Skip to content

Tare greu e să fii personaj (din care se adeverește că nici Baba Yaga nu mi-a înțeles intențiile)…

September 5, 2013
Image

Mi-a luat ani de zile… decenii de fapt… ca să înțeleg că toate fetele alea exaltate care îți zic “lumina mea” doar pentru că le pupi, de fapt chiar sînt sincere și că așa vorbesc ele. Că ridicolul retoricii pasiunii nu îi diminuează autenticitatea. Când îți vorbesc exaltat, cu bale și ochi umezi, ele sînt în același timp autor, narator și personaj. De fapt ele se asumă, pe când tu stai pe margine și le judeci bățos pentru că nu au citit Kalevala în același timp cu tine.

Pe când eram adolescent și încă mai credeam că e ușor să scrii the Great Romanian Novel doar pentru că te simți tu traversat de Logos, umblam după ceea ce în literatura de dedesubt e numit aventuri și cunoaștere, așa că într-o noapte am întâlnit în Buzău, ieșind dintr-un cotlon obscur, o arătare încovoiată, o Baba Yaga care căra o boccea urieșească în spate. Era o bătrână ce trăia din strănsul de prin tot orașul al hârtiilor și cartoanelor, pe care le tria, după care le arunca noaptea, balotate, peste gardul unei curți de fabrică, de unde erau luate și transformate în hîrtie proaspătă pentru the Great Romanian Șabada… Era plătită pe cîți baloți.
Am ajutat-o cavalerește să arunce balotul peste gard, pentru că tocmai citeam ciclul Graalului, iar ea m-a invitat în bîrlogul ei, un imund conteiner de tablă, unde a scos o sticlă de țuică și a început să-mi povestească cum, deși nici ea nu se găsea apetisantă (și doar Dumnezeu știe ce cosînzeană fusese în vremuri cu răscoale și ofițeri permanent răciți) chiar și zilele trecute primise un pumn în nas –și mi-a arătat la lumina brichetei dovada pulpoasă și negoasă– de la unul care la rîndul lui strângea hîrtii și îi bea votca, dar din cînd în cînd îi făcea și lucruri nedevîrsta lor. Cînd ea n-a mai vrut, a bătut-o.
Plin de omenie necerută, invadat de millă, m-am aplecat sprea ea s-o pup, cast, creștinește, ca pe o bunică beată și tristă, imun la duhoare.
M-a plesnit rapid și a început să mă împingă spre ieșire, țipînd înăbușit (căci nu voia să vină miliția) : –“Coțcarule, coțcarule, pînă și tu !…’
Incepînd din acea zi, de cîte ori mă vedea mă ocolea de departe, fugind cu balotul în spate
Iată, narator poți fi, dar e tare greu să fii personaj.
Advertisements

From → Paraphernalia

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: