Skip to content

“Pula” de la Lascaux şi toate măscările moștenite de noi de la bădica Traian…

April 11, 2015

lascaux420960_337197949647383_1438172709_n

S-a încheiat la Bruxelles expoziția itinerantă Lascaux, în care pentru prima dată a fost reprodusă peștera aceea din Franța așa cum este, în mărime naturală, ea fiind închisă din 1963 încoace.

Indiferent ce vor spune arheologii, etnologii şi istoricii culturii, pictura aceea de la Lascaux, grota din sudul Franţei, cea cu vânătorul răsturnat de bizon, amândoi răniți de moarte și cu o pasăre înfiptă pe un băț lângă ei, ne prezintă primul rebus din istorie, iar acesta e licenţios… exact aşa cum ne-am aştepta, cultura reală, tribală, vie, populară fiind întotdeauna pornografică.

Pictat pe peretele peşterii din Lascaux, rebusul ne arată un vânător preistoric gol, care a eşuat mortal la vânătoarea de bizoni. Monumentalului zimbru străpuns de lancea lui îi atârnă maţele, însă fiara a avut suficientă forţă şi ură animalică pentru a-l străpunge şi ucide la rândul ei pe vânător.

Lângă vânătorul muribund e înfipt, cum ni s-a spus întotdeauna, totemul acestuia: o pasăre pe un băţ…

Oare?

Se vede că domnii etnografi și antropologi n-au mers niciodată goi la vânătoare. Cine s-ar duce să încolțească primejdioşi bizoni cărând un totem greoi pe o prăjină? Întreaga imagine e în realitate o glumă şi un rebus: cum se vede, teroarea morţii i-a produs muribundului o erecţie (avem de-a face cu ceea ce se numeşte, grav, în iconologie: un personaj ithyphallic). E limpede că acea populaţie care a pictat peșterile din Lascaux vorbea o limbă în care pasăre, păsărică, era utilizat eufemistic pentru a desemna organul reproducător, la fel ca în vremuri mai apropiate: cock în engleză, uccello în italiană, sau, în română: pulă, de la cuvântul latinesc pentru o pasăre din gospodărie (în aromână pulje; cf. de asemenea în germană vögeln, a păsări = a copula).

Desemnarea eufemistică a sexului printr-o pasăre de mici dimensiuni este, aşadar, o constantă umană, se întâlneşte în multe limbi şi pare să fi avut reprezentări figurative în preistorie.

Ceea ce ne permite să trecem acum în revistă întreg arsenalul lexical-licenţios românesc. În afară de slavonescul pizdă, toate acestea: pulă, coaie şi a fute, aceşti trei termeni din vocabularul fundamental, provin din cea mai adâncă latinitate, ca și cur, care vine din latinescul popular culus. Vocabule hămesite, ce au traversat mileniile, reprimate şi ignorate de cronicari, ele şi-au păstrat zvelta şi încordata structură fonetică, sunând şi azi la fel de sănătos-obraznic ca acum 2000 de ani, când, în Forum, coţcarii leneşi din Urbs chicoteau sugestiv pe lângă hiperbolica Columnă a lui Traian.

.

Pulă. Toţi cei trei termeni de mai sus au fost extrem de rezistenţi în toate limbile romanice. Pulă e însă singurul termen metaforic din acest vocabular fundamental. Deşi apropierea poate părea prea evidentă, el e direct înrudit cu franţuzescul poule. Ambele urcă la latinescul pulla şi pullus, care desemnau animale şi păsări de mici dimensiuni, pui, mânji (cf. fr. poulain, mânz, poule, găină), toate înrudite indirect şi cu grecescul –poulos, pui sau fiu, precum şi cu englezescul foal, mânz. L s-a păstrat în aromână: pulje (pui, găină, puică), în paralel cu pulă propriu-zis. Pulë, împrumutat din latină, e, de asemenea, găina în albaneză, alături de neaoșul pelë: iapă.

Tot aşa, în sardă, puliga, găina, desemnează actul masturbării la băieţi.

.

„Pizdă“. E unul dintre cei mai arhaici şi mai instructivi termeni indo-europeni, ajuns la noi din noaptea preistoriei şi încă fals-pudic ignorat de dicţionare.

În ciuda unor idei preconcepute, care au fost încurajate în timpul comunismului și al dependenței de Moscova, influența rusei asupra limbii române a fost minimă, din motive evidente (istoria, îndepărtarea geografică etc.). Uriașul lexic slavonesc al românei se datorează limbilor slave din Balcani, bulgaro-macedonenei și sârbo-croatei, cum o arată o cercetare chiar superficială și cum e dovedit lingvistic încă din secolul al XIX-lea.

E cu atât mai surprinzător că acest termen fundamental din limbajul cotidian, pizdă, ne vine din rusă, fiind nu doar slavon, dar de un uz curent și astăzi, mai ales în rusă (în limbile slavilor din sud a fost înlocuit prin termeni expresivi fonetic: pička în sârbo-croată, češplja în slovenă).

În română, deși împrumutat, el este extrem de arhaic, dovadă că există și în aromână: chizdă. (Rămânând, desigur, posibilitatea ca în sârbă și slovenă el să fi existat și să fi fost pur și simplu înlocuit, printr-un proces neatestat, de pička și češplja.)

Sub forma sa românească el e, așadar, un slavism, un termen de împrumut (cu un simbolism fonetic neliniştitor, pentru că, pe când pandantul său de origine latinească pulă e fonetic adecvat significatului, rotunjind agreabil gura locutorului, pizdă sună înspăimântător din pricina acelui –zd– cu consonanţe de brici, sârmă ghimpată şi vagina dentata).

Pizdă înseamnă în română ceea ce înseamnă în toate limbile slave (cu excepţia slovenei), e atestat într-o limbă baltică dispărută, prusiana, sub forma peisda (identică cu forma slavă, întrucât prusiana a fost transcrisă de locutori germanofoni care au indicat prin –ei– un –i– lung, cum e cazul în limbile slave); şi putem să-l reconstituim în albaneză, unde există sub forma pidh ( = vulvă), fonetica istorică a albanezei permiţându-ne să-l reconstituim ca *pisda.

Lingviştii sunt însă de acord să-i atribuie un sens iniţial de fund, cur, buci !… Este în mod limpede un termen compus care provine din rădăcina *sed-, cea din a se aşeza, şezut, şedere etc., lat. sedeo, engl sit. Fundul, aşadar, şezutul. Forma primitivă poate fi reconstituită drept (e)pi-sed: a se aşeza (sed-) – epi– (pe ceva, jos). Pi-zdo, unde rădăcina sed– devine zd– în compoziţie cu prefixul. O creație paralelă din aceeași rădăcină este ni-zdo, nest, nidus, гнездо (gnezdo), cuibul, numele compus al căsuţei păsării, de la ni-, care indică mişcare în jos, şi acelaşi sed-, a se aşeza. La fel pi-zdo, a se aşeza făcând presiune, a se trânti greoi. Ni-zdo = nest, nidus, cuib… (e)pi-zdo = curul, cel pe care te aşezi, pizda.

Verbul exista în sanscrita arhaică: piayati (derivat de la *pisd-): a se aşeza greu pe ceva / cineva; a presa, şi în grecescul arhaic cu acelaşi sens piédzo: mă aşez greu pe ceva.

Că sensul iniţial era cel de fund, cur, partea din spate e confirmat de faptul că în latină, potrivit fonetismului ei propriu, unde s în grupuri consonantice dispare, *pizd– a dat ped-ere, a trage vânturi, aşa cum *nizd-, cuib (cf. în paralel, în limbile germanice, engl. nest-) a dat nidus, cuib, iar losna, cum iarăși am văzut, a devenit lūna; din pedo-pedere avem franţuzescul pet, péter (cf. slovenă: pezdeti, a trage vânturi).

Pe cale de dispariţie în limbile slavilor din sud, termenul a păstrat cea mai mare extensie în rusă, unde presară copios discursul cotidian. El s-a demonetizat, precum fuck în engleză. Пиздец (pizdeţ) înseamnă pur şi simplu dezastru, nenorocire, fiasco, treabă rău făcută. În rusă el poate căpăta nesfârşite nuanţe: пиздёнка, пиздушка, пиздятина, пиздище [pizdionka, pizdușka, pizdiatina, pizdișce]… До пизды [do pizdî] indică doar lehamite, fără nimic sexual: arată indiferența vorbitorului.

Demonstraţia lingvistică e făcută; rămâne o singură obscuritate: pentru ce în limbile slave (româna, care l-a împrumutat, nu intră aici la socoteală), în clasificarea puţinelor noastre pudenda, partea din spate a persoanei umane în sens generic, şezutul, a devenit sexul femeii? Lingvistica e aici neputincioasă, dar în mod sigur iată o metaforă dubioasă ce nu li se poate imputa românilor. Ei au preluat termenul gata făcut.

.

Coaie. Coi, coaie prezintă formele, toate justificate istoric: couille în franceză, coglio în italiană (în limba modernă doar sub derivatul coglione) şi, derivat similar, cojones în spaniolă.

În literatura franceză medievală forma era coille, pronunţat exact ca în română. Toate aceste forme triviale provin din latinescul popular, fără etimologie, coleus, atestat prima oară la Cicero ca echivalent vulgar al lui testiculus. L din coleus s-a păstrat, din nou, în aromânescul colj, pl. coalji.

.

Cur. Pe acesta îl știe toată lumea, are corespondențe în mai toate limbile romanice, vine de la culus, termen atât de impozant, încât e unul dintre împrumuturile din latină păstrate în greacă până astăzi: κώλος, kolos. În sensul de spate, înapoi, îndărăt, există și în irlandeză, fără a fi necesar un împrumut din latină: cúl.

În legătură cu asta, am lansat acum ceva vreme un apel: oameni buni, nu mai ziceți / scrieți despre cineva că „s-a făcut de cacao“ (sau „de kk“). Spuneți că s-a făcut de căcat. Avem o limbă dârză, iar căcat este, de asemenea, un latinism viguros. Culo cacare se spunea în vremea lui Petronius! Cu „cacao“” și „kk“ doar vă miorlăiți fals-pudic pe Facebook. „S-a făcut de căcat“ nu e un clișeu, ci o veche expresie românească fără pretenții. „Cacao“ este, în schimb, un clișeu afectat și obosit.

De altfel, ce vorbă credeți că folosea la mânie vodă Ștefan când voia să-și informeze franc boierii că sunt un neam de căcat?

.

A fute. Clasicul futuere a dat în latina populară fotere, după care futere, strămoşul direct al formelor moderne: în italiană fottere, în franceză foutre, în catalană fotre, în sardă futir, în spaniolă joder, în aromână fut, futeari.

Futuō, fotuere era deja vulgar în latina clasică. Fără etimologie atestată, el ar putea veni dintr-o rădăcină indo-europeană expresivă cu sensul de a lovi, a înfunda, care a lăsat și alte urme: în engleză fuck, în germană ficken. Latina cunoştea mai mulţi derivaţi din această rădăcină, printre care şi ecfututus, epuizat de desfrâu.

În franceză, verbul foutre a dispărut în ultimele două secole, fiind înlocuit de inocentul baiser, la origine a săruta, şi încă funcţional în formula baise-main, dar ca verb imposibil de folosit în vorbirea nevulgară, pentru că astăzi baiser = a fute. Cât despre foutre, el mai există azi în special substantivat şi desemnând, vulgar-afectat, în literatura de proastă calitate, sperma: le foutre. Tot aşa, el mai subzistă în expresii fosilizate şi care nu mai au nimic sexual, precum n’en avoir rien à foutre sau foutre en l’air, şi în participiul adjectival foutu(e), cu sensul de ratat, pierdut (= futut). Singura rămăşiţă sexuală, nu întotdeauna conştientizată, e în expresia envoyer quelqu’un se faire foutre.

În schimb, în literatura Marchizului de Sade, acum abia două secole, verbul foutre poseda încă toată glorioasa lui vigoare şi însemna, simplu: a fute vârtos, futere în infinitivul său lung istoric românesc. Tot la Sade, în Cele 120 de zile ale Sodomei, zburdă echipele de implacabili salahori ai sexului, les fouteurs, futătorii.

În sfârşit, în italiană, verbul fottere are o extensie la fel de largă ca în română, în special sub formă participială, intrând într-o gamă infinită de înjurături şi insulte, precum porci fottuti etc.

E revelator, de altfel, faptul că vocabularul vulgar al italianei, în toate dialectele sale, necesită doar o adaptare minimă pentru a fi înţeles în română, de exemplu rotto in culo, rupt în cur, în urma unor excese sexuale, se înţelege.

În faţa unei baterii lexicale atât de complete rămase în română din latină, şi dacă mai adăugăm rapid analizatele cur şi căcare (reunite explicit în latina clasică în culo cacare), rămâne cu atât mai enigmatic lingvistic şi cultural faptul că pizdă a trebuit împrumutat de la slavi… Să fie oare legat de faptul că şi verbul a iubi e tot slavonesc, pe când a fute e latin?

Advertisements

From → Paraphernalia

30 Comments
  1. «locutori germanofoni care au indicat prin –ei– un –i– lung»
    „I lung” nu trebuia indicat de germanofoni prin „ie”?

    • Astăzi, după fixarea recentă a ortografiei limbii germane oficiale (Hochdeutsch) da. In sec. XVII-XVIII când au fost notate de pastori germanofoni textele în muribunda limbă baltică numită convențional prusiană convențiile grafice erau la fantezia parohiei.

      • Pavel Stanescu permalink

        Pula (gaina) e inrudit cu fowl (Vogel in germana), nu cu foal (Fohlen in germana).

      • Pavel Stanescu permalink

        fowl = poultry din franceza

  2. vioreldodan permalink

    Foarte interesant! Un mod direct de a explica originea unor cuvinte ocolite de…lingvisti! 🙂

  3. În trecerea de la latină la română, l intervocalic a devenit r. Vezi culus. Prin urmare, etimologia pentru „pulă” e greșită – ar fi trebuit să se spună acum „pură”.

    • Obiecția e întemeiată, însă termenii tabuistici sunt supuși unul tratament aparte.

      • Pavel Stanescu permalink

        Domnule Alexe ce parere aveti de urmatoarele?

        1. mal din limba romana (albaneza mal = munte, aceeasi relatie semantica ca intre breg = munte; deal in sarbeste si brjag = mal, tarm in bulgara si in toate celelalte limbi slave care au un cuvant asemanator cu cel bulgar si cu cel sarbesc; in bulgara “macedoneana” poate insemna si mal, si deal/munte; e posibil sa fie vorba de o influenta ilirica asupra limbii sarbesti care sa se fi extins si in albaneza; in niciun caz nu inseamna ca albaneza e urmasa ilirei (si ca ar fi influentat limba sarba in cazul acestui cuvant), si asta din mai multe motive)

        2. mazare: alb actuala bizele, italiana pisello, franceza pois si albaneza modhull(e) sau modhul(e) pe care il gasim in DEX dar care nu inseamna mazare, din cate se pare
        modhulle seamana mult cu pisello

      • Pavel Stanescu permalink

        da, pisello e diminutivul de la piso (italiana veche = latina pisum), dar prea seamana cu modhulle si mazare (b, m, p sunt consoane labiale, “cf.” albaneza bret = mret = mbret = imparat, ambele provenind din “*imperatus”, nu din “imperator”). Oare chiar o fi vorba de o coincidenta?

      • ce părere aveți de următoarea explicație?

        în latină există „l” (pronunțat ca L-ul rusesc) și „ll” (ca cel românesc, doar mai lung). ele au tratamente diferite.

        – „l” intervocalic devine „r”, cu nenumărate exemple
        – „ll” urmat de „a” neaccentuat se pierde (stēlla > stea; maxilla > măsea; șella > șa)
        – „ll” urmat de „a” accentuat se conservă (macellárius > măcelar; medullárius > mădular; caballárius > călariu; cellárius > celar)
        – de fapt, „ll” se conservă în mai toate contextele: (stēllae > stele; maxillae > măsele; sella > șale; caballus > cal; pellem > piele> callem > cale; ollae > oale; vitellus > vițel)

        cuvântul care ar putea oferi cheia este „oală”. avem:
        stēlla > stea;
        olla > *o(a)a?
        pulla > *pua?

        dar:
        stēllae > stele
        ollae> oale
        pullae > pule

        poate „oală” și „pulă” sunt derivate regresiv din formele de plural (la urma urmei, și „pui” e derivat la fel)

        pentru „pui”, avem:
        caballus > cal
        pullus > pul

        caballī > cai
        pullī > pui

        ideea și exemplele luate din „Introducere în istoria limbii române I”, Gr. Brâncuși

    • palatum » palat
      subula » sulă
      satulius » sătul

    • Pavel Stanescu permalink

      Nu intotdeauna e asa. Probabil ca etimonul este *pulla
      Sunt si alte exemple
      Acelasi tratament inconsecvent se observa si la cuvintele tracice (albaneze) care au intrat prin latina: alb. avull = abur (in latina *avulus sau *abulus). Unele care au “-ll-” intervocalic sau la sfarsit de cuvant in albaneza dau in romaneste cuvinte cu “-r-” intervocalic, iar altele cu “-l-” intervocalic sau la sfarsit de cuvant dau in romaneste fie “-i-” semivocalic (y din engleza, franceza si spaniola; j din germana), fie “-l-“. In “avull” “ll” nu este la sfarsit de cuvant, este intervocalic, fiind transmis prin latinescul *avulus. Faptul ca in albaneza “-ll-” noteaza acelasi fonem ca latinescul “-l-” duce la o si mai mare confuzie. “L” in albaneza noteaza acelasi fonem ca “gl” din italiana inaintea lui “i” (scegliere), “ll” din spaniola sau “lh”-ul din portugheza.

  4. razvan permalink

    “Teroarea mortii i-a produs o erectie”: de fapt, o trauma a coloanei vertebrale, cu afectarea maduvei spinarii poate produce erectie. Pur si simplu centrii nervosi inferiori, localizati in maduva sunt sustrasi controlului cerebral prin sectionarea maduvei, control care ar inhiba erectia. Ceva perfect explicabil din punct biologic. Dar omul preistoric care ar fi asistat la asa ceva oare ce ar fi inteles din asta?

  5. Bica Mihai permalink

    D-le Dan Alexe credeti ca “flacau” ar putea veni din “floc” pe filiera “flocau” avand in vedere ca desemneaza un adolescent caruia ii apar primii peri – pubertate; stiu ca terminatia are rezonante unguresti dar floc e asemanator cu albanezul floke (par); intrebarea este cand apare in limba romana termenul: inainte de 1200 sau dupa?
    In alta ordine de idei sunt perfect de acord cu parerile despre Nichita Stanescu – niciodata nu mi-a placut: arta (in sens larg) trebuie sa se adreseze spiritului or spiritul meu nu a intrat in vibratie cu ce scria el, imi pare rau …

    • Pavel Stanescu permalink

      Cine ar putea sa-ti raspunda cand cel mai vechi text romanesc e din 1521???
      Ia compara tu data aproximativa (anul, deceniul) a aparitiei celui mai vechi text bulgar sau sloven cu data aproximativa a aparitiei celui mai vechi text romanesc. Dupa cum se stie bulgarii veche si slovena veche sunt aproape contemporane in timp, bulgara veche fiind cea gresti numita slava veche sau slavona veche in Romania. Cu toate ca se recunoaste existenta medio-bulgarei, ce sa vezi? nu avem bulgara veche, medio-bulgara ar proveni din slava/slavona veche (bisericeasca).
      Inainte de 1521 apar doar cuvinte izolate in texte scrise in alte limbi, foarte improbabil ca si “flacau” sa se afle printre ele. Si de ce 1200? Contactul romanei cu albaneza a fost intrerupt mai devreme.

  6. Există un supliment al „ Atlasului linguistic român”, supliment editat în 1942, care se ocupă doar cu ceea ce numeau, la vremea respectivă, „termeni obsceni”. Documentul s-a realizat pe baza unor sondaje făcute în rândul populației și și-a dorit stabilirea originii înjurăturilor precum și împărțirea diverselor eufemisme, pe regiuni.

    De pildă, „pentru organul genital al femeii” găsești în supliment, următoarele:

    Crișana și Maramureș: veseleancă, născutu femeilor, trupu dila femeie, pantă, la muieri dîjos, naștire, trup, băbură, cur
    Banat: sramota, nașcerie, trup
    Oltenia: curu, gaură, rușine instrumentu, vîlvă, aia, gaură
    Centru: dă gășiht, unialta muierească, haia, pîntici, puică, mitră, javră
    Muntenia: ocara iei, păsărică, poduabă, daravela, la trupi
    Moldova: partea rușînuosâ dinainti, partea fumeiascâ di rușîni, vîjoiu, vulfâ, urîcunea
    Dobrogea: srămuta, piraje, pipoașcă, vulvâ

    Eufemisme pentru penis pe regiuni:

    Crișana și Maramureș: vînă, ismene, țî să vede mațălie, hîdănie, hodrobrențile, hădărag, trup, scula uomului, sărsamu dănăinte
    Banat: trup, mădulariu, sramota
    Oltenia: mimbru, triabă, haia, ocară
    Centru: născutu, pasărea uomului, semeremteșt, țiega uomului, marfa
    Muntenia: membru, trupi, daravela, poduabă, rușîni
    Moldova: puțca, partia rușinuoasâ dinainti, niembru, vînă, dănănaia
    Dobrogea: rușinea, pardonu, strămuta

    E tare interesant (și, de altfel, chiar amuzant) tot suplimentul acesta.
    Monica Busuioc, directorul Secţiei de Lexicologie a Academiei Române, consideră că termeni precum „pulă” și „pizdă” ar trebui să fie introduși în DEX, însă pentru asta va trebui ca Academia să treacă atitudinea pudibondă și conservatoare. A fost întrebată, la un moment dat, de un onorabil medic de ce pentru pulă avem cuvântul penis, dar pentru pizdă nu avem termen științific? Doamna Busuioc nu a știut să răspundă… există totuși vreun răspuns la întrebarea asta?

    • Pavel Stanescu permalink

      Bai sa bagati bine la cap: nu exista “sramota”. Verificati in Dictionarul limbii rumane al “Academiei” rumane si o sa vedeti ca nu exista niciun cuvant care sa inceapa cu “sr-” sau “zr-“. Exista doar pentru “sh” 1-2 neologisme, ca srapnel. De aia nu aveti voi niciun drept la satul Srebyrna din Cadrilater si in general la Cadrilater, pentru ca in registrele turcesti apare ca Sireborna, adica Sreborna. Daca ar fi fost locuit de rumani satul s-ar fi numit Strebarna pe rumaneste, cum apare in unele publicatii interbelice, iar pe turceste “-T-” ar fi trebuit redat si ar fi sunat: Istreberne sau cam asa ceva. “Sramota” ala e de fapt “stramota”, formele cu “sr-” sunt modificate artificial de “lingvistii” rumani care au editat atlasul. De altfel pentru Dobrogea se pare ca exista “stramuta” sau “stramota”.

      • Și de ce vă certați cu mine, dle. Stănescu? Credeți că suplimentul l-a editat tata? Acest supliment a fost scos de Academia română sub patronajul Regelui Mihai. Vorbim de o anchetă făcut acum mai bine de 70 de ani și probabil, ca oricare alte transcrieri fonetice, sunt supuse unor erori.
        Eu vă mulțumesc pentru completări dar vă rog, nu lătrați la mine „băi, să băgați bine la cap…”, „d-aia nu aveți voi niciun drept…”, că nu aveți de ce, nu am cerut nimic.

      • Popescu permalink

        Dar de ce mortii ma-ti ne tot spui tu sa bagam bine la cap ? Ce ma-ta-n gura, n-ai alt scop in viata (admitand ca ai avea o viata) decat sa-ti intinzi balele pe blogul omului asta ? Dumnecatul ma-ti, ca tot vorbea vecina Andreotti de regionalisme, tembelule, fa-ti tu un cacat de pagina pe net si vezi daca vine cineva acolo, jigodie lasa !
        Nu reusesc sa decid : esti chiar atat de isteric si dement pe cat reiese din mizeria pe care insiri pe aici, sau te chinui sa “interpretezi” ceva si nu te-au mai platit de mult pe motiv de prestatie jalnica ?
        In concluzie, n-ar fi o idee buna sa te duci tu sa poluezi prin alte parti, sa nu ne mai enervam cu totii, impreuna cu nenea Alexe imi imaginez, gazda prea toleranta si sa te duci sincer dracului ?
        Hai, du-te ! Mars !

      • Andrei permalink

        Am vazut afirmatia ca Romania nu ar avea nici un drept la Cadrilater…. de unde pana unde?…pe ce va bazati?….

    • ion permalink

      vagin

  7. Pavel Stanescu permalink

    @andreotti: nu vorbeam cu tine, vorbeam cu cei care au pretentii la Cadrilater
    “Sramota” din Banat probabil ca nu exista, e probabil vorba de o hipercorectare de catre anchetatorii “lingvisti”. Ia cautati in cele 19-20 de volume ale Dictionarului “Academiei” Rumane vreun alt cuvant care sa inceapa cu “sr-” si “zr-“, desi s-ar putea sa fie cateva provenite din etimoane slave “incepande” cu “sr-“, “zr-“. Cautati toate cuvintele care incep cu “sTr-” si “zDr-“.

    • Am crezut că vorbeați cu mine, dl. Stănescu, pentru că ați dat „reply” pe comentariul meu, ceea ce însemna că mi v-ați adresat. Îmi cer scuze.
      Nu vă înțeleg supărările cu Cadrilaterul și nu văd nici legătura dintre subiectul postării și cei care au pretenții la Cadrilater.
      Aveți dreptate însă, nu există în limba română cuvinte care încep cu „sr” și „zr” (cu excepția simbolurilor stronțiului și zirconiului și care sunt abrevieri, desigur 🙂 ) Există însă regionalisme care încep cu „șr” și care sunt mai ceva mai multe decât ați indicat dvs.
      Cel mai probabil, cum am spus și mai sus, poate fi doar o greșeală de transcriere sau una chiar mai simplă, de redactare. Sau poate că bănățenii să fi fost mai leneși în vorbire și să le fi fost mai simplu de pronunțat „sramota” decât „stramota”, fără poticneli în st. Întrebați Academia…

  8. Stanescu Pavel permalink

    In Dobrogea bulgarii si rumanii nu coexistau asa de strans si plenar ca sarbii cu rumanii in Banat, inainte de 1920 si de rumanizarea aproape totala a sarbilor din Banatul rumanesc. Acelasi lucru e valabil si in Banatul sarbesc

    • Stanescu Pavel, te rog ferm să incetezi definitiv spam-ul cu Cadrilaterul și sîrbii cu care revii la toate postările, căci dacă nu – te voi băga definitiv la un filtru de spam cu absolut orice comentariu.

  9. Pavel Stanescu permalink

    acum de stergi comentariul, doar am sters referirea la Cadrilater?\
    referirea la sarbi e necesara, nu exista cuvantul “sramota” cu “sr-” in rumaneste, indiferent ce Dictionare ale “Academiei” Rumanesti il dau ca existand

    f f probabil e un cuvant care se folosea in localitatile mixte, unde “tot” “banatanu'” stia sarbeste. plus ca s-ar putea sa aiba un tratament deosebit, fiind vorba de un cuvant oarecum “interzis”

    Andreotti: Ia verifica si la cuvinte care incep cu “jr-“, pe langa cele cu “zr-“, “sr-” si “shr-”
    In Banat se vorbea sarbeste pe scara larga pana tarziu in secolul al 19-lea, nu numai in localitatile mixte, de aia apare “sramota”, nu mai exista alt cuvant in rumaneste care sa inceapa cu “sr-“, iar cuvintele cu “shr-” sunt tare indoielnice. In localitatile mixte aproape toti rumanii stiau sarbeste. Un cuvant asa de “rusinos”, dupa cum zice si domnul Dan Alexe, s-ar putea sa fi fost mentinut in uz cu pronuntarea sarbeasca, mai ales ca sarbii sau rumanii stiutori de sarba i-ar fi corectat tot timpul pe cei care ar fi pronuntat “stramota”, ca in Dobrogea. Asta daca nu e vorba de o hipercorectare de catre lingvistii care au facut anchetele pe teren, probabil tineri si care s-ar putea sa nu fi fost chiar foarte bine instruiti.
    Cine stie prin ce localitati mixte s-a inregistrat forma (mixte la ora aceea, nu la ora actuala).

  10. Pavel Stanescu permalink

    in Banatul sarbesc folosesc rumanii aia sute de cuvinte sarbesti pronuntate exact sau aproape ca in sarbeste, fiindca toti stiu sarbeste, fiindca e limba statului unde locuiesc
    nu inseamna ca alea sunt si cuvinte rumanesti

    • Stanescu Pavel permalink

      oricum in Dobrogea exista “sramota” sau “sramuta”, deci ramane in picioare argumentul cu Srebyrna vs “STrebarna”
      insa nici in Banat nu exista “sr-“

Trackbacks & Pingbacks

  1. Homosexualitatea împăratului Traian și originea înjurăturilor românești | KISHINIOV
  2. Frecatul mentei… alt mit urban iritant | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: