Skip to content

Big Eyes (2014) – despre psihopați și furtul intelectual…

April 8, 2015

bigeyes

De: Tim Burton

Cu: Amy Adams, Christoph Waltz

Am cunoscut odată îndeaproape o fotografă, care avea să se cupleze, cum fac ei incestuos, tot cu un fotograf, iar când ea a murit pe neașteptate de ceva care i s-a rupt în cap, poze de-ale ei au început să apară în expoziții de-ale neconsolatului supraviețuitor… sub numele lui.

Nu l-am putut demasca pe impostor, căci n-aveam nici o dovadă. El chiar era fotograf, iar fata se instalase la el cu lada ei de microfilme. Ba chiar, alți prieteni comuni nu m-au crezut când le-am spus că știu foarte bine, uite, poza aia și aia…

Mi-a rămas foarte amar pe inimă, ca și în alte situații în care mi s-au furat pe față idei, pentru că nu încetez să spun la toată lumea tot ce-mi trece prin cap.

Cum trebuie să fie însă când omul cu care îți împarți viața îți ia tot și publică în numele lui?

Cam despre asta e ultimul film al lui Tim Burton, despre un caz celebru de furt intelectual și abuz emoțional și afectiv: pictorița și desenatoarea Margaret Keane, a cărei operă repetitivă, acei copii cu ochii cât farfuriile, a fost comercializată de dominantul ei bărbat sub numele lui, vreme de un deceniu, în vreme ce ea purta tava cu cocktailuri invitaților.

Ambii actori, Amy Adams și Christoph Waltz sunt extrem de abili în a juca personalități de psihopați, iar filmul e compact și bine scris, bine montat, bine orice… Surpriza mare vine de la aceea că e primul film al lui Tim Burton după o lungă absență și că este de o factură și o făcătură extrem de clasice. Ca și cum Tim Burton s-ar fi identificat atât de mult cu subiectul și epoca încât asta i-a penetrat până și estetica.

big_eyes

Cam atât despre film, care e un divertisment frumos și delicat de doar 100 min. Furtul intelectual poate însă fi și involuntar, cum am mai povestit despre acel biet om care publica în mod regulat în revistele literare ieşene, pe vremea când mai existau, și pe care cu cruzimea tinereții l-am transformat în hoț intelectual. Îi băgase în cap raposatul poet Mihai Ursachi că „are vînă“, iar bietul om, care se căznea pe niste textuleţe plătite cu rîndul, ajunsese sa nu mai facă faţă cererii revistelor şi obişnuia să mă tapeze de teme, subiecte, idei, sau chiar fraze.

Aşa că într-o zi, când venise iar cu sticla de vin să-i dau o idee pentru povestirea ce trebuia sa intre în şpalturi a doua zi, i-am spus: „Fii atent, de data asta ai să scrii o satiră criptată, cu o tentă un pic fantastică. Închipuie-ți ca dimineața, când te trezeşti şi trebuie să pleci la serviciu, descoperi că peste noapte te-ai transformat în gîndac“…

Nu prea îi plăcea ideea, dar i-am explicat ca gîndacul ar avea talia unui om, ar purta pijama, iar din primele fraze el ar trebui, încercînd să se intindă, să-şi vadă oribilii craci cu multe articulații zbătându-se spasmodic în aer, în vreme ce la uşă familia bate îngrijorată să vada de ce nu se scoală.

Încet, flaşul creativ s-a produs şi ideea i-a plăcut. M-a întrebat cum ar trebui sa se numeasca personajul. I-am spus Grigore, dar mi-a zis ca asta nu merge şi i-a pus alt nume. Nici cu meseria de samsar nu a fost de acord, așa că l-a făcut un funcționar.

A doua zi, ajuns de rîsul tîrgului, a venit sa ma certe, indignat de farsa crudă şi, credea el, nemeritată, pe care i-o jucasem.

Un impostor ieftin, al cărui suflet atârnă chiar mai uşor decît vorbele furate de el, mi-a şters numele de pe un text pe care i-l împrumutasem şi l-a răspîndit în numele lui, neluând în seamă faptul că cei ce îl cunoşteau personal rîdeau de atîta pretenție. Dumnezeu, însă, l-a scos de pe lista celor care pot aştepta mângâiere în ceasul spaimei“…

… aşa scria pe la anul 1000 un mistic persan, Hujviri, în tratatul său intitulat Dezvăluirea Celor Ascunse… dovadă că furtul intelectual a existat dintotdeauna.

De altfel, termenul însuşi de plagiat vine din antichitate, de la poetul Martial, care l-a folosit pentru prima oară metaforic, el însemnând la origine „a jefui“.

maxresdefault

Amy Adams a mai jucat în:

American Hustle, un film frumos, cu o “voice over” care se împotmolește magistral…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/02/08/american-hustle-un-film-frumos-cu-o-voice-over-care-se-impotmoleste-magistral/

‘Her” – o lecție de scenariu… și cum se trișează…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/03/19/her-o-lectie-de-scenariu-si-de-cum-se-triseaza/

A mai jucat și în The Master, fimul perturbant cu Joaquin Phoenix și cu răposatul Philip Seymour Hoffman:

“The Master”- o manipulare fără sfarsit…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/03/17/the-master-o-manipulare-fara-sfarsit/

Despre Christoph Waltz am mai scris în:

Django Unchained : film, interrupted…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/

From → Paraphernalia

4 Comments
  1. Un intro pe masura, aveti dreptate in privinta acelor oameni fara scrupule care-si construiesc ceva din ideile altora…de aceea e bine sa fi mai rezervat in unele cercuri…trebuie sa vizionez noul film a lui Tim Burton care pare mai atipic pentru genul lui de-a face film .

  2. Cat de horror arata poza de mai sus cu tipa respectiva. In rest articolul tau este interesant si prezinta o lume ca care multi nu am mai amintit-o in articole de mult timp.

Trackbacks & Pingbacks

  1. 007: Spectre (2015) – când James Bond seamănă cu Putin, plictisul în plus | Cabal in Kabul
  2. Bridge of Spies (2015): Relativismul politico-moral al lui Spielberg | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: