Skip to content

RĂMĂIENI (dramă în cinci acte)

November 3, 2014

404557_324682040898974_446324853_n 

Am trimis aceastã piesã revistei Agora de la New York, condusã de Dorin Tudoran, in 1988, cînd eram încã în țară… Agora a publicat-o în primăvara lui 1989.

Rămăieni e de la Ramayana, desigur. De la faptul că dacopații spun că dacii au scris Vedele și Ramayana

Puțin imi inchipuiam atunci ce avînt o sa ia curentul ocultist-nationalist si că o sã se ajungã la formele aberante ale dacopatiei de astazi, pe fond de ortodoxie si revival dacic… E, așadar o piesă care anticipează curentul dacopat ca ideologie națională de pripas.

D.A.

—————————————–

 

RĂMĂIENI

(dramă în cinci acte)

 


 

RĂMĂIENI

Se vedeau fugind încoace şiîncolo nişte animăluţe îmbrăcate femeieşte, cu purtări de femeie,cu trupuri şi sîni încîntători.

Ramayana

Locuitorii satului Rămăieni :

(Notă: toate numele de familie ale sătenilor din Rămăieni sînt extrase din: Iorgu Iordan,

Dicţionar al numelor de familie româneşti, Bucureşti, 1983.)

  • Florea Curuţ, primar
  • Himilă Căcărez, secretar de partid
  • Vizigu Avedic
  • Lică Besea
  • Stan Adaos                         săteni
  • Elisei Amorţitu
  • Agaton Rauţchi
  • Nifon Cheptea, preot
  • Onofrei Abajuru, plutonier, şef de post
  • Mandea Paian, spoitor
  • Petronela, spoitoare

 

ACTUL I

(Holul primăriei din Rămăieni. Curuţ, primarul, păşeşte încoace şi încolo, zgribulit. Se aude viscolul. Pe masă ard nişte lumînări. În prag apare Căcărez, secretarul de partid.)

CURUŢ

Intră că bagi viscolul, tovarăşe Căcărez.

CĂCĂREZ

(morocănos, închizînd uşa)

Spuneţi-mi pe numele mic, tovarăşe primar.

CURUŢ

(îl priveşte cercetător, pufneşte, apoi ridică braţele)

Asta-i bună ! Pe numele mic ! Dumneata, tovarăşe, eşti în fiecare zi tot mai stu-pe-fi-ant ! Ne temem de nume acuma! Ne e ruşine de vorbe! (îl ameninţă cu degetul) Nu e bine, nene Căcăreze. Învaţă să te apropii de popor. Ştii dumneata ce-i el?

CĂCĂREZ

Cine?

CURUŢ

Poporul.

CĂCĂREZ

Cred că da.

CURUŢ

Ce-i ?

CĂCĂREZ

Ar fi multe de spus.

CURUŢ

E seva noastră, asta-i, bădie, poporul. Învaţă de la el că nu se cade să dispreţuieşti numele lăsate de strămoşi.

CĂCĂREZ

Nu le dispreţuiesc.

CURUŢ

Ba le dispreţuieşti. (se plimbă gesticulînd) Sînt nume simple, umile, e drept, dar … (inspiră adînc) numele noastre. (se răsuceşte bănuitor) Oi fi vrînd poate să ţi-l şi schimbi. (Îl priveşte mustrător, apoi îşi reia plimbarea.) Nu e bine, zău. Ia aminte la consătenii noştri. Pe ei nu i-a corupt oraşul, ca pe dumneata. Cu cîtă seninătate îşi poartă ei numele! (enumeră) Besea, Bălosu, Caca… (arată spre sine cu degetul) Curuţ …(se mai gîndeşte)… Ciumete… (pauză) … Poponeţ. Cum o să se teamă poporul de ele ? Cum, ha? Ar fi ca şi cum… Ca şi cum s-ar teme de seceră. Ca şi cum s-ar teme de glie, tovarăşe. Ai văzut, doar, la căminul cultural, filmul A patra schijă. N-a trăit destul de tragic pînă acum poporul ăsta ? Trebuie să-i mai fie frică şi de cuvinte? Asta trebuie ?

CĂCĂREZ

Nu, tovarăşul.

CURUŢ

Păi sigur că nu. Poporul se gîndeşte la ce-i acum, nene, la viscol, nu la schimonoseli orăşeneşti. (se opreşte) Apropo, m-a sunat de la judeţ să-mi spună că nici vorbă să ne trimită vreo maşină sau vreun camion. Cine vine-n vîrf de munte pe prăpădu-ăsta ? Cu lumina la fel. Au căzut stîlpi. (Îşi bate mîinile, gînditor. Se plimbă.) La cămin, la cinema, mai aveţi gaz în proiector ?

CĂCĂREZ

(dă din cap)

Avem. Ce film dăm diseară ?

CURUŢ

A patra schijă.

CĂCĂREZ

Iar ?

CURUŢ

Ai altul ? Cum iar? Cum adică iar? Repetiţio, tovarăşe Căcăreze, repetiţio mater eccetera! Oamenii au nevoie să-şi amintească prin ce-au trecut strămoşii lor.

CĂCĂREZ

Repetiţia.

CURUŢ

Cum ai zis?

CĂCĂREZ

Repetiţia. Repetiţio e un vocativ.

(Curuţ vrea să spună ceva. Căcărez îl întrerupe.)

CĂCĂREZ

Vroiam să vă mai spun …

CURUŢ

Ce ?

CĂCĂREZ

(evaziv)

Ei…

CURUŢ

Zi, bre. Ce-i ? S-a bătut iar Adaos cu Besea ?

CĂCĂREZ

Mai rău. Aseară, la căminul cultural… (înghite în sec) Eram în sală.

CURUŢ

Spune, omule.

CĂCĂREZ

Ei, zic, staţi. Eram în sală.

CURUŢ

Şi ?

CĂCĂREZ

Şi… Oamenii erau cam nemulţumiţi.

CURUŢ

Nemulţumiţi?

CĂCĂREZ

Cam. De A patra schijă. L-au văzut de opt ori. Cică să-l mai schimbăm, sau măcar să-l dăm pe sărite, numa scenele cu partizani. (se scarpină în cap) Şi mai e ceva … (îşi ia curaj) Suduie regimul, tovarăşe primar, suduie tot, cuceririle sale, avîntul, tot …

CURUŢ

Ale noastre, tovarăşe Căcărez. Cuceririle noastre. Mda. Ce zic?

CĂCĂREZ

(se codeşte)

E, zic şi ei. Şi mă-ntreabă pe mine. Unde-i lumina? Unde-i aia? Unde-i asfaltu ? Cînd se repară asfaltu şi-aici ? Parcă şi viscolu-i dat tot de la noi.

(Curuţ se plimbă, preocupat. Căcărez îl urmăreşte încordat. Curuţ se opreşte.)

CURUŢ

Lasă-i dumneata să creadă asta. Să ştie că partidul face şi vremea bună şi vremea rea. Şi notează-mi suduitorii. (se plimbă) A! Uitam. L-aţi anunţat pe tovarăşul Avedic să-şi ia gîndul de la parcela lu bunică’su ? Că dac-a murit nu mai are nici un drept.

CĂCĂREZ

Şi eu era să uit. Şi doar de-aia venisem. L-am anunţat, şi el s-a dus şi-a tăiat nucul.

CURUŢ

(strigă)

Cum l-a tăiat, tovarăşe, cum l-a tăiat? Da ce, îi nucu lu tac’su ?

CĂCĂREZ

A lu bunică’su.

CURUŢ

Cum l-a tăiat, tovarăşe ?

CĂCĂREZ

L-a tăiat.

CURUŢ

Aşa, pe viscol ?

CĂCĂREZ

(dă din umeri)

Ca să nu-l vadă nimeni.

CURUŢ

(îl priveşte, apoi izbucneşte)

Ia trimite şefu de post să mi-l aducă încoace cu nuc cu tot.

CĂCĂREZ

Vine singur.

CURUŢ

(ironic)

Nu zău?

CĂCĂREZ

Vine. Şi aduce şi-o ceată cu el. Acum îs adunaţi acasă la el, la Avedic.

CURUŢ

Da ce vor?

CĂCĂREZ

Tovarăşu Avedic a găsit un mort.

CURUŢ

(tresare)

Unde? Să nu umble cu prostii, domnule.

CĂCĂREZ

În ogor.

CURUŢ

Ha?

CĂCĂREZ

În glie. (pauză) În ţarină. Sub nuc, tovarăşu primar. Cînd l-a tăiat. (tac amîndoi) Dar ce e mai ciudat e că a venit în sat alergînd.

CURUŢ

(tresare iar)

Cine ?

CĂCĂREZ

Avedic.

CURUŢ

Şi ?

CĂCĂREZ

Păi… Pînă să găsească mortu, tovarăşu Avedic şchiopăta rău de stîngu.

(Cei doi se privesc.)

CĂCĂREZ

Îl tîrşîia după el. De ani de zile. Acu merge bine.

(Tac şi se privesc.)

CĂCĂREZ

A găsit un schelet şi-o juma’ de coif.

CURUŢ

(explodează)

Ce mai înseamnă şi asta, tovarăşe ? Vrei să spui c-a dezgropat nişte moaşte ? Ha? Asta vrei să spui ?

CĂCĂREZ

Tovarăşe primar… Vă spun mi eu ce mi-a zis şefu de post.

CURUŢ

(străbate holul luîndu-şi cerul ca martor)

Doamne, ce mi-e dat să văd ! (se opreşte) Babo! Coif, minuni … Păi Abajuru’i dement. Mata asculţi la el? Nu-i destul c-avem un popă nebun, şi de cînd îi rog la judeţ să le zică la protoierie să-l schimbe! Auzi! Dumneata, care ai făcut atîta şcoală! Păi secretar de partid eşti ? Ei, nu, asta e ceva aşa … care depăşeşte…

(Intră în goană şeful de post, Onofrei Abajuru.)

CURUŢ

(enervat)

Ce e, plutonier Abajuru?

ABAJURU

Tov primar… Vin ţăranii… îs mulţi. C’un mort. Îi mai ţine viscolul, da vin. Eu zic că dă vina pe dumneavoastră, să trăiţi… C’o fi murit de frig ori boală. Daţi repede un telefon la judeţ.

CURUŢ

(enervat şi puţin îngrijorat)

Să nu-mi intre mie cu mortul aici.

(Miliţianul iese, dar se întoarce imediat mergînd cu spatele. Intră mulţi ţărani, ducînd un catafalc. Pe lîngă ei părintele Nifon, cu un aer războinic, ţinîndu-şi poalele, exaltat. Ţăranii depun catafalcul. De sub cearşaf se iţeşte un craniu. Preotul se opreşte în mijlocul scenei. Răcneşte triumfător spre cei doi oficiali.)

PREOTUL

L-am adus pe Sfîntu’ Enacheee! Sfîntu’ Enachei-ha-haa!

CURUŢ

(rîde mînzeşte)

Care sfînt părinte ? (face semn miliţianului să stea pe-aproape)

PREOTUL

(isteric)

Enachee!

CURUŢ

Îţi faci păcat, tovarăşe Cheptea. Sfinţii ăştia trebuie şi ei omologaţi. N-ai dumneata căderea să beatifici nişte ciolane sub cuvînt că-s vindecătoare, ori mai ştiu eu ce.

PREOTUL

(luînd poporul martor)

Îiii! Auzit-aţi, creştinilor? Ciolane! Şi ciolanu mort a lu Avedic nu el l-a pus la loc, măi Curuţe, că mai bine te scăpam în cristelniţă!

(Ţăranii rîd gros. Avedic iese în faţă, se strîmbă şi dănţuie, să vadă toţi.)

CURUŢ

(s-apropie de cearşaf)

Ia să văd şi eu minunea.

AVEDIC

(ameninţător)

Tovarşu primar! (i se aşează înainte) Eu una ştiu. Nu pune mîna pe el.

PREOTUL

(şerpeşte)

El e! E sfîntu-Enache Vindecătoruuu! Aah! Şi-am ştiut că-i pe-aicea, pe unde l-or tăiet turcii.

CĂCĂREZ

Da cum ne-arăţi că-i el, părinte ?

PREOTUL

Oi fi vrînd poate să-i vezi certificatu de naştere.

CURUŢ

(spre săteni)

Tovarăşi cooperatori !… Fiţi rezonabili, domnule !…

PREOTUL

E Sfînt’ Enache. Avem sfînt!

CĂCĂREZ

(ironic)

Poate vreţi şi autochefalie, părinte. (rîde singur)

CURUŢ

Abajuru, pentru numele lui Dumnezeu, ia notează-mi-i pe toţi.

ABAJURU

(codindu-se)

Tov primar… Staţi domnule… Staţi să vedem.

CURUŢ

Ce să mai vedem?

AVEDIC

(brusc duşmănos)

Destul că mi-aţi luat tarlaua. Tarla semănată cu sămînţa mea.

CĂCĂREZ

Cu sămînţa dumitale? Da ce eşti dumneata, tovarăşe? Uranus? (rîde singur)

PREOTUL

Noi, Curuţe, noi atîta am vrut, să fie după lege, ţi l-am adus şi la primărie, să n-avem probleme, să scrii acolo ce-oi şti tu, asta-i, acuma ni-l luăm. (spre săteni) Haideţi flăcăi să-l spălăm… Să-l ducem în sfînta biserică… Să vedeţi cum ne face el bine pe toţi. (Ies. Preotul strigă în urmă:) Aah, Sfinte-Enachee! Lasă, Curuţe, că ne asfaltează el.

(Cei doi oficiali şi Abajuru rămîn singuri. Tăcere grea.)

CĂCĂREZ

Ce facem, tovarăşe primar? Cum contracarăm?

CURUŢ

(se gîndeşte un timp; scuipă înciudat)

Ăştia nu-s normali. Abajuru, mi i-ai notat?

ABAJURU

Tov primar… Staţi dom’le… să vedem. Ş-aşa era toată lumea aicea.

CURUŢ

Îîh, şi pe viscolu-ăsta!… Unde să anunţi? (se plimbă agitat) Ceara ei de treabă-ncurcată. Sun eu la judeţ, da cu ce m-ajută, că tot nu vine nimeni. (se opreşte, dus pe gînduri) Du-te, du-te, tovarăşe Abajuru.

(Abajuru iese.)

CĂCĂREZ

Haideţi să contracarăm, tovarăşe primar. Ne lăsăm la popă ? Hai să adunăm oamenii, să le vorbim. Să nu se lase amăgiţi de superstiţii. Să facem ceva!

CURUŢ

(îl priveşte absent)

Ce?

CĂCĂREZ

Păi eu ştiu? Să le exaltăm valorile trecutului, să-să, să le amintim vitejia strămoşilor, eventual Bobîlna, Paşcani… Avram Iancu… Orice, da nu aşa, să stăm. Uitaţi, eu… eu mă angajez să fac şi un poem, să-i mişte. Că dacă n-avem o carte cu poezii! Da fac eu una cu mesaj, un poem… Ţăranului iobag!

CURUŢ

(supărat)

Ai grijă cum vorbeşti, tovule. Bagă-i-o arendaşului dumitale de bunic, nu ţăranului.

(Se gîndesc.)

CĂCĂREZ

Să le zicem că nu-i hîrcă de om.

CURUŢ

Fii serios. Nu prosteşti ţăranu, dom’le.

(Cad iar pe gînduri.)

CĂCĂREZ

Am găsit! Am găsit! Cel mai raţional argument!

CURUŢ

(dezamăgit)

Nu de-astea ne trebuie. Nu merge la ei.

CĂCĂREZ

Staţi puţin. Dacă Avedic s-a vindecat puind mîna pe alea…

CURUŢ

(scandalizat)

Tovarăşe Căcărez!

CĂCĂREZ

Staţi… Şi alea erau îngropate acolo de la turci…

CURUŢ

Ei?

CĂCĂREZ

De ce atunci n-a fost tarlaua lu bunicu lu Avedic mai productivă decît terenurile din jur?

CURUŢ

(îl priveşte uimit)

Bravo, tovarăşe Căcărez! Bravo! Ăsta zic şi eu raţionament dialectic. Felicitări. (gînditor) Da, da… Ogorul acela trebuia să fie mai fertil decît celelalte.

(Afară se aud ţipete sfîşietoare. Cei doi se privesc încremeniţi. Se reped la uşă. Intră Abajuru cu mîinile însîngerate.)

CURUŢ

Ce-i asta? Ce-i, Abajuru?

ABAJURU

Sătenii taie porcii. Vreţi şoric?

CURUŢ

Acuma? Da n-am dat nici o aprobare.

ABAJURU

Îi taie, tov primar. Şi cîntă toţi pe uliţă, parcă-s zărghiţi.

CURUŢ

Cum îi taie, domnule?

ABAJURU

Îi taie, tov primar, dacă vă spun. (cu mirare) Şi cîntă pe uliţă. (căutîndu-se în porthart) Da n-aş ieşi acuma din casă să cînt!… (scoate ceva învelit într-un ziar unsuros) V-am adus şorici.

CURUŢ

(îi dă peste mînă)

Ei nu, că-i prea de tot! (se întoarce spre Căcărez) Eu sun iar la judeţ. Dacă ţine viscolul aşa, pînă-n primăvară e jale. Nu primim nici poşta. Şi-aşa, fără lumină, cu alimentara goală… şi cu sfînt… ne taie poporul.

(Iese. Căcărez şi Abajuru rămîn singuri. Abajuru îi întinde şoriciul. Căcărez ia pachetul, îl desface şi îl serveşte pe miliţian.)

ABAJURU

Mersi, am servit.

( Abajuru ia delicat o bucată.)

CĂCĂREZ

Ciudată treabă.

ABAJURU

Aiurea de tot.

(Mănîncă amîndoi în tăcere.)

CĂCĂREZ

Ăsta-i un nou cult, Abajuru.

ABAJURU

(dă din cap)

Ceva aşa…

CĂCĂREZ

Cultul cargoului.

(Abajuru dă din cap.)

VOCEA PRIMARULUI

(din culise)

…taie tot, să trăiţi, porci, copaci, au pus oasele-n biserică…

CĂCĂREZ

(cu gura plină)

Spuneţi-le că ăştia fac aici o sectă.

(Cei doi mănîncă în linişte. Reapare Curuţ, schimbat la faţă. Se opreşte în prag şi îi priveşte grav. Cei doi se opresc din mestecat.)

CURUŢ

Le-am prezentat tovarăşilor de la judeţ situaţia. Nu le-am ascuns nimic. Ba chiar am îngroşat-o. (tace)

CĂCĂREZ

Şi?

CURUŢ

(oftează şi îi priveşte, încă nevenindu-i să creadă)

Mi-au zis: lasă-i tovarăşe, cu scheletul lor, pînă se face timp frumos, dacă n-aveţi altă soluţie, şi poate n-au să fie tulburări. Aveţi grijă doar să nu taie animalele. Pînă vă trimitem pe cineva. (ceilalţi fac ochii mari) Numai că nu-i bine să fie sfînt.

CĂCĂREZ

(cu gura căscată)

Dar ce?

CURUŢ

(enervat)

Păi de ce mai eşti secretar de partid dacă nici atîta istorie nu ştii? Are coif? Are, nu? Sfînt nu-i, că doar sîntem amîndoi oameni serioşi. Da ceva este. Eu zic că-i dac.

CĂCĂREZ

(îşi bate palmele)

Aşa-i.

CURUŢ

Dac sau scit. Aşa mi-au spus şi dumnealor: dacă tot e aici un început de cult, să-l facem cult indo-european, că tot o să fie congresu de istorie la Bucureşti; să fie un cult al strămoşilor indo-europeni reînviat de partid cu participarea entuziastă a maselor.

(Se privesc. Căcărez se uită la Abajuru, apoi la Curuţ.)

CĂCĂREZ

Adică cum, tovarăşe primar?

CURUŢ

(se scarpină în cap)

Abajuru, ia du-te dincolo şi adă din dulapu cu material didactic o carte groasă, scrie pe cotor ceva, indo-europeni nu mai ştiu cum.

(Abajuru iese. Curuţ şi Căcărez rămîn singuri.)

CURUŢ

Aţi mîncat tot şoriciul?

ABAJURU

(vine cu braţele pline de cărţi)

Uitaţi aici toate documentele de partid, tov primar. Alegeţi şi dumneavoastră.

(Le trînteşte pe masă. Curuţ răstoarnă teancul şi cu un “aha!” răsunător ridică o carte. I-o arată lui Căcărez, care citeşte.)

CĂCĂREZ

“Gramatica comparată a limbilor indo-europene”. De Alin Benea. Păi asta-i gramatică, tovarăşu primar, ce să facem cu ea?

CURUŢ

Ce să facem? O să facem noi multe cu ea. (deschide cartea) Ia uite-aici: Introducere… Patria primitivă a indo-europenilor… felul de viaţă al indo-europenilor… încălzirea locuinţei… aşa… îndeletnicirile indo-europenilor… diviziunea muncii… opa!… cultul strămoşilor. Ce mai vrei? O facem din carte. (se întoarce spre miliţian) Abajuru, mai adă dragă nişte şorici.

­(Abajuru salută şi iese. Curuţ se plimbă cu cartea sub braţ.)

CURUŢ

Uite cum facem… Ba nu. (se opreşte) Stai. (chicoteşte) Să vezi că-i dăm popii lovitura. Tovarăşu Căcărez, atuul nostru-i tocmai scheletul. E strămoş de-al nostru, dac, şi toţi ne tragem din el. Li-l lăsăm lor să le facă minuni mai departe, da-l mutăm aici la primărie.

CĂCĂREZ

Numai să vrea.

CURUŢ

Au să vrea, o să vrea. Îl mutăm aici, la sfatul popular, în centrul satului, ca să putem reproduce… (ridică, grav, cartea)… “felul de viaţă al indo-europenilor”. E de la sine înţeles credinţa lor în acest mort care, chipurile, vindecă. Dar să le repetăm, pînă vor înţelege, că această credinţă a lor nu e deloc nouă. Uite-aici (îi arată cartea), “cultul strămoşilor”.

CĂCĂREZ

Şi în ce vreţi să-i facem să creadă?

CURUŢ

În ce să creadă? În ce cred oricum! În soare, tovarăşe dragă. Bine, preferabil ar fi în nimic, că aşa-i materialist-dialectic, da dacă nu se poate, şi cred că n-o să se poată, că ţăranu-i copil, atunci în soare, cer, ploaie, brazdă… Ca dacii. (înduioşat) Nu e frumos? Le spunem că şi partidul îi îndeamnă la asta: ce altceva e ziua recoltei, îm? Doar îs elementele naturii. Las’ că-i ameţim noi, nene Căcăreze. (caută repede în carte) Aha: Index etimologic! Ia să vedem… Păi căcărez e cuvînt indo-european, tovarăşe Căcărez, vine din latină. De ce ţi-e ruşine?

CĂCĂREZ

(posomorît)

Nu-mi e.

CURUŢ

(bombăne îngîndurat)

Ba-ţi e. Ba ţi-e.

(Intră Abajuru. Curuţ se plimbă răsfoind cartea.)

CĂCĂREZ

I-auzi, Abajuru: strămoşii tăi adorau taurul, care-i forţele primăverii dezlănţuite, şu lupul… Lupul, da! (Se apropie şi îl priveşte în ochi. Voce groasă.) Noi sîntem licantropi, tovarăşe Abajuru. (Abajuru rîde.) Nu rîde! Noi ne-am născut sub acest semn al lupului… (gesticulează) Şi-al fulgerului, şi al taurului. (se opreşte) Apropo, cîte cornute au mai rămas nedegerate?

ABAJURU

Numa Freduţa, s’trăiţi.

CURUŢ

(maiestuos)

O botezăm Aspasia!

CĂCĂREZ

Chîm. Tovarăşe primar.

CURUŢ

Ce-i?

(Căcărez tuşeşte fals şi se uită pe furiş la Abajuru.)

CURUŢ

Zi, ce vrei?

CĂCĂREZ

(stînjenit)

Oare indo-europenii nu aveau… mmm… preotese ale amorului?

(Indignat, Curuţ îi trînteşte cartea în braţe lui Abajuru.)

CURUŢ

Măi omule! Asta-i modă siriacă! Ovreiască. Strămoşii noştri aveau religie austeră.

CĂCĂREZ

(dezamăgit)

Aşa am citit şi eu.

ABAJURU

Tov primar, uitaţi ce zice aici în cartea asta, cică şi nemţii-s indo-cutare.

CURUŢ

Şi?

ABAJURU

Păi nu e bine.

CURUŢ

De ce?

ABAJURU

Păi da tot satu-i împotriva lor. De la film, ştiţi? De la A patra schijă. Că-i cu nemţi, şi omoară partizani.

(Primarul păşeşte preocupat.)

CURUŢ

Ai dreptate. Dar să ştii că nici nu sînt. N-ai înţeles tu de-aici. (îi ia cartea) Şi, ca să fim cinstiţi, nu sînt, domnule.

ABAJURU

Da evreii nu-s?

CURUŢ

Nuu, Abajuru. N-au cum.

(Abajuru dă din cap, mulţumit.)

CURUŢ

Da, da, ia să ne facem noi un plan de bătaie. Să vedem cum le zic eu cooperatorilor toate astea.

(Abajuru deschide uşa şi se uită afară.)

ABAJURU

Ziceţi-le acuma, tov primar, că iar vin.

(Intră ţăranii şi preotul, ducînd scheletul, toţi cu o bucurie sumbră pe chipuri.)

PREOTUL

(măreţ, către Avedic)

Vorbeşte tu, Avedice.

AVEDIC

(repezit)

Tovrşu primar… Amorţitu avea un porc bolnav.

(Amorţitu apare dintre ţărani cu porcul în braţe. Îl întinde, prezentîndu-l, şi spune blînd:)

AMORŢITU

Lazăr.

AVEDIC

Trăgea să moară. L-am dus pe sfînt la el, şi uite!…

(Cu multă grijă, Amorţitu lasă animalul jos. Porcul se răstoarnă într-o rînă.)

AMORŢITU

(tandru)

E încă slăbit.

PREOTUL

(desfăcîndu-şi braţele)

Ei? Ce mai vreţi? Zi, Curuţe, ce mai vrei?

CURUŢ

(zîmbind împăciuitor)

Ce mai vreau, părinte? Vreau din tot sufletul să fie adevărat.

PREOTUL

(îl priveşte strîmb)

D-apoi.

CURUŢ

Da, tovarăşi săteni, da. Şi eu bănuiesc că aceste rămăşiţe nu sînt nişte oase ca toate oasele. Şi dacă sînt ceea ce cred eu, atunci aţi făcut o descoperire mai mare decît vă închipuiţi.

AVEDIC

(repezit)

Eu!

CURUŢ

(răbdător)

Ce dumneata? Dumneata ce, tovarăşe Avedic?

AVEDIC

Eu am făcut descoperire.

CURUŢ

Ei, dumneata. Obştea!

(Avedic se îmbufnează. Popa îi face semn să se liniştească.)

CURUŢ

Da, da, asta ar putea fi ceva care să shimbe faţa lumii.

PREOTUL

Care faţa lumii? Adică nu-i sfînt?

CURUŢ

Stai puţin, părinte.

PREOTUL

E sfînt ori nu?

CURUŢ

Aşteaptă părinte o clipă.

PREOTUL

Aha! Aha! Vă ia cu vorba, flăcăi! Faţa lumii, ceara mă-sii, partidu-n sus, partidu-n jos, să vă ameţească, să nu mai credeţi. Da partidu ne dă voie să ne rugăm, că noi nu sîntem sectanţi şi ne rugăm şi pentru el.

CĂCĂREZ

Da să tăiaţi porcii fără aprobare tot partidu vă dă voie?

(Ţăranii murmură între ei, tulburaţi. Doi o iau la fugă.)

ADAOS

(ridică mîna şi strigă)

Toş primar, Besea a tăiat porcu care-l avea al lui.

(Besea sare la el. Abajuru se repede să-i despartă.)

CURUŢ

(împăciuitor)

Tovarăşe Căcărez, părinte, nu despre asta-i vorba. Altceva vroiam eu. Vă rog, vă rog. Aşa! Of! Tovarăşe Căcărez, ia uită-te, te rog, puţin cu lupa şi vezi dacă aveam dreptate.

(Căcărez scoate o lupă şi se apropie de catafalcul depus în mijloc. Avedic nu vrea să-l lase. Ceilalţi îl potolesc. Căcărez se uită prin lupă, apoi ciocăne craniul. Avedic se repede iar. Ţăranii îl trag înapoi.)

AVEDIC

(spre preot)

Ce-i face, bre?

(Preotul, încordat, îi face semn să tacă. Căcărez se răsuceşte, triumfător.)

CĂCĂREZ

(cu bucurie solemnă)

Da! Aveaţi dreptate.

(Ţăranii sînt oarecum impresionaţi de demonstraţie, dar aşteaptă rezsultatul cu neîncredere.)

AVEDIC

(arţăgos)

Adică vindecă ori nu? Eu atîta vreau să ştiu.

CURUŢ

(dă grav din cap)

Vindecă.

(Murmure între ţărani.)

PREOTUL

Îîi, Curuţe, şi eu tocmai vream să te afurisesc. Îîi, hai să te pup.

(Se aruncă pe el. Curuţ îl opreşte punîndu-i mîna în piept.)

CURUŢ

O clipă, părinte. (îşi drege vocea, e puţin şovăitor) Da, tovarăşi! Aţi găsit mai mult decît un sfînt. Tovarăşu Căcărez… că aşa te cheamă, de ce să-ţi spun altfel? (ţăranii rîd) Să spunem lucrurilor pe nume, măi oameni, măi, să nu ne mai fie frică de vorbe. Aşa. Tovarăşul Căcărez vă poate spune că aceste binefăcătoare oseminte sînt de o mie de ori mai vrednice de slavă decît dacă erau nişte biete moaşte. Astea sînt oasele vîrtoase ale unui indo-european!

(Sătenii nu par mişcaţi. Aşteaptă.)

PREOTUL

(se chiorăşte la el, bătăios)

Ce-s alea?

CURUŢ

(către adunare, prinzînd curaj)

Tovarăşi, ştiţi cu toţii că odinioară acest pămînt, acest, cum să-i zic, tărîm era locuit de nişte oameni vajnici şi dîrji ca nimeni alţii: dacii (ţăranii dau din cap cu gravitate), dacii, toavrăşi, cei mai vrednici dintre oamenii albi, ori dintre indo-europeni cum îşi ziceau, şi acest cuvînt îl vom folosi de acum înainte. Indo-europeni. Da, iubiţi consăteni, strămoşii noştri erau cei mai de seamă dintre aceştia. I-aţi văzut cu toţii anul trecut în filmul Oaspeţii lui Zamolxe şi i-aţi urmăriţi două mii de ani mai tîrziu în A patra schijă. (emoţionat) Sînt aceiaşi viteji.

CĂCĂREZ

Fiii lui Iafet, pentru cei bisericoşi.

(Rîde singur. Preotul îl măsoară crunt.)

CURUŢ

(arată spre catafalc)

Acesta e unul din ei. Ori poate că e şi mai bătrîn. Dar face parte dintr-o rasă astăzi stinsă. (strigă, prins de discurs) El e pur, tovarăşi, e curat şi vindecă materia noastră coruptă, căci el e de la începuturi. (mai potolit) Da, aveaţi dreptate: vindecă. Dar e mai mult decît un sfînt! E mai curat şi mai… şi mai eficace decît Enache sau mai ştiu eu cine.

PREOTUL

(răcneşte)

Hulitorule!

CURUŢ

(cu dojană)

Părinte!

PREOTUL

Cum vrei tu să ne iei cu vorba! Cum ne duci tu cu vorba ca să ni-l iei!

CURUŢ

Părinte!

PREOTUL

Da nu ţi-s părinte! Li-s părinte la creştinii ăştia. Tu vrei să ne iei sfîntu, mă, tu asta vrei, şi eu pînă la urmă să ştii că tot te afurisesc.

AVEDIC

(duşmănos)

De ce mi-aţi luat tarlaua?

CURUŢ

Abajuru, ia fă ordine.

PREOTUL

Ne iei la post, mă? Măi… măi… paparudelor, Doamne iartă-mă, să nu vă afurisesc.

(Abajuru se aruncă pe el şi îl tîrăşte spre ieşire. Ţăranii nu intervin.)

CURUŢ

(îşi drege vocea şi continuă)

Vă spuneam, deci, oameni buni, că acesta e un proto-dac. Priviţi aici un autentic brahicefal. Un indo-european total!

CĂCĂREZ

(încurajator)

Poate-i chiar Iafet.

CURUŢ

(dus de propriu-i avînt)

Să-i spunem, deci, Iafet, tovarăşi, da, aşa să-i spunem, şi sub semnul lui, sub egida lui, să creăm noi o lume mai bună, o lume a păcii, dreptăţii şi colaborării, a neamestecului în treburile interne, o lume curat indo-europeană, sub conducerea şi îndrumarea partidului, o lume a valorilor indo-europene, a păcii şi bunăstării…

(Căcărez şi Abajuru aplaudă. Fac semn ţăranilor să îi imite.)

AVEDIC

(neîncrezător)

Da vindecă?

CURUŢ

(se hotărăşte)

Vindecă.

(Ţăranii aplaudă.)

CURUŢ

O lume în care putem spune un nu hotărît cursei înarmărilor, un nu asupririi omului de către om, şi un da hotărît dezarmării şi înţelegerii la toate nivelele!

(Căcărez şi Abajuru aplaudă. Fac semn ţăranilor, care încep, încet, să bată din palme. Reintră preotul, îngheţat.)

PREOTUL

Stricaţilor. Popor desfrînat.

(Ţăranii îl privesc mustrător.)

CURUŢ

Nu înjura, părinte, te rog, nu înjura.

PREOTUL

(nu-l ia în seamă, se repede la catafalc)

Haideţi. Hai să-l luăm de-aici şi să-l ducem la biserică. Hai de la sătănile-astea.

CURUŢ

Ho, ho, părinte. Dacul rămîne-aici.

PREOTUL

Cine?

CĂCĂREZ

Iafet.

CURUŢ

Iafet rămîne-aici.

(Ţăranii se mişcă neliniştiţi, încă nehotărîţi.)

CURUŢ

Rămîne-aici să le arătăm urmaşilor săi cum se îmbrăca, ce mînca şi cum trăia un pui de dac… (preotul începe să strige, dar Curuţ îl întrerupe, strigînd mai tare şi acoperindu-i vocea) …să le arătăm după carte, fiindcă avem şi o carte, oameni buni, tipărită la Bucureşti, o carte despre el, Iafet, şi cei asemenea lui, o carte dupa care ne vom ghida de-acum înainte. (o ridică şi rosteşte solemn) Asta! (încurajator) Apropiaţi-vă! Veniţi şi o vedeţi.

(Sătenii se apropie, impresionaţi, respectuoşi. Iau cartea, şi-o trec din mînă în mînă. Se privesc. Nu ştiu ce să creadă.)

AVEDIC

(citeşte pe copertă)

“Gramatica comparată a limbilor… indo-europene”…

(Ţăranii tac, se privesc. Dau din cap.)

AVEDIC

(citeşte)

De Alin Benea.

AMORŢITU

(arată cu degetul pe carte)

“Indo-europene”.

AVEDIC

(îşi drege vocea, arată spre schelet)

Tvrşu primar, nu ştiu ce-i, cum îi ziceţi dumneavoastră, da m-a făcut om.

(Se repede şi sărută oasele ostentativ. Căcărez schiţează un gest de protest, dar Curuţ îl opreşte.)

CURUŢ

Lasă-i, tovarăşe Căcărez, să-l pupe. De ce să nu-l pupe? Toţi oamenii de bună credinţă să-l pupe, toţi românaşii. (priveşte în jur) Ia pupă-l, Abajuru.

(Abajuru se codeşte o clipă, apoi se apropie şi se apleacă peste catafalc. Ţăranii vin şi ei, tropotind, să-l sărute.)

CURUŢ

La rînd, tovarăşi, la rînd. Ce-i asta? Toată lumea la coadă, că nu pleacă. (cu un zîmbet) Ia pupă-l şi dumneata, părinte.

PREOTUL

Hai?

CĂCĂREZ

Haide, haide, părinte, treci la rînd.

ABAJURU

Executarea.

PREOTUL

Ori am înnebunit să pup morţi că vreţi voi?

CURUŢ

(îl aţinteşte acuzator cu degetul)

Aha! Nu mai vrei să-l pupi cînd ştiinţa îţi arată că vindecă. Da pentru superstiţii l-ai fi pupat.

(Ţăranii rîd.)

AMORŢITU

Na, popa-i popă, cu-ale lui.

CURUŢ

Cu ale lui, da nu cu ale noastre, tovarăşi. Noi nu trebuie să ne împleticim în superstiţii. Aţi văzut că minunile, ca să zic aşa, că nici nu există minuni, dar se fac prin ştiinţă, nu prin biserică. Nici într-un caz prin biserică. Aţi văzut sau nu?

(Cîţiva ţărani dau din cap. Abajuru înclină vehement capul spre ei. Ţăranii dau cu toţii din cap.)

ADAOS

(ridică mîna)

Toş primar, Besea se bagă în faţă aicea la pupat.

(Besea se năpusteşte asupra lui. Abajuru sare să-i despartă.)

CURUŢ

Potoliţi-vă, tovarăşi. Potoliţi-vă! Fiţi demni, că aveţi o mare răspundere. Aveţi o misiune de îndeplinit.

(Ţăranii se opresc şi îl privesc nedumeriţi.)

CURUŢ

Trebuie să arătăm lumii întregi ce sîntem noi.

ADAOS

Cum, tovarşe primar?

CURUŢ

Cum? Organizîndu-ne traiul în aşa fel, încît oricine să poată vedea că strămoşii noştri au reînviat în noi. Haideţi să facem ca ei întru totul. Haideţi să nu piară în veci eroismul lor. Să purtăm chiar straie ca ei.

BESEA

Toş primar, ce-s alea “straie”?

CURUŢ

Haine, Beseo. Haine de dac. (tare) Mergeţi acum la casele voastre. De mîine, Iafet va fi aici, în holul sfatului popular, gătit, spălat, păzit de tovarăşul Abajuru. (se întoarce spre el) Nu-i aşa?

ABAJURU

(liniştitor spre ţărani)

Sigur, sigur.

CURUŢ

Aşa că vă rog să reveniţi mîine, să vedem cum ne organizăm, fiindcă satul nostru e sortit unor fapte măreţe.

(Ţăranii se pregătesc să iasă.)

PREOTUL

(disperat)

Nu lăsaţi, flăcăi, sfîntu-acilea, că vi-l ia şi vi-l duce la partid!

(Ţăranii se opresc, nehotărîţi.)

CURUŢ

Ia vezi, părinte, că te duc pe dumneata la partid, acuş.

PREOTUL

Cum să mă duci, măi, cum să mă duci, măi, duce-te-ar să te ducă!

CURUŢ

Mergeţi, oameni buni, nu asistaţi la spectacolul degradant pe care îl oferă un bătrîn ce insultă partidul şi tradiţiile. Mergeţi şi veniţi mîine să ne facem (îmbietor) daci.

(Sătenii ies, privind din cînd în cînd în urmă. Rămîn oficialii şi preotul.)

CURUŢ

Abajuru, du-l pe părintele la arest.

ABAJURU

Păi e frig acolo.

CURUŢ

Să facă flotări.

(Răcnind şi zvîrlind din picioare, popa se lasă dus de miliţian.)

CURUŢ

Ei, ai văzut?

CĂCĂREZ

Bravo, tovarăşe primar! Bravo!

CURUŢ

Ţăranii nu rezistă la daci. De daci şi de Ştefan cel Mare dacă le-ai zis, i-ai topit.

CĂCĂREZ

Eu ştiam asta, dar parcă cînd vezi te impresionează într-un fel.

CURUŢ

Acum hai să acţionăm repede, cît avem vreme. Ia să sun eu la judeţ.

(Iese în fugă. Rămas singur, Căcărez se apropie de catafalc. Se opreşte gînditor lîngă el, cu bărbia în pumn, apoi întinde un deget temător spre craniu. Din culise se aude vocea primarului:)

VOCEA LUI CURUŢ

Alo, cu tovarăşul prim-secretar vă rog. De la Rămăieni sînt. (pauză) Ai, ce legătură proastă!… Dacă se rup şi stîlpii de telefon, ăia sîntem pîn’la primăvară. Alo, tovarăşu prim-secretar? Alo? Tovarăşu…? Eu sînt, să trăiţi! Da, le-am spus cum aţi zis dumneavoastră, cu dacii. (pauză) Da, tovarăşu, dar ei au început cu ceremonii, îl pupă, că eu nu le-am zis că nu vindecă, erau prea turbaţi… Cum? N-am nici o carte cu daci. Auziţi? Am una cu indo-europeni, cum aţi zis dumneavoastră. E şi cu daci, da mai puţin. Cum? Să le zic din ea? Ce să le zic, tovarăşu prim-secretar, că-i o gramatică. Adică-i din mai multe limbi, da-i tot gramatică, nu-i interesează pe ei. Le-am spus eu cîte ceva, da ei le iau pe toate drept bune. (pauză) Cînd veniţi dumneavoastră pe vreme frumoasă, tovarăşu, în aprilie o să veniţi, vă spun eu, nu rezistăm noi pînă atuncea. Alo! Alo!… Alo, răspundeţi…

(După un timp, Curuţ intră gînditor.)

CURUŢ

Gata. S-a bulit linia. Tovarăşe Căcărez, ăsta o fi ştiind să repare telefoane?

CĂCĂREZ

Cine?

CURUŢ

Ei, cine! Iafet, bre.

CORTINA


ACTUL II

(Căcărez stă ghemuit şi trage linii pe duşumea cu cretă colorată. Dîrdîie. După fiecare linie îşi suflă în pumni şi admiră desenul. Curuţ citeşte din carte plimbîndu-se tropotind. Pe un pat – scheletul, îmbrăcat în costum popular, ridicat în capul oaselor. Abajuru îi aşează pe frunte ciobul de coif, care cade într-una.)

CURUŢ

Asta-i pedeapsă, nu frig. (suflă în pumni) Ai desenat şi Chişleagu, tovarăşe Căcărez?

CĂCĂREZ

(mirat)

Nu, tovarăşu Florea. De ce? În Chişleag stau spoitorii.

CURUŢ

Spune-mi pe numele de familie, te rog. Aici scrie că şi ţiganii sînt indo-europeni.

CĂCĂREZ

(îngrozit)

Nu se poate.

CURUŢ

Ba bine că nu. Desenează şi Chişleagu, că de-aia avem carte. Dacă aşa scrie…

CĂCĂREZ

N-au să vrea sătenii, nu vă supăraţi.

CURUŢ

Au să vrea. Le arăt aici. Toată lumea-i indo-europeană, în afară de evrei.

CĂCĂREZ

(în şoaptă, arătînd spre Abajuru)

Şi nemţii? Nu le mai arătaţi cartea, că au să se uite ce-s nemţii, şi parcă am zis că de ei nu pomenim.

CURUŢ

Aşa-i. N-o las pe mîna nimănui. N-o las pe mîna la nimeni.

CĂCĂREZ

(rîde)

L-am auzit pe Adaos opinînd c-ar mai fi şi alţii.

CURUŢ

Alţi ce?

CĂCĂREZ

Alţi morţi, daci.

CURUŢ

Lasă-i să creadă toţi asta, că dacă se face frumos într-o zi ieşim la săpat, la căutat iafeţi, şi scoatem şi sfecla aia care-a mai rămas, chit că-i degerată, da o dăm la porci. Poate săltăm şi stîlpii căzuţi. Strategie, tovarăşe Căcărez, ne trebuie. Psihologia poporului… Psihologia poporului e încă la început.

(Studiază liniile de pe duşumea. Căcărez se uită în carte.)

CĂCĂREZ

Ia uitaţi ce mai scrie, tovarăşu primar, că ăştia aveau… (face o pauză) …o ideologie tripartită.

CURUŢ

(îi smulge cartea din mînă, arătînd îngrijorat spre Abajuru)

Ee, tripartită. Nici o tripartită, domnule. Le mai dai ţăranilor idei. Hai atuncea să le pomenim şi de Saturnalii. Nici o tripartită. Ăia erau oameni simpli. Nu mai amintim de rătăcirile lor. (încet) În istorie sînt şi lucruri care se trec (încet de tot) sub tăcere. Mucles. Mergi pe burtă. (tare) Iar dacii nici nu erau împărţiţi în trei. Erau în două: taraboste şi pilaţi, cum o să face şi noi, cînd o să ne împărţim acuşica.

CĂCĂREZ

Păi ăştia erau, sigur, plus un fel de preoţi.

CURUŢ

Druizi, tovarăşe. (rîde) Druid avem unul, nu ne mai trebuie. (către Abajuru) Ce face zurbagiul?

ABAJURU

Degeră la arest.

CURUŢ

Mai ţine-l oleacă. Pînă după adunare. Să nu vină iar să ne ocărască.

ABAJURU

Iertaţi-l, tov primar, că-i şi el un popă bătrîn.

CURUŢ

Abajuru, te rog fără sentimentalităţi.

(Abajuru salută şi iese. Curuţ păşeşte prin cameră, reflectînd.)

CURUŢ

Tovarăşe Căcărez, oare ce zice Herodot despre daci?

CĂCĂREZ

Zice ceva?

CURUŢ

Da, domnule. Ziice. Că ne trebuie şi o autoritate în materie în faţa ţăranilor. Herodot ar fi la fix.

CĂCĂREZ

Da cine mai ţine minte?

CURUŢ

“Cei mai aşa şi pe dincolo dintre traci”. Aia-i. Da dacă nu mai ştiu!… Hm. (către Căcărez) Tovarăşe tarabostă, te ofereai dumneata ieri să ne faci un poem. Ia fă-l acum, să-l cîntăm la adunările cu poporul, dar fă ceva aşa, frumos, să nu fie banal, vezi dumneata, “Pentru ca omenirea/În pace să cuteze”, ceva. Că dacă le ziceam de Herodot era mai simplu, da un poem tot ne trebuie, sau un imn măcar.

CĂCĂREZ

Fac eu, lăsaţi.

CURUŢ

Aşa. Plus de asta. Plus de asta, în fiecare seară, la căminul cultural, înainte de film, le vei ţine un discurs pe teme importante: agricultură, documentele de partid, după care le citeşti din cartea asta a tovarăşului Alin Benea cum trăiau strămoşii noştri. Ţăranii trebuie ocupaţi. Să nu-i lăsăm în pace deloc, că iar s-apucă de prostii.

CĂCĂREZ

N-am alt film decît ăla cu schija.

CURUŢ

Nu-i nimic. Să înveţe frazele din filmul ăsta eroic ca pe nişte… (se uită în carte) …ca pe nişte mantre.

CĂCĂREZ

Ce-s alea?

CURUŢ

Descîntece. N-or să mai meargă la popă după aia. În orice ocazie, hop! mantra din film, şi gata cu superstiţiile. Aşa… O să facem şi un program de delaţiuni. Pe faţă, ca la romani. Ne organizăm ca străbunii noştri. (visător) Romanii erau perfecţi. Atîta că erau sclavagişti. Dacii însă nu. Aşa scrie şi tovarăşul ăsta Benea, care, ai văzut, le cam zice pe drept.

CĂCĂREZ

(aude ceva, merge şi deschide uşa)

Vin. Fiţi gata.

(Intră sătenii: bărbaţi, copii, cîteva femei şi o gloată de ţigani. Dau din cap mulţumiţi văzîndu-l pe Iafet gătit în dac.)

MANDEA

(iese în faţa ţiganilor)

Domnu primar, noi ăştia ne bucurăm tare mult că ne-aţi chemat şi pe noi oleacă-n primărie, la cald, că ne murea copilaşii, şi v-aţi făcut mare milă cu noi.

ŢIGANII

(în cor, pe multe voci)

Săru’ mîna.

MANDEA

Şi dacă vreţi să trimiteţi un chirov să ne dizăpezească şi pă noi, da nu acuma, cînd s-o opri viscolu, că dac-o luaţi acuma, pă urmă să pune iar, şi dacă aţi putea să ne daţi de la alimentară nişte peşte. Uitaţi copilu lu Geantă ce galben e săracu şi-i fără părinţi.

ŢIGANII

Săru’ mîna.

MANDEA

(împinge un ţînc în faţă)

Ăsta-i copilu lu Geantă.

CURUŢ

Problemele astea o să le discutăm noi mai încolo, pe îndelete. Acuma v-am chemat, laolaltă cu tot satul, pentru altceva.

MANDEA

Am auzit, se treiţi, şi de-aia am venit toţi într-un suflet, poate ne-o vindeca şi pe noi, că plătim, şi să ne daţi voie să-l pupăm, că noi ţiganii am lipsit ieri.

CURUŢ

Sigur că da, sigur, pupaţi-l. Iafet e a lu toată lumea, fără bani, pupaţi-l cît vreţi, dar să nu dureze.

(Mandea se întoarce spre ţigani şi le face semn. Toată şatra se repede spre pat. Ţigăncile încep să bocească sfîşietor.)

ŢIGĂNCILE

Haoleoo, haoleoo! Cum ai murit măă!…

AVEDIC

Tovarăşe primar! Vedeţi că ăştia muşcă din el. Nu-i mai lăsaţi, că ia din el să le poarte noroc.

CURUŢ

(strigă)

Gata, gata, ajunge!

(Vînzoleala în jurul scheletului continuă nestingherită.)

ŢĂRANII

(disperaţi)

Tovarăşu primar! Ce facem, bre?

CURUŢ

Abajuru, ia fă ordine!

(Abajuru şi ţăranii se reped la ţigani şi îi trag înapoi. Ţiganii nu se lasă duşi. Femeile răcnesc a moarte.)

CURUŢ

Mandea, ce-i ţigănia asta? La locuri, toţi!

MANDEA

(strigă la ţigani)

Mooo, ia, gata! (ţiganii încetează) Ia terminaţi cu spoitorelile voastre. Că pe domnu primar îl doare capu.

(Ţiganii se retrag în spatele sătenilor. Curuţ aşteaptă, răbdător, să se facă linişte. În vremea asta, tropăie şi îşi suflă în pumni, apoi hîrîie gros. Îşi suflă nasul.)

CURUŢ

(către Căcărez)

Frig. (priveşte puţin încruntat la cei adunaţi) Gata? Chîm. (zîmbeşte) Cetăţeni. Stimaţi oameni buni. Trezindu-vă în dimineaţa asta primul vostru gînd a fost, poate, că lucrurile minunate de ieri se vor dovedi un vis. Ei bine, nu! N-a fost vis. N-a fost vedenie. Iafet e aici, în faţa copiilor săi, os din osul lui. (îşi pune mîna pe inimă şi îi priveşte emoţionat) Vă spuneam şi ieri: sîntem un neam ales. Noi am fost primii, tovarăşi, pretutindeni, citiţi în cărţile de istorie, primii dintre traci, primii dintre europeni, primii dintre indo-europeni. Ne-am păstrat şi numele de-atunci (începe să arate cu degetul): Belgiu… Arianu… Căcărez… Nu te ruşina, tovarăşe Căcărez. Ăştia sîntem noi: ţărani cu mîini bătucite şi unghii groase. Să nu-ţi fie ruşine de numele dumitale. N-ai de ce. Numele-s numai nişte cuvinte, iar cuvintele ne sînt prieteni, nu duşmani. Ţi-e ruşine, Beseo, că te cheamă aşa?

BESEA

Nu, tovaşu primar, că-i nume întreg, cu rost. Mi-era dacă mă chema ca pe vecinu, Adaos, că nu-mi dau seama ce poate să însemne asta ca nume. (hîtru) Poate doar că el e ceva aşa de adaos.

(Adaos se încordează şi îşi strînge pumnii. Ţăranii rîd.)

CURUŢ

Numai noi, tovarăşi de spiţă ariană… (se opreşte) Şi asta înseamnă tot daci. Vedeţi în cîte feluri pot să vă zic. Numai noi am avut un Mircea şi un Ştefan… Numai nouă ne-a fost dat un Mihai…

CĂCĂREZ

(la ureche)

Nu credeţi că-i puţin cam… ăăă… incongruu să le mai spunem “tovarăşi”, dacă ei îs de fapt daci?

CURUŢ

Da ce? Doar n-o să ne domnim. Vrei să-mi ia gîtu la judeţ? (spre ţărani) Tovarăşi, satul nostru e hărăzit să devie focarul reînvierii culturii indo-europene. Noi, locuitorii, conştienţi de arianismul nostru, adică de curăţia noastră, măi oameni, trebuie să facem din această vatră, sub conducerea şi îndrumarea partidului, o răsfrîngere micşorată a vastei arii geografice şi culturale indo-europene… A lumii, pe scurt, tovarăşi. Aia-i. Vom pune deci, ca un prim pas, nume simbolice fiecărei străzi, la fiecare uliţă. No-men-cla-tura e lucrul cel mai important. Să ştim cum vorbim, şi vom poseda. Să valorificăm toate posibilităţile limbii, pentru că ordinea începe de la gură. (le arată diagrama de pe podea) Vă rog, împărţiţi-vă pe uliţe şi treceţi fiecare în pătratul ce vă reprezintă gospodăria.

(Îmbrîncindu-se şi chicotind, sătenii încep să-şi caute casele. Vînzoleală.)

ADAOS

Măi Beseo, ia dă-te la o parte. Iar te faci că greşăşti curtea?

AVEDIC

Amorţitu, vezi că te-ai pus în Chişleag, la spoitori.

CURUŢ

Alo, alo! Şi spoitorii, tovarăşi, sînt tot indo-europeni.

BESEA

Sînt, tovaşu, că doar tot români de-ai noştri sînt şi ei, da-s ţigani.

ADAOS

Taci, prosteală, nu-l întrerupe pe tovrş primar.

(Se reped unul la altul. Abajuru îi desparte. Ţăranii s-au împrăştiat, umplînd suprafaţa desenată.)

CURUŢ

Aşa. Liniştiţi-vă, tovarăşi săteni. Nea Adaos, tovarăşu Besea, linişte vă rog. La locurile dumneavoastră. (despătureşte o hîrtie) Iată noile nume de străzi care m-am gîndit la ele împreună cu tovarăşul Căcărez. Adică numele, că pînă acuma n-au avut. În afară de Chişleag.

(Ia din braţele lui Căcărez un fanion, se apropie de primul rînd de oameni şi li-l înfige înainte.)

CURUŢ

(solemn)

Strada Dacilor Liberi.

(Oamenii din şirul numit se privesc mişcaţi. Căcărez aplaudă, apoi Abajuru, urmat de săteni. Curuţ ia toate fanioanele în braţe şi se mută mai departe.)

CURUŢ

Strada Portugheză. (înfige steguleţul; ţăranii aplaudă) Ţin să vă atrag atenţia că în următoarele noastre adunări şi discuţii dumneavoastră veţi reprezenta prin port, purtare şi vorbă popoarele care le purtaţi numele. (pauză) Care le purtaţi numele lor. Aşa. Mai departe… (se uită pe listă) Strada Polonă.

AMORŢITU

(iese din rîndul botezat anterior)

Toaş primar!

CURUŢ

Î?

AMORŢITU

Bunicu lu Rauţchi a fost polonez, şi el e rămas pe uliţa noastră. Nu-l puneţi şi pe el la poloneji?

CURUŢ

Ce vorbeşti, tovarăşe, şi-acum mai umblăm cu favoritisme? Să stea acolo să facă pe portughezu imediat. (trece mai departe) Stradela Curzi.

(Sătenii aplaudă. Curuţ îi priveşte admirativ.)

CURUŢ

Uite-i, tovarăşe Căcărez. Toţi brahicefali, pot să jur. Unde mai găseşti atîţia la un loc? (către oameni) Aveţi o mare răspundere faţă de viitorime. Să nu ne înşelaţi încrederea, tovarăşi. Să nu ne înşelaţi încrederea urmaşilor. (merge mai departe şi anunţă grav) Uliţa Aglutinată.

(Aplauze. Curuţ îi cercetează sever pe cei de pe uliţă.)

CURUŢ

Acasanovei şi Aclorei!

DOUĂ VOCI

Ordonaţi!

CURUŢ

Pe voi de pe uliţa asta vă am la ochi. Mi-a spus tovarăşu secretar Căcărez că i-aţi adus nu ştiu ce cereri şi voi şi-acuma mai scriţi român cu î. (proteste) Nu-i bine, nu-i bine, limba e casa noastră. De n-o primeniţi, se năruie peste voi. Ia vedeţi. (trece la următorii) Uliţa Armeană.

(Proteste vehemente.)

CURUŢ

Ce mai e?

VOCI

Nu vrem, toarşu primar, nu vă fie cu supărare.

CURUŢ

De ce mă?

O VOCE

Armenii-s un fel de jidănaşi.

CURUŢ

(se consultă din priviri cu Căcărez)

Bine, atunci voi veţi fi Uliţa Rămăiană. Chîm. Ţin să vă spun că mă bucură conştiinţa dumneavoastră. Şi prezenţa de spirit. Într-adevăr, israeliţii nu sînt indo-europeni.

AVEDIC

Da nemţii?

CURUŢ

(şovăie o clipă)

Nici nemţii.

AVEDIC

(crunt)

Bun aşa.

CURUŢ

Tovarăşe Căcărez, notează te rog asta în procesul-verbal… ba nu, în hronic… he-he. Nici aşa. Ba stai. În protohronic. Aşa îi zicem de-acuma! Ordinea… (priveşte încruntat spre săteni) începe de la gură. Bun. Bine, acuma în partea asta de oraş a mai rămas şoseaua… Am zis să-i spunem Via Discendi. Pe urmă mai e Cărarea Hopliţi, asta care duce la biserică (arată o linie cu piciorul), da acolo nu stă nimeni.

(A ajuns în faţa ţiganilor. Îi scrutează, iar ei îşi pleacă ochii ruşinaţi.)

CURUŢ

În schimb Chişleagu rămîne Chişleag şi Gingia Caprii Gingia Caprii. Sînt nume vechi, ariene de-ale noastre get-beget, intrate în tradiţia locală. Iar cele trei uliţe din Chişleag se vor numi Uliţa Belgi, Uliţa Iberi şi, respectiv, Uliţa Trei Ierarhi.

(Ţiganii se privesc mîndri.)

MANDEA

Păi aşa da.

(Ţiganii aplaudă. Curuţ revine în centrul adunării.)

CURUŢ

Acum, întrucît am botezat deja, împreună cu tovarăşii Căcărez şi Abajaru, bovina femelă din rasa Bălţata de păşune, zisă Freduţa, cu numele de Aspasia, propun tovarăşi să nu curmăm acest… acest elan onomatogonic şi să botezăm toate animalele sectorului zootehnic, spre a păstra vie în inimi practica onomastică indo-europeană printr-o folosinţă quotidiană. Quotidiană cu chiù. Vă sugerez astfel, la întîmplare, cîteva nume. Mai întîi pentru purcei, în număr surprinzător de mare, datorită grijii părinteşti a tovarăşului îngrijitor Acrişor: Costoboc (se aplaudă), Efes (aplauze), şi Enache (vag protest din partea lui Avedic). Aceştia sînt chiar fraţi, născuţi ieri (aplauze). Acum propun pentru căţeaua tovarăşului şef de post Abajuru frumosul nume de Eneida!

(Ţăranii tropăie ca să se încălzească. Bat din palme. Veselia creşte.)

CĂCĂREZ

Pentru cîinele tovarăşului şef de post Abajuru: Guruni!

(Aplauze şi urale.)

CURUŢ

Pentru scroafa de prăsilă din rasa Marele York, mama lui Costoboc, Efes şi Enache: Ursula!

(Urale şi răcnete.)

CĂCĂREZ

Unde Ur– este prefixul ce indică primordialitatea.

(Rîde singur.)

CURUŢ

Să numim, deci, în continuare, să numim tot ce vedem, pentru ca totul să fie nou, pentru ca totul să fie al nostru. (se uită în carte, apoi priveşte în jur) Camerele cu molii se vor numi Mitanni!

(răcnete, urale) Copiii vor merge de-acum înainte cu… Urartu! (urale, răcnete, chirăituri) Membrii de partid, tovarăşi, vor fi numiţi… (ţăranii se opresc, aşteaptă) …taraboste.

ŢĂRANII

Uraa! Urrraa!

MANDEA

(rîzînd în hohote)

Dom’ primar, săru’ mîna, ce cuvînt frumos! Îi păcat să-l stricaţi pe ei. Mai bine le zicem aşa la femei.

CURUŢ

Ceilalţi săteni vor fi numiţi… (ţăranii tac, încordaţi) …pileaţi!

(Aplauze, bucurie.)

MANDEA

Ăi, ce le potriveşte!

CURUŢ

Să numim ca să avem! Ştiţi voi ce facem acuma? Noi ne apropriem, noi… posedăm lumea!

AMORŢITU

(strigă)

Toarşu primar, la viţei cum le zicem?

CURUŢ

(tunător)

Hitiţi! La viţei le spunem hitiţi!

(Veselie generală.)

CURUŢ

Diseară veţi merge la film, iar tovarăşul… tarabosta Căcărez vă va vorbi despre mantre şi despre tehnici respiratorii de alungare a frigului. Iar Iafet stă aicea-şa, puteţi veni cînd vreţi la el, că el o să ne supravegheze întreaga activitate a satului nostru. Să veniţi toţi în fiecare zi la el, copii, bătrîni, bolnavi, femei, să veniţi să vă curăţaţi, că el e mai viu decît noi toţi la un loc. Şi acum, Trei culori!

(Căcărez dă tonul la cîntec. Toată lumea se perindă prin faţa lui Iafet cîntînd Trei culori. Cînd isprăvesc, trec la Hora Unirii, apoi la E scris pe tricolor “Unire”. Ţiganii rîd şi nu înţeleg nimic. Căcărez începe fiecare strofă cu o voce gîtuită de emoţie şi ceilalţi îl urmează frenetic. Acum se cîntă Pui de lei şi Sună toaca prin toată Doftana, apoi din nou Trei culori, “Cu alté neamùri sub soare, etc”. În încheiere se intonează Aceasta e Patria mea şi încă odată Trei culori. Linişte. Cîteva clipe de euforie obosită, apoi ţiganii încep, veseli, Steaua sus răsare… şi, cîntînd, prezintă ţăranilor pălăriile goale, căciulile şi palmele întinse. Indignaţi, ţăranii îi înghiontesc. Abajuru şi Căcărez scot afară toată adunarea. Curuţ rămîne singur. Priveşte în gol. După un timp, Abajuru deschide uşa şi îl împinge înăuntru pe preot. Acesta e înţepenit de frig, însă foarte demn.)

CURUŢ

(fără să-l privească)

Poţi pleca, părinte. Numai, vezi, nu mai întărîta oamenii. Stai cuminte. Acuma nici n-ar mai avea rost. Ţi i-ai întoarce împotrivă. Dă-te şi dumneata cu cursul vremii, că ştii, nu vremile-s sub bietul om.

PREOTUL

(clănţănind din dinţi)

V-v-am auzit drăcăriile… V-am auzit de la arest…

CURUŢ

Sarcină de sus, părinte. Mă-nţelegi mata, te-nţeleg şi eu pe matale.

PREOTUL

Pilaţi! Să zici tu la oamenii din satul tău Pilaţi, Curuţe? Şi nu-ţi crapă obrazul? Păi Pilaţi şi Iude sînteţi voi, tu cu toată primăria ta!

CURUŢ

Ia vezi, tovarăşul Nifon! Ia vezi! Ia-o mai uşor. Şi nu mai sudui. Că sudalma nu-i bună. (îşi desface braţele) Nu-i bună, ce să fac? Fă-o bună dacă poţi. E păcat şi faţă de Dumnezeu şi faţă de casa noastră, limba.

PREOTUL

(îngrozit)

Le-ai zis Pilaţi! Şi ei au cîntat!

CURUŢ

Nişte vorbe, părinte. Să nu ne temem de ele. Vorbele n-au ce să ne facă.

PREOTUL

(tremurînd)

Greşăşti, Curuţe. Greşăşti. Că prin vorbe ne-a făcut Ăl de sus, prin vorbe te-ai ajuns şi tu unde eşti şi tot prin vorbe amăgeşti lumea.

(Popa se întoarce şi pleacă. Trecînd pe lîngă pat, dă să se închine, dar se răzgîndeşte. Se opreşte, cercetează o clipă cu privirea fostele moaşte, apoi clatină capul cu înţeles şi iese.)

CORTINA

ACTUL III

(Curuţ se plimbă suflînd în pumni. Căcărez citeşte dintr-un dosar sărind de pe un picior pe altul de frig. Un şir de săteni se perindă prin faţa lui Iafet, schimbînd comentarii şoptite.)

CĂCĂREZ

(monoton)

…ipac dau ştire za cele de pe Uliţa Varegilor… Adaos s-au fost bătut s Besem…

CURUŢ

(plictisit)

Ajunge. (păşeşte zgribulit) Ce fac ceilalţi săteni?

CĂCĂREZ

Bine.

CURUŢ

Cum bine?

CĂCĂREZ

Se plimbă.

CURUŢ

Pe vremea asta?

CĂCĂREZ

Se plimbă-n căminu cultural. Şi-au făcut promenadă acolo şi se plimbă.

CURUŢ

Se plimbă şi ce fac?

CĂCĂREZ

Nimic. Le place să se salute între ei. Fiecare pe limba uliţei lui. Nici nu zici c-au trecut sărbătorile.

CURUŢ

Şi se-nţeleg?

CĂCĂREZ

Cum să nu se-nţeleagă, tovarăşu? Ţăranu se înţelege oricum.Se-nţelege şi, vorb-aia, trăgînd vînturi. Mă iertaţi. Se-nţeleg, îşi clipesc din ochi, apoi vin aici şi-l salută pe Iafet. Parc-ar fi la băi. Şi încă, aseară au mers cu plăcere să vadă A patra schijă. Şi ţiganii.

(Curuţ dă din cap şi se plimbă mai departe. Căcărez îşi reia lectura.)

CĂCĂREZ

Ipac dau ştire…

CURUŢ

Lasă, lasă. Ajunge cu rukapisul. (Căcărez închide dosarul) Ba nu, ia scrie în el: Decret… de azi încolo, cuvîntul “rukapis” va însemna “cîine de mînă”.

CĂCĂREZ

Pe drept cuvînt.

CURUŢ

(se adresează tare ţăranilor, care se întorc spre el)

Nu obţinem nimic numind pur şi simplu cu numele vechi. O viaţă nouă se obţine punînd nume noi. Continuaţi, tovarăşi, să vorbiţi pe limba uliţei dumneavoastră, aşa cum vi se predă, asta e important, pe urmă nu mai furaţi, nu mai înjuraţi, nu mai altea alea. Tovarăşe Rauţchi!

RAUŢCHI

Ordonaţi. Îştou achí.

CURUŢ

Ce v-a predat aseară tovarăşul tarabostă Căcărez?

RAUŢCHI

Minabila sămînţă, să trăiţi. Şi despre limbă.

CURUŢ

Şi alaltăieri? Dar zi pe koiné, tovarăşe, zi în româneşte. Cînd sîntem toţi laolantă grăim într-o singură limbă, nu?

RAUŢCHI

Ne-a predat despre dezumanizarea lui Ghiţă din nuvela Moara cu noroc.

CURUŢ

Mm, ce teme variate. (gînditor) Foarte bine… Dezumanizarea. Acel dezaxat şi-a vîndut omenia pentru nişte purcei, ştiţi? (către Căcărez) Apropo, ce fac rînitorii noştri?

CĂCĂREZ

Bine. Grohăie pe limba lor.

CURUŢ

Bun. A mai fătat vreuna?

CĂCĂREZ

Sora Ursulei, după ce l-am dus pe Iafet la ea. Vreo doişpe-treişpe godaci.

CURUŢ

Asta zic şi eu familie.

CĂCĂREZ

Mulţumită grijii părinteşti a tovarăşului Acrişor mai sînt vreo cincizeci de gestante, plus ce mai au sătenii să dea la contract. (chicoteşte) Dacă vă spun ceva!… Doi purcei au început deja să încalece scrofiţele.

CURUŢ

Neam viguros. La ăştia doi le spunem… Torna Fratre şi… Per Scorillo. (Căcărez scrie în dosar) Ia să vedem, de verificare, în ce scrii acum?

CĂCĂREZ

În nogapis.

CURUŢ

(oftează dezamăgit)

Bine. (se uită) Scrii urît. Mai scutură stiloul, că iar ai făcut un porcuşor. Îngrămădeşte porcii la C.A.P. tovarăşe secretar, nu pe hîrtie. Ne trebuie porci vii, nu smîngăleli.

(Intră Petronela în fugă.)

CĂCĂREZ

Uitaţi îngrijitoarea de la grajduri. (Petronela gîfîie) Ce-i dragă?

PETRONELA

Ave, tovarăşe tarabostă, a scăpat Freduţa! A fugit afară-n viscol.

CURUŢ

(ironic)

Freduţa? Dumneata, tovarăşă uxor, văd că te împotriveşti cuceririlor noastre revoluţionare. Cum vrei să te vindece Iafet cînd eşti aşa de delăsătoare? Freduţa?

PETRONELA

(ruşinată)

Aspasia.

CURUŢ

(măreţ)

Vade! I. (Petronela dă să iasă) Stai! Aţi dat nutreţ la hitiţi?

(Petronela se bîlbîie. Căcărez îi suflă din spatele primarului.)

PETRONELA

(precipitat)

Da, pe Marte.

CURUŢ

(gest larg)

Mergeţi şi prindeţi vita.

(Petronela iese. Curuţ se întoarce spre săteni.)

CURUŢ

Duceţi-vă, oameni buni. Ora de vizită a lui Iafet   s-a încheiat. Plecaţi şi vă întoarceţi mîine dimineaţă, cînd veţi putea asista din nou la ritualul deşteptării sale simbolice.

(Ţăranii ies în ordine.)

CURUŢ

(către Căcărez)

Ţi-am zis: psihologia omului e de-abia la început. Uite, turbaţii ăştia de ieri, i-am fermecat cu propriile lor ciolane, de joacă acuma cum le spunem, şi o să-i ţinem aşa pînă la primăvară ca pe nişte miei.

CĂCĂREZ

Ca pe purcei.

CURUŢ

Da, zău. De-abia asta-i o minune, de mai că-ncep să cred şi eu.

CĂCĂREZ

(înţelege gluma, dar spune fals dojenitor)

Vai, tovarăşe primar!

CURUŢ

Cu imnul cum stai?

CĂCĂREZ

(se ruşinează, dar îşi învinge modestia)

Iese tare frumos. O să le placă.

CURUŢ

S-auzim.

CĂCĂREZ

(îşi drege vocea, se întoarce spre pat, ridică braţul şi declamă)

Dormi în pace,

Blînde dace,

Pe-al tău mîndru legămînt.

Dormi în pace,

Blînde dace…

(Deodată se aud zbierete sfîşietoare. Cei doi tresar.)

CURUŢ

Ce-i asta?

ABAJURU

(intrînd)

Ţăranii taie porcii.

CURUŢ

(necăjit)

Iar, bre, nea Abajuru? Păi de ce?

ABAJURU

Acuma în cinstea lu Iafet. Că vrea toţi să-l cinstească.

CURUŢ

Da n-am dat nici o aprobare.

ABAJURU

Tov Căcărez le-a vorbit ieri despre dezumanizarea lui Ghiţă din nuvela Moara cu noroc, care strîngea purcei. Tov Căcărez a zis că aşa nu e bine, că asta-i etică capitalistă. Şi-acuma oamenii răcnesc la ei “şvain” şi-i taie.

CURUŢ

Au înţeles greşit. Păi ăia-s porci contractaţi, care trebuie predaţi acu în primăvară.

ABAJURU

Dacă vă spun că-i taie!

CURUŢ

(ţipă la el)

Şi tu ce păzeşti? (se întoarce spre Căcărez) Mîine-poimîine au să dea iama la grajduri să mi-o taie şi pe Ursula. (înciudat) Să ştii că asta-i mîna popii.

CĂCĂREZ

Mîna popii sută-n sută.

CURUŢ

Cum să facem să-i oprim, să nu mai taie porcii? (Căcărez ridică din umeri) Vegetarieni nu putem să-i facem.

CĂCĂREZ

Nuuu.

CURUŢ

Credincioşi nu sînt, sau budişti, să le zicem să nu mai taie animalele că o să se răzbune şi purceii odată pe ei. (îşi freacă bărbia) Aha! Ştiu! Le spunem că îi strîngem pentru serbarea primăverii.

CĂCĂREZ

(nedumerit)

Ce serbare?

CURUŢ

(izbeşte în masă)

Abajuru, ia mergi matale din curte-n curte şi tot ce prinzi porc duci la C.A.P. Pentru serbarea primăverii. Ai înţeles?

ABAJURU

Adică ce le zic? Că-i ţinem şi-i tăiem pe toţi la primăvară?

CURUŢ

Cum să-i tăiem, dragă? Nu-i tăiem deloc. La primăvară îi punem să defileze, cum făceau strămoşii noştri. De-aia trebuie protejaţi. (spre Căcărez) Aţi făcut inventarul la vite?

CĂCĂREZ

Făcut.

CURUŢ

Cum stăm?

CĂCĂREZ

O avem pe Aspasia şi opt hitiţi.

CURUŢ

Şi porci?

CĂCĂREZ

Purcei sînt mulţi. Plus alea parturientele.

(Se aude un răcnet. Curuţ tresare.)

CURUŢ

Asta ce-i?

ABAJURU

Se bate Adaos cu Besea.

CURUŢ

(exasperat)

Mergi şi potoleşte-i. După aia strînge porcii. Şi fă şi inventarul la alimentară. Dacă mai e peşte adu-l încoace. (Abajuru iese) Nu, că-i prea de tot! Le faci tot, le dai jocuri, le scrii poezii, da ei nu, tot la purcei se reped. Ia gîndeşte-te, tovarăşe Căcărez, cum să le băgăm în cap că purceii-s… Cum să fie? Îm?

CĂCĂREZ

Sfinţi.

CURUŢ

Nu sfinţi. Ca cuvintele. Purceii-s cuvinte. Omori un porc, hop ţi-a sărit un cuvînt din dicţionar. Cine ucide porci îşi sărăceşte limba. (ciocănituri în uşă) Cine mai e?

(Căcărez merge la uşă şi scoate capul afară. Vorbeşte cu cineva, apoi se întoarce.)

CĂCĂREZ

Aveţi program de delaţiuni?

CURUŢ

Nu, dar facem acum. Să intre pe rînd. Ca la romani. Şi fiecare pe limba uliţei lui, că altfel nu-i mai ţin în frîu.

(Se aşează. Intră Adaos.)

ADAOS

Ziua bună, tovarăşe tarabostă. Primiţi cu pîrîtul?

CURUŢ

Să te-audă Gebeleidis. Ce vînt te-aduce?

(Adaos se apropie, priveşte rapid în dreapta şi în stînga şi-i susură la ureche.)

ADAOS

Avedic are zahăr ascuns. (Curuţ cască ochii mari.) Amorţitu a omorît porcu care-l avea. Pe Lazăr ăla înviatu.

(Curuţ sare în picioare. Se stăpîneşte şi se aşează la loc.)

CURUŢ

Zi mai departe.

ADAOS

Bese…

CURUŢ

Cine?

ADAOS

Bese.

CURUŢ

Besea? De ce nu spui Besea? Ce vă tot măscăriţi atîta?

ADAOS

Nu pot să spun decît Bese.

CURUŢ

(strigă)

De ce?

ADAOS

Nu pot. Stau în Uliţa Luwită. Noi n-avem voe să folosim diftonji.

CURUŢ

Te dezleg de asta. Zi în româneşte.

ADAOS

(uşurat)

Besea-njură-n toate felurile, ştiţi? Şi fură. A furat din porcu lu Amorţitu. Din Lazăr ăla-nviatu,

CURUŢ

Nu te cred. Cu Besea eşti părtinitor.

ADAOS

(vexat)

Dacă vă spui.

(Intră Abajuru cu un coş.)

ABAJURU

Ăştia-s, să trăiţi. Peşte congelat. Ultimii de la alimentară.

CURUŢ

Lasă-i aici. Ăştia-s pentru mesaje. (îi face cu ochiul lui Căcărez) Sciţii trimiteau mesaje din peşte. O să avem nevoie de ei la primăvară ca să scriem la judeţ. Pune-i colo. La tine i-ar mînca cîine-tău. (ridică un deget, sentenţios) Cave clebem. Mergi acu şi strînge porcii, vii, morţi, nu contează. Zi-le oamenilor că-şi fac păcat. Îşi ucid limba.

(Abajuru iese, scărpinîndu-se în cap.)

CURUŢ

(către Adaos)

Mai departe.

ADAOS

Şi Besea ucide limba. Să-l vedeţi cum mai înjură!

CURUŢ

(scrîşneşte)

Bestia! Nemernicul!

ADAOS

Avedic zice să i-l lăsaţi la el acasă.

CURUŢ

Pe cine?

ADAOS

Pe Iafet. (Curuţ face ochii mari) Zice că l-a găsit pe tarlaua lu bunică-su.

CURUŢ

Iar? Iar începe? Asta-i tot mîna popii.

(Se aud răcnete. Curuţ sare în sus.)

CURUŢ

Ce mai e? Ce mai e, domnule, că-s cu nervii la pămînt.

CĂCĂREZ

(de la uşă, uitîndu-se afară)

Abajuru ia porcii la oameni.

CURUŢ

Aha. (se aşează; către Adaos) Ia ascultă. Vino mai aproape. Vino să dai un examen. Vrei să fii tarabostă? Facem examene de tarabostă. Vrei?

(Căcărez vrea să intervină, dar se abţine. Adaos dă din cap, temător. Curuţ ia cartea şi o răsfoieşte.)

CURUŢ

Ia să vedem… Ia să-mi spui tu mie… Ştii cine au fost toharicii? (Adaos dă din cap) Ştii?

ADAOS

Îhî.

CURUŢ

Ştii mă sau nu ştii?

ADAOS

Ştiu, bre.

CURUŢ

Nu-mi zi bre. Cine?

ADAOS

Nişte ţigani, să trăiţi… După nume.

CURUŢ

(îl priveşte un timp)

Eşti pe-aproape. Te fac tarabostă. Acum du-te prin sat şi ajută-l pe Abajuru. După aia aduceţi oamenii aici la sfat. Spune-le să lase porcii în pace, că… le explic eu ce-i cu ei. Şi anunţă-i că se face concurs pentru ocuparea funcţiilor publice. Avem nevoie de mai multe… adică de mai mulţi. De mai mulţi taraboste. (Adaos dă să iasă) Stai! Ia şi tu un peşte.

(Adaos ia peştele şi salută milităreşte, după care iese alergînd.)

CURUŢ

(îşi suflă în pumni; către Căcărez)

Ce face popa?

CĂCĂREZ

Zace şi blestemă într-una că nu s-a dus nimeni la biserică de sărbători. Numa Avedic cu Besea.

CURUŢ

Aha. Notează-mi-i.

CĂCĂREZ

Acuma zace de cînd l-aţi ţinut la arest. Are bronşită cronică.

CURUŢ

(rîde)

Protocronică.

CĂCĂREZ

Ce facem dacă nu se vindecă?

CURUŢ

(îl priveşte cu înţeles şi rosteşte apăsat)

L-a pedepsit Iafet.

CĂCĂREZ

(rîde, apoi se uită ciudat)

Eu vă-ntrebam serios.

CURUŢ

(nervos)

Păi serios! Ce vrei să fac? Ce să mai fac ca să

s-astîmpere! Uite, acuma dacă montăm concursu ăsta, poate mai uită, poate de ambiţie au să fie de treabă. Participi şi dumneata.

CĂCĂREZ

Eu?

CURUŢ

Păi n-ai scris o poezie? Facem concurs de poezie, gramatică şi documentele de partid. Ca la chinezi.

CĂCĂREZ

Aşa-i la chinezi?

CURUŢ

Aşa e. Da la ei dacă te pică la examen te bagă la puşcărie. Noi sîntem mai umani.

CĂCĂREZ

Şi dacă se-ncăpăţînează să ceară porcii înapoi?

CURUŢ

(cu un ton definitiv)

Purceii îi păstrăm pentru sărbătoarea primăverii. Purceii reprezintă limba noastră. Cine taie un purcel omoară un cuvînt. (se plimbă) Abajuru are porc?

CĂCĂREZ

Nu ştiu.

CURUŢ

Să-şi ia şi el unul, că-i om de cuvînt. Aşa. Iar la lecţii insistă pe gramatică. Gramatica este metafizică pentru popor. Să nu prind unul care nu ştie ce-i supinul. La ce capitol aţi ajuns?

CĂCĂREZ

“Semiologie”.

CURUŢ

Toţi să-mi ştie ce-i aia. Nici o gospodărie fără semiologie. Trebuie să le găsim ocupaţii obositoare.

CĂCĂREZ

(de la uşă)

Încep să vină.

(Deschide uşa. Intră Avedic, Amorţitu şi alţi săteni.)

CURUŢ

Ia vino, Avedice.

(Avedic se apropie posomorît. Curuţ se aşează şi mai trage un scaun lîngă el. Îi face semn lui Avedic.)

CURUŢ

Ia loc.

AVEDIC

Nu, lăsaţi.

CURUŢ

Hm. (îl măsoară) Am auzit că revendici pentru folosul dumitale personal bunul comunităţii.

AVEDIC

D-apăi nu l-am găsit eu, tovaşu?

(Intră alţi ţărani, ţigani, Abajuru.)

CURUŢ

(răbdător)

Parc-am stabilit că-i al obştei.

AVEDIC

Ee, pîn’ la obşte…

CURUŢ

Da-i al nostru, măi omule, al tuturor.

AVEDIC

Şi ce bine ne face că stă aici la dumneavoastră în sfat, cu miliţieni şi pîrîcioşi?

(Sătenii se întorc şi privesc spre Adaos.)

ABAJURU

I-auzi, i-auzi!

CURUŢ

Poate nu i-o fi priind la noi?

AMORŢITU

Da mie de ce mi-aţi luat porcu tăiat?

MANDEA

(împingînd un copil slab în faţă)

Şi copilu lu Geantă să lihneştă dă foame, săracu.

CURUŢ

(se ridică, lugubru)

Ţi-am luat porcul tăiat, pe Lazăr, pileat Amorţitu, pentru că ţi-ai făcut un mare păcat ucigînd carnea înviată de Iafet!

(Ţăranii încremenesc, îngroziţi de grozăvia faptei. Curuţ îl ţinteşte acuzator cu degetul pe Amorţitu.)

CURUŢ

În felul ăsta, om fără minte, ai spurcat carnea tuturor porcilor tăiaţi azi în sat.

(Amorţitu se îngălbeneşte. Vrea să spună ceva, dar se răzgîndeşte, înghite în sec şi tace.)

CURUŢ

Nu se poate continua aşa, oameni buni. Purceii nu puteau rămîne împrăştiaţi prin localitate, la discreţia oricărui iresponsabil. Căci fiecare purcel – Iafet ne-a arătat-o – corespunde unui cuvînt. (strigă) Ei sînt limba noastră, tovarăşi! Ei sînt tot ce avem mai bun! (mai potolit) De aceea i-am strîns la C.A.P. sub îngrijirea părintească a tovarăşului Acrişor, pentru ca odată ce sînt toţi laolaltă să-l ducem pe Iafet printre ei (crescendo), să stea cu ei făcîndu-i mai rodnici, mai spornici, îmbogăţindu-ne în felul ăs-TA LIM-ba!!

(Abajuru şi Adaos încep să aplaude, urmaţi de ţigani şi de ţărani, încă nedumeriţi. Avedic se uită mohorît, cu privire grea.)

CĂCĂREZ

(vine lîngă Curuţ)

Sînteţi măreţ, tovarăşe primar.

CURUŢ

(modest)

Strategie.

CĂCĂREZ

Sînteţi ceva, aşa…!

CURUŢ

Ei, nu. Da fii atent!! Acum voi improviza un act de autoritate, ceva aşa, ca să simtă că-i avem în mînă. (îi arată ţăranii, care discută între ei) Am să pun pe cîţiva să-şi schimbe numele. Numele, tovarăşe… ăăă… Căcărez, e ceva atît de adînc vîrît în sufletul nostru, că dacă te obligă să ţi-l schimbi te tulburi, nu mai eşti tu, şi parcă te simţi în puterea cui ţi l-a schimbat. Încearcă, uite, încearcă să vezi cum te-ai simţi dacă toată lumea ţi-ar spune de-acuma… (se gîndeşte)… Boldur! Ha? (spre ţărani) Poftiţi în agoră, tovarăşi.

(Îmbrîncindu-se, ţăranii se aşează pe locurile lor din diagrama de pe podea. Curuţ îi examinează atent.)

CĂCĂREZ

(sotto voce)

Abajuru!

ABAJURU

Ordonaţi.

CĂCĂREZ

A zis tovarăşu primar să-ţi iei şi tu un porc din ăia adunaţi.

ABAJURU

Vă foarte mulţumesc.

CĂCĂREZ

Da vezi cum îl ţii, că acum numa tu ai, din tot satu.

ABAJURU

(cu însufleţire şoptită)

Io-l ţiu şi-n casă.

CĂCĂREZ

Bine, Abajuru. Ştiu că tu eşti om de parolă.

CURUŢ

(către adunare)

Cred că tovarăşul Adaos v-a anunţat deja despre ce este vorba. (spre Adaos) Le-ai spus?

ADAOS

(strigă din spatele oamenilor)

Le-am spus, sigur. Concurs de tărăboşti.

CURUŢ

(apăsat)

Taraboste. Trebuie să alegem mai mulţi taraboste.

(Ţăranii rîd.)

ADAOS

(apare dintre oameni)

Nu le mai spuneţi aşa, tovarăşu primar, că doar nu-s femei, vorba ţiganilor. Eu zic că-i mai bine tărăboşti.

(Ţiganii rîd. Mandea împinge în faţă un copil.)

MANDEA

Ăsta-i copilu lu Geantă, dom primar.

CURUŢ

(sever)

Tovarăşu Paian.

MANDEA

Spuneţi, dom primar.

CURUŢ

Stai pe biserică.

MANDEA

Cum?

CURUŢ

Stai pe biserică. Treci în Chişleag, unde ţi-e locul.

MANDEA

În Gingia Caprii, să treiţi.

BESEA

Toaşu primar, uitaţi Adaos scuipă pe casa mea.

MANDEA

(se mută)

Am trecut.

ABAJURU

(încet)

Chiar, tov Căcărez, de ce nu chemăm şi femeile la adunări?

CĂCĂREZ

Păi ce-au femeile cu asta, măi Abajuru? Ce-au femeile cu Logosul?

ABAJURU

Da chiar.

CURUŢ

Gata, linişte. (către Mandea) Tovarăşe Paian, avem nişte serioase probleme onomastice. (grav) Trebui să-ţi schimbăm numele. Paian nu-i nume de indo-european. Ai înţeles? Ţi-l şchimbăm.

MANDEA

Cum ordonaţi, se treiţi, domnu primar.

CURUŢ

Îţi zicem Boldur.

(Ţiganii rîd. Mandea se răsuceşte la ei.)

MANDEA

Îi nume de la dom Curuţ, moo! Ce-i de rîs? Petronelă, ciocu mai mic!

CURUŢ

Mandeo, vorbeşte frumos. Să nu mai înjuraţi, tovarăşi, mai ales acuma că o să primiţi nume noi. (intră preotul, tuşind) Aha, ai venit la botez, părinte? S-a îndurat Iafet şi de dumneata pînă la urmă? (spre ţărani) Să nu mai furaţi şi să nu mai minţiţi organele de partid. Aşa. Şi dumneata, tovarăşe Avedic, trebuie să-ţi schimbi numele.

AVEDIC

(băţos)

Da de ce?

CURUŢ

(răbdător)

Sub îndrumarea partidului, noi operăm, tovarăşe pileat, o revalorizare a trecutului, pricepi? o recuperare a valorilor nostre strămoşeşti. Or, aici intră (enumeră) şi ascunzeniile Eleusine, şi pîlcul Igorev, şi descîntecele vedice. (preotul tuşeşte) Cine nu vede asta… şi nu-nţelege… Acuma, pe dumneata te cheamă Vedic, e drept, dar cu privativ. (preotul tuşeşte gros) Ca să nu mai pomenim de prenumele dumitale de hulă. Vi-zi-gu: păi ăştia erau nişte nemţi, domnule. Scrie aicea-n carte. Noi îţi punem un nume nou. Uite: Hipocrat, puterea calului. A?

AVEDIC

(repezit, ostil)

Eu nu schimb numele care-l am de la tata. Şi mie să-mi daţi mortu meu. Că mi-o fi şi rudă.

(Preotul tuşeşte spasmodic, cu horcăituri.)

CURUŢ

Tovarăşe Avedic, pardon! Pardon, că nici nu-ţi mai zicem aşa. Tovarăşe Hipocrat! Nu ne forţa să te obligăm.

AVEDIC

(încrucişează braţele)

Hă!

CURUŢ

Noi vrem să vă constrîngem cu binele. Schimbă-ţi numele!

AVEDIC

Hă-hă!

(Abajuru îl înghionteşte pe la spate. Abajuru tresare violent.)

CURUŢ

(stăruitor, apăsînd cuvintele)

Partidul v-o cere. Partidul şi strămoşii ce se vor reînviaţi.

AVEDIC

Mă cac în ei.

(Cu un răcnet, Curuţ se prăvale asupra lui, urmat de Căcărez şi de o parte din ţărani. Încăierare violentă. Popa se trage lîngă Iafet. Tuşeşte, horcăie, scuipă, dar urmăreşte scena cu atenţie. Plutonierul părăseşte scena cu Avedic pe umeri. Acesta se zbate.)

AVEDIC

(zbieret)

Nici nu vindecă. Mă doare picioru iar de nu mai pot!…

CĂCĂREZ

(strigă după el)

Foarte bine, de-aia eşti semi-olog.

(Rîde singur. Din culise se aude, îndepărtîndu-se, vocea lui Avedic.)

VOCEA LUI AVEDIC

Mă omoarăăă…

CURUŢ

Da zahăru de ce-l ţii pitit, mă speculantule?

(Toţi răsuflă cu greu şi trec la locurile lor. Curuţ îşi drege cravata.)

CURUŢ

Canalia. Da, tovarăşi. Asta e. Cine omoară porci îmi dărîmă limba. Vă amintiţi, tovarăşul secretar Căcărez, vorbind despre Moara cu noroc, a vrut să vă spună acelaşi lucru. Ghiţă, ticălosul de-acolo, strîngea porci, deci cuvinte, ţinîndu-i ascunşi şi nefolosindu-i. Ghiţă, tovarăşi, ERA MUT!!! Ghiţă era mut! Noi, dimpotrivă, trebuie să ne îngrijim de purceii noştri, să-i facem să circule, să-i strîngem la C.A.P. ca într-un dicţionar, în grija părintească şi coordonatoare a tovarăşului îngrijitor Acrişor. Şi mai trebuie să-l ducem pe Iafet la ei, în acest depozit colectiv, ca să ne păstreze limba vie. (popa pare a-şi da sufletul tuşind) De aceea vă şi punem să vorbiţi fiecare pe limba uliţei sale: ca să nu istovim graiul nostru comun, comoara noastră. Dar nu trebuie nici să îl lăsăm să se atrofieze. Iată de ce îl păstrăm pentru discuţiile de la adunări şi pentru recitarea în comun a mantrelor din A patra schijă.

(Stan Adaos ridică mîna.)

CURUŢ

N-avem program de delaţiuni acuma.

ADAOS

(cu indignare mimată)

Tovarăşe prim tarabostă… eu nu mai pot să rabd. Vecinu Besea zice că şi el face la fel.

(Besea tresare. Curuţ se încordează.)

CURUŢ

La fel cum?

ADAOS

La fel cu Avedic. Ăsta, Hipolit, să trăiţi.

CURUŢ

(fulgerîndu-l pe Besea)

E adevărat?

(Besea tace, încă nedumerit. Curuţ se apropie de el.)

CURUŢ

(ameninţător)

E adevărat?

BESEA

Ce?

CURUŢ

(umflîndu-se)

Că faci dumneata pe strămoşi?

BESEA

Nu tovarăşu.

CURUŢ

Mă, de ce minţi, mă? Că ştii că nu-mi place minciuna. De ce minţi mă şi-njuri toată ziua? De cîte ori v-am spus să nu mai înjuraţi, ha?

MANDEA

Nici ţiganii nu mai înjură, zău.

CURUŢ

De ce faci tu, mă, aşa? De ce faceţi aşa, măi? De ce vă daţi în petic acuma, cînd începe să fie bine, cînd vi se restituie limba, măăă?

BESEA

(exasperat)

Nu fac eu nimica!

CURUŢ

De ce, mă, tăiaţi porci şi înjuraţi? Ăsta e felul vostru? De ce mă?

BESEA

(strigă şi el)

Nu-njur eu. Mie să nu-mi ziceţi că-njur. Mie să-mi ziceţi că-njur cînd o s-aveţi martori. Da martori, nu aşa.

CURUŢ

Ori că tăiaţi porci, ori că-njuraţi, tot una-i, mă, vă omorîţi limba.

BESEA

(din răsputeri)

Da nu-njur, torşu primar!

ADAOS

Ba-njură. A zis că face tot aşa.

CURUŢ

(ieşindu-şi din fire)

Cum, mă, faci tu pe strămoşi? N-ai zis aşa? N-ai zis? Zi, i-adevărat sau nu? I-adevărat că faci pe strămoşi?

BESEA

Nu, tovarăşu.

CURUŢ

(strigă)

Cum nu? Cum nu? Ba da!

BESEA

(închide ochii şi începe să dea din mîini răcnind)

Ba da? Atunci da, bun aşa. Fac pe strămoşi, pe Iafet şi pe patru schije. Fac ceva în el de scîrbă de film. Al vostru.

CURUŢ

(umflîndu-se de furie)

Mai zi odată!

BESEA

(brusc potolit, sobru)

O prostie de film. Un talmeş-balmeş cu nemţi.

(Sătenii sar pe Besea. Încăierare. Abajuru iase cu el ducîndu-l pe umeri, ajutat de Adaos. Besea strigă mîndru din culise.)

VOCEA LUI BESEA

Eu am băiat la facultate, măăi!

MANDEA

Eu, dom primar, dacă vreţi să-i luaţi numele, îl iau eu şi p-al lui. (împinge un copil în faţă) Şi să-i dăm şi lu copilu lu Geantă un nume, săracu.

(Curuţ se trînteşte în pat, peste Iafet, hohotind.)

CORTINA


ACTUL IV

 

 

(E noapte. Se aude viscolul. Pe masă sînt cîteva lumînări. Patul e gol şi tras lîngă perete. Curuţ se plimbă suflînd în pumni. Căcărez îl priveşte dezolat. Un porc e legat sub masă.)

CĂCĂREZ

Bine aţi făcut de le-aţi dat drumul.

CURUŢ

Unde voiai să-i ţin? Ticăloşii.

CĂCĂREZ

E bine aşa. Lumea a văzut că sînteţi mărinimos.

CURUŢ

Las’ că-i săltăm cînd or veni de la judeţ la primăvară. Dac-or mai veni vreodată.

CĂCĂREZ

Da ce i-o fi apucat?

CURUŢ

Astea-s maşinaţiunile popii. (oftează) Ce se-ntîmplă pe la grajduri?

CĂCĂREZ

(se luminează la faţă)

Minune mare! De cînd ne-aţi dus eroul fondator acolo toate scroafele fată! (duios) Nasc pînă şi alea mici. Falange întregi de purcei, legiuni, de nici nu mai avem unde să-i ţinem, şi nasc mereu, se scurg aşa, uşor, chiar ca logosul, zău. O să trebuiască să mai dăm din ei înapoi la oameni, că n-avem loc să-i ţinem.

CURUŢ

Ei, n-avem. În şcoală-i ţinem, la cămin, la alimentară… (se uită în jur) Şi-aici pot să intre cîţiva.

CĂCĂREZ

Să ştiţi că asta-i minune.

CURUŢ

Păi să ştii că e.

CĂCĂREZ

Atîta numai că părintele zice la lume că-s numai nişte oase goale.

CURUŢ

Cîtă ticăloşie! Ia să-i cazez eu nişte purcei la biserică, că-s porcii statului, să-l vezi atunci cum se potoleşte.

CĂCĂREZ

Nu se poate în biserică, tovarăşe primar.

CURUŢ

Lasă-mă, domnule, cu nu se poate. (tace puţin) Scuză-mă. “Domnule” e o interjecţie.

CĂCĂREZ

Spune peste tot că Avedic şchiopătează mai rău ca înainte şi că Iafet nu-i bun de nimic. Că şi copilu lu Geantă vindecă mai mult ca el, şi că scroafele nasc numai datorită tovarăşului Acrişor. Că eroii noştri ar trebui să fie nişte oameni vii, de exemplu tovarăşul Acrişor şi copilu lu Geantă…

CURUŢ

(ţipă)

Nu vreau să mai aud de ăştia doi! (mai potolit) Avedic se preface că şchioapătă.

CĂCĂREZ

Da face urît de tot, zici că-i dezmembrat.

CURUŢ

(obosit)

Să le spui mîine înainte de film că cine mai huleşte aşa riscă să se îmbolnăvească mai tare ca Avedic şi ca popa.

CĂCĂREZ

Popa s-a făcut bine.

CURUŢ

(izbucneşte)

De duşman de e s-a făcut bine! (trage un picior în porc, care guiţă ascuţit) Să-i spui lui Abajuru să-şi ia schimonosenia de aici. De ce nu şi-l duce acasă?

(Uşa se dă de perete şi Abajuru intră în goană. Nu salută. Curentul stinge o parte din lumînări. Căcărez se repede la uşă şi o trînteşte la loc.)

CURUŢ

(scandalizat)

Abajuru! Ce-i asta?

ABAJURU

(tremurînd, cu privirea rătăcită)

Tov primar… tov Căcărez… Fraţilor!…

CURUŢ

Ce-i omule?

ABAJURU

(cade pe un scaun)

Îmi fuge pămîntul de sub picioare.

CURUŢ

(îl zgîlţîie)

Ce-i, mă, n-auzi?

ABAJURU

(îi priveşte, parcă fără să-i vadă, apoi sare în picioare şi urlă)

A dispărut Iafet!

(Uşa se deschide şi viscolul stinge lumînările. Beznă. Tropote, izbituri, uşă trîntită la loc. Porcul grohăie, chirăie. Căcărez aprinde o lumînare. Curuţ se repede la Abajuru şi îl apucă de guler.)

CURUŢ

Cum, mă, cum mă a dispărut?

ABAJURU

L-a luat! Nu mai e la purcei! L-a dus!

CURUŢ

Cine, mă? Cine, mă, să-l ducă?

ABAJURU

Că n-avea cine! Popa, na. Da io ştiu cine?

(Curuţ ridică pumnii la cer. Se stăpîneşte.)

CURUŢ

Popa! Aah, biine, popă! (spre Abajuru) Tu fugi şi scoală-l pe Adaos şi umflaţi-l în drum pe nemernicul de Avedic, că nu mai ştiu cum să-i mai zic. (Abajuru dă să iasă în fugă) Ah! (Abajuru se opreşte) Săltaţi-l şi pe Besea.

ABAJURU

Am înţeles.

(Dispare alergînd.)

CURUŢ

Tovarăşe Căcărez, dumneata mergi şi ia-l pe popă. Ăsta-i caz de forţă majoră. Şi nu te tocmi cu el pe drum, nu sta la taclale. Dacă merge încet, dă-i şi după ceafă. (Căcărez iese; Curuţ strigă după el) Şi dacă tot treci pe lîngă Chişleag, scoală şi ţiganii. C-am ajuns să n-am încredere decît în ei.

(Căcărez trînteşte uşa. Lumînarea se stinge. Curuţ scoate un “Of!” exasperat, apoi în întuneric se aude un guiţat urmat de bufnitura unui trup.)

VOCEA LUI CURUŢ

Da nu mă mai scol!… (trece un timp) Tu-ţi frigu mă-ti. (izbitură, guiţat) Ia să nu mai înjur.

(Izbitură, guiţat. Se scurge un minut. Se aud voci şi tropăituri. Uşa se deschide şi în lumina albă a zăpezii de afară se vede cum, odată cu viscolul, intră, izbindu-se, patru momîi.)

VOCEA LUI ADAOS

Tovarşu primar, unde sînteţi, să trăiţi, l-am luat pe vecinu Besea la încins. Nu spune, inamicu.

(Izbitură, icnet, guiţat.)

VOCEA LUI CURUŢ

Mai trage-l de limbă.

VOCILE LUI ABAJURU ŞI ADAOS

Am înţeles.

(Lovituri înfundate.)

VOCEA LUI AVEDIC

Nu mai daţi că-s invalid… Aarh… Tu-ţi morţii mă-ti, am să merg pentru asta la Comitetu Central…

VOCEA LUI CURUŢ

Haah… Ău!

VOCEA LUI ABAJURU

Scuzaţi!… V-am atins?

VOCEA LUI ADAOS

Hăuu!…

(Curuţ scapără un chibrit. Cei patru se desfac din ghemul de membre. Curuţ aprinde toate lumînările, după care se întoarce spre ei.)

CURUŢ

Tovarăşe Besea… N-are rost să negi. Unde-i Iafet?

BESEA

Să-l trăznească care ştie.

CURUŢ

Tovarăşe Besea… Noi… (cu hotărîre) Noi acuş întoarcem foaia.

BESEA

(dîrz)

Aş.

(Curuţ se scarpină deconcertat. Ţipă la ei.)

CURUŢ

Aţi furat protectorul obştii! O s-aduceţi prăpădul peste sat!

AVEDIC

De ce nu se apără singură momîia ceea, dacă-i aşa de soi? (Abajuru îi trage una după ceafă; Avedic icneşte) Şi n-am furat nimica.

(Paşi. Intră ţărani şi ţărănci, ţigani şi Căcărez tîrînd preotul de braţ.)

CURUŢ

Aha, l-ai adus? Oameni buni! Oameni buni, s-a întîmplat ceva îngrozitor: a fost furat Iafet! (ţipete de oroare printre femei şi ţigani) Avem toate motivele să credem că făptaşii sînt aceşti trei oameni în cîrdăşie. Numai că văd că nu vor să recunoască.

CĂCĂREZ

(scuturîndu-l pe popă)

Unde l-ai ascuns pe Iafet? Ha? Zi! Cur Japhetem furatus es? Ubi illum collocaveris? Dove?

PREOTUL

Da lasă-mă, creştine. (femeile ţipă) Dă-le satana, Beseo. Dă-le janghina ceea înapoi, nu te spurca cu ea.

CURUŢ

Părinte!… Nu ştiu ce mă opreşte!

PREOTUL

Ăl de sus, lepră. Ăl de sus te opreşte, nu te-ar mai oprite-ar dracu!

CURUŢ

(strînge pumnii şi răcneşte)

De ce-njuri? Atîta vreau să ştiu, de ce înjuri, a? Popă stricat!

ABAJURU

(sucindu-i mîna lui Avedic)

Zi, mă, cumetre, unde-i Iafet?

AVEDIC

(chinuit)

Nu vă spun. Să vină de la partid să-l ia, să ştiu şi eu ce-am făcut rău.

PREOTUL

(strigă la Curuţ)

Nici tu nu ştii ce vrei. Ba vreţi porci, ba nu vreţi!… Ba aia, ba aia…

(Intră în goană Mandea, cu copilu lu Geantă în braţe.)

MANDEA

Dom primar! Dom primar. Să trăiţi, săru’ mîna. (întinde o bucată de metal) Io-te ţandăra de coif. Copilu lu Geantă a găsit-o. (ridică plodul să-l vadă lumea) Copilu lu Geantă, măă!

CURUŢ

Unde erea? Vreau să spun: unde era?

MANDEA

Erea în zăpadă, lîngă biserică.

CĂCĂREZ

(către oameni)

Haideţi să vedem.

(Curuţ rămîne singur cu cei trei prinşi şi cu cîţiva oameni care îi ţin. Se plimbă prin faţa lor, apoi ia o lumînare şi se apropie, pe rînd, de cei trei prizonieri. De fiecare dată clatină capul, mîhnit. Se întoarce spre porc. Merge spre el şi îi trage un picior, cu ciudă. Porcul guiţă disperat.)

CURUŢ

(către cei trei)

Las’ că-i spun eu lui Abajuru să vie cu căţeaua, să vă muşte de dinţi.

(Popa înalţă capul, mîndru. Curuţ se opreşte în faţa lui şi strînge pumnii cu ciudă.)

CURUŢ

Îîh!

(Trece un minut. Se aud paşi, strigăte. Intră oamenii, ducînd scheletul pe sus. Îl depun cu grijă pe masa sub care e priponit porcul.)

CURUŢ

Unde era?

CĂCĂREZ

(scandalizat)

Pitit în altar!

CURUŢ

(spre preot)

Păi dumneata păcătuieşti de două ori, domnule, o dată împotriva noastră şi o dată împotriva propriei dumitale religii, pe care ţi-am respectat-o pînă acuma. (popa ridică din umeri) Dumneata mă sperii cu atîta cinism. Mie mi-e frică de dumneata! Mi-e frică de el, oameni buni.

CĂCĂREZ

(se înfige în faţa preotului)

De ce, părinte, faci asemenea lucruri? Ha? De ce? Quare, te-ntreb, că stai pe Via Discendi. Quae causa sit cur? Cur, a? Cur?

CURUŢ

(indignat)

Tovarăşe Căcărez!

PREOTUL

Da ce, primare, astea nu-s cuvinte? N-au şi ele dreptul să fie spuse? (tunător) Lasă-i pe români să suduie! Lasă limba să trăiască! Să ţopăie în voie! Păi tu îngrădeşti logosul, măi? Tu ţii limba-n frîu, tu, Curuţ din Rămăieni?

(Lumea a încremenit. Popa îşi suflecă poalele şi vine în mijlocul scenei.)

PREOTUL

Înjuraţi, românilor, cît vreţi. Nu-s cuvinte şi astea? Nu vă temeţi de vorbe, că n-au ce să vă facă. Nu vă spune el asta în fiecare zi? Păi atunci să nu vă temeţi! Nu v-a zis el că dacă omorîţi porci sugrumaţi cuvinte? Şi adică invers nu? Invers nu? Dacă omorîţi cuvinte, nu înseamnă asta că sugrumaţi porci? Nu vedeţi că ăsta sabotează sectorul zootehnic? (îndreaptă un braţ acuzator spre Curuţ) Păi nu aşa! Nu ca el! Haideţi să ţinem porcii în viaţă, că-i viscol. Un cuvînt – un porc. Nu-i greu. Îs cam două sute de cuvinte în limba noastră – avem cam două sute de porci. Porcu şi cuvîntu. Dacă nu înjurăm, înseamnă că rămîn porci fără cuvînt. Păi primaru ăsta poate-i şpion, că vrea să ne omoare şi porcii şi limba şi ne dă examene ca la chinezi, da uită să ne zică de Saturnalii, de sărbătorile străbunilor noştri la care se suduia după poftă.

(Consternare generală. Toată lumea ascultă cu gura căscată.)

PREOTUL

Hai, curaj! Eliberaţi măscara ce stă-n voi şi vă oprimă! Suduiţi fîrtaţi, răcniţi, daţi cu gura la curvăsării! Să facem o terapie-n grup, ca la băi. Nu vreţi? Vă temeţi, bă? Biine. Las’ c-am să mă spurc eu în locul vostru. Am să vă zvîrl eu toată măscăriciunea în ochi. Să ne dea primarul ăsta porcii, să-i ducem la mine în biserică şi să-i înjurăm acolo pe limba noastră creştinească, că altfel crapă la C.A.P. cu strigoiul lor cu tot. Gata! Gaa-taa! Hai la zaiafet! Hai la zaa-Iafeet!

(Strigăte entuziaste. Ţiganii încep să înjure în gura mare.)

CĂCĂREZ

(în panică)

Tovarăşe primar, faceţi ceva! Salvaţi-ne!

CURUŢ

(cu mîinile în şold, strigă la preot)

Cine eşti tu, mă? Cine eşti tu, măăi? Un popă moldovean, asta eşti, măi! Popă moldovean! Cine-i ăsta, oameni buni, moldoveanu ăsta, să ne înveţe el pe noi să înjurăm? Ce, din satu nostru nu s-a putut ridica un popă? (către preot) Măi… Măi… Consoană surdă!…

(Rîsete dezlănţuite. Ţăranii sînt cîştigaţi. Abajuru prinde momentul, se repede la lumînări şi le stinge.)

VOCEA LUI ABAJURU

Gata, băieţi, bîza pe întuneric!

(Izbitură înfundată. Preotul geme. Învălmăşeală generală.)

VOCEA PREOTULUI

Aagh!…

VOCEA PETRONELEI

Săriiţi!… Săriţi că vrea să mă fuţă!…

VOCEA LUI ABAJURU

Pe aici, ieşiţi repede, poftiţi, tov primar.

(Curuţ, Abajuru, Căcărez şi porcul coboară de pe scenă şi fug trecînd prin sală. Pe scenă, încăierarea continuă în beznă.)

 

CORTINA


 

 

 

ACTUL V

 

 

(Curuţ se plimbă prin hol. E în cămaşă, cu mînecile suflecate. Pe fereastră intră soare. Apare Căcărez.)

CURUŢ

Intră repede, că bagi apa, tovarăşe Căcărez.

CĂCĂREZ

P-hai de mine, ce viitură.

CURUŢ

Asta e.

(Căcărez se scutură de apă şi noroi, după care tuşeşte de cîteva ori şi, în sfîrşit, îşi ia inima în dinţi.)

CĂCĂREZ

(fîstîcit)

Să vă dau un mărţişor, tovarăşe primar.

CURUŢ

Vai, nu trebuie.

CĂCĂREZ

Ba da, vă rog, ba da.

CURUŢ

Vai, nu, e, hai.

(Căcărez îi prinde mărţişorul în piept. Curuţ îşi strîmbă gîtul şi îl priveşte.)

CURUŢ

Un purcel!

CĂCĂREZ

Simbolic.

CURUŢ

Mersi.

CĂCĂREZ

Aţi obţinut legătura?

CURUŢ

Ce? Da. Am vorbit. S-a reparat. Am vorbit şi am explicat. Atît cît s-a putut, că tovarăşul se grăbea. Am spus toată povestea, tot, de la început pînă la delirul mistico-scatologic al popii, cum acuma punea lumea să suduie, ca să valorifice, chipurile, toate posibilităţile limbii, cum trebuie să-i ţinem şi noi isonul acestui scelerat, ca să rezistăm pînă ne vin ajutoare de la judeţ, cum vrea să ne transforme sărbătoarea primăverii în Saturnalii, şi cum fiara caută acum şi sacrificii. Iar ţăranii îl ascultă. Că ei cred că aşa făceau romanii.

(Se aud chiuituri, răcnete.)

CĂCĂREZ

Oamenii sînt aproape gata. Acum pictează cîte un cuvînt pe fiecare purcel, cu dicţionarul în mînă. Mai durează oleacă, că sînt hoarde de purcei şi nu-s destule cuvinte. Da noroc că pe unii purcei scriem numai terminaţii de cuvinte, ca să putem forma fraze cu ei. (răcnete, chiuituri) Plus pluralele. Sînt şi purcei cu plurale.

CURUŢ

Pluraluri.

CĂCĂREZ

Mă rog. După aia, sînt unii pe care am scris toate numele proprii pe care le ştim.

CURUŢ

Da. Despre ce vorbeam? Atîta le-am spus. Că dacă le mai ziceam şi că noi chiar începem acuma ceremonii, sacrificii, nu ştiu, zău…

CĂCĂREZ

Ce să mai zic că ţiganii au aflat că la Roma erau preotese ale amorului…

CURUŢ

(uitîndu-se bănuitor la el)

Asta nu-mi dau seama cine le-a băgat-o-n cap! Dar sper că pînă vine inspecţia de la judeţ se sfîrşeşte şi desfrîul ăsta. (intră Abajuru) Ce-i, nene Abajuru?

ABAJURU

Tot poporu-i la uşă, tof tarabostă: pilaţi, pleiade, toţi.

(Curuţ deschide. Dincolo de uşă aşteaptă ţărani, ţărănci, ţigani, ţigănci, preotul. Curuţ deschide larg uşa şi le iese înainte. Mulţimea e veselă. Ţigăncile sînt împodobite ca nişte menade, cu ciorchini de stafide în păr, iar Mandea reprezintă un satir. Preotul, ca un Jupiter, e dus pe umeri.)

PREOTUL

A venit vremea dezlegării! A sosit ceasul deşteptării! Hai să ne slobozim limba!… Hai, spuneţi ce-aveţi pe ea, daţi drumul la vorbe!

(Preotul indică, pe rînd, cîţiva ţărani cu braţul. Aceştia declamă cu ochii închişi, străbătuţi de logos.)

AVEDIC

Eu nu mi-am dorit în poiana, domoala…

BESEA

Ôô, binefăcătoare cîrmă, covrigi de-oţel!…

(Ţiganii încep să înjure în cor.)

MANDEA

(se bate în piept)

Mandea menada!

PREOTUL

(cocoţat pe umerii oamenilor)

Bravo! Aşa, copiii mei! Mă cutremur! O, cum mai lăcrămez. Sînteţi profeţi. Toţi! Vorbiţi! Vorbiţi în limbi! Să curgă cuvîntul de sus prin măduva voastră stricată. Grăiţi într-una! Hop-şa! (sare jos de pe oameni) Hai să schimbăm iar numele la străzi, dar să le schimbăm într-una, nu cum zicea omul ăsta trist, odată şi gata, ci tot timpul, ca într-un lanţ.

(Începe să joace şotron pe harta satului desenată pe podea.)

PREOTUL

Asta-i Uliţa Cosor… şi asta-i Uliţa Muftiu… iar asta Sigiliu de Internare…

MULŢIMEA

Daa, daa!…

PREOTUL

Dacă tot ne înşelăm limba, măcar să fim trădători de elită!

MULŢIMEA

Uraa!

PREOTUL

Să facem cuvintele, chiar şoptite, să fie răcnete!

MULŢIMEA

Uraa!

PREOTUL

Vă punem nume noi, flăcăi!

(Dans frenetic. Curuţ, cu Abajuru, Adaos şi un grup de oameni se trag mai departe. Preotul execută un dans şamanic în jurul lor.)

PREOTUL

(întinde mîna spre primar)

Şi ţie o să-ţi schimbăm numele, Curuţe.

CURUŢ

Sictir. Ai sictir, părinte.

PREOTUL

(se opreşte, extaziat)

Ooh, ai sictir. Frumoase vorbe! Ai sictir: ce împreunare! Un hoit latinesc şi-o prădăciune turcă! Ce spoială de limbă! Şi cum te mai joacă ea, aşa amărîtă cum e!

(Ţiganii înjură şi strîng cercul în jurul lor.)

PREOTUL

(spre Curuţ)

Ia dă cartea, să le citesc eu la români ce-s alea Saturnalii, că tu n-ai catadixit să le spui. (îi smulge cartea lui Curuţ) Aşa… supin… semiologie… Saturnalii, oameni buni, asta-i e cea mai mare sărbătoare. Ştiţi? Şi cînd adică e cea mai mare sărbătoare? Cînd nimeni nu-i stăpîn şi nimeni nu stă capră la alţii şi toată lumea lasă limba să facă ce vrea.

CURUŢ

(printre dinţi)

Joacă, joacă acuma cît poţi.

PREOTUL

Hai, Curuţe, sîntem gata, porcii-s scrişi. Vino şi zi ce-am rînduit împreună, eu şi tu, cu ultima noastră brumă de putere nelegiuită.

(Curuţ vine în faţă. Cît durează discursul său, preotul va da aprobator din cap, la intervale regulate, şi de fiecare dată menadele vor răspunde printr-un cor de înjurături.)

CURUŢ

Oameni buni. Fraţilor. Românilor. Cinstiţi fii de daci şi de-arieni. Am ieşit cu bine din această iarnă şi (cu jumătate de gură), după cum v-a convins părintele, trebuie să sacrificăm din prisosul de vite…(se întoarce spre Căcărez) Din prinosul? Din prisosul? Din prinosul. Să sacrificăm cui, tovarăşi? Să sacrificăm lu cine? Naturii!!

(Se întoarce spre grupul său, în care Adaos şi Abajuru îşi frîng mîinile, tensionaţi.)

CURUŢ

(cu voce scăzută)

Noi o concesie lui, el una nouă. (către oameni) Vom sacrifica, deci, vom aduce jertfă aici, sub privirile lui Iafet.

(Iafet este purtat pe umeri, solemn, drapat într-o togă. Curuţ, Abajuru, Adaos şi o parte din ţărani cîntă dulce “Dormi în pace/Blînde dace”, apoi continuă cu “Eroi au fost, eroi sînt încă”. La urmă, Curuţ îşi urmează discursul.)

CURUŢ

Vom aduce, deci, jertfă din vite curate, nou-născute. Vom începe, după obiceiul romanilor, cu un purcel, un miel şi un viţel. Acesta este sacrificiul numit “suavă taurilie”.

(Ţăranii ţopăie de bucurie.)

CURUŢ

Pe urmă, după datinile arienilor hinduşi (se înclină spre ţigani), un cal!

(Delir ţigănesc. Curuţ aşteaptă să se liniştească.)

CURUŢ

Va începe apoi sărbătoarea, prilej cu care se va ţine şi acel examen mult anunţat pentru funcţiile publice. Aşa că, atunci cînd se va da semnalul, trebuie să ştiţi că eu nu mai sînt primar, iar părintele Nifon nu mai e părinte. (către Abajuru) Nu ştiu, zău, ce cîştigă el din asta.

ABAJURU

Bagă anarhie.

CURUŢ

Cel ce va învinge o să fie pontif, adică în acelaşi timp primar şi preot. (lui Abajuru) Ce feţe au să facă cînd o să vină inspecţia de la judeţ! Da lasă-i să se bucure. (spre săteni) Acum, în ce constă acest concurs? Constă în aceea că fiecare purcel a fost pictat cu un cuvînt pe flancuri. Porcii vor fi sloboziţi prin sat…

MULŢIMEA

Sloboade-i!

CURUŢ

…limba îşi va rupe zăgazurile, iar dumneavoastră veţi alerga după aceste omnivore, ce formează un dicţionar viu, căutînd să faceţi fraze cu ele, ca într-un juc de perspicacitate, de isteţime, tovarăşi. Aveţi de ales între cinci fraze, iar cel ce formează primul, din purcei, una din ele o să fie pontiful nostru pe acest an. Desigur, puteţi aduna şi alte propoziţii, dacă vă vin mai la îndemînă, dar dacă isprăviţi una din capul vostru în acelaşi timp cu cineva care a făcut o frază din cele recomandate, pierdeţi. Aceste propoziţii-temă, aşa cum le-am ticluit împreună cu părintele Cheptea, sînt. Hm. Una: “Înălţaţi Domnului ardere de tot”. (strigăte de bucurie). Două: “Proletari din toate ţările uniţi-vă”. (către Abajuru) Noi o concesie lui, el una nouă. Trei: “Iafet vindecă osul la oameni”. (lui Abajuru) Strateg e popa: convinge lumea că el e înţelegător acceptînd sfinţenia lui Iafet, pe care pînă mai ieri îl hulea şi în felul ăsta şi-l apropriază. Patru: “Făuriţi societatea socialistă multilateral dezvoltată”. (privire semnificativă spre Abajuru) Uite, Abajuru la ce te duce sincretismul. (se aud tunete) Şi cinci: fraza “Vizigu trece în goana mare”, ca un omagiu adus lui Vezigu Avedic, omul care l-a scos din ţărîna mumei pe cel din care ne tragem cu toţii, pe Iafet.

(Aplauze din partea ţăranilor.)

MANDEA

Cu toţii, afară de domnu Rauţchi.

CURUŢ

Fiecare frază are cinci cuvinte, deci trebuie să fie alcătuită din cinci purcei. De aceea, veţi vedea, am scris “uniţivă” fără linioară pe un singur porc. Există însă în paralel şi un purcel cu “uniţi”, şi unul cu “vă”, pentru cei care vor să facă alte combinaţii. Încă ceva: nu există doi purcei la fel.

AVEDIC

Asta-i şi normal. Ce limbă ar mai fi aia?

CURUŢ

Bineînţeles că pentru funcţii mai mici puteţi forma propoziţii din capul dumneavoastră. Fiecare cuvînt şi fiecare nume are un purcel, dar mai sînt şi porci cu terminaţii de cuvinte. Pe de altă parte există, ca la remi sau la cărţile de joc, şi cîţiva purcei-jokeri, pe care îi puteţi folosi în loc de orice cuvînt. Îi veţi recunoaşte uşor. Sînt împodobiţi cu seceră şi ciocan.

(Se aud tunete. Curuţ respiră adînc şi se uită în sus.)

CURUŢ

Cam asta-i. Regulile sînt simple, însă lupta va fi strînsă, dat fiind că participă toată lumea. Şi acum, părintele o să binecuvînteze jertfele.

(Tunetele se aud din ce în ce mai tare. Ţăranii fac un cerc larg. Preotul vine în mijloc şi face gesturi propiţiatorii spre punctele cardinale. Avedic, Besea, Amorţitu şi Mandea înjunghie cele patru animale, în timp ce preotul îşi leagănă cădelniţa, cîntînd pe nas. Mulţimea urmăreşte scena cu încordare. Continuă tunetele. Începe să picure. Petronela trage în faţă o scroafă uriaşă, în lesă, pictată pe flancuri cu seceră şi ciocan.)

PETRONELA

Să vadă şi ea, săraca, că ea i-a făcut pe toţi.

CURUŢ

(îşi pune mîna pe ochi)

Of, doamne, unde-i inspecţia aia?

(Cei patru sacrificatori sînt nepricepuţi. Animalele mor greu. La un semn al preotului, întreaga adunare se aruncă asupra jertfelor şi le sfîşie în bucăţi. Entuziasm bahic. Stropi purpurii zboară în toate părţile. Frenezie. Oamenii îşi rup veşmintele.)

PREOTUL

Hooo!

(Vînzoleala încetează.)

PREOTUL

Să vedem acuma şi ce ne zic sorţii. (tunetele se înteţesc) Dă gromovnicu, Beseo.

(Besea îi întinde un cărţoi gros. Urmărind cu degetul în el, preotul descifrează tunetele, ascultînd foarte atent.)

ABAJURU

Ce face, bre?

CURUŢ

Primeşte mesaje, Abajuru. Un fel de morse. N-ai învăţat la armată?

(Intră Căcărez în goană. Se apropie de Curuţ  şi îi spune la ureche:)

CĂCĂREZ

Judeţul! Inspecţia e pe drum!

CURUŢ

Zău? Măcar de-ar veni mai încet acuma, să nu pice chiar în vînătoare de porci.

CĂCĂREZ

Vin doi inspectori… arheologi… să verifice scheletul.

(Face o pauză, tulburat. Curuţ se întoarce şi îl priveşte întrebător.)

CĂCĂREZ

Vin doi… dinăştia… Cum să le zic?

CURUŢ

Zi! Doi ce?

CĂCĂREZ

Doi… tovarăşi nearieni. Boicovici… şi Bocher… Idel Boicovici şi Şloim Bocher.

(Curuţ rămîne mut. Plouă torenţial. Toată lumea stă nemişcată, urmărindu-l pe preot, care încă mai ascultă mesajele, mişcînd din buze. Deodată, preotul trînteşte gromovnicul în noroi şi strigă:)

PREOTUL

O să fie prăpăăd! (ridică mîna şi face semn) Acumaa!

(Un duduit ca de cutremur zgîlţîie scena, care e traversată de şuvoaie de porci dezlănţuiţi ce răstoarnă toată mulţimea adunată. Porcii vor străbate, pînă în final, încontinuu scena, de la un capăt la altul, prin faţa lui Iafet, vînaţi de ţărani. Cei care reuşesc să prindă un porc îl leagă de gît cu o frînghie, sau cu un laţ, şi îl trag după ei, vînînd în continuare. Din cînd în cînd, porci şi oameni venind din direcţii opuse se izbesc cu putere. Oamenii încearcă să-şi smulgă unii altora porcii deja prinşi, pentru a forma propoziţii. Mandea trage după sine un porc ce poartă cuvîntul “multicolor”. Dispare cu el în culise. Abajuru traversează scena dintr-o parte în alta, fugărind porcul “socialistă”. Se aruncă peste el şi împreună se rostogolesc în culise. Avedic a capturat porcul “Vizigu”, îl leagă cu grijă şi iese cu el în fugă şchiopătată. Toate aceste apariţii, dispariţii şi cascadoríi se petrec în ritmul tunetelor, prin trîmbe de noroi. Dezlănţuirea logosului, a limbii, are loc într-un mod extrem de grafic. De exemplu, un purcel pictat cu “mezalianţă”, sau cu orice alt cuvînt, se aruncă în gît de pe scenă, urmat de “pîclă” şi de“splendid”, etc. Efectele vizuale şi semantice pot varia ad libitum. Căcărez a înhăţat purceii cu “tot”, “ardere” şi “vindecă”. Le pune lesă, îi trage după el şi strigă în jur:)

CĂCĂREZ

N-aţi văzut un purcel cu “de”? Dau la schimb un “vindecă”. N-aţi văzut purceii prepoziţionali?

(Curuţ trece tîrît de porcul “multilateral”. Citeşte din goană purceii lui Căcărez şi îl ameninţă cu pumnul.)

CURUŢ

Ce faci? Ce faci, inconştientule? Vezi că vine comisia şi te prinde cu ăştia. Hai mai bine s-o facem pe-asta cu “multilateral”…

(E tras în culise de porc. În mijlocul foielii, Besea a descoperit porcul “Adaos” şi îl sugrumă, gemînd încetişor, după care îl aruncă de pe scenă. Trece Abajuru, în lesă cu “Făuriţi-socialistă-dezvoltată”. Se încrucişează cu Curuţ, care vine din celălalt sens.)

CURUŢ

Aşa, Abajuru!

(Apare Mandea, tîrînd un grup de porci, care strigă după plutonier:)

MANDEA

Nea Abajuru, ţi-l dau pe “multicolor”, bre, că merge la matale!

(Besea sugrumă acum porcul “Căcărez” şi îl aruncă de pe scenă. Trece Avedic în goană, tras de un atelaj de fiare însîngerate ce formează “Vizigu-trece-în-goana”.)

AVEDIC

N-aţi văzut unde-i ăla cu “mare”? Hai, mă, c-o să vă fie bine cu mine.

(Besea sugrumă porcul “Acrişor”. Trece iar atelajul “Vizigu-trece-în-goană”. Besea prinde porcul “Besea” şi îl strînge de gît hohotind. Trece Petronela, călare pe scroafa uriaşă, stropită cu sînge de sus pînă jos. Îl răstoarnă pe Besea şi îl calcă. Intră Căcărez, gonind după purceii “fellaţio” şi “partinică”. Apare din partea cealaltă Curuţ, tot cu “multilateral”.)

CURUŢ

Stricatule! Ce vorbe-s astea?

CĂCĂREZ

(trece pe lîngă el)

Da lăsaţi-mă odată! Ce contează? Să cîştigăm noi!

(Învălmăşeală confuză de ţărani şi porci, călcaţi de Abajuru cu “făuriţi-socialistă-dezvoltată”. Apoi năvăleşte Petronela pe scroafă, fugărită de Căcărez cu “fellaţio-partinică”. Căcărez strigă după ea:)

CĂCĂREZ

Asta-i Ursula? Dă-mi-o mie, Petronelooo, că Ursula-i joker!…

(Căcărez se încrucişează cu Curuţ.)

CURUŢ

Ereticule! Iredentistule! Ce vorbe strîngi tu acolo? Scabrosule.

(Căcărez se întoarce şi fuge după el să-i explice. Din partea cealaltă vin în galop “Vizigu-trece-în-goană”, care îl izbesc, proiectîndu-l în Iafet, apoi îl răstoarnă şi îl strivesc. Vine înapoi Petronela pe scroafă. În urma ei apare preotul, care recită tare din Apocalipsă🙂

PREOTUL

“…şi am văzut o femeie călare pe o fiară stacojie, înscrisă cu nume de hulă.”

(Alergătura va continua printre mormane din ce în ce mai mari de oameni şi porci spîrcuiţi. Din nou Abajuru cu “făuriţi-socialistă-dezvoltată”. Încă odată trece pe lîngă el Curuţ cu porcul “multilateral”.)

CURUŢ

(îi strigă)

Abajuru… porcul tău de-acasă… adu-l şi fă-l joker… Că aşa cîştigăm…

(Abajuru îi sare în spate, îl trînteşte şi fuge cu porcul “multilateral”. Curuţ e strivit de o turmă dezlănţuită. Rînjind demonic, Abajuru vine din culise cu un porc pe care sînt zugrăvite o seceră şi un ciocan. Îşi strînge purceii formînd fraza “Făuriţi-joker-socialistă-multilateral-dezvoltată”. Începe să strige în gura mare:)

ABAJURU

Gata! Gaa-taa! Am făcuut!…

(Strigă într-una. Încet-încet, frenezia se potoleşte. Din cînd în cînd mai trec în goană turme mici. Ploaia s-a oprit. Oamenii se adună, într-o stare de surexcitare generală. Admiră fraza lui Abajuru, apoi încep, cu năduf, să tragă picioare în propriii lor purcei. Îl aclamă pe Abajuru. Se tăvălesc. Preotul îl îmbrăţişează. Scena adorării noului pontif e gălăgioasă şi fără cuvinte. În cele din urmă, intră în fugă Mandea.)

MANDEA

Nea Abajuru! Dom şef! Vine lume de la oraş cu maşina.

(Consternare generală.)

ABAJURU

(trezindu-se)

Cine?

MANDEA

Lume de la oraş.

ABAJURU

Unde-s?

MANDEA

De la Movila lu Aşoca a luat-o pe jos, că s-a făcut gîrlă.

ABAJURU

Şi ce-o fi vrînd?

MANDEA

Da io ştiu? Cred că să leagă dă noi.

ABAJURU

Mm. Cîţi sînt?

MANDEA

Penci.

ABAJURU

(către oameni)

Repede, repede, demnitate. Goniţi purceii. Toată lumea să se alinieze. Nu vă temeţi. Morţi îs?

PREOTUL

Sînt. (se uită în jur şi numără pe degete): Curuţ… Căcărez… Adaos… Besea… Acrişor…

(Tăcere solemnă.)

ABAJURU

Strîngeţi-i pe toţi aicea la Iafet. Că-s oameni şi ei.

(Ţăranii aleargă care încotro, căutînd zadarnic să facă ordine. Au feţe obosite şi mîndre, dar cu un început de nelinişte. Apoi sătenii se aliniază. Abajuru stă în faţa lor, salutînd deja spre culise. Se scurge un minut şi apar două personaje în pardesie cenuşii, Bocher şi Boicovici, însoţiţi de trei miliţieni. Rămîn la marginea scenei, înmărmuriţi, privind cadavrele de oameni şi porci răspîndite prin noroi, apoi scheletul în togă şi, în sfîrşit, satul aliniat. Tăcere totală. După un timp, se aude o voce de femeie:)

VOCEA PETRONELEI

Ahrimanee! Ahrimanee!

(Petronela intră în fugă. Înţepeneşte zărind străinii, care o aţintesc cu privirea. Boicovici se apropie de ea.)

BOICOVICI

Pe cine strigi, cetăţeanco?

PETRONELA

(fîstîcindu-se)

Pe Copilu lu Geantă.

BOICOVICI

(o măsoară un timp)

Aha.

(Noii veniţi se apropie încet de oameni. Abajuru le iese înainte şi salută.)

ABAJURU

Plutonier Abajuru!

BOCHER

(îi întinde mîna)

Bocher.

ABAJURU

(spre Boicovici)

Plutonier Abajuru!

BOICOVICI

Noroc.

(Cei doi inspectori îşi plimbă din nou privirea peste oamenii înglodaţi şi peste morţii zăcînd peste tot. Bocher îşi continuă mersul spre săteni. Se opreşte în faţa lui Rauţchi.)

RAUŢCHI

(întinde mîna)

Chîm. Bon diă. Fală purtugheş?

BOCHER

(privindu-l în ochi)

Cine-i dumnealui?

ABAJURU

(grăbit)

Rauţchi, să trăiţi, tov Bocher.

BOCHER

(răsucindu-se spre el şi întinzînd mîna)

Boker tov.

(Pauză apăsătoare.)

BOICOVICI

Ce înseamnă acest talmeş-balmeş? Acest… tohu-bohu? Răspundeţi-mi! (toţi tac) Cine-s responsabilii acestei mascarade?

(Încet, oamenii par a se trezi.)

BOCHER

(spre Abajuru)

Unde-s mai-marii satului? Cineva oficial?

ABAJURU

(înghite în sec)

Morţi, să trăiţi.

PREOTUL

Poftiţi să-i alegem, dacă binevoiţi.

(Mergînd din mort în mort, preotul şi inspectorii, din ce în ce mai uimiţi, dispar în spatele oamenilor aliniaţi. Avedic se apropie şchiopătînd de locul în care Iafet zace năruit. Se apleacă şi culege craniul. Stă cu el în mînă, privindu-l fără expresie. De după oameni, prin partea cealaltă, apar după un timp, Abajuru, preotul şi membrii inspecţiei.)

BOICOVICI

În speţă, dumnealui, primarul, împreună cu secretarul de partid, au montat această… această farsă monstruoasă?

(Se uită la oameni, care aprobă din cap.)

PREOTUL

Eu m-am împotrivit. M-am împotrivit pentru că… nu era creştineşte. Şi arienii-s un fel de eretici, aşa că n-am putut fi de acord. (îi priveşte dintr-o parte) Mă-nţelegeţi?

BOCHER

Desigur, desigur, părinte.

PREOTUL

Dacă era pentru făcut un muzeu aici în sat, mai zic şi eu… dar aşa… (arată spre craniul din braţele lui Avedic) Uitaţi-l. Ăsta-i dacul.

BOCHER

Hm.

AMORŢITU

(iese din rînd)

Uitaţi şi cartea.

BOCHER

Ce-i asta?

ABAJURU

Permiteţi. După asta ne conducea răposatul.

BOCHER

(ia cartea şi priveşte coperta)

Oho, Alin Benea. (către Boicovici) Mă aşteptam.

BOICOVICI

Crede că dacă a fugit în Franţa mai e şi mare lingvist.

BOCHER

(către ţărani)

O gramatică foarte prost făcută. (gest larg spre locul dezastrului) Iată rezultatul.

(Oficialii mai fac cîţiva paşi privind în jur.)

BOCHER

(ia craniul din braţele lui Avedic)

Să vedem. Vîrsta unui craniu se poate calcula pe loc, cu aproximaţie. Dacă e suficient de vechi, atunci smalţul osului s-a dus, şi limba are aderenţă la pori, ca la o sugativă.

(Aplică limba pe craniu. Murmure de groază printre ţărani. Femeile şi ţiganii ţipă.)

BOICOVICI

Nu vă fie teamă. (le zîmbeşte încurajator) Tehnică arheologică.

(Bocher îi întinde înapoi craniul lui Avedic.)

BOCHER

Clar. Nu. Smalţul e intact. E foarte nou. Văd chiar că mai are resturi de cartilagiu.

(Schimb de priviri cu Boicovici.)

AMORŢITU

(aproape plîngînd)

Poftiţi şi coiful.

(Le întinde bucata de metal.)

BOCHER

(exclamă)

Măi oameni buni! Măi oameni buni, ştiţi voi ce-i asta?

(Îi arată obiectul lui Boicovici, care-şi stăpîneşte cu greu un hohot de rîs.)

BOICOVICI

Asta-i cască hitleristă, măi românilor! Aţi pupat schelet nemţesc!

(Dezolare generală. Oamenii se închină. Avedic aruncă craniul.)

BOCHER

(se întoarce spre Abajuru)

Tovarăşe plutonier, haideţi la primărie, să ne faceţi un proces-verbal. Toată lumea să vină să dea declaraţii. Strîngeţi morţii, cetăţeni.

PREOTUL

(oftează)

Păi să-i ducem la biserică.

BOICOVICI

(îl priveşte şi stă o clipă pe gînduri)

Da, duceţi-i. (face cîţiva paşi) Ah, şi să plece ţiganii de aici, că ăsta nu-i spectacol.

(Inspectorii ies împreună cu Abajuru.

Oamenii strîng morţii în tăcere şi pleacă tîrîndu-i.

Scena rămîne goală.

După cîteva clipe apare copilu lu Geantă, care culege craniul, se aşează turceşte şi începe să-l lingă.)

 

 

CORTINA

 

Advertisements
2 Comments
  1. Dane, confirm primirea. Astăzi, puțin contează că alde Florea Curuț și Himilă Căcărez s-au prezentat în cutia mea poștală la Washington, nu la New York. Cât privește sindromul descoperit de tine – “dacopatia” – el constituie un “sindrom imunodeficitar” ceva mai țeapăn decât discopatia.
    Ți-aș scrie mai mult, dar mă grăbesc la un lunch cu niște prieteni maghiari — mergem la bistroul nostru preferat: “Bure-Pișta”.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Când Luca Pițu scria “Dan Alexe, omul cu tălpi de vânt”… Inventarul unei moșteniri ratate  |

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: