Skip to content

Fury (2014) – Brad Pitt și dezumanizarea hollywoodiană a inamicului…

November 1, 2014

(image

Fury

De: David Ayer

Cu: Brad Pitt, Shia LaBoeuf

Vreme de două ore si un sfert, Brad Pitt si un grup bălțat de tanchiști americani in Germania anului 1945 mitraliază, înjunghie, aruncă in aer, taie in bucăți si violează (asta doar o dată, e drept) naziști și naziste.

Americanii mitraliatori si violatori sunt cei buni. Ei sunt în derivă în Europa lui Hitler, gonind spre Berlin si mitraliind împrejur, în momentul in care Hitler, încolțit, decretase războiul total. Femei, bătrâni, copii, toți germanii sunt dușmani vicioși, împinși din spate (și spânzurați cand nu o fac) de catre siniștrii SS, pe care Brad Pitt ii ucide fără formalități, inclusiv împușcăndu-i in spate din amuzament. E ceea ce face el, de altfel, cand, pentru a-l iniția si maturiza pe bobocul ce i-a fost repartizat in tanc si care vomită cand trebuie sa curețe resturi umane, il forțează să împuște un prizonier in ceafă.

Încă de cand m-a târât o proastă obsedată de marines să văd jocul video (botezat film) Black Hawk Dawn am urât ideea de a mai vedea un film hollywoodian care se rezumă la a căsăpi dușmani. Macar in The Dirty Dozen (clasicul genului) aveai personaje reale, identificabile.

“Filmul” ăsta, asadar, Fury (asa se numește tancul lui Brad Pitt) nu transmite decat un impuls patriotic primar americanilor în momentul în care se întreabă din ce în ce mai insistent ce caută pana la urma in Afganistan si Irak si care se regăsesc confruntați cu ideologia totalitară, impenetrabilă, a Statului Islamic. O ideologie la fel de straina si de nepătruns ca si cea a nazismului. Asa încât, filmul ne arată un razboi fara reguli. Ei sau noi. Copiii suspecți trebuie omorâți, femeile violate. E razboi, el trebuie câștigat, iar ideologia nazistă i-a dezumanizat pe cei care au trăit ori s-au născut in ea.

Sigur, deceniile războiului rece ne învățaseră cu genul ăsta de literatură si de cinema: Rambo, Sven Hassel in occident, pe de o parte, cu tot pandantul lor odios si ideologizat în partea comunistă. Aici însă, avem pentru prima oară o revenire atat de primară la dispozitivul narativ al dezumanizării totale a dușmanului.

Iată asadar că America, după ce a eșuat în Irak si inainte de momentul retragerii din Afganistan, unde de asemenea se profilează dezastrul, acum, dupa apariția monstruosului Stat Islamic pe ruinele Irakului si Siriei, iată așadar un film care arată deschis ca războiul nu are reguli și nici morală. Prizonier suspect? Împușcă-l în cap. Nemțoaicele cântătoare la pian sint bune de violat, plătite cu ouă și țigări (scenariul le face oricum sa moara imediat după viol).

America torționară de prizonieri și care autorizase waterboarding si menținerea in detenție infinită fără proces găsește aici o consolare.

Filmul (dacă îi putem spune așa) nu are nimic in comun cu eleganța rece a lui Zero Dark Thirty, al lui Kathryn Bigelow, excepționala reconstituire a vânării și omorârii lui Osama Bin Laden. Acolo, tortura practicată de americani e arătată in prim plan, asumată si discutată. Aici, în Fury, ororile sunt expediate ca niste accesorii inevitabile, ba chiar cu o complezență de sub-Tarantino (in al cărui dezastruos Inglorious Basterds Brad Pitt a jucat, de altfel, lucru ce deranjează foarte mult, într-atât rolurile sunt similare… diferența e că aici el nu are mustață, deși uniforma și tunsoarea sunt, desigur, identice).

Cam asta trebuie văzut in acest film. Nu e acolo nimic altceva decat disculparea războiului fără reguli și fără morala. Faptul că filmul se petrece in al doilea razboi mondial se explică prin aceea că pentru a masacra în felul ăsta vreme de două ore e de fapt “safe” si ferit de orice controversă ca răii, the baddies, să fie nemți naziști. Nu-i poți face musulmani, căci nu e corect politic. Nici macar in Black Hawk Dawn nu se punea accentul pe islam, desi masacrele si jocul video se petreceau in Somalia. Cu naziști, însă, e ok si acceptabil, căci Germania și-a facut de mult mea culpa.

Nu e un film, asadar, nu e cinema. Sunt două ore de tras cu tancul in siluete, iar Brad Pitt nu are decat o singură expresie, deși cand se dezbracă să se spele se vede încă forma de Fight Club… Doar că acolo erau dialoguri si ceva umor.

Cf. și despre tortură și vânătoarea lui Bin Laden de catre CIA:

Zero Dark Thirty – un thriller feminist…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/30/zero-dark-thirty-un-thriller-feminist/

3 Comments
  1. Taki permalink

    Citisem cu citeva zile in urma o cronica a acestui film scrisa, cu sarcasmul lui inegalabil, de unul din favoritii mei, celebrul Taki Theodoracopulos. E formidabila. Sint convins ca o veti aprecia si dv. Se intituleaza “Where Has All the Talent Gone?” si o gasiti aici:
    tinyurl.com/lyakvdq

    Doar un citat:
    “What this movie needs is a bit of range, a bit of subtlety, a bit of talent, and a different director, different script, a different writer, and different actors. Otherwise, in its present state, only Dracula and ghouls will enjoy it. In fact, it could be advertised as the movie that turned Count Dracula to masturbation.”

  2. adi permalink

    acum 1400 ani erau 50000 arabi la 5 milioane de egipteni si totusi egiptenii azi vorbesc araba
    acum 10000ani erau 20000 turci(daia adevarati cu ochi de chinez) la 4 milioane de anatolieni .si totusi in anatolia se vorbeste azi limba turca.
    se pot da zeci de exemple care dovedesc ca cei multi pot ,in anumite conditii,adopta limba celor putini .

Trackbacks & Pingbacks

  1. Big Short (2015): un manifest despre criza mondială și secta banului creat din neant | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: