Skip to content

După Carcaliu: tablouri arse, digitalizarea artei și „noii barbari”…

February 27, 2014

„Cap de arlechin”, tabloul distrus al lui Picasso, într-o fotografie dată publicității de poliție la Rotterdam

„Cap de arlechin”, tabloul distrus al lui Picasso, într-o fotografie dată publicității de poliție la Rotterdam

—–

Tâmpiții de hoți ai tablourilor din Rotterdam tocmai au fost condamnți la nu știu câți ani închisoare…

Sub aspect de paradoxuri inteligente, afacerea acelor tablourilor furate in Rotterdam si arse in România in satul tulcean cu numele neverosimil de Carcaliu a generat câteva din cele mai absurde si pretențioase comentarii imaginabile. Pe scurt, au fost unii care au

Henri Matisse - La Liseuse en Blanc et Jaune (1919), un alt tablou furat de la Rotterdam

Henri Matisse – La Liseuse en Blanc et Jaune (1919), un alt tablou furat de la Rotterdam

afirmat si insistat ritos că nu e nicio jale acolo. Pe lîngă aluzia lacrimogenă la instinctul de mamă pe care ar trebui sa-l înțelegem (tablourile au fost arse de mama unuia din hoți), ni s-a spus că azi, in era digitală, cu atâtea reproduceri disponibile in cărți și pe internet, nu trebuie să plângem după niste amărâte de pânze. Imaginea lor rămâne.

Extrema aberației a fost atinsă de cei care au afirmat chiar ca arderea tablourilor le-a fost de fapt benefică acestora, întrucat era vorba de opere minore, dintr-un muzeu puțin cunoscut, si că așa, după ce au fost arse, toată planeta le cunoaște acum. Altfel rămâneau ignorate. Aha. De ce sa nu vorbim atunci de „publicitate nemeritată”?…

Ii putem numi pe acești oameni „noii barbari” ai erei digitale. De aici pina a-i face autori morali ai arderii nu e decât un pas. Căci ei creează acest climat de nepasare pentru real, imbătați cu facilitatea iluzorie a virtualului.

Lucian Freud: Femeie cu ochii închiși, tablou furat și distrus în România

Lucian Freud: Femeie cu ochii închiși, tablou furat și distrus în România

Atitudinea asta se manifestă in raport cu toate artele. Imi amintesc, de pilda, cum, intr-o sala de cinema „de arta” in care rula un film spaniol, sonorul era atat de jos încât era inaudibil, așa incat am urcat in cabină, unde proiectionistul bea cu vanzatoarele de bilete si alți membri ai clubului.

— „Nu se aude sonorul”, le-am, cerându-le sa dea mai tare.

M-au privit de parca eram nebun.

— „Dar aveti subtitlurile”, mi-au răspuns.

Acești oameni, ca si cei care urmăresc filme cu sonorul dublat lin limba lor, nu inteleg ca un film nu e doar o succesiune de scene care spun o poveste, ci o construcție in care vocile, banda sonoră, mixajul sunetului, fac parte in egală măsură din totul artistic cu cursa de mașini de pe ecran.

La fel in eterna dispută dintre partizanii cărţii pe hârtie si cărţii pe ecran. Anumite cărți si poeme de Maiakovski sau Apollinaire NU sint făcute pentru a fi citite altfel decat pe o pagina de hârtie groasă, imprimată, cu silabele presărate detașat și aranjate și făcând corp cu țesătura hârtiei filigranate. Multe cărți sint o opera de arta completă, plecând de la copertă, asa cum era și discul de muzică de vinil, cu coperta lui artistic ticluită, lucru cu totul pierdut azi când toată lumea asculta doar muzica atroce comprimată in MP3.

La fel si cu tablourile: istoria picturii nu e doar o succesiune de imagini cadrate similar, ci întotdeauna suportul fizic a facut parte din totul gândit de artist. Imaginea dintr-un tablou de Bruegel pictat pe un panou de lemn nu e echivalentă cu cea a unei acuarele de Picasso pensulate pe hârtie, cum cred noii barbari. In neștiința lor arogantă, ei nu vad ca un panou de zece metri pătrați al lui Rubens si un desen cât jumătate de palmă smângălit de Toulouse-Lautrec pe un șervețel de la bordel pot fi făcute să aibă dimensiuni identice pe ecranul tabletei iPad. Dar granulația vopselelor, dar textura, țesătura pânzei, dar rama si tot ce completează ansamblul pentru privitor sînt pierdute definitiv.

Barbarii cred că stocând miliarde de imagini digitale in format identic am rezumat istoria artei și că restul poate să ardă, ocupând loc degeaba. Asta, pînă în ziua în care o furtună solară de amploare nemaiauzită va oblitera electricitatea și digitalul pe Pământ, făcând sa dispară, printr-un click galactic, totalitatea arhivelor virtuale.

Nu ne va mai rămâne atunci decât ce a apucat să imprime unul sau altul… adică tot pe hârtie sau pînză.

—-

Advertisements
8 Comments
  1. Mitzaa Biciclista permalink

    Mai exact, la care din scrierile lui Apollinaire faci referire? 😀
    (Glumesc, desigur)

  2. (curb your enthusiasm) îti lipesc un citat de care m-am impiedicat ieri:

    “ I am afraid there are more people than I can imagine who can go no further than appreciating a picture that is a rectangle with an object in the middle of it, which they can identify. ”
    – William Eggleston

  3. Tare trist și greu e să asiști atât de neputincios în fața barbarilor nimicitori a și-așa puținei moșteniri culturale universale, supraviețuitoare atâtor războaie și atrocități comise în mod iresponsabil, rămasă astăzi doar în muzee, biblioteci, cinemateci, arhive și prea puțin prin colecții particulare!

    Și uite cum s-au găsit niște hoți de cârnați de grindă să fure șapte tablouri – o felie serioasă din istoria picturii – și pentru asta au primit doar 6 ani de închisoare (pedeapsă redusă!! – citez din presă: judecătorii susţinuseră că pedepsele aplicate nu au „caracter spectaculos”, care să ofere satisfacţie opiniei publice, ci sunt adecvate restabilirii ordinii publice”.) Morții mamii lor de judecători cretini! Au evaluat pagubele la doar 18 milioane de euro – atât de idioți încât nu-și dau seama că valoarea lor este inestimabilă, că nu se cuantifică doar în euro și că pierderea lor, în felul acesta, este ireparabilă și de neiertat. Le-aș fi tăiat mâinile nemernicilor care au furat artă și istorie!

    Heheee, puțini am rămas din ăștia, clasificați de către unii-alții drept de modă veche, care vor să vadă tablourile expuse-n muzee și galerii, care vor să citească ziare tipărite, cărți tipărite pe hârtie, albume, care încă pot aprecia filmele pe peliculă și discurile de vinil.

  4. Alexandra permalink

    Sunt destul de sigura ca in viitorul apropiat o sa avem tehnologia sa copiem opere de arta pana la cel mai mic detaliu. Daca poti clona un tablou in intregimea lui, copiind fiecare atingere de pensula originala, fiecare molecula aranjata identic cu cea din original, atunci ce valoare o sa mai aiba originalul? Doar o intrebare jucausa.

  5. “Pe lîngă aluzia lacrimogenă la instinctul de mamă pe care ar trebui sa-l înțelegem (tablourile au fost arse de mama unuia din hoți), ni s-a spus că azi, in era digitală, cu atâtea reproduceri disponibile in cărți și pe internet, nu trebuie să plângem după niste amărâte de pânze. Imaginea lor rămâne.

    Extrema aberației a fost atinsă de cei care au afirmat chiar ca arderea tablourilor le-a fost de fapt benefică acestora, întrucat era vorba de opere minore, dintr-un muzeu puțin cunoscut, si că așa, după ce au fost arse, toată planeta le cunoaște acum. Altfel rămâneau ignorate.”

    Asta are sens numai dacă hoţii au ars într-adevăr tablourile şi dacă au făcut-o din prostie, aşa cum au susţinut părţile implicate în afacere.

    Însă experţii au descoperit doar cuiele şi resturi de lemn ars, şi au o mărturie a babei care susţine că le-ar fi ars de frica repercusiunilor legale.

    Ştiind obiceiul românesc de a se solidariza cu proştii, cretinii, analfabeţii (“e amărâţi, săracii, fură dă la bogaţii ăia”), avem scenariul perfect care să închidă definitiv pista.

    E foarte posibil ca tablourile să fi fost furate la comandă, desprinse de pe rame, ramele arse, inventată o poveste care să îi facă pe ticăloşi să pară “nişte amărâţi care au furat de foame”, şi între timp tablourile să fi trecut graniţa româno-moldovenească şi să fi dispărut în colecţia privată a vreunui oligarh.

    Asta ar explica şi de ce hoţii nu păreau deloc impresionaţi de pedepse: dacă li s-a oferit o recompensă care după standardele lor e uriaşă, au tot interesul să rabde câţiva ani de puşcărie în schimbul ei.

  6. unloup permalink

    Deși nu am urmărit cum a fost prezentat cazul de către media, mi se pare că varianta lui Nautilus este cea mai coerentă… românii, fie ei și hoți de tablouri, nu sunt nici pe departe atât de proști sau de barbari cum presupun unii. A înscena distrugerea tablourilor este cea mai bună variantă pentru a adormi pe investigatori, iar unii colecționari nici măcar nu sunt interesați să se știe că au în posesie anumite lucrări; ei le posedă pentru simpla plăcere de a le poseda și contempla, iar nu pentru a se arăta pe sine prin ele, deci, pentru restul lumii, ele pot părea pierdute pentru totdeauna.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: