Skip to content

“Soumission” (2015) – Houellebecq și islamul, “religia cea mai cretină”

January 1, 2015

houelle

Soumission (Flammarion, 2015)

Peste mai puțin de un deceniu, în Franța anului 2022, Mohammed Ben Abes câștigă alegerile prezidențiale. Pentru a o bloca pe Marine Le Pen, președinta Frontului Național (primul partid al Franței, 32% din voturi în primul tur), stânga socialistă și dreapta moderată sprijină candidatul Frăției Musulmane (22% din voturi în primul tur).
.
Ultimul roman al lui Houellebecq, Soumission, ar putea, după titlu, să fie o poveste sado-maso, descriind în detaliu acele “jeux de soumission” cu care ne-a învățat marea literatură franceză, de la Sade la Klossowski și Georges Bataille. E însă doar un clin d’oeil adresat cititorului, pentru că supunerea de acolo este de fapt islamul. Islam nu înseamnă altceva, în traducere literală, decât “supunere”, “supușenie”, soumission.
Islamul este si religia despre care Houellebecq a spus odata intr-un interviu cu revista literara Lire, starnind mare indignare, cã e “religia cea mai cretinã” («La religion la plus con, c’est quand même l’islam.»).
.
François, naratorul din Soumission, este un specialist al lui Huysmans. E minunat asta, Huysmans este și unul din scriitorii mei preferați, mă întorc deseori la A rebours (tradusă în româna In răspăr), dar și la admirabila atmosferă de sadism și teroare sugerată în Là-bas (1891), romanul în care personajul face cercetări despre înspăimântătorul torționar de copii (și tovarăș de arme al lui Jeanne d’Arc) Gilles de Rais.
.
Cum Houellebecq are obiceiul de a-și umple paginile cu extrase din Wikipedia, si aici romanul debutează printr-o anostă prezentare a vieții și începuturilor literare ale lui Huysmans, intrețesute cu obișnuitele reflecții ale lui Houellebecq despre societatea contemporană pe care idiotii ce sîntem încă o mai credem bazată pe competiție. Huysmans revine sistematic și sufocant în monologul naratorului (căci e un roman în care vorbește je-ul auctorial), împreună cu referință după referință la alți scriitori și extrase și citate și fragmente de poeme de Charles Péguy si lungi disertatii despre Nietzsche si bine si rau.
10629396_827697123930794_5197147810190546065_o
.
In Soumission, Houellebecq imită de fapt tehnica lui Huysmans din Là-bas sau a lui Sartre din Greața (La Nausée), numai că la Sartre obsesia personajului pentru biografia marchizului de Rollebon avea o justificare narativa si existentiala, pe cand la Houellebecq e doar o umplutura pentru a justifica faptul ca naratorul, François, predă literatura la Sorbona.
.
La fel de anostă și repetitivă îi e lui Houellebecq aici si scriitura (prilej ca sa spun ca nu mi-a placut niciodata afectatul lui stil). Aceleași remarci obosite despre cum îmbătrânirea sexuală a bărbaților se petrece diferit, mai lent decât cea a femeilor, la femei fiind vorba de o prăbușire bruscă etc.
.
La fel de triste îi sînt metaforele, când evocă de pildă darurile lui Dumnezeu: les dons de Dieu – les fellations, le poulet rôti (felația și puiul fript). Chinezoaicele sînt de o seriozitate care te îngheață (d’un sérieux réfrigérant) șabadabada…
.
Dialogurile sînt pompoase și nenaturale, grele de permanente referințe literare, și nu ne satisface cu nimic să știm că totul se petrece în mediul universitar. Houellebecq pare că a uitat cum vorbesc oamenii în viață: “On rencontre vraiment n’importe quoi, de nos jours, chez les filles”… e genul de remarci pe care le face François sau: “c’est incroyable comme je me souvenais bien de ses fesses”…
.
Scenele de sex sînt atroce de rău intoarse din vorbe:
— “Je vais te faire une pipe”, dit-elle, “une très bonne pipe. Viens, assieds-toi sur le canapé“. (– “Am să ți-o iau sus, zise ea, am să ți-o iau foarte bine. Hai, vino și așează-te pe canapea.”)
Mouais, c’est cela, exact așa vorbesc oamenii normali.
.
Daca lasam la o parte lungile digresiuni literare, romanul pare scris pe modelul unui scenariu de cinema. E poate chiar posibil ca Houellebecq să-l fi scris deja din perspectiva viitoarei adaptări cinematografice. Astfel, într-un scenariu hollywoodian, primele 30 de pagini sînt introducerea propriu-zisă a personajului, decorului, acțiunii și circumstanțelor narațiunii, după care, pe la pagina 30, intervine incidentul ce relansează acțiunea într-o direcție neașteptată și când începe filmul propriu-zis.
.
Exact asta face Houellebecq când la pagina 30 face să intervină incidentul declanșator al romanului: un grup de tineri musulmani (doi magrebini și un negru) vin la cursul său de literatură de la Sorbona, surâzători dar cu ochi grei, să se asigure că fetele (“surorile” lor) sînt îmbrăcate și se comportă decent.
.
Romanul iese si intr-un moment de degradare a climatului intelectual in Franta, la putin timp dupa aparitia cartii lui Éric Zemmour, care flirteaza cu extrema dreapta: Le Suicide français (Albin Michel, 2014), carte a cărei teză este exact cea din romanul lui Houellebecq… pe deasupra, intr-un interviu cu Corriere della Sera, Zemmour, care e evreu, a devenit prima figura publica franceza ce evocă eventualitatea expulzării in masa a milioane de musulmani din Franta, pentru a evita un razboi civil.
.
In mod abil, prin ceea ce sînt convins că e doar o strategie publicitară, romanul, care nu a ieșit încă (căsuța editorială poartă data 2015), a “scăpat” în versiune PDF pe internet, disponibil oricui în câteva clickuri, ceea ce nu va împiedica desigur în niciun fel vânzările, dar care pregătește deja terenul pentru viitoarea și inevitabila polemică.
1490733_827697187264121_8738414852511088312_o
Spectrul razboiului civil e prezent in permanență in Franta din 2022 a romanului lui Houellebecq. Dupa victoria lui Mohammed Ben Abes (cu complicitatea socialistilor si pasivitatea dreptei traditionale), cu un președinte musulman si influența intimidantă a organizatiilor jihadiste, islamul incepe sa fie predat în toate școlile in Franta, iar Arabia Saudită finanțează Sorbona, care devine universitate islamicã. Rectorul Sorbonei, un belgian convertit, e ales datorită pozițiilor sale propalestiniene și anti-Israel.
.
Se face din când în când o paralelă cu felul în care creștinismul primitiv a minat din interior Imperiul Roman. Afară de convertirea masivă a francezilor, presedintele Mohammed Ben Abes mai vrea și extinderea Uniunii Europene la toate țările musulmane ale Meditaranei, din Maroc până in Turcia (romanul nu ne-o spune, dar Turcia e deja candidată oficială și își negociază de mulți ani intrarea în UE). Mohammed Ben Abes visează să devină președintele Uniunii Europene, ales prin vot universal de o Europă in care islamul ar deveni religia dominantă. Combinată cu puterea financiară a monarhiilor arabe din Golf, acea Europă ar deveni prima putere economică a lumii… încetul cu încetul, se sugerează, islamul va ocupa intreaga planetă. Până și India și China, cu politeismul lor, sînt condamnate pentru că s-au lăsat corupte de occident.
.
Spre sfârșitul cărții, un partid musulman preia deja puterea in Belgia vecinã.
.
După schimbarea de regim în Franța, femeile încep să nu mai poarte minijupe. Delincvența scade imediat. La fel, scade și șomajul, datorită ieșirii masive a femeilor de pe piața muncii. Toti evreii francezi emigrează în Israel.
.
Sorbona devine asadar universitate islamică. Ateu, François e dat afară.
.
Hăul narativ, gaura enormă în credibilitatea scenariului e aceea că după alegeri dispar brusc din scenariu acei o treime din francezi care au votat Front National, după cum lipsesc cu desăvârșire musulmanii moderați sau atei. Toată lumea acceptă islamizarea fără să crâcnească. Intreaga Franță, ba chiar intreaga Europă, e anesteziată. Nimeni nu se revoltã, deși ni se spune că din când în când au loc ciocniri grave între grupuri de francezi și musulmani. Scenariul rămâne astfel cu o enormă gaură. Inițial, doar 22% din francezi sînt pentru Frăția Islamică. Unde dispar cei 80% care după aceea acceptă islamizarea societății?
.
O justificare neconvingătoare e adusă de rectorul oportunist al Sorbonei, belgianul convertit și cu multe neveste Robert Rediger, originar din Bruxelles, “capitala Europei”, când îi spune lui François:
— “Această Europă care era piscul civilizației umane s-a sinucis în câteva decenii.”
.
Și la Houellebecq, ca și la Zemmour, așadar, în Le Suicide français, Europa se sinucide.
Același personaj îi mai spune naratorului că supunerea — la soumission — “este cea mai mare fericire umană”. (Din păcate, personajul rectorului face apropierea explicită între supunerea sado-maso, cum e descrisă în Histoire d’O, și islam, nelăsându-i cititorului bucuria măruntă de a descoperi evidenta paralelă.)
10919421_879295115437661_9014594363774725538_o
In viața reală, Huysmans a sfârșit prin a se converti la catolicism; în finalul romanului, personajul François se convertește la Islam, dintr-o combinație de oportunism și placiditate, pentru a-și recăpăta postul la universitate (musulmanii sînt de altfel mult mai bine plătiți decât infidelii).
.
Stimulent suplimentar pentru el, poligamia e deja legalizată rapid în Franța, iar romanul se încheie cu reflecțiile lui François asupra studentelor și cum o să se însoare el cu mai multe din ele, frumoase și tinere, și o le să supună sexual.
.
Ultima frază e: “Je n’aurais rien à regretter.”
Iată, m-am căznit eu pentru voi. Nu mai e nevoie să-l citiți. Vous n’aurez rien à regretter.
.
10702054_827697127264127_2538244074364915539_n
Advertisements
11 Comments
  1. Orca permalink

    Merci!

  2. Mulțumesc, se pare că voi citi din nou În răspăr. Știu ediția Globus 1970?

  3. travelmaniacul permalink

    Vreau in primul rand sa va felicit pentru toata activitatea Dvs. Materiale foarte bine scrise si foarte documentate.Stau de mai mult de 3 ore pe site-ul Dvs, si cum naiba se face,mi-e foarte greu sa plec:) Parerea mea este, ca, fara sa ne dam seama suntem atat de aproape de situatia ipotetica descrisa in roman. Oricat de inimaginabil ni se pare, rata de reproducere in randul populatiei musulmane va fi cauza pentru o Europa de care ne vom aminti doar din carti si poze. Deja Franta nu mai e demult ce a fost, e deajuns sa te dai jos din avion si primii francezi sunt de culoare…Iar timpul in care europenii vor fi minoritari la ei pe continent va veni.

  4. Si cand te gandesti ca Franta avea frica de tigani…

  5. Andrei permalink

    “Unde dispar cei 80% care după aceea acceptă islamizarea societății?” — Pe Facebook. Cand se plictisesc, se convertesc, ca si personajul principal, la Islam. De la progresivism la islam saltul e foarte mic.
    Apoi, Houellebecq nu scrie ca sa faca beletristica.

  6. Teodor permalink

    “Nimic, dar absolut NIMIC nu trebuie să fie dincolo de ironie și sarcasm și îndoială. Pentru asta, acum două secole, am avut Iluminismul și pe Voltaire și critica religiilor.”

    Dau un citat din Dumneavoastra maestre. Pentru a intelege aceste doua propozitii, idiotii trebuie sa aiba cultura, cat de cat, cineva in scoala sa le spuna lucrurile acestea. Ei inteleg iluminismul …astfel: ceva ce este legat de livrarea curentului electric, din care cauza nu avem lumina seara….Nu glumesc, am fost pus in fata acestei interpretari si nu o data. Sincer va spun ca m-am lasat pagubas…

Trackbacks & Pingbacks

  1. Prin blogosfera literară (29 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015) | Recenzii filme si carti
  2. Trădarea clericului Pleșu… |
  3. Noua performanță a reînviatului Charlie Hebdo: a face exact ca înainte… |
  4. Ce înseamnă anunțul că Charlie Hebdo nu-l va mai desena pe Mahomed și de ce dreapta română se bucură obscen… | Cabal in Kabul
  5. Teroristul musulman: perdantul radical | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: