Image

.
Danezii erau campionii cinematografiei depresive cu mult inainte de  noul val românesc. Nu e neaparat școala lui Lars Von Trier, mai degrabă Von Trier a ieșit din ea, deși, devenind mult prea manierist si dogmatic, atenția îndreptându-se acum spre noua generație, spre Thomas Vinterberg, de pildă, care a facut tulburatorul Jagten (The Hunt), cu Mads Mikkelsen, despre care spuneam aici :
.
UE sprijină la Cannes depresivii danezi
https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/05/20/despre-cum-ue-sprijina-la-cannes-depresivii-danezi-si-sau-cum-dogma-sectantilor-pietei-nu-explica-mecenatul-cultural/
.
Spuneam că acest Vinterberg începuse ca un discipol si asociat al manipulatorului Lars Von Trier, lansând împreuna cu el miscarea (neurmată de multă lume) Dogma: turnajul unui film trebuie sa se facă fără lumină artificială, cu sunet direct; cu cât imaginea tremură si sunetul se aude mai pârâit si prost, cu atât autenticitatea e mai mare… si nu știu câte alte asemenea insanități, modelate după ceea ce sociopatul de Lars Von Trier făcuse in Idioții.
.
Scenaristul de la Jagten (The Hunt), Tobias Lindholm, a realizat și bijuteria asta :
.
Kapringen (Highjacking, 2012)…
.
Turnat ca un documentar, cu camera pe umăr, filmul e un thriller psihologic in jurul deturnării unei nave comerciale daneze de către pirați somalezi.
.
Un film impecabil, care ține spectatorul lipit de scaun, rozandu-și unghiile urmărind negocierile telefonice intre pirați și roboticul CEO al firmei daneze care posedă nava.
.
Inevitabila critică socială, desigur, personajul odios nefiind vreunul din pirați, ci monstruos de inumanul patron danez, pentru care membrii echipajului luați ostateci valorează abia puțin mai mult decat orezul sau petrolul  pe care il transporta nava.
.
Image
.
Doi actori fantastici: bucătarul vasului, negociator la un capăt al firului (Pilou Asbaek) si,  la celălalt capăt, intr-o lume paralelă, în biroul său aseptizat din Copenhaga, patronul (Soren Malling), eternul arhetip al omului puternic si fără suflet, capabil să calce pe cadavre mai degrabă decat sa piardă fața în tîrguieli. Precum odiosul primar al stațiunii marine din Fălci, care da asigurări că nu e niciun rechin acolo, doar ca sa nu piardă turiști (și rugandu-se sa nu se întâmple nimic) si aici patronul da asigurări actionarilor firmei si familiilor ostatecilor ca el controlează totul si ca negocierile merg bine, când de fapt…
.
Când de fapt…
.
Niciun fel de muzică pentru sublinierea efectelor; violență atotprezentă si permanent posibilă, dar nearătată inutil; niciun fel de montaj rapid hollywoodian, ci planuri lungi, complete, cu intrări si iesiri naturale din cadru.
.
O claustrofobie permanentă; frică palpabilă curgând pe pereții chiliilor metalice ale vaporului; claustrofobie de lux in birourile din Copenhaga; practic niciun plan exterior, pentru ca putinele planuri filmate pe puntea vaporului se petrec de fapt tot intr-un fel de interior… in interiorul fricii.
.
Filmul rămâne totuși relativ superficial in revelarea radacinilor violenței. Alte două filme recente au tratat mai bine conflictul mocnit occident-Islam. Unul a fost Argo, pe care l-am prezentat aici :
.
Argo” – Multe filme nu au nici măcar o frază memorabilă…

.
Dar mai ales splendidul :
 .
—-