Skip to content

Avengers: the Age of Ultron (2015) – Fabrica de Dumnezei…

May 3, 2015

avengers_age_of_ultron_2015_movie-wide

Avengers: the Age of Ultron (2015)

De: Joss Whedon
Cu: Robert Downey Jr., Chris Evans, Mark Ruffalo  Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson, Chris Hemsworth, Jeremy Renner, Stellan Skarsgård, Andy Serkis, etc, etc, etc…

Toate scenariile astea pleacă de la o povestioară scurtissimă a lui Fredric Brown (din volumul Paradox Lost), cum le scria doar el, în câteva paragrafe, în care umanitatea răspândită galactic construiește un super-computer în care sînt stocate toate informațiile universului, tot ceea ce există si a existat vreodată, tot ceea ce e posibil, dar neștiut, tot ce s-a scris si s-ar fi putut scrie, toate soiurile de genom, de compoziții muzicale, toate jocurile de noroc, toate fotografiile ratate, filme porno, rețete, formule, programe informatice, ADN-uri decriptate, limbi moarte din tot universul si combinații inutile de litere si sunete…

Inaugurand monstruoasa masă de date, stocate, dacă îmi amintesc bine, pe o planetă întreagă, savanții bat pe tastatura (nu ni se spune dacă era QWERTY sau AZERTY) prima întrebare: — “Există Dumnezeu?”…

De îndată, un trăsnet topește tabloul de control iar o voce bubuie de pretutindeni: — “ACUM DA !”…

Geniul lui Fredric Brown, mare scriitor al minusculului, a fost de a se opri acolo. Povestirea intră, parcă, pe mai puțin de o pagină.

Aaah, dar ca să umpli două ore și jumătate de film pornind de la aceeași idee trebuie ca omenirea să se lupte după aia cu Dumnezeul dezlănțuit. Dumnezeul în scenariul ăsta e întotdeauna identic cu geniul răului și nu poate fi învins… deși este, în final.

avengers-age-of-ultron-fan-made-poster-feature

Aici, pariul reușit a fost de a strânge într-o singură structură dramatică atâtea personaje divergente și disparate din benzile desenate Marvel și din filme anterioare, care a priori nu au nimic în comun. Și, pentru a se da o continuitate, filmul pleacă exact de acolo unde se încheiase, printr-un suspense, Captain America (cf. link mai jos).

Captain America (Chris Evans) și Black Widow (Scarlett Johansson) sunt de data asta însoțiți de Hulk (Mark Ruffalo), Iron Man (Robert Downey Jr.), Thor (Chris Hemsworth), Hawkeye (Jeremy Renner) și alții pe care de aseara încoace i-am mai uitat.

Avengers-Age-of-Ultron-Official-Trailer

Avem câte un caft cosmic la fiecare 10 minute, iar măcelul final, care are loc pe fundalul unui întreg oraș ridicat în aer și transformat în meteorit, lasă doar ruine fumegânde pe planetă și teama că în episodul următor nu se va mai ști cu ce distrugeri nemăsurate să ni se provoace căderea maxilarului.

black-widow-scarlett-johansson-and-hulk-mark-ruffalo-the-avengers-video-interview-e1428697240650

Ah, da, dialogurile au și ceva umor, ba chiar se schițează o istorie de amor între monstrul Hulk și Black Widow cu buzele ei de canapeluță. Prea neverosimilă ca să ne suspendăm disbelieful? Ha!… Stați să vedem următoarea transgresiune : Batman vs. Superman !

Acolo să vezi nedumerire, cutremur și tensiuni între fanii unuia și altuia. De ce, dumnezeule, să pui Binele să se bată între el? Sau tu ești un dumnezeu din ăla ieșit din computerul Răului care chicotește la angoasele noastre?

age-of-ultron-thanos

Tot din franciza Marvel:

— Captain America (2014) – NSA și ideologia supravegherii totale…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/04/14/captain-america-2014-nsa-si-ideologia-supravegherii-totale/

— Guardians of the Galaxy (2014) – pastișa nihilistă

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/09/06/guardians-of-the-galaxy-2014-pastisa-nihilista/

— X-Men: Days of Future Past… despre morală în SF

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/06/22/x-men-days-of-future-past-despre-morala-in-sf/

— Spiderman 2014 – I Sing the Body Electric…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/04/26/spiderman-i-sing-the-body-electric/

Despre alte două — ambele total nereușite — exploatări cinematografice ale unei variațiuni a temei Dumnezeului artificial al lui Fredric Brown, cea a omului care prin transformări biologice și cibernetice capătă puteri cosmice și divine am scris aici. Neîntâmplător, unul din filme e tot cu pulpoasa Scarlett Johansson:

— “Lucy” (2014) in the fry, with neurones… când Scarlett Johansson devine Dumnezeu

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/08/13/lucy-2014-in-the-fry-with-neurones-cand-scarlett-johansson-devine-dumnezeu/

— Transcendence (2014) – Johnny Depp, o hieroglifă care cere palme

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/07/19/transcendence-2014-johnny-depp-o-hieroglifa-care-cere-palme/

From → Paraphernalia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: