Image
.

In povestirea Les trois Grâces, Eliade plasează in deschidere un calambur care oferă o scurtătură descriptivă: cele trei femei nedespartite pe care se practică bizare experiențe medicale si care sint “cele trei Grații” (Les trois Grâces), sint numite afectuos de un personaj “les trois grasses“… cele trei grase…

.
Truc de narator abil, din acel moment le vizualizăm perfect pe cele trei femei dolofane…
.
Problema e că in traducere franceza calamburul nu funcționează, sau are o notă de vulgaritate violentă care ne trimite in alta direcție… Căci in franceza nu se spune despre o femeie că e “grasse“, ci că e “grosse“…
.
Gras” are un cu totul alt sens uzual: ne trimite spre slin și alunecoșenie, sau mai degrabă spre mizerie și unsoare. Chiar si o femeie slabă poate avea “une peau grasse“, altfel zis unsuroasă.
.
In cazuri foarte rare, se poate intr-adevăr zice une “femme grasse“, insa violența si vulgaritatea de acolo ar fi de neînțeles in textul lui Eliade… Evident, însă, ca “les trois grosses” nu ar putea funcționa. “Les trois grâces” e mai funcțional.
.
Dar nu e oare o scapare din partea lui Eliade, bucuros de asonanța calamburului? Aș, Eliade trăia in Paris când scria astea si vorbea franceza cum vorbea româna. De ce atunci “les trois grasses“?
.
Eh, de ce… Scria pentru români, acolo merge…
Altminteri, “Les trois garces” ar fi mers mai bine…
PS. Nonșalanța lui Eliade a mers însă și mai departe acolo unde își face personajele să fugă din România comunistă, trecând granița în… Cehoslovacia… Distinsul profesor uitase că de la al doilea război România nu mai avea graniță cu acea țară. Detalii…
Cf.:

Despre Joyce, trenuri și exactitate în literatură…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/10/31/despre-joyce-trenuri-si-exactitate-in-literatura/
Image