Skip to content

“Lucra cu trei găuri” – ce ne spune Procopius din Cezareea despre Sfânta Theodora

July 6, 2014
Theodora
Cleopatra, de ce minți?… că albina n-are dinți…
Primul vibrator din istorie?!… Un cornet cu albine. Anthropologul și psihologul Philippe Brenot afirmă, după o viață de cercetări, că regina egipteană Cleopatra inventase un cornet din papirus sigilat și umplut cu multe albine furioase.
Intr-un penetrant studiu despre istoria sexualității (care a fost transformat și în bandă desenată), Philippe Brenot afirmă așadar că acesta ar fi fost primul sex-toy pre-tehnologic.
Cornetul cu albine bate de departe gâștele sfintei Theodora, despre care cititorul diligent va afla imediat:
.

Nu vom ști niciodată ce l-a împins pe bravul general și prudentul cărturar Procopiu din Cezareea să dezvăluie, în ale sale Anecdota (Istoria secretă, cca. 550 A.D.) sumbrele taine ale curții Bizanțului și ale sexualității neînfrânate a împărătesei Theodora. Fapt e că această sfântă ortodoxă (a primit rangul de sfântă odată cu soțul ei în fața lui Dumnezeu, împăratul Iustinian) iese din paginile lui Procop mai degrabă ca o campioană a eliberării sexuale avant la lettre:

“Deși lucra cu toate cele trei găuri ( δε κακ τριν τρυπεμάτων ργαζομένη), cu toate astea se plângea că Pronia cerească nu îi făcuse orificiile sfârcurilor mai mari, ca să poată practica o nouă formă de coit și prin acea parte a făpturii sale.

“Deseori, urcată pe o estradă, se despuia în fața argaților și se arăta lor. Obișnuia să se întindă pe dușumea, goală, iar sclavii desemnați pentru această îndeletnicire îi turnau pumni de grâu sau secară în potirul căscat al desfătării, unde gâște dresate se repezeau hămesite să ciugulească și să lovească cu ciocul pentru a înghiți boabele.

“Intr-atât de mare îi era desfrânarea, încât părea că ar avea o altă parte rușinoasă (alt vagin, την αιδ) în loc de gură (εν τ προσώπω), iar nu acolo unde femeile o au de obicei.”

Acest sinopsis care anticipa Deep Throat i-a pus atât de mult în încurcătură pe traducători, încât unii și-au zic că textul e viciat, sau că nu înțeleg ei ceva. Astfel, în traducerea din 1927 a lui Richard Atwater:

So perverse was her wantonness that she should have hid not only the customary part of her person, as other women do, but her face as well. ” (“Emana atâta desfrânare, încât trebuia să-și acopere nu doar partea obișnuită a trupului, ci și chipul.” Ha?!!! Omul a torturat aici gramatica și sintaxa elinei bizantine)…

In schimb, în română, ne-am scoate pălăria cu o largă plecăciune în fața traducerii lui Mihăescu: “părea că are mădularul ruşinii în gură”, dar nu o facem, întrucât mădularul, aplicat la pudenda, e tradițional doar masculin… în vreme ce în greaca bizantină ta αιδοα se specializase în sensul homeric al “părților rușinoase” pentru ambele sexe.

Așa încât, Theodora avea o vulvă și în gură, en to prosopo (εν τ προσώπω). Cât de grăitor este, din această perspectivă, faptul că prosopon, “fața” în greacă, a devenit în română termenul pentru un ștergar: prosop, obiect de toaletă pe care Theodora nu prea părea să-l folosească.

Oh, iar interesul meu pentru Theodora e și personal. Mă mai cheamă și Theodor, cu H… Alexe Dan-Theodor.

 

În prosopul lui Hristos…

Εν πρoσώπῳ Χριστοῦ / [En prosopο Khristou] / lat. În persona Christi, spune Apostolul Pavel în Epistola II către Corinteni (2, 10), folosind termenul de faţă, figură, πρóσωπον, prosopon, pentru persoană.

Noţiunea de persoană e veche în filosofia europeană, iar termenul latinesc, persona, e foarte instructiv, întrucât, sub influenţa lui πρóσωπον, prosopon grecesc, care iniţial desemna doar faţa (πρóσ-ωπον, ceea ce se află înaintea ochilor), latină a dat acelaşi sens lui persona, care era… masca actorilor de teatru.

În privinţa lui persona, modernii au lepădat etimologiile forţate ale anticilor şi îl consideră pur şi simplu un împrumut etrusc, ipoteză întărită de descoperirea, într-un mormânt pictat etrusc, a unei fresce reprezentând un sinistru personaj mascat numit Phersu.

E legitim să ne închipuim că dacă personajul era suficient de frecvent în pantomimele etrusce care au dat teatrul roman, numele lui a putut deveni generic pentru personaj de teatru, persona. E ceea ce s-a petrecut în româna veche cu irozii, de la personajul lui Irod.

Ambiguitatea lui πρóσωπον, prosopon grecesc, în acelaşi timp faţă şi persoană, a influenţat profund şi limbile slave balcanice, unde obraz şi lice au luat ambele sensuri de persoană şi chip. Prin slavi, a fost influenţată şi latinitatea balcanică. Astfel, din limba neolatină dalmată, dispărută astăzi, a rămas în dialectele croate de la Adriatica termenul de faca (faţa) pentru o persoană. Splitska facă e un localnic de vază din Split. La fel, în româna nord-dunăreană: feţe bisericeşti, pentru ierarhii de rang înalt.

Că evoluţia lui faţă spre persoană în română, precum în faţă bisericească, nu a venit direct din greacă, ci prin intermediul slavilor, o arată şi faptul că în contactul tardiv cu grecii fanarioţi πρóσωπον, prosopon, rămas probabil dintr-un compus ce desemna o cârpă cu care se şterge faţa, a ajuns să desemneze în română… cârpa însăşi, prosopul.

Aceeaşi greacă fanariotă ne-a adus şi termenul de persoană, ipochimen, care, precum în evoluţia din latină care a dat persona, desemna la origine… actorul, hypokeimenon, cel care dă replică.

10 Comments
  1. Este o problema mai larga aici. Nu de lingvistica… Asta e treaba ta.
    Dar ar trebui sa observi ca toti cei care au luat pozitie si au si facut cate ceva impotriva liderilor contemporani sau religiei, sunt prezentati ca niste scelerati. Niste scursuri umane. Culme a perversitatilor fizice sau psihice. Nebuni.
    Nero, care nu simpatiza crestinii este atit de innegrit, ca nu cred ca va reusi cineva, vreodata, sa-l albeasca. Idem Theodora. (Sfetnicul cel mai important al lui Justinian, cel care a reformat Imperiul Bizantin, aparand clasele de jos.) (Tot ceea ce facea Thodora era cunoscut si practicat de milenii in zona. Nu a adus nimic nou. Nu ea a dresat gastele din circ… ) La fel a patit si Vlad Tepes (in lupta si cu otomanii, si cu boierii si cu negustroii verosi din Europa Centrala). (Tot ce a invatat in materie de pedepse, a invatat la otomani. Pe care nimeni nu-i huleste?!!! Toti regii Europei faceau la fel, in epoca. Ba si mai rau. Portile Londrei (ca si orasele Hansei etc.) erau mereu impodobite cu spinzurati, decapitati sau parti din corpuri desfacute. Henric al VIII a spinzurat 11.000 de ”vagabonzi”. La Paris, Montfaucon avea clienti aproape zilnic. Si nu doar unu. Etc. Dar unul singur a ajuns ”Vampir”.) Idem Ion-Voda ”cel Cumplit”. Ba si Ivan ”cel Groaznic”. Cel care s-a legat de privilegiile BOR si de impunitatea marilor boieri.
    (Nu mai vorbim de Cromwell, de spanioli in tarile reformate sau de ororile razboaielor religioase. La fel fac si revolutionarii francezi nobililor si celor care li se opuneau sau soldatii lui Napoleon in Spania. Numai ca ei au intrat in istorie si in constiinta maselor ca revolutionari, reformatori, figuri progresiste…)
    Acum, in zilele noastre, Elena Udrea si Basescu au o imagine publica descurajanta (cel putin) pentru ca au indraznit sa se lege de mafiotii din politica. Si sa elibereze Justitia de ordinele Partidului si Securitatii. Plus condamnarea exceselor comuniste in Parlament.
    Se pare ca unele mentalitati nu se schimba niciodata. Omenirea este destul de previzibila, in actiunile si reactiunile ei.
    Ceea ce este descurajant pentru orice istoric sau om cu ceva cunostinte in domeniu… Putem spune ca ”Nimeni, niciodata, nu invata nimic din lectiile istoriei!”

    • Ionut Catalin Dimache permalink

      Să compari pe Udrea și Băse cu Nero și Theodora, pe creștinii lui Nero cu „mafiotii din politica”, pe marii boieri cu Partidul si Securitatea… asta înseamnă să fii mai-netot!

      • Marian permalink

        🙂 🙂 🙂

      • Marin permalink

        Alte vremuri, alte moravuri, principiul e insa acelasi — primele fete ale statului care s-au opus structurilor mai vechi ale puterii au fost denigrate. Nu e o comparatie intre calitatile personale sau dimensiunile personajelor lui Basescu si Nero, e un exemplu in sprijinul argumentului.

    • Ionut Catalin Dimache permalink

      Un exemplu mai bun chiar nu putea găsi, Marin? Nu e un secret decît pt cei mai spălați pe creier că tot ce fac Băse + Nuți e din interes personal sau de clan, nu din „fior patriotic” ori altruism. Deci: nu „sprijină” argumentul, ci îl aruncă în ridicol.

  2. Nu putem decât să sperăm că maniacii religioşi de ambele sexe care se înmulţesc pe zi ce trece din 2006 încoace vor urma exemplul sfintei.

  3. Damaschin permalink

    Atunci cand se pune in discutie problema sfinteniei cuiva, intelectualii in discutie fac dovada unei incorecte cunoasteri a conceptului de sfintenie asa cum este el perceput in Biserica Ortodoxa. Mentalitatea ai carei exponenti sunt cei in cauza opereaza cu o acceptie putin deformata a sfinteniei, socotind ca aceasta tine de performantele mai ales morale ale unui om. Este o acceptie inexacta sau cel putin incompleta. Aceasta ar fi ceea ce noi numim indeobste curatenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficienta si nici absolut necesara sfinteniei. Acceptiunea consacrata a sfinteniei in Rasaritul ortodox este data in mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmata si de sensul dat in limbajul comun familiei de cuvinte: sfintenie, sfant, sfintire.

    Este sfant cineva sau ceva care a fost sfintit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit intr-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfintenia se dobandeste prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Insusi. Numai Dumnezeu este sfant prin Sine si singurul izvor al sfinteniei. Omul devine sfant prin impartasirea de sfintenia lui Dumnezeu … De aceea, simtamantul suficientei de sine – pe care-l cultiva inclusiv constiinta cuminteniei morale si indreptatirea de sine intemeiata pe stiinta – este cea mai mare piedica in calea omului spre Dumnezeu si, prin urmare, in calea omului spre sfintenie, si nu pacatele lui. Mantuitorul Hristos limpezeste odata pentru totdeauna aceste lucruri, deschizand usa Imparatiei cerurilor vamesilor, talharilor, desfranatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arata foarte clar ca nu cei drepti, ci cei pacatosi se apropiau de Hristos si tot acestia sunt cei care-L primesc si-si ofera sansa impartasirii de puterea Sa dumnezeiasca. Cei drepti, sau mai curand cei care se considerau drepti se inchid asfixiant in limitele proprii si in propria logica si Il resping pe Hristos cam cu aceleasi argumente cu care resping contemporanii nostri sfintenia unui anumit sfant canonizat.

    Cine judeca in felul acesta sfintenia lui va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine – sa rastoarne complet criteriile Mantuitorului Hristos si ale Sfintelor Evanghelii si pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umpland calendarul sau cu pacatosi si nu cu drepti. De altfel, o evidenta usor de constatat pana astazi este faptul ca bisericile crestine in general nu sunt pline nici de carturari, nici de cei puternici, nici de cei drepti, ci de cei pacatosi, simpli, care nu se gasesc suficienti lorusi si cauta implinire in afara lor.

Trackbacks & Pingbacks

  1. “Te iubesc mai mult, dar îmi placi mai puțin” – suferința câinească din amor a existat dintotdeauna… |
  2. Scrisoarea lui Mahomed către Împăratul Heraclius al Bizanțului… | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: