iluminat pe dinăuntru și cu balconul umplut de lume care căuta să oprească instalația ce acum declanșase înregistrări vechi cu Mollah Internet : « Ashadu laaaa illaaahaaa illl’LLaaaah…. ! »

S-a întors spre mine și mi-a zis, pupându-mi umărul în întuneric :

— Am uitat să-ți spun. Am terminat-o azi cu tipul meu de la Paris.

— Ah, da? i-am zis, căutând să sun aproape indiferent. Și cum ai făcut?

— I-am dat un SMS, mi-a șoptit și s-a strâns lângă mine.

—-

Tot din Kabul :

Marla în Kabul – realitatea filtrată prin căști…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/21/marla-in-kabul-realitatea-filtrata-prin-casti/

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: