Skip to content

Mic tratat de invectivă…

June 12, 2015

24824_113820388651808_5745697_n

Iar m-a făcut unul, neimaginativ, “pupincurist” pentru că am amintit că în 2012 am fost de partea celor care apărau statul de drept în fața eșuatului puci parlamentar…

Am să rescriu și am să dezvolt acest Tratat de invectivă, mai necesar ca oricând. Românul nu se pricepe să insulte. Te face repetitiv “pupincurist”, poftim. Când nu mai găsește vorbe rele te face “lăbar” (de parcă ar fi ceva rău în acea activitate).

Arghezi, cu acel “Baroane” și verbul lui spurcat i-a făcut pe toti nevolnicii să creadă că dacă scriu măscări cum le vine la gură atunci iese un pamflet.

Așa se face, crezând că-l imită pe pe Arghezi, că până și purcelușul de tomberon Adrian Năstase a publicat odată pe blog (pe blogul propriu, cum se spune redundant în limba de azi) o diatribă la adresa unui ziarist intitulată “Bă, jigodie”…

Cam la asta se rezuma sforțarea lui retorică: “Bă, jigodie”… ”Bă, idiotule”… ”bă, gunoiule”…

Incă se mai găsesc flenduroși în creier care aplaudă efortul pentru că, spun ei, Năstase a vrut doar să imite stilul de obicei extrem de vulgar al acelui jurnalist. De parcă “Bă, jigodie” spus de Năstase ar merita un efort hermeneutic suplimentar. Românul crede cã ocara are o valoare în sine, nu pricepe distincția dintre semnificat și semnificant.

Aiurea. Cum am auzit odată de la una în Gara de Nord: — “Ii spunem “flautul fermecat” pentru că ți-o fac eu, dar în realitate tot muie e”.

Așa încât românul, însă, pe lângă faptul că se crede, prin definiţie, poet, a mai fost întotdeauna convins că ştie să scrie şi pamflete.

In realitate, eforturile retorice sub formă de insultă pură ale celor mai mulți nu pot, de fapt, răni şi nu funcţionează, pentru că sunt folosite inconsistent, în absenţa totală a unui meta-limbaj intern. În pamflet, insulta trebuie să trimită la context. Astfel, când Salvador Dali a spus despre literatura lui Proust că e „psihologia lui floc din cur tăiat în patru“, dincolo de grosolănia limbajului, el făcea aluzie la migala exasperantă a analizelor psihologice ale valetudinarului monden Proust. Când însă poetul (minor) Adrian Suciu scria odată plat că literatura celor din jurul lui Manolescu e „o literatură de lăbari“, Suciu dădea doar dovada impotenţei sale oratorice. Pamfletul nu se reduce la insultă şi nu este un denunţ public al unor fărădelegi. Înşirarea plată a unor termeni golăneşti preexistenţi, precum „pupincurişti“, arată doar o dezolantă lipsă de originalitate.

Pentru a fi eficace, pamfletul trebuie să aibă o structură care să-l împingă pe cititor / ascultător spre singura concluzie logică: discreditarea adversarului. Dacă textul e doar o succesiune de invective care nici măcar nu sunt aranjate într-un crescendo al grosolăniei, atunci scopul e ratat şi discreditat e autorul diatribei.

Pentru a nu rămâne doar o îngrămădire de invective, pamfletul trebuie să folosească şi violenţa metaforică. „Pamfletul“ amintit al lui Suciu, sau jalnicul text al lui Năstase, nu numai că nu fac asta, dar apelează la o imagerie contradictorie, care distruge definitiv coerenţa mesajului. Astfel, când îi descrie pe curtezanii literari ai lui Manolescu ca fiind „dispuşi să-şi miroasă reciproc pârţurile şi şosetele nespălate“, Suciu dă o lovitură fatală simbolicii propriului său pamflet: atât în viaţă, cât şi în lumea eterată a arhetipurilor, curtezanii sunt de fapt dichisiţi şi spilcuiţi şi au şosetele excesiv de curate. Şosetele nespălate sunt apanajul creatorilor autentici, săraci şi neînţeleşi, precum Eminescu, care – se ştie – cam avea o problemă cu apa.

Evident, dacă nici metafora, nici vocabularul, nici stilul nu se aplică ţintei, atunci nu avem un pamflet. Rămâne gestul mânios al polemistului fără har, gest care se rezumă la a striga: „băi lăbarilor“. Dar „băi lăbarilor“ sau bă jigodie nu e un pamflet.

Iată în schimb ce-i scriam eu lui Costi Rogozanu când mi-a spus odată imprudent și neimaginativ “sictir”:
.

Despre stânga românească habotnică …

.
Mă rog, Rogozanu m-a blocat imediat pe Facebook, ca atâția nebărbați, deși mă citește de pe alt avatar, precum alcoolicii care beau în ascuns.
.
Și iată, în sfârșit, cum l-am lichidat odată, în 2012, pe Stelian Tãnase (m-a blocat)… Tare dezagreabile si neestetice sînt stãrile lui sufletesti… Cuvintele lui Stelică sînt puţine; obsesia – una: Bãsescu… Iatã cît de sărace cuvinte folosea în momentul ratatului puci parlamentar împotriva lui Băsescu în ceea ce voia Stelică să fie un pamflet (http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/verdict-aminat-2/):
.
“Dar nu știu dacă [Bãsescu] are sînge in instalație să o facă [sã demisioneze].”
 .
Mda… “Are sînge în instalație“… Limbaj de gangster, deşi Tănase n-ar sti sã poarte gratios borsalino si eşarfã.
.
Indignarea fortatã a lui Stelică mi-a amintit-o pe cea a maiorului Bostan de la Securitate, care la o perchezitie mi-a confiscat splendidul poem Bolile Viermilor Intestinali, dojenindu-mã pãrinteste: “Pãi bine, mã Dãnuţule, tu nu-ţi dai seama cît rãu ai face dacã ai publica asta?… Pãi vine omul frînt de la muncã, deschide frigiderul: nimic! Isi bate nevasta: nimic! Deschide ziarul și vede: “Bolile Viermilor Intestinali  !“!…”
 .
Noroc cã memoria mea psihedelicã l-a retinut întru ruşinarea lui Tãnase. Avea o formã foarte complicatã, inventatã de Raymond Queneau (si botezatã de un tîmpit de profesor de literaturã ieşean “quennet“, adicã combinînd Queneau şi sonnet, vedeti? Aflând asta, i-am spus omului “queue née de lansquenet“, ceea ce a avut darul de a-i pune pe figurã un zîmbet tîmp.
Forma e asa, unde majusculele reprezinta grupuri de cuvinte ce trebuie sa rimeze:
.
.
A                              A                                     B
                                 A
.
B                               B                                     C
                                 A
.
C                               C                                     D
                                 A
 .
                                  M
                                  M
                                  M
                                  Q
                                  Z
                                  M
                                  M
 .
W                                 W                                 A
                                    A
                                  ………
.
                               BOLILE VIERMILOR INTESTINALI
 
Instalaţie petulantã             Carne dezolantã                  Sadiene smînge
                                           Vorbire înaltã
.
Stelicã riscu fuge                Petulanţã-n sînge               Smîngã – codoşlîc
                                          Ambrazurã moartã
.
Pînticele comice                Mestecãri duhovnice                    Tãnase
                                             Guşã spartã  
.
                                              Stelicã sta lin
                                              Pîntecul plin
                                                  E senin
                                                  Autotel
                                                   Epifan
                                                  Piele-ntin-
                                                   sã chin
 .
Mansύp izvodit                       Cãlcâi morfolit                          Sicofantã
.
                                                   Fantã
.
                                                      …….
.
Iată așadar cum l-am făcut pe Stelicã… L-am făcut și stalin și esenin fãrã ca el sã se prindã
Stelicã sta lin
Pîntecul plin
E senin
(“fãrã ca el sã se prindã“… si eu ştiu sã vorbesc banditeşte, dar la mine, de ce dracu? e graţios, cã aşa m-am fãcut… Eu, da, cã nu pot atribui naturii o asemenea sofisticărealã).
.
.

——————

Advertisements

From → Paraphernalia

2 Comments
  1. Foarte puțini cei ce pot duce cu succes o polemică civilizată la capăt. Ca fost ”cochetant” cu Academia Cațavencu (garda veritabilă nouăzecistă, nu simulacrii online de acum), sunt un polemist din fire.
    Pe vremea când încă activam prin blogosferă, am provocat și eu câțiva ”plenipotenți” scribavnici la niște dueluri ideo-logice (personaje importante, destul de sus în clasamentele popularității online) – dar mi-am dat seama că îmi pierdeam vremea … Am vrut chiar să creez un mediu polemic, să polarizez dezbateri contradictorii și constructive în același timp, dar scrisul este un lux pentru mine, din păcate, în ultima vreme.
    O faci tu foarte bine, deși nu provoci atâtea comentarii pe cât ai merita, decât la subiecte de actualitate arzătoare…

Trackbacks & Pingbacks

  1. Când Luca Pițu scria “Dan Alexe, omul cu tălpi de vânt”… Inventarul unei moșteniri ratate  |

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: