image4

Arthur Cravan…

I-auzi ce au mai scos acum, cică Pleșu, care l-a rugat pe Beligan să fie mai decent, încalcă libertatea de exprimare, ba chiar și articole din Constituție.

Da, așa a zis vicepreședinta PSD Gabriela Firea, care il acuză pe Pleșu de incalcarea aliniatului (2) al articolelor 29 si 30 din Constitutia Romaniei, potrivit carora “libertatea constiintei este garantata”, iar libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor este inviolabila.

Așa, problema cu ăștia de azi e că nu mai știu nici să polemizeze, țipă ca bibilicile când spui un adevăr necomplezent.

Iar complezenți nu mai trebuie să fim, căci am regresat teribil în critică de un secol încoace. Suntem înconjurați de orori pe care n-avem voie să le criticăm decât prin circumvoluțiuni decente… Aaaah, ce departe e timpul când Arthur Cravan, acel geniu al criticii literare si artistice, care pe deasupra mai era si boxer, modificase definitiv canoanele bunei-creșteri literare scriind, prin 1915, despre expoziția pictoritei minore (si iubita lui Apollinaire) Marie Laurencin: “Uite una care ar avea nevoie sa îi ridici fusta și să i-o pui masiv… poate ar picta mai bine, proasta.”

Sigur, Apollinaire a vrut sa-l provoace la duel, șabada. Dar Apollinaire, e știut, n-avea umor.

Despre Gide, pe care l-a intervievat pentru efemera lui revistă, Arthur Cravan a scris în prezentarea interviului: “”omuleț mătrețos cu mâini albe, de loază moale”… André Breton avea să scrie ulterior că Gide nu și-a mai revenit niciodată după publicarea acelui interviu… pretențiosul.

Asemenea formule admirabile, care rezuma o întreaga exegeză estetică, nu pot insa fi transportate in alt context când nu ai talent si scrii la comanda.

Sau, cum zicea Eugen Ionescu pe când mai scria românește:

“Arghezi înjurã, românul înjurã, deci Arghezi e român. Românul e poet, Arghezi e român, deci Arghezi e poet.
Mircea Eliade este uneori inteligent, dar ce încredere se poate avea in sensibilitatea acestui tînãr?”… etc, etc…
(Eugen Ionescu, in sănătosul volumas de demolare a literaturii române intitulat simplu: NU (1934)…
Asa se facea critica literara pe atunci… NU!… Astazi, insa, trebuie sa spui numai: DA, DA, DAAA…

Așa și acum cu Beligan: “vaaaai, dar puțin respect pentru maestru”…

Știți ce? O să avem iar arte pe măsură când o să avem și critică pe măsură.

Cf. de asemenea:

Sunt un concept retrograd…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/17/sunt-un-concept-retrograd/