Skip to content

“Deux jours, une nuit” – un “Hunger Games” politic…

May 24, 2014

Image

Deux jours, une nuit…

De : Jean-Pierre și Luc Dardenne
Cu: Marion Cotillard, Fabrizio Rongione, Olivier Gourmet

Există genul ăla de tramă narativă recomandata de toate manualele de scenariu ca fiind printre cele mai solide și eficiente. Nu mai stiu cum ii zice, ceva gen “scenariul bombei care ticăie”… Variatiunile sint potențial infinite, ideea e însă că totul se petrece intr-un cadru precis si cu limite de timp constrângătoare, care dacă-s depășite cu o secundă declanșează apocalipsa. Ex.:

— mafia albaneză îți va ucide veverița dacă nu strângi până maine seară o răscumpărare de un milion de țechini;

— Gotham City va fi pulverizat atomic in X zile (minute etc.) de teroriștii din Donețk dacă Batman nu găsește si dezamorsează bomba.

— o fată bună si muncitoare si sexy modestă va fi fi dată afară de ticălosul de patron dacă nu reușește să-si convingă in două zile și o noapte o majoritate a colegilor să renunțe la prima lor anuală de 1000 de euro în schimbul reangajării ei.

Exemplul clasic, perfect formal si estetic, este westernul High Noon (1952, cu Gary Cooper si Grace Kelly, Grace de Monaco, da), care pe deasupra se petrece “în timp real”: la ora 10.30 șeriful afla că niste gangsteri temuți vin să-l asasineze cu trenul de prânz, la 12, high noon, peste o oră si jumătate. Nimeni, din târgul lui de lași nu vrea să-l ajute. Ceasul ticăie spre venirea trenului letal in vreme ce el face turul prietenilor. Toți părăsindu-l, șeriful așteaptă singur asasinii pe peron. Filmul durează o oră si jumatate, așteptarea trenului în timp real, fiecare secundă fiind contabilizată de orologiul de pe perete.

image

Filmul fratilor Dardenne Deux jours, une nuit e pe principiul ăsta. Sandra (Marion Cotillard), care lucrează la o făbricuță de panouri solare undeva in Valonia află că pe cand era bolnavă patronul i-a pus pe colegii ei să voteze dacă doresc să-și păstreze prima anuală de 1000 de euro, sau, alternativ, ca ea să fie dată afară. Patronul zice că nu mai poate plăti și una și alta, realitatea fiind că se descoperise intre timp ca daca fiecare muncitor lucrează trei ore suplimentare pe saptamana se poate funcționa cu 16 muncitori in loc de 17.

Sandra are la dispoziție un weekend, doua zile si o noapte (deux jours, une nuit) ca sa-si vadă colegii pe rand si sa-i convingă sa renunțe la prima lor anuală in schimbul menținerii ei in fabrică.

image

Frații Dardenne au un soi de pact de uniune civilă cu festivalul de la Cannes. Ei doi, Emir Kusturica, Lars Von Trier (pana sa o tranteasca cu simpatia lui pentru Hitler), sînt prezenți acolo cu absolut tot ce produc. Ca si Kusturica, frații Dardenne au câștigat de doua ori Palme d’Or, o dată cu Rosetta (1999), apoi cu L’Enfant (2005).

Filmele fraților Dardenne sint minimaliste, aride, extrem de muncite in goliciunea lor, cu secvențe lungi filmate intr-un singur shot, cu camera pe umăr, montaj făcut din bloc dupa bloc de secvențe unice, fără muzică, fără efecte. Au creat o întreagă școală in Belgia si Franța, care o anticipa pe cea românească a noului val. In Franța, regizorul care se apropie cel mai mult de cinematografia fratilor belgieni este Bruno Dumont.

Marion Cotillard e magnifică în rolul ei de depresivă bună si muncitoare si sexy modestă. Ba chiar a reușit să învețe un accent belgian convingator.

Scenariul e cam apăsător, căci pe de o parte amintește de Rosetta (si aceea isi pierduse slujba si era chiar in stare sa-și lase un coleg să moară doar ca ea să nu ajungă iar la șomaj), dar și agasant pe alocuri, funcționând prea mult pe principiul din 12 scaune, unde eroul trece pe la o lungă serie creaturi umane cerându-le, fiecăreia, acelasi lucru. Ansamblul este însă de o coerență care impune respect.

Ieșiți din acea Valonie roșie, profund stângistă, proletară și obișnuită cu violența născută din mizerie, această Belgie post-industrială unde realitatea merge de la Marc Dutroux la ultimul partid maoist nereformat din Europa cu reală influență politică (PTB http://en.wikipedia.org/wiki/Workers’_Party_of_Belgium), frații Dardenne nu caută mare subtilitate în mesaj. Fără să-l fi citit pe Thomas Piketty, noul Dumnezeu al stângii cu cărămida sa teoretică numita Le Capital au XXIe siècle, ei reușesc, prin drama derizorie a fragilei Sandra (Marion Cotillard) sa ciocănească in capul spectatorilor o idee foarte simpla: intr-o lume in care nu mai contează decat reușita individuală si in care fiecare e pentru sine, violența socială si morală si inegalitățile se vor accentua.

Ideologia banului si minciuna reușitei prin concurență nu pot decăt să întoarcă oamenii unul impotriva celuilalt. Filmul mustește de violență clocotită și de disperare generată de faptul că trebuie să te umilești, cerșind zilnic sprijin și mulțumind abject, pentru a continua să duci o viață mediocră. Geniul capitalismului soft este că a reușit să sape bazele naturale ale solidarității făcându-i pe muncitori să se dușmănească unul pe altul: aveți concedii si o primă anuală de o mie de euro, dar pe colega asta a voastră nu putem să o ținem… decât dacă renunțați cu toții la primă.

Tot un fel de Hunger Games, numai că nouă ni se spune că asta e starea naturală a omului și că nu trebuie sa ne ajutăm vecinul dacă vrem sa fim performanți.

Cf. și :

— The Imitation Game (2014) a fost selecționat la Oscaruri în nu mai puțin de 8 (opt) categorii: Best Picture, Best Actor (Benedict Cumberbatch), Supporting Actress (Keira Knightley), Adapted Screenplay, Director (Regizor, Morten Tyldum), Editing (Montaj), Muzică, Production Design:

The Imitation Game (2014) – Turing fara asigurare, sau eșecul homosexualității extradiegetice…

.
și

From → Cinema, Paraphernalia

4 Comments
  1. Deci concluzia ar fi că de decăderea umană și sucombarea moralei este de vină capitalismul, nu-i așa?

  2. Frumoasà analiza si concluzia. Mà asteptam la ceva mai agresiv, despre terorismul sindical, dar nu mà simt frustrat. Doar de comentariile cititorilor, chiar si de al meu.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Eu, Daniel Blake (Ken Loach, 2016): filmul unei Anglii în totală descompunere | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: