Skip to content

Halucinanta prevestire a lui Nemțov: — “Mi-e teamă că Putin mă va ucide.”

February 28, 2015

Opposition leader Boris Nemtsov shot in Moscow

Boris Nemțov și Vladimir Putin

Halucinanta prevestire a lui Nemțov: — “Mi-e teamă că Putin mă va ucide.”

In urmă cu două săptămâni, pe 10 februarie, cotidianul Sobesednik /  «Собеседник» publica un halucinant interviu premonitoriu cu Boris Nemțov. Iată-l, fără comnentarii:

— “Mi-e teamă că Putin mă va ucide.”

Cunoscutul politician Boris Nemțov afirmă că președintele Federației Ruse Vladimir Putin îl va “pedepsi” pentru opoziția sa.

Politicianul spune că până acum a obișnuit să se destăinuie doar persoanei celei mai apropiate: mamei sale, dar că în cele din urmă a decis să se exprime și public, prin intermediul «Собеседник»:

N.: — Eu nu mi-am ascuns niciodată opiniile politice. Consider că Putin personal a provocat războiul în Ucraina. Mă aștept la ce e mai rău de la el. In special după cele ce s-au întâmplat la «Nord-Ost» și Beslan.

Politicianul afirmă că își discută opiniile, cel mai adesea, cu mama lui.

N.:  — Pe mama mea o cheamă Dina Iakovlevna Eidman. In martie va împlini, să dea Dumnezeu, 87 de ani. Este pediatră, de multă vreme la pensie, dar continuă să se intereseze de medicină. A trăit foarte greu: pe când era elevă, în timpul războiului, a săpat tranșee, apoi a avut doi copii. Eu trăiesc acum in Moscova, dar ea e singură în Nijni Novgorod, însă se descurcă. Eu am mai mult păr alb decât ea, e foarte întreagă la minte și cu memoria limpede. Ii povestesc succesele copiilor mei, ale nepoților ei. Ador să discut politică cu ea. E cu totul împotriva celor ce se întâmplă în Ucraina, consideră că este o catastrofă și un coșmar. Dar mai mult decât Ucraina, pe ea o îngrijorează Putin. De căte ori o sun, mă bate la cap: — «Când ai să încetezi să te iei de Putin? O să te omoare!» Și o spune foarte serios.

Ii este foarte teamă de VVP [Putin: Vladimir Vladimirovici] — sunt fiul ei, până la urmă. Mama m-a învățat întotdeauna că trebuie să-ți sprijini punctul de vedere și să fii independent și autonom. Așa m-a crescut, dar acum e îngrijorată că mă iau de Putin, care vrea să ne înlăture toate libertățile. Se teme într-adevăr că Putin ar putea să mă omoare cât de curând, din pricina pozițiilor mele — atât în viața reală, cât și pe rețelele sociale. Și, repet, asta nu e o glumă: mama e e un om foarte inteligent. Se teme teribil de asta. Iși făcea griji enorme și pentru Hodorkovski (pe care îl văzuse până la prăbușire și cu care s-a împrietenit) și se teme și pentru Navalnîi, dar cel mai mult pentru mine, desigur, fiind copilul ei.

20130616_zaf_l94_048

— Interesant. Și după aceste conversații cu mama, ați început și dumneavoastră să vă temeți că Putin v-ar putea omorî curând, direct sau prin intermediari?

N.: — Ce să vă spun… Da, un pic. Nu așa tare ca mama, dar totuși… Dar nu mă tem foarte tare. Dacă mi-ar fi fost foarte frică, n-aș fi fondat un partid de opoziție, n-aș fi făcut tot ce fac acum. Transmiteți-i din partea mea și a mamei salutări lui Dmitri Bîkov [scriitor, poet si jurnalist care colaboreaza cu «Собеседник»]:

Ii transmit, mulțumesc. Să sperăm totuși că Putin își va păstra mințile și nu vă va omorî.

N.: — Să dea Dumnezeu. Așa sper și eu.

Opposition leader Boris Nemtsov shot in Moscow

Cf.:

Boris Nemțov: — “Mi-e teamă că Putin mă va ucide.”

(Борис Немцов: Боюсь того, что Путин меня убьет)

http://sobesednik.ru/politika/20150210-boris-nemcov-boyus-togo-chto-putin-menya-ubet

și

Locul lui Putin în manualele de psihiatrie…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/02/28/locul-lui-putin-in-manualele-de-psihiatrie/

“”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: