Skip to content

Cap. I – Unde naratorul o întâlnește pe Maja, otreapa creativă cu bluză pe gât

November 13, 2015

domi-pastel-domi-peinture-jeune-africaine-col-roul----DSCF0006

Mai era și credincioasă, ceea ce m-a înfuriat pe loc, ca o trădare.

Când o văzusem prima oară avea părul strâns într-o coadă. Ce poate fi așa de excitant într-o coadă împletită? Purta codiță și emana vicii fără nume, poate și pentru că de departe părea a nu avea buze.

Un fel de femeie șoricioaică, slabă, scofâlcită chiar, dar cu sâni mari sub pulovărul pe gât. Aluneca pe trotuarul din Matongé, în Bruxelles, ținându-se de șolduri cu un negru.

Printre cei mai exotici fetișiști pe care i-am cunoscut a fost unul cu obsesia bluzelor pe gât. Lasă degete de la picioare, tatuaje sau inele în nas. Omul transpira și îi tremurau mâinile când vedea o femeie cu “plovăr pe gât”.

Dacã mai era și bluză de culoare militară, de camuflaj, pufoasă și rulată în cercuri strânse ca un godin până la bărbie, săracul om intra în bâțâieli. Așezat, dădea spasmodic din genunchi și își acoperea poala cu mâinile, cu un ziar, cu farfuria de pe masă, numai să nu i se vadă umflătura.

Când i-am spus că-n franceză asemenea bluză se numește “pull à col roulé”, i-au dat lacrimile. Mi-a cerut să-l las singur câteva minute și îl vedeam de departe cum pronunță, cu tristețe extatică, “pull à col roulé”… “pull à col roulé”.

Când a murit, tâmpita de nevastă-sa a insistat să-l îngroape în costum cu cravată. Ea, pe de altă parte, poartă și acum numai bluze anchior. I-am explicat că “anchior” vine tot din franceză, de la “en coeur”, în formă de inimă, dar proasta nu părea interesată.

Cât a suferit omul ăla…

Acum, se fac curând trei decenii de cand traiesc in șleampătul Bruxelles, “capitala UE”, dar si a țării care a practicat cel mai criminal regim colonial din istoria omenirii (în Congo, sub regele Leopold II, cu crime impotriva umanității pe scară industrială, lucru denunțat la vremea aceea de Conan Doyle), Bruxelles despre care Joseph Conrad scria, la rândul lui, in Heart of Darkness, că e o adunare de morminte văruite (whited sepulchres), și totuși m-am surprins uitându-mă sarcastic după șoldoasa fără buze dar cu sâni mari, care naviga prin cartierul de negri Matonge (Porte de Namur) înlănțuită cu un congolez de doi metri, tatuat și în mod vizibil stupid, cu buza de jos căzută tânt, jachetă roz și pantofi ascuțiți din piele de șarpe.

De ce, oh de ce, dumnezeule Savaot, stăpânul oștirilor, dacă vin din satul Cochirleanca, județul Buzău, a trebuit, peste sofisticãrelile mele, să mă faci reacționar, ca să sufăr singur, chiar dacă elegant?

Se așezaseră în stânga mea, la terasă, ea frumoasă și fardată, cu nas mare, iar negrul: monstru faraonic, stupid, tatuat, de o perfecțiune fizică odioasă, creier vid, buze de ciborg etiopian ce-ți transmit ură așa cum trebuie să urăști animalele ostentativ frumoase.

Vorbeau șușotind în engleză proastă despre meciuri, Bosnia, I know, my former boyfriend, I’m gonna….

Cât s-a dus negrul la toaletă, ea s-a întins, ca o mâță, ostentativ, ridicând pumnii spre tavan și miorlăind cu jumătate de voce, pumnii strânși, ochii închiși.

Când i-a deschis, i-a pironit într-ai mei, care-o fixau cu fascinație nedisimulată.

— Măreață lene, i-am spus admirativ. Sunt specialist în ea.

— E o lene aparte, creativă, m-a informat. Dacă ești specialist, atunci știi că lenea proștilor nu duce la nimic.

Am dat din cap, serios.

— Bun, nici a mea, în general, a continuat ea, dar s-a întâmplat, fără logică, ca la finish, să-mi iasă sclipiri de geniu. Cum cu disciplina nu-mi merge, statistic trebuie să mă bazez pe lene.

Văzând că nu mă pricep s-o întreb rapid ceva mi-a zis, candid:

— Sunt artistă stradală.

Știu eu cum e cu candoarea. Candoarea e doar un procedeu retoric, manipulatoriu. Mi-am scris mașinal numărul de telefon pe un șervețel, m-am aplecat peste spațiul neutre dintre mese și i l-am depus pe masă.

L-a privit fără să-l ia.

— Mi-e lene, a zis. Ca și orgasmul, lenea mea nu se repetă, e pururi nouă.

Reapăruse faraonul. Părea și mai mare, de parcă făcuse flotări în toaletă. L-am urât iarăși, fără reținere. Fondul meu reacționar a preluat controlul și m-am văzut proiectat pe ecranul minții în șort călcat, cu cască colonială, pedepsindu-l cu asprime înainte de-al boteza forțat prin imersiune in fluviu, ignorând avertismentele în kikongo ale tribului care țipa că apa e infestată de crocodili.

Când s-au ridicat să plece, a luat șervețelul și l-a strecurat în buzunar.

M-a sunat după câteva zile, când și uitasem de ea. Auzindu-i vocea, am palpitat agreabil.

La terasă, avea tot pulovărul pe gât. Chicotea, privindu-mă, pe măsură ce mă apropiam. Carafa de vin de pe masă explica roșeața din obraji, iar mâna ei, pusă plat pe masă, ascundea o cutiuță cu fundă la fel de roz ca și mutra ei zâmbăreață.

Când, după ce-am sărutat-o pe obraji, m-am așezat în fața ei, a împins pachețelul spre mine, râzând tăcut, fără zgomot, ochii înfipți într-ai mei.

Am desfăcut nodul, examinându-i zâmbetul larg care îi accentua cutele, de-o parte și de alta a gurii. In păr avea meșe mov.

Cutiuța conținea o pereche de cătușe cu lanț solid. Inelele metalice erau învelite în puf roz.

— De ce porți mereu bluze pe gât? am întrebat-o, simțind cum urcă fierbințeala.

A vârât un deget în guler și l-a tras lent și elastic, în jos, arătându-mi…

(VA URMA, desigur, va urma…)

From → Paraphernalia

One Comment
  1. Eva Omega permalink

    de-al urile, vînturile, valurile

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: