Skip to content

Un orgasm fără întoarcere…

October 15, 2015

desen-interior
Țipora 1, Dan Alexe

Țipora Haiastan o chema pe lasciva creatură.

A menționa doar senzualitatea în cazul ei ar fi semnul unui handicap intelectual, te-ar defini ca pe-un orfan de logos. Țipora se situa dincolo de senzualitate, era de-o frumusețe de profetesă nocturnă abia ieșită din adolescență, dar cu păr albit prematur, strâns într-un coc cu severe brazde cenușii. Buze pline, talie micuță și subțire, pieptul ferm și greu. Combinația dintre vârsta încă necoaptă, părul alb-argintiu și ochii albaștri producea vid împrejur, mai ales când, cu mâinile ei de vrăjitoare, terminate în unghii lungi și neîngrijite, făcea gestul de a-și cântări sânii când dansa.

O frumusețe lunară, o deșteptăciune înspăimântătoare, dezarmantă. E frustrant când nu te poți certa cu o femeie pentru că-i la fel de inteligentă ca tine, ba poate chiar are mai mult umor. Îți vine doar s-o îmbrâncești și să fugi urlând sau să-i cazi la picioare și să te rogi adorând-o. Ora et adora.

Când făcuserăm amor rapid, acolo, la petrecerea studenților de la Medicină, în dormitorul rece, peste mormanul de haine aruncate vraf de viitorii vraci chiuitori din salon, Țipora dăduse din șolduri, înșurubându-se pe mine cu voluptate șerpească și strângându-mă cu picioarele precum cleștele unui rac.

Studentă la Medicină, inspiratoare de gazeluri… Pasionată de alchimie, din primul moment am făcut jocuri de cuvinte și transmutări verbale cu ea, amestecând literele într-un mod tulburător, care totuși, cu puțina ghematrie pe care o cunosc, nu însemna mai nimic: de la ora et labora, „roagă-te și lucrează”, jucaserăm pe lab- și labii și labă, precum și pe lab-oratorium, laboratorul fiind locul în care practici orații cu buzele.

Plecând de la petrecere, îi făcusem un gazel în cap, visând la eterne desfătări nocturne cu ea și jocuri morbide care să nu doară însă prea mult și orații cu buzele înșurubate pe mine, doar pe mine:

 

Țipora, a mea ești Țipora

Molatic se târâie ora

Ca fum risipit e Gomora

Țipora, a mea ești Țipora.

 

Ca fum risipit e Gomora

În creier se lăfăie ora,

Labora et ora, Țipora,

Ca fum risipit e Gomora.

 

La petrecerea studenților la Medicină de unde o pescuisem, ea dansa cu un bărbos de vârsta ei, băiat cu ochi de cadână și privire cruntă, care m-a detestat de cum a pus ochii pe mine, iar eu i-am întors dușmănia din priviri, surâzându-i grațios. Bărbosul sălta ca un țap, făcând tumbe pe muzică repetitivă, alienantă. Pe loc am priceput că misiunea mea e să i-o smulg pe Țipora. Nu știam cum, dar țapul merita umilit, nu pricepeam de ce Țipora se cuplase cu el, însă eu sunt un pesimist încăpățânat, rețeta câștigului.

Fiind noapte, am decis să mă prefac că părăsesc petrecerea și mi-am pus demonstrativ paltonul, remarcând printr-un joc abil de oglinzi decepția Țiporei. Pe unele de genul ei poți să le abandonezi ostentativ un pic cu bărbosul țopăitor, dar trebuie să vii repede-repede înapoi, până să se sedimenteze alchimia creierului lor care l-ar fi pus în încurcătură până și pe un expert al labirintelor cum a fost bunul iezuit Athanasius Kircher… Un dozaj greu de învățat și asimilat, ba chiar nici atunci nu reușește mereu. Din fericire, țapul dansa unduit în jurul ei, ceea ce avusese până la urmă darul de-a o agasa, așa încât brusc l-a luat în brațe pupându-l demonstrativ și privind fix spre mine, care spuneam împrejur noapte bună Universului pe un ton foarte convingător.

M-am întors însă repede cu șampanie, remarcând satisfăcut că arogantul gunoi masculin cu floace se oferise imprudent să plece el, voluntar, după pizza nocturnă pentru toată lumea, după ce-și notase într-un carnețel cine ceruse ce, listă inutil de complexă, din cele pe care le redactează cu seriozitate proștii meticuloși în lucrurile mici.

Am posedat-o pe Țipora icnind distant în dormitorul rece, călare pe paltoanele mototolite ale celorlalți, trăgând groase brazde lipicioase de melci antediluvieni peste mormanele de țoale scumpe și simțind că Țipora, cu părul ei alb și privirea fixă, înțelegea foarte bine că tinerețea ei și a celorlalți este răul absolut.

Era sătulă, da, Țipora, de teroriștii tinereții, de adulții necopți, băieți și fete cu ticăloșia neasumată, așa încât, înainte de-a ieși din chilia de stupru, a urinat, precum idolul neînduplecat al furnicilor, Molochul micilor vietăți, peste vraful de paltoane la modă stivuite în pat.

În salon dansau dizgrațios flăcăi cu coșuri, fete cu păr urât, personalitate incertă, viitor nebulos, structură morală absentă, agresivitate amorfă, pofte nestilate.

Arătări neîmplinite, gata de cele mai surprinzătoare mișelii prin fugă, neprezentare, antrenate să-ți întoarcă spatele fără remușcări și să te lepede, totul sub scuza tinereții, transpirând imaturitate și spaima de-a crește.

 

צצצ

Țipora m-a invitat a doua noapte la morgă, unde avea să mă aștepte peste ora de închidere a stagiului de practică medicală, și mi-a deschis cu buzele umflate, în halat alb, călcat, sub care era goală.

— Domnișoară, i-am spus, pot să vă terfelesc blând și tandru și să vă fut animalic și temător, ca pe-o otreapă, în același timp?

— Asemenea solicitare spontană nu va rămâne fără urmări.

De-a lungul pereților, aliniate pe polițe albe, mi-a prezentat bocalurile cu fetuși, salamandre, homunculi alchimici, monstruozități anticipate și poate chiar altoite de Paracelsus, iar când s-a întins pe masa de disecție am văzut că sexul îi era umflat de la frecare prelungită.

Am posedat-o sub licărul monstruoaselor organe păstrate în racle și urne de cleștar. A binevoit să geamă de două ori.

— Ai ținut vreodată un creier în mâini? mi-a șoptit…

…și cum am șoptit fermecat că nu, s-a ridicat și a tras spre ea lungi și grele sertare metalice din uriașul frigorifer care umplea un zid întreg, coșciuge ce alunecau uleios, și iată că într-un sertar zăcea un trup masiv și brăzdat și, înlăturând ea delicat calota craniană deja secționată a mortului, a scos cu tandrețe creierul și mi l-a întins.

― Acesta, mi-a șoptit, este creierul unui om al ordinii, un servitor al societății, polițist mort pe când conducea dușmani occidentali într-o misiune în Deltă. Un creier foarte instructiv printr-o deformare rară: posedă doi lobi ai empatiei și ai căldurii umane. E interesant, pentru că acest accident ne arată cum Natura caută să completeze în unii lipsurile altora. Tu și eu nu posedăm, de pildă, un asemenea lob.

Creierul era rece și surprinzător de greu, învelit într-o membrană fină, ca lipiciul de melci. M-am aplecat și am citit, pe sertarul metalic, eticheta cu numele mortului. Sub bruma de condens înghețat și alb, lângă numele oficial, scris cu litere de imprimantă și cam șters, cineva adăugase tremurat scris de mână: Manciuzdă.

Manciuzdă îmi sugerează mangustă, salamandră sau Marcion și alte nume de profeți gnostici”, i-am șoptit, amintindu-mi brusc în ce circumstanțe mai auzisem numele mortului, dacă într-adevăr acela era: odată, la o partidă de poker, câștigătorul, un flăcău cu coșuri, neîmplinit ca toți cei ca el și care insistase să i se spună Labă, renunțase să-și înhațe câștigul și reîmpărțise totul adversarilor, printre care și eu, povestindu-ne plângând cum îl omorâse el odinioară pe milițianul numit Manciuzdă cu un cimpoi… La care eu îi spusesem, văzându-l cât era de tulburat:

― Măi Labă, tu l-ai iubit pe Manciuzdă acela.

Dăduse doar din cap trist, smiorcăindu-se, confirmând mut.

După ce i-am înapoiat Țiporei creierul lui Manciuzdă, ea l-a depus grijuliu înapoi, în calota craniană prea mare, iar eu am simțit că fina peliculă n-avea să-mi mai iasă din palme multă vreme, oricât aveam să mă spăl, ba chiar bănuiam că Țipora mă „ștampilase”, făcându-mă să devin al ei…

…când deodată ușa sălii s-a deschis larg și a intrat gâfâind și pufnind bărbosul, țapul tânăr și nepriceput.

Cu ochi holbați și buze umede de spumă bănuitoare și bine-crescută, s-a repezit mai întâi la ea, ordonându-i să se îmbrace și să plece imediat cu el în locuri nenumite, apartamente de plictis cuviincios și cosmogonii domestice, căci părinții lor, și domnul Haiastan i-a promis, iar el știe, și mamele lor au fost colege și ce-au să zică, plus că el avusese toată încrederea, iar ea acum cu un „neobrăzat bătrân” ca mine, care probabil o seduce cu țechini câștigați hoțește și ascunși în cutele curului ridat și perfid.

Ridat și perfid i-am venit pe la spate și, ochi în ochi cu Țipora, l-am răsturnat într-unul din sertarele frigorifice ieșite din perete, pe care îndată l-am împins și închis, admirând eleganța cu care cutia metalică aluneca pe șine bine unse, zăvorându-se c-un păcănit mecanic de mașinărie bine îngrijită.

Am ieșit amândoi fără grabă din sală și clădire, ea stingând și încuind cu calm metodic, bufniturile surde din frigorifer amintindu-ne vag ritmul muzicii cu pulsații alienante pe care țopăise bărbosul la petrecere, nebănuind el atunci că termenul de tragedie vine de la tragos, „țap”, stupida cornută mică sacrificată la hierogamii cu ocazia împerecherilor celeste numite syzyghii. Acolo, sub măslinii antici, orice împerechere implica moarte. Mirii se înveleau deja în lințoliu dogmatic. Nunta se ținea în cavoul palatului.

În stradă, am țopăit, cântând mână în mână, frecându-ne palmele unse de o membrană care cunoscuse odinioară, chiar dacă într-o variantă inferioară, stările mult prea umane de ora-labora-adora.

Țipora, a mea ești Țipora”, i-am suflat.

A zâmbit strângându-și aura, fâlfâind cast din gene, cu gest stângaci învârtindu-și timid și cochet o meșă argintie după ureche.

ץץץ

par551260_510226209011222_1120833572_n

Țipora 2, Dan Alexe

From → Paraphernalia

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: