Skip to content

Balet experimental…

December 4, 2015

071008_r16643_p646-838-1200

— “Mâine e ziua ta, o să mergem la balet experimental”, mi-a aruncat, înspăimântându-mă, Macha. “O să-l vedem și pe Walter. Spectacolul e concepția lui.”

Doamne, balet! cum să-i spun lui Macha că n-am fost niciodată la balet, că nu suport, că-s reacționar, că despre balet am doar fantasme de coapse umede, vulve strivite sub tutu (cum numesc francezii combinezonul ăla strâns), și subsuori mirosind a ceapă puțin fermentată?

M-am lăsat însă târât, căci Macha nu glumea cu cultura și nu voiam să primejduiesc precarul echilibru erotic pe care-l găsisem cu ea. Mă plictisea, e drept, cum aștepta, previzibil, s-o pocnesc și s-o trag de păr și s-o strâng de gât până devenea stacojie, dar avea un fel de-a strânge mușchii vulvei, ca și cum o mână fermă te prindea acolo, încât uneori mă întrebam dacă nu e de fapt un automat, un ciborg cu un omuleț pitit înauntru. Precum femeia robot din acel roman tulburător care e Viitoarea Evă a lui Villiers de l’Isle-Adam (1886), o femeie mecanică atât de abil finisată, încât păcălește pe toată lumea. Te aștepți ca înăuntru să fie un pitic care te strânge când intri în ea.

— “Fă pe mine”, horcăia Macha. “Scuipă-mă. Vreau să fiu otreapa ta.”

Și mă strângea.

E drept, romanul acela e splendid, ciboarga se dovedește un companion perfect… până când începe, treptat, să capete apucături de femeie adevărată.

La început e minunată: are o splendidă piele sintetică, sub care simți carne caldă și sportivă, vorbește de pe niște discuri fine, gravate, ce i se învârt în pieptul delicat și care funcționează ca un tonomat miniatură și se preface că mănâncă și bea, alimentele mestecate fiind strânse într-un săculeț pitit în pântecul plat. Acumulează limbaj din ce în ce mai complex și perfecționat. Face amor cu nesaț convingător, altfel zis prezintă nurii și toate calitățile unei femei de vis, ireale… până în ziua când… când eroul o scoate la un restaurant select, iar ea îl cicălește brusc pentru că el termină toată sticla de vin. La plecare, enervat, el golește ultimul fund de pahar, iar ea îi aruncă:

– „Nu bea ca disperatul”, îi zice acru. “Mai lasă puțin în pahar“… „Vrei să creadă chelnerii că suntem niște sărăntoci, sau prost crescuți?“

La teatru, când s-a ridicat cortina, câțiva bărbați în tricouri strânse și indispensabili și vreo două femei, desculțe ca și ei, zăceau unul peste altul, morman de mădulare.

— “Cel de dedesubt e Walter”, mi-a șoptit, abia audibil, Macha.

Tăcerea era totală în sală. Cei de pe scenă nu mișcau. Incet, lent, am întins mâna și i-am băgat-o în chiloți, dar Macha m-a respins supărată, profilul fără buze, într-atât le strângea dezaprobator.

Am încercat iar, dar tăcerea era atât de mare încât se auzea fâșâitul mâinii mele pe stofă. M-am temut că dacă reușesc s-o ating unde voiam o să se audă și clipocitul.

Pe scenă, după lungi minute, morții nedansatori au îneput să se întindă și să caște zgomotos.

— “Se trezesc”, i-am suflat lui Macha.

A dat din cap scurt, enervată, nu știu de ce.

Cel indicat ca fiind Walter s-a ridicat pe un sunet de flaut care a piuit de undeva si a început să facă din umeri și genunchi ca o păpușă dezarticulată.

Fața lui Macha se iluminase, buzele i se umflaseră și erau deodată umede, parcă date cu sclipici.

— “Tu te-ai tras cu ăsta”? am întrebat-o bănuitor, ridicând sever vocea.

S-a întors spre mine brusc și mi-a sâsâit veninos:

— Șșșș !…

Pe scenă se ridicaseră acum toți și bâțâiau făcând din mâini unii spre alții. I-am examinat gânditor.

— “Incetează”, mi-a sâsâit iar Macha.

— “Ce să încetez?”, m-am întors mirat spre ea.

— “E tare enervant cum îți scarpini bărbia. Ești neras și se aude.”

— Șșșș !… a făcut cineva din spate.

— “Sunt neras și se aude?” am întrebat incredul.

— Șșșș !… a făcut Macha.

Am pocnit-o de jos în sus sub bărbie și a scos un guițat înăbușit, semn că-și mușcase limba.

Am așteptat-o în hol, între cele două uși mari, privind dreapta-stânga spre toate cuplurile care curgeau spre ieșire comentând extatic, dar nu am văzut-o. În sală, niște ouvreuze strângeau cioturi de bilete între scaune.

— “Mai e vreo ieșire?” am întrebat stupid.

— “Doar cea a artiștilor, în spate” mi-au spus obosite.

Walter, Walter… Acasă, m-am strâns cât am putut de tare, ca o menghină, dar nu era la fel.

2 Comments
  1. Asha permalink

    Doamne, domnule Alexe sunteti ceva de speriat, clipociti in continuare, nu va lasati :d

    Like

  2. Klaus permalink

    Mă scuzați, am și eu o întrebare: mai aveți cumva numărul lui Macha??? … vreau să o invit să mergem împreună la un spectacol de balet …

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: