Skip to content

Un safari uman: Alexandre Dumas la vânătoare de ceceni…

June 16, 2014

Dumas

Alexandre Dumas în costum cecen…

——

 

In 1858, Alexandre Dumas, aflat in culmea gloriei, dar strivit sub datorii (cunosc sentimentul), decide să efectueze un lung voiaj în Rusia și în posesiunile sale din Caucaz. Oferă mai multe motive pentru asta, dar cel mai plauzibil era speranța de a câștiga o sumă importantă publicându-și jurnalul de călătorie. Genul acesta de literatură, corespunzând reportajelor de azi, era foarte la modă și atrăgea un mare număr de cititori. Dumas pleacă, așadar, având deja 60 de ani, intr-o călătorie de aproape un an prin Rusia și Caucaz, prin acel Orient “riche, pittoresque et sale“, ca să respire, cum se exprimă el elegant, ” stătutele și mefiticele miresme ale Asiei”.

Dumas traversează regiunea în mare lux, escortat de soldați ruși si cazaci, în plină cucerire a Caucazului, în momentul sălbaticelor campanii militare pe care Rusia le lansase asupra regiunii, in special asupra a ceea ce astăzi sunt Cecenia și Daghestanul.

Ceea ce surprinde în această carte stranie (două volume: 1. En Russie, 2. Le Caucase) este forța si coerența discursului cultural al Occidentului despre Orient. Orientul nu o entitate ce vine de la sine, Orientul e doar o creație, o invenție a europenilor. O Invenție de dimensiuni prodigioase, geografice, istorice, morale și culturale. Orientul e doar un ansamblu de cunoștințe adunate de occident (cum o spunea Edward Said, care, in mod ciudat, nu îl menționează nici măcar o singură dată pe Dumas in celebra sa carte Orientalism…)

Said

Dar „Occidentul” nu există, sau nu există altfel decît în opoziție cu un „Orient“ care e la rîndul lui problematic. In chestiunea „Orientului” am avut munca de salahor a lui Edward Said, care ne-a aratat ca „Orientul” nu e decît un discurs cultural, o inventie europeana de dimensiuni prodigioase, atât geografice, cît si istorice, morale si culturale. In cărțile lui „Orientalism” și „Covering Islam”, dar și în nenumărate articole și conferințe, Edward Said a demontat inanitatea conceptului de „Orient” și vidul arogant al celui de „Orientalism”.

In sec. al XIX-lea, voiajul în “Orient” era o modă și un “must” pentru scriitori, mai ales francezi și englezi. Cu toții mergeau ca niște cuceritori, sau ca într-o grădină zoologică, târând după ei nenumărate caiete, Chateaubriand și Flaubert în Egipt, Lamartine în Liban, Gautier și Nerval la Constantinople, Alexandre Dumas în Russie și Caucase și de fapt cam peste tot. Ei erau reporterii vremii. Nu trebuie însă să ne surprindă faptul că atitudinea lor era foarte adesea dezgustătoare.

Astfel, Dumas a mers, de pildă, cu militari ruși, la vânătoare de ceceni!… O povestește în detaliu in carte

cf. citatul aici pe Europa Liberă:

Violență nemăsurată în Caucaz – o veche istorie

.
iar singurul său regret e formulat doar:
“Mă întreb dacă avem dreptul să pândim un om spre a-l ucide așa cum pândești un mistreț !…
.
“Sau, într-o altă etapă a călătoriei e dus de poliție să viziteze indigeni:“Ajungând la Astrahan, șeful poliției veni să ne ducă să vizităm niște familii de armeni și tătari. Grijuliu, îi întrebare inainte dacă vizita noastră nu ar răni sensibilitățile religioase. Intr-adevăr, câțiva puritani își manifestară nemulțumirea, dar alții, mai civilizați, raspunseră că erau gata să ne primească în locuințele lor. “Intrarăm la o familie de tătari. Fiecare tătar ține un harem pe care îl păzește cu atât mai mare strășnicie, cu cât la cei mai săraci el se reduce la cele patru femei îngăduite de Mahomed. Tătarul nostru le avea la număr, doar ca printre cele patru mai era și o negresă cu doi pui (une négresse avec ses deux négrillons). Fiecare din celelalte trei femei avea contingentul ei de copii, cu totul vreo opt sau zece; cu toții fugeau, viermuiau, țopăiau în patru labe ca niște broaște, se vârau sub mobilă ca șopârlele, dar cu toții erau mânați de aceeași dorință: să fie cât mai departe de noi.

“Cele patru femei erau aliniate în postură de drepți, îmbrăcate cu ce aveau mai bun și păzite de bărbatul lor comun, care se tinea în fața lor ca un caporal în fața plutonului. Am admirat câteva minute fericirile poligamiei și deliciile haremului și, sătui de desfătare mahomedană, ieșirăm să respirăm un aer mai puțin încărcat de azot și acid carbonic.”

La sfârșitul călătoriei, după nesfârșite beții în Georgia, Dumas pleacă cu corabia pe Marea Neagră spre Constantinopole, luând cu el rețete de bucătărie și încheind cu o ultimă platitudine:

«Aur, parfumuri, nestemata, arme, noroi și praf, asta e Orientul.»
Or, parfums, pierreries, armes, boue et poussière, voilà l’Orient.»)

03-28

Odată trecută opoziția născută din obișnuință, apare evident oricui că Orient și Orientalism sînt invenții artificiale și că este absurd să pui sub aceeași etichetă de „Orient” realități istorico-culturale atât de diverse și opuse cum sînt China, India sau Palestina. Conceptul de „orientalism” e vag și leneș.

Conceptele, deși artificiale, sînt însă tenace, întrucît trăim intr-un univers simbolic prefabricat în care respirăm clișee și gândim în cărămiduțe de sens prestabilit.

Occidentul și  Orientul sînt categorii mintale migratoare, iar frontiera dintre ele e artificială și simbolică. In vremea comunismului, Iugoslavia autodevoratoare era pentru români deja Occidentul; pentru un refugiat kurd de astăzi, România e poarta Occidentului.

La capătul extrem al occidentului nostru european se află de pildă o țară – Portugalia – cu un trecut desigur glorios-colonial și global, dar care e azi populată de oameni săraci ce vorbesc o limbă imposibilă, erodată, cu consonanțe barbare; țara cu cel mai mare număr de analfabeți de pe continent și în care salariul mediu e mult sub o mie de euro. Istoria țării și inerția clasificatorie o situează, într-adevăr, în clișeul-valiză „Occident”; realitatea socio-economică ar plasa-o însã mai degrabă în Orientul apropiat… ooops, am spus „Orient”.

oriens

Despre beție în Georgia:

Despre macheală cosmică în Georgia sau cum am aflat ca sunt un nimeni…

Despre o aventură in Cecenia:

Dinți de aur și pantere parfumate: în spatele unui scoop…

Despre Cecenia si islamul cecen:

Mic breviar cecen…

Olimpiada de la Soci pe locul unui genocid uitat…

Mitologia nedorită a Crimeei și Caucazului

Advertisements
2 Comments
  1. Hmmm… Alexandrî Diuma, Alexandrî Diuma… ăsta nu a scris ”Dama cu cecenii” ??

  2. “La capătul extrem al occidentului nostru european se află de pildă o țară – Portugalia – cu un trecut desigur glorios-colonial și global, dar care e azi populată de oameni săraci ce vorbesc o limbă imposibilă, erodată, cu consonanțe barbare; țara cu cel mai mare număr de analfabeți de pe continent și în care salariul mediu e mult sub o mie de euro. Istoria țării și inerția clasificatorie o situează, într-adevăr, în clișeul-valiză „Occident”; realitatea socio-economică ar plasa-o însã mai degrabă în Orientul apropiat… ooops, am spus „Orient”.”

    După cum arată, mănâncă se poartă şi trăieşte în general Lisabona, nu prea încape comparaţie între “portughezii occidentalo-orientali” şi “românii orientali cu mofturi de occident”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: