Skip to content

Leviatan – un film fără altă scăpare decât în alcool…

November 8, 2014

leviathan

Fara speranță, filmul lui Andrei Zviaghințev. Deprimant. Un film in cea mai neagră tradiție a disperării rusești (și est-europene).

Un film la care te duci inițial cu inima cam strânsă. Nu mai poti crede in cronici cinematografice. Stii, desigur, că filmul a primit premiul pentru scenariu la Cannes… dar atâtea orori iau premiu la Cannes. Te mai temi si cand vezi ca e pe muzică de Philip Glass (in realitate muzica este foarte discretă, abia un pic la inceput si un pic la sfârșit).

Apoi, chiar și metafora din titlu e cam facilă: Leviatan… Hobbes… Omul strivit de mașinăria implacabilă a statului.

Apoi, cand începe filmul, vezi cu inima si mai strânsă că e produs cu sprijinul Ministerului Rus al Culturii… si că începe (muzica lui Philip Glass clipocind in spate) cu niste planuri de faleze siberiene si dezolare extrem-orientală.

Sigur, filmul are cateva goluri si neajunsuri, atat estetice cat si narative… Dar ce mașină implacabilă, denunțătoare, a Rusiei de azi, asa cum a ajuns ea sub Putin (al cărui portret se etalează pe perete în biroul primarului), Putin care nu a facut decat sa perfecționeze mașinăria noii stratificări sociale demarate sub Ielțîn.

In realitate, filmul, chiar daca produs in Rusia cu sprijin oficial, va avea probleme de distribuire la el acasă, căci a fost conceput si lansat si finanțat si turnat cu mult inainte de noua lege care interzice limbajul vulgar la cinema si in presă. Or, tot filmul e vorbit in limba normală, în limba vie, cotidiană, unde primarul târgului, vârât cu mafia si cu politicienii si cu procuratura si cu justiția coruptă, acel primar îi spune din start personajului principal nu doar ca îi confiscă terenul și casa, dar si că îl fute în gură si in toate cutele si pliurile disponibile. 

leviathan_c

Actorii sint excepționali, primarul absolut odios. Primarul (si actorul care joacă primarul) marchează un jalon actoricesc plasat foarte sus in cinematografia est-europeană. E o performanță actoricească de foarte mare calitate si prin aceea ca pune in paralel problema raportării la alcool, intr-un mod îngrijorător de convingator. In acest film, nu doar că toată lumea bea in permanență (ca în viața reală in Rusia), dar toate personajele sînt intr-o abulie constantă (ca in viața reală în Rusia).

De la personajele pozitive la cele negative, toți se scaldă în sticle și rîuri și talazuri de votcă, alternate cu lacrimi, ceva castraveți si indignare morală sau uneltiri vicioase.

Aici se instalează o mare diferență intre realismul neîngrijit al noului val cinematografic românesc (Mungiu, Porumboiu, Cristi Puiu) si neorealismul estetizant al unuia ca Zviaghințev.

La români, alcoolul e inexistent pe ecran, spre deosebire de viata reală, sau e prezent doar ca accesoriu (ori element narativ clinic-medical, moralizator, ca in Moartea domnului Lazarescu al lui Cristi Puiu). Altminteri, alcoolismul profund al societății e evitat in cinematografia românească. In Aurora lui Cristi Puiu, personajul e chiar un ascet. Viciul lui e o brânzoaică.

La Zviaghințev, votca iese prin pori. Votca, precum și obsesia alcoolicilor cu respectul, despre care am mai scris, zicând că în Europa de est respectul e o obsesie de alcoolici: Numai bețivii, în vreme ce le vorbești rațional, te prind de un nasture și ți-l învârt, fixându-te umed: “Mă, dar tu mă respecți?”

La ruși, când cineva te intreabă “Tы меня уважаешь?” e clar beat și potențial periculos.

La fel, noul val românesc are o atitudine pudică față de religie. Religia e fie absentă, fie prezentă doar in decor, precum carpetele croșetate sau iconițele, ori prezentată solemn-instituțional, confruntată cu propriile ei nefericite derapaje (După dealuri al lui Mungiu) de care ea instituțional nu e responsabilă.

La Zviaghințev, biserica ortodoxă e luată de coarne și prezentată in toată fățărnicia ei distrugătoare de suflete, in egală măsură cu alcoolul. Este o mașinărie de făcut bani, manipulatoare, strivitoare, mănă in mănă cu puterea. O mafie a sufletelor, un storcator de bani și umanitate. Episcopul din film e complice cu odiosul primar, pe care il controlează sufletește si de la care primește țechini. Predica finală a episcopului este un exemplu de duplicitate a bisericii și de odioșenie a unui personaj secundar, din umbră.

Cam asta, altminteri ar trebui să povestesc despre ce e vorba, dar linia narativă e prea fină pentru a o strica dând indicii. Să spun, doar, apropo de cultura alcoolului si de negarea ei, asa cum sint prezentate aici, ca Zviaghințev însuși spune intr-un interviu că atunci când i-a prezentat filmul ministrului culturii, spre aprobare, acesta i-a zis: “Hai, hai, că în Rusia nu se bea totuși chiar așa…”

Despre o halucinant[ redare literar[, cu autenticitate clinică și talent înmărmuritor, a stuporii alcoolismului profund, esențial.

Venedikt Erofeiev și sfințenia alcoolului…

.

Despre Aurora lui Cristi Puiu:

Aurora (Cristi Puiu) – oroarea cotidiană…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/03/11/aurora-cristi-puiu-oroarea-cotidiana/

5 Comments
  1. “La ruși, când cineva te intreabă “Tы меня уважаешь?” e clar beat și potențial periculos.”

    Au totuşi un avantaj faţă de noi: ei te întreabă aşa ceva (şi se manifestă periculos) atunci când sunt beţi. Chiar dacă asta înseamnă cea mai mare parte a timpului.

    La noi lumea e periculoasă atunci când e trează. În vreme ce le vorbești rațional, te prind de un nasture și ți-l învârt, delirând când despre evoluţionism, când despre pedofili, când despre homosexuali, când despre satanişti, când despre Fundaţia Soros, când despre faptul că structurile de control statal: preşedinţie, guvern, parlament, universităţi de stat, şcoli, spitale s.a.. ţin lumea în întuneric fiindcă predau evoluţionismul, şi dacă tot nu manifeşti respect faţă de ei, te ameninţă cu exterminarea într-o noapte a cuţitelor lungi.

  2. PS Cică sună cândva un rus la Radio Erevan şi întreabă:

    – Cu ce diferă Rusia de Europa, atâta vreme cât Constituţia garantează viaţa şi libertatea cuvântului?

    – Păi în Europa îţi mai garantează şi faptul că vei fi în viaţă şi liber după ce ţi-ai spus cuvântul.

  3. ”La Zviaghințev, votca iese prin pori.”. Și prin porii Senatorului melcilor ieșea alcoolul, gândindu-mă la interpretarea admirabilă a lui Dorel Vișan de acum douăzeci de ani. Sunt curios pe unde se plasează personajele rusești față de Dorel al nostru.

  4. cristiana permalink

    De ce nu vezi si finalul? Scheletul leviathanului (sistemul) autodistrus si abandonat pe mal nu te trimite spre mesajul intrinsec al filmului? Conteaza mai mult alcoolul consumat ca forma de a fugi de real, sau faptul ca raul se distruge prin el insusi? Fa un efort sa dai la o parte pojghita si sa intri mai adanc in simbolistica…

  5. neax permalink

    Păi adevărul e că alcoolul nu mai e așa omniărezent în România. Poate unde mulți au acum mașină, unii au joburi care nu sunt compatibile cu băutul iar alții, fără joburi, nu mai au bani. Ultima dată când am văzut un bețiv urlând pe stradă a fost acum câțiva ani (nu acum câteva zile – ca pe vremea lui Ceașcă) și, când mă apropii, stupoare, bețivul era chinez. Până și pe ăștia am ajuns să îi importăm din China.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: