Skip to content

Agalmatorhemaphobia: frica de statuile vorbitoare…

June 23, 2014

Image

Frica de statui, agalmatorhemaphobia, e una din cele mai misterioase și mai puțin studiate perturbări psihice (agalmatorhemaphobia vine din greacă de la agalma = statue, și rhema = vorbire). Nefericitului atins de această țicneală impronunțabilă îi este imposibil să viziteze un muzeu, de pildă, sau să traverseze un parc, pentru că simte în orice moment că în spatele lui Laocoon cu șerpii ăia din marmură băloasă, sau crăpatele nimfele din ghips, vor coborî de pe soclu și vor veni titpil după el să-l strângă în brațe sau să-l muște de ceafă.

In forma sa inversată, mai puțin acută, pe care mulți o avem, sminteala se numește agalmatophilie. Pygmalion e cel mai bun exemplu al acestei rătăciri, întrucât, sculptând o femeie pe care o credea perfectă, s-a îndrăgostit disperat și iremediabil de granitul rece.

Villiers de l’Isle-Adam a dezvoltat acest sindrom în tulburătorul roman Viitoarea Evă / L’Ève future (1886), tradus în engleză cu nu mai puțin tulburătorul titlu –joc de cuvinte- Tomorrow’s Eve, în care personajul construiește, ca un Pygmalion, îndrăgostindu-se de ea, o femeie artificială, Andréide, de unde avem astăzi: Android.

Pe de altă parte, în cazul lui Don Juan suntem cufundați în oroarea pură a agalmatorhemaphobiei, pentru că nu doar că statuia Comandorului îl mustră sever pe Don Juan pentru desfrânarea sa serială, dar sinistra agalma îl înșfacă și trage în Iad.

Borges amintește în bestiarul său El Libro de los Seres Imaginarios că filosoful francez din sec. al XVIII-lea Condillac, în Traité des Sensations (1754), dovedise că o statuie înzestrată cu simțul mirosului (quiza el menos complejo de todos, scrie Borges, care nu ne spune că este și simțul cel mai feminin) ar sfârși prin a-și plămădi propriile ei idei, căpătând treptat un ego personal (la nocion del Yo).

In realitate, cu toții suntem afectați, într-o măsură mai mare sau mai mică, de agalmatorhemaphobia. Cu toții am cunoscut lungile seri de oroare alături de o statuie de morocănoșenie și supărare mută, devenită așa dintr-un motiv pe care nu ți-l dezvăluie (pentru că se așteaptă să ghicești), dar gata să fugă după tine în caz că ai fugi, ca să te tragă, încă viu, în gheena unde e convinsă că ți-e locul.

Unii oameni care au fost expuși în mod repetat atacurilor violente de agalmatorhemaphobia devini imuni la asta; majoritatea, însă, nu-și mai revin.

 

Build me a woman

 eve486406_451882571512253_297410039_n

Build me a Woman“ e un celebru hit al lui Jim Morrison… Nu știm dacă cei de la Doors citiseră Viitoarea Evă a lui Villiers de l’Isle-Adam (1886), acolo însă, precum într-un IKEA al amorului, personajul, atins sever de complexul Pygmalion, ticluiește o femeie mecanică atât de abil finisată, încât păcălește pe toată lumea.

Ciboarga se dovedește un companion perfect… până când începe, treptat, să capete apucături de femeie adevărată.

La început e minunată: are o splendidă piele sintetică, sub care simți carne caldă și sportivă, vorbește de pe niște discuri fine, gravate, ce i se învârt în pieptul delicat și care funcționează ca un tonomat miniatură și se preface că mănâncă și bea, alimentele mestecate fiind strânse într-un săculeț pitit în pântecul plat. Acumulează limbaj din ce în ce mai complex și perfecționat. Face amor cu nesaț convingător, altfel zis prezintă nurii și toate calitățile unei femei de vis, ireale… până în ziua când… când… Oare ce-ar putea să o facă femeie adevărată?

Lovitura finală vine când eroul o scoate la un restaurant select, iar ea îl cicălește brusc pentru că el termină toată sticla de vin. La plecare, enervat, el golește ultimul fund de pahar, iar ea îi aruncă:

– „Nu bea ca disperatul”, îi zice acru. “Mai lasă puțin în pahar“… „Vrei să creadă chelnerii că suntem niște sărăntoci, sau prost crescuți?“…

Păi… dacă ăsta e rezultatul chiar și când ți-o construiești singur, cu mâna ta, ce să mai aștepți de la realitate?…

Cf. ca lectură suplimentară:

De ce sunt posace româncele?…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/11/de-ce-sunt-posace-romancele/

și

Incursiune în femeia IKEA și într-o sectă planetară…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/13/incursiune-in-femeia-ikea-si-intr-o-secta-planetara/

5 Comments
  1. Mie mi-e frică de cabalikabulogofobie. Adică frică să nu te oprești din scris subiecte de acest gen(iu).

  2. Erată: cabalinkabulogofobie … repezeala, bat-o vina!

    • N-am cum. Sînt căznit pe dinăuntru.

      • Ouch! Cum de-au intrat commenturile mele? Că, de două săptămâni, observațiile mele rămân ”in moderation” pe la tine … dar eu comentez când am de ce, tot din motiv de căzneală…

Trackbacks & Pingbacks

  1. Lupo-fobii de ziua a saptea | oxigen2

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: