Skip to content

Călușarii – o societate homosexuală inițiatică?

December 13, 2014
CalusariMures
 
Ritualul și obiceiurile Călușarilor au fost analizate în diferite feluri de către etnografi și istorici, însă întotdeauna într-o manieră pioasă, punând ciudățenia unora din detalii pe seama unui misticism inițiatic de natură pur religioasă, sau moștenit de la ritualuri antice, precum Saliii romani. In puține cazuri, precum de pildă la Vulcănescu (Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București 1985), se fac aluzii la unele ritualuri orgiastice, fără însă a se încerca reconstituirea unor detalii.
 
 
Iată cum prezintă Cantemir călucenii (Caluczenii, iar aceea, prin vechimea ei, este singura descriere autentică ce trebuie să ne procupe):
 
“Jucătorii se numesc ,,căluceni’’, se adună o dată pe an şi se îmbracă în straie femeieşti (vestibus mulieribus induti). În cap îşi pun cunună împletită din frunze de pelin (foliis absinthii) şi împodobită cu flori; vorbesc ca femeile (vocem mentiuntur femineam) şi ca să nu fie recunoscuți îşi acoperă obrazul cu pânză albă.”
.
(Despre ce înseamnă că vorbesc ca femeile, cf. mai jos. Pentru structura socio-culturală de atunci, dacă vorbeau ca femeile și se îmbrăcau ca ele, înseamnă că ERAU femei.)
.
… “Toţi au în mână câte o sabie fără teacă, cu care ar tăia îndată pe oricine ar cuteza să le dezvelească obrazul. Puterea aceasta le-a dat-o o datină veche, aşa că nu pot să fie traşi la judecată pentru moarte de om ce ar veni din această cauză. Căpetenia cetei se numeşte stariţ, al doilea primicer, care are datoria să întrebe ce fel de joc pofteşte stariţul, iar pe urmă îl spune el în taină jucătorilor, ca nu cumva norodul să audă numele jocului mai înainte de a-l vedea cu ochii. Căci ei au peste o sută de jocuri felurite şi câteva aşa de meşteşugite, încât cei ce joacă parcă nici nu ating pământul şi par că zboară în văzduh. 
.
În felul acesta petrec în jocuri necontenite cele zece zile între Înălţarea la cer a lui Hristos şi sărbătoarea Rusaliilor şi străbat toate târgurile şi satele jucând şi sărind. În toată vremea aceasta ei nu dorm altundeva decât sub acoperişul unei biserici şi zic că, dacă ar dormi într-alt loc, i-ar căzni de îndată ielele (ab Aneraidibus vexatum iri), pe care ei le numesc frumoasele (Frumosas vocant). 
.
Dacă o ceată de acestea de căluşari întâlneşte în drum alta, atunci trebuie să se lupte între ele. Ceata biruită se dă în lături din faţa celeilalte şi după ce fac învoieli de pace, ceata biruită este supusă celeilalte cete vreme de nouă ani. Dacă vreunul este omorât într-o astfel de încăierare, nu se îngăduie judecată şi nici judecătorul nu întreabă cine a săvârşit fapta. Cine a fost primit într-o asemenea ceată trebuie să vină de fiecare dată, vreme de nouă ani, în aceeaşi ceată; dacă lipseşte, ceilalţi zic că îl căzneasc duhuri rele şi strigoaicele. 
.

Norodul lesne crezător pune pe sama căluşarilor puterea de a izgoni boli îndelungate. Vindecarea o fac în acest chip: bolnavul îl culcă la pământ, iar căluşarii încep să sară şi la un loc ştiut al cântecului, îl calcă, unul după altul, pe cel lungit la pământ începând de la cap şi până la călcâie; la urmă îi mormăie la urechi câteva vorbe alcătuite într-adins şi poruncesc boalei să slăbească. După ce au făcut aceasta de trei ori în trei zile, lucrul nădăjduit se dobândeşte de obicei şi cele mai grele boli, care s-au împotrivit lungă vreme meşteşugului doftoricesc, se vindecă în acest chip, cu puţină osteneală. Atâta putere are credinţa până şi în farmece.”

 
Vulcănescu, care furnizează și bibliografia pentru toate celelalte interpretări, rezumă trei grile de interpretare, toate neconvingătoare:
 
— teoria latină și originea salică, cu o etimologie neconvingatoare de la Salii: *colusalli;
— originea grecească, orgiastică, de la un cult antic al fertilității;
— teoria tracă… aceasta din urmă putând fi eliminată imediat, din lipsa surselor credibile.
 
In privința numelui, am putea spune că el are de-a face într-un fel cu calul, călușarii practicând dansul numit căluș (atât în Ardeal, cât si în Muntenia). 
Călușul trebuie analizat din perspectivă albaneză, căci pe lângă faptul că diminutivul în –ush e un albanism, termenul însuși de cal, din latinescul caballum, e comun românei și albanezei, ca mai tot fondul latin al celor două limbi. Pe deasupra, și albaneza formează pluralul lui cal ca româna: cal = cai cf. kalë – kuaj. De aici – întreaga familie de derivați lexicali: = kalorës – călăreț, kaluar – călare etc.
 .
Ba chiar, lexicul albano-românesc al călăriei, derivat din latină, include și accesoriile: shalë, în albaneză, este în același timp șa (șaua calului), și șale (coapsele, șoldurile omului).
 .
In mod surprinzător, chiar dacă nu acceptăm derivarea călușului de la cal, ci de la un latinesc vechi “collusii”, asociații, fârtații, cei care sint în coluziune, chiar și acolo albaneza ne-ar furniza cheia, prin existența termenului këlysh (fon. [kălüș])- acolit, ortaci, companie, în special: fârtați puși pe rele.
 .
Când citim descrierea ciudatei societăți inițiatice la Cantemir, nu putem să nu fim surprinși de amestecul de feminitate simulată, violență și moarte. Să fi fost oare Călușarii o asociație homosexuală inițiatică?… iar puterile magice ale inițiaților să fi venit de la totala lor heterogeneitate? a cărei dezvăluire era pedepsită cu moartea așa cum era pedepsită homosexualitatea în societatea normală?
 .
Călușarii “se îmbracă în straie femeieşti”; “în cap îşi pun cunună” de flori amestecată cu amărăciunea amețitoare a pelinului (absinth); “ca să nu fie recunoscuți îşi acoperă obrazul cu pânză albă”; ucid fără judecată și într-o imunitate totală pe oricine le-ar pătrunde taina, iar pedeapsa, în caz că nu respectă regulile și ritualul, le vine de la elementul feminin, de la cele pe care Cantemir le numește Frumoasele (ielele).
.
Pentru a înțelege ce înseamnă că vorbesc ca femeile (vocem mentiuntur femineam) şi ca să nu fie recunoscuți îşi acoperă obrazul cu pânză albă, cf. mai jos textul despre
Femeile vorbeau atunci diferit de bărbați.
 .
Este doar o pistă încă neexplorată, însă care ar deschide nebănuite dimensiuni socio-ritualice… 
.
Să nu uităm, deși e poate doar o coincidență, că în română călușul mai este și instrumentul de tortură care joacă un rol important în anumite ritualuri sado-maso.
.
Doi_călușari_ca_20140112_015
Doi călușari, foto de Costică Acsinte, ca. 1930–1940
Așadar:
1. Nu spun că la Cantemir e cea mai veche atestare, ci cea mai veche descriere;
2. Nimic, dar absolut nimic in comportamentul lor nu sugerează că ar fi vorba de o confrerie militară, un Männerbund. Săbiile, cum spune clar Cantemir, le folosesc penjtru a teroriza grupuri rivale, nu pentru a proteja societatea.
3. Fețele lor sunt acoperite nu cu măști totemice, ci cu văluri de femei;
4. Vorbirea lor este de femeie – oprobriul comportamentului lor de femei e limpede din celălalt text pe care îl dau în link de două ori, despre Cantemir și vorbirea femeilor.
.
Heinrich Schurtz (Altersklassen und Männerbünde) și Hans Blüher, autorii conceptului de Männerbund, vorbesc limpede despre faptul că cel mai adesea aceste confrerii bătbătești erau de natură homosexuală, practicând “mann-mannlicher Eros”.
.
Contrariul ne-ar fi mirat la Călușari.
Cf. și:

Cantemir si limba femeilor: o explicație amazoniană…

și

Despre legaturile subterane ale românei cu albaneza…

 
mGzHiJYNQjFnkeh9YmvUOxg
Advertisements
11 Comments
  1. Janus permalink

    În 1850 la Braşov, Iacob Mureşan (muzician) şi Ştefan Emilian (prof. de gimnastică) culeg căluşerul de la Simion Cicudeanu şi Ion Căluşeru din Luna de Arieş, prelucrează muzica şi jocul pentru a-l adapta scenei şi pentru a-l vehicula ca simbol naţional în rândurile burgheziei ardelene, cu scopul renaşterii conştiinţei naţionale.
    Simbolismul identitar al căluşului.
    Căluşerul a fost ales pentru că simboliza originea latină a românilor, continuitatea lor istorică şi culturală pe teritoriul României. Caracterul bărbătesc şi organizat al jocului fecioresc simbolizează determinarea de a lupta pentru recunoaştere şi unitate naţională (brâiele costumului tradiţional şi nojiţele opincilor sunt înlocuite cu panglici tricolore).(Bib. Emilian, Ştefan „Istoriculŭ Renascerei jocurilor (danţurilor) noastre naţionale Romana, Romanul şi Bătuta, precum şi a teatrului românesc în Translilvania” – 1886, Iaşi).
    (http://www.muzeultaranuluiroman.ro/conferinte/?p=37)

  2. Florian Antonoiu permalink

    1. Dvs. va dati seama ce spuneti? Adica poporul meglenovlah se “naste” abia dupa ce meglenovlahii au abandonat endonimul romoni. Deci etnia si limba meglenovlahe si istrovlahe apar mult mai tarziu decat etnia si limba romanesti (rumane) sau cele aromanesti, dar, foarte probabil, si la date diferite intre ele (adica meglenovlahii au aparut la o data diferita de istrovlahi). Apropo, din cate stiu eu, si vorbitorii de dalmata romanica erau numiti vlahi, dar numai ca exonim, numai de catre straini, nu ca ar avea vreo relevanta asupra temei in discutie.
    2. Bulgara veche era singura care avea sht si jd ca reflex al kt, gt, t’ . Ca reflex al lui sk + e,i se gaseste si in bulgara (noua, veche, medie) si in sarbeste (+ alte limbi slave).
    De exemplu bulgara veche: kǫšta, bulgara noua: kyšta, sarbeste: kuća, slovena: kóča, slava veche/comuna: *kǫťa
    Asta ii diferentia pe bulgari de slovenii, polonezii, sarbii, croatii etc. de pe vremea aceea. Deci nu era un cuvant comun pentru toti slavii, ca sa fie limba “posesoare” a acelui cuvant numita corect “slava veche (bisericeasca)”, “slavona” sau “slavona veche (bisericeasca)”, ca sa nu mai vorbim si de faptul ca o “slava noua” nu exista si n-a existat niciodata.
    La restul nu va mai raspund pentru ca m-am plictisit (“limba draguvita” in loc de bulgara veche, asta e antologica 🙂 ).

  3. munteanu mircea permalink

    E o idee… Dar nu sunt convins. Calusarii exista in tot bazinul nord-mediteranean.(In special latin, dar nu numai.) Si este considerat de toti un dans cu origini mistice, probabil orgiastice. Femeile care sunt atinse de calusari (sabie, baston) vor ramine insarcinate. Fetele atinse se vor marita. Bastonul de dans sau sabia sunt reprezentari ale phalusului. De ce apare acest travesty? Probabil pentru a nu fi re-cunoscuti. Ei sunt in lupta cu spiritele rele si trebuie sa invinga, gonindu-le. Daca unul din ei va fi recunoscut, spiritele se pot razbuna pe el, pe familie sau sa atace intreaga ceata. De aici dormitul la adapostul zidurilor sfinte, uciderea celui ce incalca tabuul si dezvaluie identitatea unui dansator etc. Nu este exclus sa avem si o suprapunere de semnificatii a mai multor obiceiuri. Asa e cu traditiile milenare ce supravietuiesc. Devin mixturi. Un pic din ce-si aminteste unul, altul… chiar daca sunt fragmente din obiceiuri diferite… Iar la noj cu ” Cate bordeie, atitea obiceie!”…..

  4. kyrre permalink

    Domnu’ dan loveste din nou. De data asta in calusari.

    Citat:
    “Jucătorii se numesc ,,căluceni’’, se adună o dată pe an şi se îmbracă în straie femeieşti (vestibus mulieribus induti). În cap îşi pun cunună împletită din frunze de pelin (foliis absinthii) şi împodobită cu flori; vorbesc ca femeile (vocem mentiuntur femineam) şi ca să nu fie recunoscuți îşi acoperă obrazul cu pânză albă.”

    Citat:
    Dacă o ceată de acestea de căluşari întâlneşte în drum alta, atunci trebuie să se lupte între ele. Ceata biruită se dă în lături din faţa celeilalte şi după ce fac învoieli de pace, ceata biruită este supusă celeilalte cete vreme de nouă ani. Dacă vreunul este omorât într-o astfel de încăierare, nu se îngăduie judecată şi nici judecătorul nu întreabă cine a săvârşit fapta. Cine a fost primit într-o asemenea ceată trebuie să vină de fiecare dată, vreme de nouă ani, în aceeaşi ceată; dacă lipseşte, ceilalţi zic că îl căzneasc duhuri rele şi strigoaicele.

    Deci calusarii isi acopereau fetele sa nu fie recunoscuti, dar daca erau biruiti in lupta de alta ceata trebuiau sa slujeasca timp de 9 ani. Desi nimeni habar nu avea cine erau invinsii. Pentru ca daca cineva le dezvelea fata il puteau omori sub acoperirea legii.

    Domnu’ Dan, niciodata nu ai lasa realitatea sa stea in fata unei fantasme bune. Chiar nu ai nici un pic de rusine? Te transformi pe zi ce trece intr-un fel de Iliescu. Ala a adus o gramada de nenorociri, si la fel incerci sa faci si tu, de data asta modificand fara nici o urma de bun simt istoria. Sper sa ajungi la varsta cand o sa te uiti inapoi si o sa iti dai seama ca urma lasata de tine in viata e doar o dara de noroi. Si atunci poate, poate o sa simti vreo urma de regret si vei retracta prostiile astea. Pacat ca tara asta e intoarsa cu fundul in sus si astfel de gunoaie sunt atat de vocale.

  5. munteanu mircea permalink

    Daca vreti o motivatie mai prozaica, adaptata ateismului contemporan si logicii materialist vulgare, sa nu uitam ca acest dans este creditat cu origini in neolitic. Atunci cand femeile sunt baza societatii. Fie societate matriarhala, fie matriliniara. Cum doriti. Dar tot baza sunt. Daca dansul este un ritual orgiastic prin care femeile (nu stim daca toate sau doar cele alese de echipa sau doar cele infertile) ramin insarcinate, lucrurile devin simple ca explicatie. (Chiar simpliste.) In epoca bronzului, dupa ce vin ciobanii aia macho, centrul de greutate al familiei se schimba. Tatal este pivotul si femeia trece pe locul 2. In acest context, flacaii ce participau la ritualul de fecundare al femeilor, trebuiau sa ramina anonimi. Altfel, aveau obligatii fata de copii si familiile lor. Si probabil aveam de-a face cu un razboi al spermelor, astfel incat sa nu se stie cine e tatal. Evident, pater familias nu avea voie sa protesteze, copilul nascurt era al lui (firesc daca ne gandim ca femeia nu procrease cu el pina atunci, dar mai putin firesc daca el era potent… de aici omorarea pe loc a oricui incerca sa afle identitatea echipei…) Cred ca este o manifestare a unei vechi independente feminine in domeniu sexual, decat un obicei al gay-lor… Reprezentari ale phalusului exista din Japonia pina in Irlanda, in epoca. Si din Scandinavia in Australia. Nu e nimic necunoscut. Doar ca societatea umana a trecut prin mai multe modificari a structurii puterii. Iar traditiile s-au adaptat. Azi nu o sa mai vezi calusar mascat, dar nici cu sabii, nici omoruri, nici femei “fertilizate”. (E mai sigura clinica specializata.)ETC. Stiti ca latinii erau innebuniti dupa copii si faceau orice ca sa-i aibe. (Cate sarbatori orgiastice existau la ei…) Iar daca nu-I aveau, ii infiau. Pentru ca odraslele le aduceau ofrande dupa moarte. Daca nu aveau urmasi, nu mai aveau ce minca dupa ce mureau… Stingerea unei familii era un blestem greu. Toata cetatea lua masuri sa nu se intimple asa ceva, caci spiritele lasate fara ofrande se puteau razbuna si pe ei…De la aceasta logica plecau obiceiurile lor si acceptau orice, sa aiba copii. Obiceiuri ce au supravietuit: pina si crestinismul a preluat multe din aceste idei si practici, desi sufletul ce merge in Rai nu are nevoie de nimic iar cel ce merge in Iad nu are timp de nimic…..

  6. munteanu mircea permalink

    @kyrre: nu e vorba de raspunderea personala a indivizilor. E vorba de raspunderea echipei. Iar echipa putea fi identificata: dupa culorile purtate, dupa numele liderului (nick name), dupa zona in care actionau. Membrii echipei se cunoac intre ei. Ceilalti nu au voie sa-i cunoasca! Nu este nici o greseala la Dan si nici la sursa utilizata de el.

  7. florin permalink

    am vazut o data in Barcelona un dans traditional foarte asemanator cu Calusul numit “Ball de bastons”. Seful lor se cheama “Cap de Colla”, iar Colla inseamna grup, banda.

    • florin permalink

      banda de calusari catalani se cheama “Colla bastonera”, iar echipamentul este frapant de asemanator cu cel romanesc.

  8. Cezar (rostitor a foarte multe cuvinte albaneze, fără știrea sa) permalink

    Noroc de albanezii ăștia că, dacă nu erau ei, n-ar fi existat limbaj articulat la nord de Dunăre!!!
    (Citind mai multe dintre articolele Dumneavoastră, este singura concluzie certă la care am putut ajunge!)

  9. gogu permalink

    esti prost.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Dan Alexe – “Dacopatia și alte rătăciri românești” [comentariu] | Roxana-Mălina Chirilă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: