Skip to content

Frecatul mentei… alt mit urban iritant

September 29, 2015

mint leaf herb

Printre cele mai iritante mituri urbane se inscriu, sus de tot pe lista urii, cele pompoase, care se pretind docte… Așa e cel care ne anunță că expresia românească “a freca menta” vine de la aceea că în Grecia antică mesele pe care se servea mâncarea erau frecate cu mentă, pentru răcoare și miros plăcut !…

Legenda asta e la fel de tâmpită ca și cea cu mișto și mit Stock, despre care scriu în volumul Dacopatie.

Stimați oameni buni, o fărâmă de logică: dacă asta ar fi explicația cretinei expresii, atunci ea ar trebui să fi ajuns la noi din greacă, unde ea nu există, altminteri o să credem că moștenirea lui Platon din Ospăț / Symposion s-a cristalizat la Mizil și Brăila, iar nu la Atena.

Niște glumeți români au răspândit expresia pe internet, făcând chiar și o pagină web pentru the Romanian Mint Rubbing Association…

Toate referințele de pe internet referitoare la mesele frecate cu mentă sunt circulare și trimit una la alta. Nu există nici o singură referință la un text antic, grecii si romanii NU frecau mesele cu mentă, la fel cum nici greaca clasică, nici greaca modernă nu au vreo expresie cu frecatul mentei, μέντα. Circularitatea internetului a făcut ca stupida legendă să fie preluată și de unele site-uri în engleză, mai ales datorită acelei Romanian Mint Rubbing Association…

Ofer pupături în Vama Veche, ba chiar și mai mult, în public, dacă afinități, celui sau celei care-mi va aduce o referință bibliografică la frecatul mentei. Vorbesc de referință bibliografică veche, serioasă, nu cutare pagină web sau carte de bucate din ultimele două decenii, unde se citează una pe alta.

In continuare, repet: expresia nu există în greacă. Frecătorii de mentă din Ferentari nu-l citeau în mod sigur pe Platon, iar pe deasupra mesele de banchet, la greci și romani, erau acoperite cu pânzeturi, așa numitele fețe de masă, nu frecate cu mentă, cum în mod iritant ne asigură acest mit circular, fără nici cea mai mică urmă în literatură.

From → Paraphernalia

10 Comments
  1. eu as zice ca frecatul mentei vine de aici:
    https://books.google.ro/books?id=GDP9VHGbF1AC&pg=PA9&lpg=PA9#v=onepage&q&f=false
    expresia cu frecatul mentei isi pastraza sensul (ba chiar capata mai mult sens), doar ca nu mai e vorba de planta. prin italia a ramas doar minchia in siciliana.

  2. …si totusi, frecatori de menta exista – vezi http://mcscrib.blogspot.ro/2015/09/inca-un-bal-fara-egal.html

  3. Cezar permalink

    „In continuare, repet: expresia nu există în greacă.”
    Hmmm… Adică românii — să zicem prin absurd că ar fi existat obiceiul frecării meselor cu mentă, la greci sau aiurea — n-ar avea voie să inventeze o expresie pe baza unui obicei existent, pe motiv că în țara de proveniență a obiceiului nu există expresia?!?
    Hai, domnu’ Dan, dă-ne voie să mai inventăm și noi câte o expresie – două, acolo, chiar dacă nu s-au gândit alții la ele înaintea noastră. Te rugăm!

  4. unu permalink

    @Cezar La asta m-am gandit si eu. Daca de la noi s-ar fi plecat mult in Spania nu la cules de capsuni (un mit?) ci la, nu stiu, transat taurii dupa corida noi nu puteam inventa o alta denumire in loc de “capsunari”, ceva legat de corida, doar pentru ca nu avem coride in Romania?

  5. Doi permalink

    Da-te ba unule la o parte sa ma dau si eu cult. Expresia ,,a freca menta,, este de origine latino si vine de la mojito o bautura cu gust de pasta de dinti mentolata si alcool obtinut din plante pe care rumegatoarele le evita. Bismillah, am gasit un videoclip pentru Frau Merkel in care se vede din plin genialitatea poporului german. La 1:55 David Hasselhoff avea geaca cu leduri inca dinainte de a se inventa ledurile. Circa trei sferturi din natia pakistaneza vrea sa devina berlineza. Au zis ca nu e problema daca nu mai e loc. Cu preparatul domnului Nobel se face loc suficient. Genitalitatea poporului german se reflecta si in faptul ca i-au primit cu sandwichuri si flori la gara si dupa aia i-au inchis intr-un fel de lagare soft ca sa se manance intre ei disperati ca nu primesc cate un Mercedes de caciula si 2000 de euro pe luna pentru mojito. De stramosii nostri galii ce sa mai zicem: Nadine Morano de rasa alba i-a promis lu ala micu, fost presedinte, ca-i sparge fata pentru din cauza de la niste motive neinteligibile. Nici nu conteaza, Ar fi superb ca chiar sa se intample. In direct pe TF1 la sfarsitul jurnalului. 50 de euro pe Nadine. Il face praf pe pitic. Il baga-n ate in primul minut. Fight, fight, fight !!!!!

  6. Doi virgula cinci permalink

    Stiu ca a zis domnul presedinte Hollande ca decat dansul cu primul-ministru si inca fo’ doi insi sau inse are voie sa vorbeasca iar restul mucles ca da cu opiniile-n gard ca cu mucii de asfalt dar cum eu sunt un fel de socialist internationalist abscons de dreapta cred ca pot sa arunc un mic sfat. Nu mai aruncati dracului cu legiuni de onoare in pe deplin idiotii socialisti romani ca crede DNA-ul ca e indemn la viol si baga decoratii la puscarie. Cam scumpa apa-n Bucuresti de la cetatenii aia doi franceji care au imprastiat din conturile lor secrete niste bilete cu drepturile omului pe care scria ca fiecare om are dreptul la o spaga consistenta daca ajuta la cresterea pretului apei pentru fraieri. Da’ ce sa ne mai miram, a ajuns Tapie sa ceara despagubiri dupa ce a escrocat statul francez, asa ca doi smecheri de Veolia de ce n-ar da spagi? Ma tot sucesc, cum dracului sa fac sa absolvesc si eu o scoala de rentieri feudali in Franta? Esti aranjat pe cel putin trei vieti si risti sa ajungi si academician. Plus onoruri si dupa ce mori. Daca e nevoie te dezgroapa si te mai ingroapa o tura cu salve de tun. Pe bune, in sfarsit politica devine amuzanta, chiar crap de ras!!!!
    Asa cum banuiati, la salonul muierii musulmane de la Pontoise sala era plina de barbati barbosi imbracati in rochii. Absolut sincere felicitari pentru poanta cu Femen beurette care au fost scoase de pe scena pe post de baloane de rugby. Sehr gut, baietii de la brigada de jocuri, concursuri si farse psihologice de agatat barbile ar putea sa dezvolte scenariile.

  7. Trampoline permalink

    Madame Morano, nu e frumos sa lipesti formula rasa alba de Europa. Asa zic adunarile de albi de pe televiziunile franceze. Cica toti suntem oameni iesiti din aceasi opera de arta. Cum care opera? Aia inalta de 10 metri din tabla ruginita si cu pietroaie de jur imprejur ce troneaza in gradina la Versailles. Ideea e urmatoarea: o clasa conducatoare care viseaza sa administreze de pe tablete un fel de popor de zombies fara trecut si fara viitor, o supa de spalati pe creier gata sa fie sacrificati fara sa scanceasca oricaror interese. Mai credea unu ca istoria s-a sfarsit pentru ca;;; si cand colo de fapt se oprise un pic sa-si traga sufletul ca sa inainteze cu viteza mai mare. Adevarul e ca si albii au idiotii lor bine reprezentati.

  8. Grădinărița permalink

    Ce naiba atâta filozofie. Și dacă ar fi frecat mesele, nu ar fi avut sensul de la noi, acela de a face ceva inutil. Pentru mine sensul era clar de când eram mic: țin minte flăcăii diin Oltenia cand stăteau pe marginea drumului, dacă găseau pe-acolo mentă, rupeau frunze și le frecau în palme, bănuiesc că ca să miroasă frumos dar făceau asta așa, să se afle in treabă 😊

  9. Sanda Brun permalink

    În cartea a VIII-a din ”Metamorfoze” versul 663, Ovidius spune: ”mensam succincta tremensque
    ponit anus, mensae sed erat pes tertius inpar:
    testa parem fecit; quae postquam subdita clivum
    sustulit, aequatam mentae tersere virentes.”. ”… mentae tersere virentes” exact asta înseamnă. Înainte să-și servească oaspeții, Baucis va freaca cu mentă masa. În traducerea în română Petru Creția folosește ”a șterge” masa cu mentă, pentru că tergeo, tergere, tersi, tersum înseamnă și a șterge și a freca sau a curăța. În franceză e tradus cu ” elle l’essuie, la frotte de menthe…”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: