Skip to content

Oul fiert – nu rîde ca toanta…

October 24, 2014

halloween-breakfast-eggs

Oul fiert – nu rîde ca toanta…

Am să visez filantropii cu tine, proasto. O să ne ținem de mână în parc, la micul dejun eu iau uneori un ou fiert, îmi place când e încă un pic călduț, nu râde ca toanta.

Cum e cu ouăle? Uite:

Mi-a devenit nesuferită când am văzut-o cum sparge ouăle fierte. Era a patra sau a cincea oară că luam micul dejun împreună, iar ea avea o obsesie cu ouăle tari. De fapt, obsesii și ritualuri enervante avea mai multe. Când beam ceai împreună seara —ceai verde adevărat, făcut din pumni de frunze uscate, nu pliculețe cu pulbere— insista că ceainicul de porțelan trebuie mai întâi opărit pe dinăuntru cu puțină apă clocotită.

— Uite așa, îmi tot arăta exasperată, verși un pic de apă, îi dai o mișcare circulară, rapidă, să se încălzească în interior, după care arunci apa și imediat pui frunzele și torni peste ele apa cealaltă.

— De ce? întrebam descurajat.

— Așa se deschide aroma frunzelor.

Draci, era incapabilă să distingă gustul ceaiului când îi urmam ritualul enervant față de dățile când doar o mințeam că i-am urmat indicațiile. Hotărâsem ca la despărțirea pe care o știam inevitabilă să o anunț voluptuos, urmărind-o cum se descompune, că întotdeauna i-am servit frunze opărite direct, iar nu într-un ceainic preîncălzit.

De data asta, însă, cu oul, n-am mai putut. Urmărindu-i mâinile și figura concentrată, pe când spărgea oul pentru a cincea oară cu aceeași meticulozitate pe care i-o remarcasem deja am înțeles toată justețea războiului la care ajung, în Călătoriile lui Gulliver, insulele Lilliput și Blefuscu. In Blefuscu, ouăle se sparg la capătul normal, cel mare, unde sub coajă ai o bulă de aer care facilitează decorticarea rapidă, înlăturând apoi fără efort bucăți curate de cochilie, care pot servi și de bărcuțe. In Lilliput însă domnește secta celor care insistă să spargă ouăle în mod nenatural la capătul ascuțit. Rezultat : război total, de exterminare, fără milă.

Pe când îmi spărgeam, tacticos și uman, oul la capătul mare, savurând momentul desprinderii imediate a jumătate din fina platoșă albă, am văzut cu iritare întristată cum reface aceleași mișcări absurde : mai întâi bătea oul în masă mărunt-mărunt pe toate părțile, metodic, repetat, insistent, până ce coaja devenea aproape o pulbere fină; după care, cu unghiile degetelor mari începea să radă, concentrată, așchiile minuscule de coajă spartă microscopic, care se luau cu hălci de ou cu tot; în final, rămânea cu o bucățică de ou amorfă, imundă, jupuită, cu cratere prin care se vedea deja gălbenușul, bună parte din fostul albuș fiind acum iremediabil amestecată cu pulberea de coji din farfurie.

O vedeam că se pregătea să bage în gură mizerabilul boț. I l-am arătat, tăcut, pe-al meu, alb, impecabil și gol și neted, de o nuditate strălucitoare, ca într-un vis al lui Brâncuși copil.

A rămas cu gura intredeschisă și caloianul ei mursicat abia vârât între buze.

A renunțat să muște din el. L-a lăsat să cadă în farfurie peste praful de coji.

— Da, ce-i?

A despicat cele două silabe (a doua cu diftong amenințător) pregătindu-se de luptă.

— Hai să te învăț cum să le spargi, i-am zis. Uite, ia-l pe-al meu.

L-a luat, l-a examinat, l-a întors pe toate părțile.

– Blefuscu, am zis, surâzând suav.

Mi l-a aruncat în frunte cu atîta forță că m-a dat înapoi pe spătarul scaunului.

S-a ridicat și s-a repezit să-și strângă răcnind puținele lucruri.

— N-am să-mi pierd luni din viață cu un maniac.

In ușă s-a oprit, cu spatele încordat, dându-mi ocazia suverană, unică, de a mă răscumpăra.

Am lăsat dinadins să treacă secunde grele, timp în care m-am prefăcut că mă uit pe jos după ou. Ridicând capul, m-am arătat surprins că o mai văd.

— Intodeauna ți-am adus ceai din frunze opărite direct, i-am spus.

— Intotdeauna m-am făcut că nu văd, mi-a aruncat, șerpește. Dragostea e toleranță, tâmpitule.

 

(Extras din Miros de Roșcată Amară, Humanitas 2014 … șabada…)

Advertisements
One Comment
  1. “te-am inselat cu didina de doua ori si cu aglaia de trei ori”, zice activistul interpretat de catre nicolae albani in “croaziera” lui daneliuc.

    acelasi activist care se chinuia sa faca exercitzii yoga in buda vaporasului pe a carui punte se desfasoara cea mai mare parte a actziunii filmului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: