Skip to content

Dreapta românească, proprietatea și puțul de aer…

December 8, 2013

 

Image 
Poziția ideologilor ăstora mecaniciști ai dreptei neoliberale românești (indiferent ce etichetă își pun) vizavi de protestele anti-Chevron, sau pro-Roșia Montana etc., e total schizoidă. Iată : pe de o parte, fundamentele credinței lor de sectă sînt dreptul la proprietate și inițiativa individuală; pe de alta, în cazurile concrete citate din România ei vin cu argumente de utilitate publică : țăranii ignoranți sub al căror sol se bănuiește că natura a ascuns bogății pot fi oleacă bruscați dacă nu vor să se mute de acolo, iar asta în pofida dreptului de proprietate. 
 
Pretinsul lor capitalism e așadar total ilogic și incoerent, de o incoerență nouă, la mâna a doua. Căci nu a fost întotdeauna așa. In România interbelică a existant o tendință legalistă de dreapta care împingea dreptul de proprietate pînă la limitele sale logice. Astfel, in revista Automobilul, sau in Aviatorul, care a apărut prima oară în 1909, s-au publicat o serie de articole juridice care cătau să obțină interzicerea survolării proprietăților oamenilor, de la orice înălțime… Argumentul juridic și moral era că așa cum un cetățean e posesor absolut pe o țeavă, un tub, un puț de pământ care merge în jos în sol la infinit, sau pînă în Iad, între limitele gardului său, la fel el ar trebui să posede dreptul absolut asupra unei coloane de aer, un tub virtual care se ridică la cer și care are grosimea și dimensiunile curții sale. Nimeni nu poate traversa fără să plătească acel tub de aer : acesta e capitalismul adevărat.
 
Articolul —nu pot spune acum în ce număr al revistei de atunci, trebuie mers la biblioteci în România— continua imprecatoriu cerându-le cititorilor să își închipuie că un planor ar trece zilnic pe deasupra curții lor, uitându-se în jos la ei, în curte, unde ei sînt poate goi, sau aruncându-le lucruri în curte, în ciuda gardului înalt devenit brusc inutil.
 
Tocmai asta a avut în vedere Huxley in scena care deschide romanul Orb în Gaza (Eyeless in Gaza, 1936), unde un cuplu face amor în ziua mare pe acoperișul plat al casei lor, când, dintr-un planor care zbura pe deasupra, cineva lasă să cadă un câine care explodează pe ciment lângă ei, împroșcându-i cu sânge, creier și așchii de os și distrugându-le definitiv relația amoroasă…
 
Huxley era un reacționar care apăra dreptul de proprietate al individului asupra unui tub ce merge la infinit în sus, până la găurile negre, și infinit în jos, pînâ la găurile negre din partea cealaltă…
 
Ăștia din dreapta românească, aștia care pufnesc superior la menționarea cianurii și care îți spun că la Pungești lucrările pentru Chevron ar fi de utilitate publică, nu oferă de fapt nicio coerență ideologică. E drept de proprietate sau nu e? Dacă țăranul nu înțelege că sub el ar fi o hazna, în profitul cui îl smulgi de acolo? I-ai luat deja puțul de aer de sus… Acum i-l iei pe cel de pământ de jos… Ce e de dreapta în toată samavolnicia asta? Și în profitul cui îi arunci câinele în curte când el face amor?
 
 
 
 
Advertisements

From → Paraphernalia

8 Comments
  1. Foarte frumos scris, dar ești sigur că premiza ta e corectă? Din ce știu eu schizoizii sunt chiar protestatarii, adică acolo e un teren care e proprietate Chevron, pe care Chevron e împiedicat să lucreze. E simplu, află a cui e terenul pe care vrea să facă prospecțiuni Chevron. Și după aia minunează-te cum Willy Schuster, omul ăla din Moșna care fugărea oamenii lui Tender de pe terenul lui în numele dreptului la proprietate, poate să instige țăranii de acolo să împiedice un proprietar să intre pe terenul lui. Eu știu că o polemică cu preoții adevăratei și unicei drepte poate fi distractivă, dar în cazul ăsta you need to get your facts right, cum ar zice Iliescu.

    • giordano permalink

      se pare ca “proprietatea chevron” nu e chiar a chevronului:

      http://www.vrn.ro/chevron-are-aprobare-dar-nu-are-teren

      in plus, daca totul e atit de legal precum zici, de ce se impotriveste lumea atit de tare? si de ce autoritatile au transformat pungestiul in “zona speciala de siguranta publica” o data cu venirea jandarmeriei care legitimeaza pe toata lumea cu sau fara motiv de parca ar fi razboi civil?!

      cine stie, urmatoarea sonda chevron ar putea fi la gurbanesti…sint convins ca vecinatatea cu chevron ti-ar intoarce pe dos tot esafodajul logic.

  2. Ioana permalink

    Chevron a inchiriat terenul de la primarul comunei Pungesti care si-l transferase siesi din propriatea comunei. Get your facts, right?

  3. Exact, Ioana. Nu e terenul protestatarilor și nici al țăranilor, ăsta e faptul. (Deși mai toate relatările vorbesc despre faptul că Chevron e proprietar pe teren, până nu vedem un act știm sigur doar că nu e terenul unui țăran) Am mai spus și în altă parte, dacă primarul a încălcat legea, să se anuleze actele în justiție. Până sunt declarate nule, sunt valabile. Așadar jandarmii sunt obligați de lege să apere proprietatea respectivă împotriva mulțimilor care vor să împiedice accesul la ea. La fel cum ar fi obligați să-l apere pe Willy Schuster împotriva oamenilor lui tender care intră pe terenul lui fără aprobare.

    • Ioan permalink

      Din dreptul de proprietate asupra unui teren nu rezulta si dreptul de a prejudicia proprietatile invecinate, de a afecta resursele si sanatatea comunitatilor.

  4. Mircea Toma permalink

    @Ivan Zubeldian.
    Ok, teoretic e corect ce spuneti. In cazul asta, ar trebui in mod normal sa fie “inghetata” situatia terenului, pana cand lamureste instanta daca intabularea si apoi vinderea s-au facut abuziv sau nu – iar dosarul sa fie analizat in justitie cu un maximum de celeritate. Altminteri, Chevron poate sa exploateze bine mersi vreme de doi-trei ani, pana se lamuresc lucrurile, iar cand intr-un final fericit (binecunoscuta viteza a melcului turbat a instantelor judiciare romanesti) se constata ca de fapt tranzactia a fost ilegala, exploatarea a fost deja facuta (majoritatea exploatarilor de gaza de sist dau randamentul maxim in primul an, dupa care productia scade dramatic, cu 60-7-80%), oamenii se trezesc ca da, au avut dreptate, dar pot sa se stearga la cur cu dansa (iertata fie-mi vorba proasta).
    In alta ordine de idei, e vorba si de o dubla masura – cand oamenii lui Tender gambadau joyeusement cu cablaraia lor pe pajistile de la Mosna (si din tot podisul Hartibacoului, si in Banat, si in Arges, si in o mie de alte locuri de care probabil ca nu stim), n-a dat nimeni ordin secretizat sa-i umfle pe sus in miez de noapte, si sa le mai traga si vreo doua pulane pe sub scut, asa, pe neveu). Desi Willy (si nu numai el) depusese de luni si luni de zile plangeri la politie in legatura cu situatia. NB: nu pomenesc nimic de trespassing-ul terenului privat pe care se afla tabara, de hartuitul si filmatul continuu al localnicilor, de incercarile de intimidare a unor activisti (gen Bogdan Buta), sau de intratul (ilegal) prin casele oamenilor.
    M’enfin…

  5. Este un razboi de guerilla. Ca sa fiu corect, recunosc ca eu tin cu Willy Schuster si taranii lui. Il stiu pe Willy din 2008, l-am intalnit de nenumarate ori si are ceva de spus. Am spus razboi de guerilla, pentru ca s-a ajuns intr-un punct in care nimeni nu mai respecta regulile. Din acest moment al procesului, cine trebuie sa arate cum trebuie sa se procedeze corect? Nu statul? Cine trebuie sa arate ca este corect si procedeaza ca la carte? Nu statul, adica nu fortele sale represive ar trebui sa dea exemplu? Cand se vorbeste despre brutalitatea politieneasca, de fapt asta intelegem. Ca au depasit marjele de interventie, dincolo de procedurile admise. Unii sunt haotici, ceilalti au statii radio, scheme. Iar acolo unde chemi jandarmeria, este de inteles ca democratia a esuat si ca aceia care guverneaza au dat chix. Adica guvernarea locala, USL, PDL, cine vreti dvs. Inseamna ca s-a epuizat dialogul. Aveti cumva impresia ca intr-adevar statul s-a straduit sa ofere explicatii pana sa ajunga la pulan? Nu, statul birocratic si obtuz este indiferent. Ba chiar ai impresia ca este un Behemoth dictatorial, caruia putin ii pasa ca suferi la cap cu privire la gaze, aur, paduri, ape, etc. Nu poti avea dezvoltare sociala si economica fara c-o-m-u-n-i-c-a-r-e…..fara parti interesate. La urma urmei, manastirea Vacaresti a fost inlocuita de un giga-mall. Daca lumea s-ar fi opus, poate ca….Eu zic ca 70% nu iti dau dreptul sa calci in picioare democratia……

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: