41_00342952

Albaneza şi româna sunt înrudite printr-un lung şir de termeni culturali care pentru Eliade erau o dovadă în plus a latinităţii, cum o afirmă într-un volum de studii în care analiza unele teme ale folclorului şi religiilor vechi din România (De Zalmoxis à Gengis-Khan; études comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l’Europe orientale. Paris, Payot, 1970).

Aşa este termenul zână, pe care, urmând tradiţia filologică românească, Eliade îl derivă din Diana (ELIADE 1970, p. 73). Eliade și ceilalți lingviști care au postulat derivarea lui zână din Diana, zeița pădurii, aveau în mod cert dreptate. Un latinesc D- la inițială urmat de vocalele deschise -E, -I a dat în română Z-:

decem > zece; dicere > a zice; dies >zi; deus > zeu. De la deus > zeu avem și interjecția zău, de la vechile jurăminte pe un zeu, deus, sau pe dumnezeu…

Dumnezeu, de altfel, de la dominus deus, ne arată cele două tratamente ale lui D- latin inițial în română: D- rămâne D- înainte de A, O, U: Dominus >  domn, doamnă, dare > a da, dar devine Z- înainte de E, I: deus > zeu. Așadar dominus deus > dumnezeu. E limpede așadar că nimic nu se opune explicației zânei prin Diana, din moment ce avem deja zeu și zău de la Deus, zi de la dies etc, etc…

Aici vine însă problema pusă de albaneză:

Albaneza posedă un termen identic, zanë, cu articolul hotărât zana, exact ca în română: zână, articulat: zâna. Inseamnă exact același lucru ca în română. Mai mult, şi în albaneză există expresii formate cu acest cuvânt şi care desemnează un om aflat într-o stare psihologică specială, un om cuprins de zâne, zănatic. Acolo însă unde în română sensul a devenit negativ sau pejorativ (zănatic), în albaneză el păstrează o valoare şi o funcţionalitate pozitive: trim si zana este un om de foarte mare curaj, curaj deţinut prin aceeaşi investitură magică prin care zănaticul iese din ordinea socială.

Albaneza este o limbă semilatinizată, posedând în mare același lexic latinesc ca și româna, cum am arătat-o în articolul pentru care pun un link mai jos. Pentru ce ar fi zâna o problemă?

Pentru că în albaneză D- latin nu devine niciodată Z, în nici o poziție. D latin devine în albaneză DH, pronunțat sibilant dental, ca în enlezescul this sau that.

De pildă: rădăcina a da e dha, sau: viridis (verde) dă verdhë (verde fiind galben în albaneză, printr-o permutare pe care o explică tot într-un link de mai jos).

Diana nu ar fi putut da decât dhana în albaneză, iar nu zana. Explicația e una singură: zana este, în albaneză, un împrumut din (proto)română, dintr-o perioadă pierdută în noaptea timpurilor post-romane, când cele două popoare trăiau unul lângă altul, dumenzeu știe unde.

Despre legaturile subterane ale românei cu albaneza…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/07/22/despre-legaturile-subterane-ale-romanei-cu-albaneza/

“Se fãcu verde la faţå” – din nou despre raporturile subterane dintre românã si albanezã…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/26/se-facu-verde-la-fata-din-nou-despre-raporturile-subterane-dintre-romana-si-albaneza/