Skip to content

Sper că majoritatea nu ești proastă, moarte lui „la modul“
 și alte fantezii lingvistice românești…

April 26, 2015

par551260_510226209011222_1120833572_n

Nu ştiu să existe alt popor unde oamenii să se acuze sistematic şi cu atîta îndîrjire de necunoaşterea regulilor limbii literare, așa cum se întîmplă la români.

E drept, convenţiile grafice sunt foarte complicate în română şi nu întotdeauna etimo-logice. Cît e de complicat se vede acolo unde italiana scrie legat dammelo şi spaniola damelo, iar româna dă-mi-l, obligînd locutorul şi scriptorul să aibă în permanenţă prezente în minte cărămiduţele etimologice şi odioasele liniuţe.

 

Sper că majoritatea nu ești proastă…
.
M-a apostrofat un stricător al limbii, apropo de o postare Facebook în care spuneam: ”Majoritatea musulmanilor de pe planetă sunt convinși că a treia persoană a Trinității e mama lui Isus, Maria”

… că ar fi trebuit să spun: “majoritatea musulmanilor este convinsă că”…

Acum… pe lângă faptul că oamenii ăștia transformă limba într-o lecție de medicină legală, etalând-o frigid pe trista lor tarabă, dar ei nici nu văd că “majoritatea” e un colectiv, cu folosința flexibilă.

Astfel, dacă ideea e de a sugera o masă compactă folosesc singularul. In caz de vot, de pildă: “majoritatea a grăit”. Aici – majoritatea e o entitate concretă.

In schimb, dacă e vorba de o sumă de destine umane individuale, de pildă soarta militarilor moldoveni în URSS după 1944, spun: “Majoritatea au fost deportați în Siberia”.
“Au fost” . Cei mai mulți dintre ei (cu atenție la afectivul împrăștierii) au fost deportați. In nici un caz oroarea gramaticală: “majoritatea a fost deportată”.

Sper că majoritatea veți fi de acord cu mine (iar nu: sper că “majoritatea vei fi de acord”). Că doar nu ești proastă.

În pubela proprie…

Într-o vreme în care Nemira încă mai era condusă sever de gramatica ireproşabilă a lui Dan Petrescu, fiecare autor aspirant primea un mic îndreptar ortografic şi gramatical din partea editurii. Era, de altfel, singura editură care făcea asta. Pe lângă multe învăţături de bun simţ ‒ nici o frază nu începe prin „deci”; folosiţi pe cât posibil pronumele atone: „primeşte-ţi pedeapsa”, iar NU „primeşte pedeapsa TA”; evitaţi excesul de pronume personale („el s-a ridicat“ ş.a.m.d. ‒ dacă personajul e singur în cameră, etc. ‒, autorii mai primeau şi sfatul de-a evita să folosească aiurea adjectivul „propriu”.

Nu „a semnat cu mâna proprie”, ci „a semnat cu mâna lui”; nu „asasinat în dormitorul propriu”, ci „asasinat în dormitor”. Cel mai adesea, „propriu” e redundant şi pretenţios; ca să nu fie aşa, trebuie însoţit de genitivul pronumelui personal. Niciodată să nu spui: „propria mamă”, ci „propria sa /mea / ta mamă”… „Propria mamă” nu înseamnă NIMIC şi nu e româneşte. „Propria mamă” ne spune că ea aparţine cuiva, ceea ce am fi bănuit oricum, dar cui? „Propria sa mamă” face filiaţiunea şi proza clare. „Mama lui / ei” e cel mai bine şi mai româneşte.

Drace, parcă s-ar osteni cineva! Jur că oriunde voi mai vedea „propriu” în mod nejustificat închid cartea şi o arunc în pubela proprie…ăăă… a mea.

Moarte lui „la modul“Înainte ca monstruoasa expresie „la modul” să modifice ADN-ul lingvistic și narativ al nației, să mai lansăm un apel disperat: nu mai ziceți / scrieți„la modul“. E o expresie hâdă, nefirească și inutilă. Cel mai adesea, se poate înlocui elegant prin adverbul corespondent. 
Nu „L-a criticat la modul ironic“, ci „L-a criticat ironic“. Eventual: „ în mod ironic“, deși „în mod” nici măcar nu e necesar.De ce „la modul“  e o abominație? 
Expresiile astea se verifică făcându-le interogative:
„În ce mod l-a criticat?“ Răspuns: „Ironic.“
„În ce mod”, așadar… „în mod ironic“.
Ia incercați acum să întrebați inversat, stâlcit: „LA CE mod l-a criticat?”…Moarte lui „la modul“!Altă explicație: „la modul“ e o monstruozitate total opusă spiritului limbii române pentru că, în română, prepozițiile precedă substantive nearticulate, altfel zis fără articol hotărât, spre deosebire de ceea se întâmplă în alte limbi: „S-a oprit la / în prag“ (iar nu la pragul, deși în alte limbi avem: sur LE seuil, sau on THE threshold); „porni la drum“ (nu la drumulon THE road); „au căzut la pace“ (nu la pacea);„țiganul se îneacă la mal“ (nu la malul);„în mod ironic“ (nu în modul ironic)… De ce atunci, oh, de ce, „la modUL ironic“?

Sigur, dacă substantivul e însoțit de un determinant de orice fel, de pildă de un adjectiv, atunci e articulat, da, pentru că primește o identitate aparte: „s-a oprit în pragul casei“… „S-a oprit în pragul înflorit“… Altminteri: S-a oprit în prag. A pornit pe drumul pierzaniei… dar: a pornit la drum. Fără un determinant, substantivul nu poate primi articol hotărât, așa că la modul rămâne o monstruozitate.

Moarte lui “pe bune”…

Altă expresie stârnitoare de ură: “pe bune”. Chinga asta de clișee care formează comunicarea noastră cotidiană e fixată strâns cu catarama “pe bune”.

Odată ce spectrul emoțiilor nu mai fluctuează decât între “mișto” și “nașpa”, când vrei să le garantezi autenticitatea trebuie să adaugi că e “pe bune”.

Muncim “pe bune”, ți-am promis “pe bune”, iar în curând vom spune chiar că te iubesc “pe bune”.

Nu doar vorbim găunos, dar până și expresia e mincinoasă: numai moartea e “pe bune”, băi ăștia…

Reforma ortografiei

Comparînd româna cu limbi caucaziene cum sînt cercheza sau kabarda, care aglutinează la fel pronumele şi articolele la rădăcina imperativă a verbului, însă care scriu într-adevăr fonetic, vedem cît de complicate sînt convenţiile româneşti dacă ceea ce fonetic şi fonologic se materializează sonor sub forma îndemnului [yayo] (take it from her) trebuie scris, conform normelor: ia-i-o.

Aşa încît româna ‒ departe de a avea convenţii (orto)grafice strict fonetice, cum am fost învăţaţi ‒ amestecă de fapt neîndemînatic fonetica şi etimologia.

Oameni e pronunţat [uamenĭ], dar s-a păstrat în scris O de la om (italiana scrie însă fonetic uomo şi uomini); ea e pronunţat [ia], el e pronunţat [iel], iar dacă s-ar fi păstrat convenţia, moştenită din slavonă, prin care orice E iniţial se pronunţă ie, ar fi trebuit să scriem epure (pronunţat [iepure]). Aşa însă, avem două grafii la iniţială pentru acelaşi diftong, întrucît E ‒ cu excepţia neologismelor precum eră sau epocă ‒ se pronunţă la iniţială întotdeauna [ie]: el era se pronunţă, cum am arătat mai înainte, [iel iera].

Convenţii cel puţin la fel de complicate, aşadar, ca și cele dintr-o limbă de veche cultură cum e verişoara noastră catalana (marele mag, alchimist, poet şi matematician Ramon Llull scria în catalană pe vremea cînd limba sa rivaliza cu toscana lui Dante și e un deliciu să vezi cum căuta el să-și armonizeze logic ortografia, care amestecă abil principiile fonetice şi fonologice cu cele etimologice şi care se prezintă astfel foarte frumos pepagină.

Româna a procedat însă grosolan şi mecanic atît înainte, cît şi după reforma ei ortografică recentă. Înainte, convenţiile simple, introduse de comunişti, impuseseră doar o literă, un semn grafic, î peste tot unde se aude, cu excepţia lui român şi a unor nume proprii.

Reforma slugarnică introdusă de Academie ne-a procopsit cu trei (3) litere pentru acelaşi sunet: î la început şi sfîrşit de cuvînt, â în mijloc şi u în singura formă verbală, sunt, care e fonetic [sînt], deşi pronunţia noilor generaţii începe să imite scrierea (cf. mai sus).

Trei litere pentru acelaşi sunet, așadar. Se pretinde că ar fi mai etimologic aşa, pentru că pâinecâine par astfel că ar aduce mai mult cu latineștilepane(m), cane(m)… Aşa e în jumătate din cazuri, e drept, însă în cealaltă jumătate este total pe dos şi eronat, pentru că dacă scriu „(eu) râd“ în loc de „(eu) rîd“ dau de înţeles că verbul ar veni de la latinescul radere, iar nu de la „ridere“. Personal, în corespondența privată nu scriu niciodatăeu râd, ci doar eu rîd, chiar dacă accept uneori să scriu câine şi pâine.

Aşa că haideți atunci să scriem etimologic coerent și sistematic până la capăt, cu î sau cu â în funcţie de faptul că în latină cuvântul era cu i sau cua, iar nu în funcţie de poziţia sunetului în forma de azi a cuvîntului. Atunci să vedeţi ce-o să ne amuzăm la TV şi cu ziarele!

P.S. DOOM-ul a introdus reguli absurde chiar şi în morfologie. Imperativele prohibitive de la a zice şi a face sunt de fapt: nu zi ! şi nu fă !…iar nu monstruoasele, impuse astăzi, nu zice! şi nu face! aduse de noile reguli. Limba naturală a poporului a spus întotdeauna „nu zi hop până n-oi sări“. Nimeni n-a auzit vreodată „nu zice hop“. În:

„Ce ţie nu-ţi place

Altuia nu-i face“,

„nu-i face“ e acolo doar pentru a rima cu „place“, altminteri spunîndu-se „nu  aşa!“.

Sau, la Eminescu:

„Părul tău ţi se desprinde

Şi frumos ţi se mai şede,

Nu zi ba de te-oi cuprinde,

Nime-n lume nu ne vede.”

Din noile convenţii nu accept decît nicio scris legat; e mai logic şi coerent decât nici o. Din moment ce vreo (vrea o) se scria deja legat, o logicăelementară ar cere ca şi nici o să se scrie legat.

Advertisements

From → Paraphernalia

15 Comments
  1. Referitor la limba naturală a poporului: cum comentati forma verbului “a zice” din primul vers al strofei următoare:

    “Da nu zice ca sunt bătrân
    Ca beau o oala de vin
    Si rad barba pân’ la os
    Si mă fac tânăr frumos… măi!”

    (Un cântec, pe care mi-l amintesc, din repertoriul lui Tudor Gheorghe)

    • Că e rău construit și că are o silabă în plus… Ia inlocuiți prin: “Da nu zi ca sunt bătrân” și-o să vedeți cum sună deodată mai bine.

  2. Alexe Dan permalink

    esti prost de bubui ba Alexe, si incult pe deasupra
    i-auzi la tine: cateodata iti accepti tu insuti scrierile caine si paine
    in restul timpului inteleg ca nu te dedublezi
    ce idiot penibil

  3. Alexe Dan permalink

    ar fi multe de spus in legatura cu ortografia etimologica rumaneasca:
    de ce se incearca sa se evite inutil diftongul ea (rea, masea) in cuvinte ca Andreea, aleea, prin dublarea semivocalei, dar in cazuri ca “oaza”, care teoretic ar trebui sa contina 3 silabe si sa fie pronuntat in consecinta, nu se scrie “ooaza”, cu 2 (de) “o”.
    se pronunta corect, deja s-a incetatenit, impamantenit, dizident (ca bazin, viteza din fr. bassin, vitesse) dar continua sa se scrie disident.
    tranzlatie, tranzbordare, dar se scrie “trans-” (desi razgandi, dezlega), desi tranzitie
    si multe altele

  4. Alexe Dan permalink

    de fapt ar trebui scris carizma, carizmatic, ca doarA avem o ortografie “fonetica” (zice-se)
    da, dar folosita de oligofreni, “lingvistii” rumani
    vezi teoZofie, singura varianta admisa
    vs
    filoZofie, dar si filoSofie

    viteZa, baZin
    dar premiSa

  5. Alexe Dan permalink

    s-a renuntat la q aproape peste tot dar nu si la x, care se pronunta cand cs, cand gz

    • Alexe Dan permalink

      suptire, nu subtire
      suptil, nu subtil
      gvartet, gvintet, agvatic, Avganistan, regviem,

  6. Alexe Dan permalink

    zmantana, zmalt
    znop

  7. Alexe Ion permalink

    A incercat un moldovean desteptut dar nu destept sa modifice el ortografia prin anii 30-40, Scriban, dar nu a avut succes

    O mare parte din propunerile de mai sus le-a facut si el
    ca si altele, precum renuntarea la articolul hotarat masculin singular: bradu, copilu, omu

    desigur mai sunt si altele: aptine, optine in general toate asimilarile consonantice ar trebui reflectate in scris, daca se pretinde ca rumana are o ortografie fonetica

    comunizm, socializm
    jmecher, zmalt

    Ca sa nu mai vorbim de idiotenia totala cu grupurile consonantice: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi
    un asemenea haos e groaznic de gasit chiar si in engleza, limba cu ortografie etimologica:

    cica corect sunt grupurile “cea”, “cio”, “ciu”
    deci: ceai, ceas, ceata, ceara, ceaun, cearcane; geaman, geamantan, geam, geaca, geana
    dar ce te faci cu: ciacona, Ciad; giardia;
    “incorectul” ghiaur vs “corectele” gheata, gheara; “corectul” cheag vs. “incorectele” chiar, chiabur; cheotoare vs. chior, chiomb, chiolhan
    De exemplu DEX-ul (nu am Dictionarul “Academiei”) da doar un cuvant “incorect” care sa inceapa cu “ghia-” (ghiaur), in timp ce la “chia-” sunt mai multe cuvinte, toate incorect scrise, decat pentru “chea-” (exista doar “cheag”).
    corect sunt, cica, “cea-“, “gea-“, “chea-” si “ghea-“

  8. Alexe Dan permalink

    sau oligofrenia cu:
    (eu asEz, tu asezi) el asAza, in loc de “el asEAza”
    desi se scrie “el trebuie sa reusEAsca”, nu “…reusAsca”
    + clujean, somesean, greseala, nu “clujan…”

  9. Alexe Dan permalink

    analog poate ca ar trebui ca de la “sa ingenunchEze” sa avem “ingenunchIAza” cu “ia”, nu cu “ea”

    • Alexe Dan permalink

      carevasazica “a” alterneaza cu “e”: “asAza”/sa “asEze”, dar “ea” alterneaza cu “e” (nu “a” cu “e”! cum “ar trebui”) in: “clujEAn”/”clujEni”; “gresEAla”/”gresEli”

  10. Oare mi-ati putea explica mai in detaliu chestia cu “vreo” vs “nicio”? Respingerea la nou ma face sa urasc folosirea acestei alipiri.
    Imi e foarte clar cand vorbim de “nici o fata din cele 7 nu a venit” ca e vorba de una, “o”. Si mi se pare absolut normal sa fie cuvinte separate.
    Insa la “vreo 7 fete au venit” nu gasesc cum se poate imparti “vreo” asta in doua? “O” in acest caz nu mi se pare ca are vreo /nicio valoare 🙂

  11. AlexC permalink

    No, acu vrem și-o hermeneutică a contracției de la “în genul / de genul / la “gen” plasat așa, enclitic. Dar asta-i mai mult pragmatică decât lingvistici tradiționale 🙂

  12. Panate Maria permalink

    Interesant articol, dar pana una -alta vom folosi DOOM-ul, respectând aceleași reguli ortografice .ortoepice …..etc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: