Skip to content

A rose is a gül is a gül is a gül…

January 19, 2016

rings

Când râdem de vulgaritatea ghiulurilor, inclusiv cea fonetică, ignorăm în general că etimologic un ghiul este o roză.

In română avem în realitate o omofonie între mai multe ghiuluri, cel de ață sau bumbac, de pildă, sau ghiulul cu sensul dispărut astăzi de mulțime mare, poporet, adunătură. Acestea vin din turcescul kül și nu au nici o legătură cu ghiulul ca inel bărbătesc de mari dimensiuni, care provine din turcescul gül = roză, trandafir, prin extensie: floare.

Ca și în cazul nurilor, ca multe alte turcisme care și-au schimbat sensul în română, gül nu înseamnă în turcă decât roză sau floare, are un sens pur botanic, iar înțelesul de inel vulgar de parvenit a apărut în română, probabil de la dimensiunea rubinelor și altor pietre prețioase ce le ornau.

Ironia este însă că gül și latinescul rosa din care avem roză au aceeași origine, aceeași rădăcină și aceeași etimologie. La origine au fost același cuvânt, deși fonetic nu mai au astăzi nimic în comun.

Iată:

Gül e un împrumut turc otoman din persană, ca mii de alți termeni de civilizație. In persană, limbă indo-europeană, este gul = roză, trandafir, floare și cunoaștem suficient evoluția limbii persane, una din cele mai vechi atestate, pentru a ști că gul provine de la anticul persan vṛd-.

La prima vedere afirmația nu are sens, însă, pentru a nu intra într-o prea lungă demonstrație lingvistică, ajunge să spunem că vṛd– a sfârșit fonetic în modernul gul la fel cum anticul iranian vṛka (lup) a sfârșit în persanul modern gorg (lup).

Acea rădăcină a rozei, vṛd-, însă, nu era indo-europeană.

Populațiile indoeuropene, semitice sau caucaziene care au intrat în legătură cu vechii locuitori ai Mediteranei, care ne vor rămâne necunoscuți pe vecie, au împrumutat de la aceștia numele multor plante, animale și alimente necunoscute noilor veniți: uleiul, măslinele, curmalele, rodiile, vinul, trandafirul.

Termenul pentru vin, de pildă, oinos în greacă, vinum în latină, are aceeași rădăcină cu termenul echivalent din arabă, ebraică, etiopiană, armeană și georgiană. Toate aceste limbi l-au împrumutat în preistorie de la o limbă mediteraneană dispărută.

Același lucru s-a întâmplat și cu roza. Latinescul rosa și grecescul ῥόδον (rhódon) au fost împrumutate pe căi separate de la un grai mediteranean dispărut. Putem chiar reconstitui rădăcina. In dialectul din Lesbos nu se spunea  ῥόδον ci βρόδον, ϝρόδον, ceea ce ne arată că rădăcina era wrod-, cu un w- inițial care în unele dialecte se scria cu litera numită digamma: ϝ , ceea ce explică folosirea grafică a spiritului aspru în ῥόδον. Homer folosește termenul în celebra formulă: Aurora “cu degete de roză”, ῥοδο-δάκτυλος, rhodo-dactylos.

Avem confirmarea că rădăcina mediteraneeanã era wrod– în armenescul, împrumutat paralel de la aceeași sursă, cu metateză: vard = roză, trandafir. (Imprumutat în georgianul vardi = roză, trandafir. De aici vine și numele propriu armean Vartan: Rozaliul.)

Avem o confirmare suplimentară în persanul antic vṛd-, care a dat în limba modernă gul, înainte de a fi împrumutat de turcă (gül) și apoi de română. Gul avem și în numele volumului de versuri și pilde sufi al poetului persan Sa’adi: Gulistan (Grădina de trandafiri).

In partea cealaltă, latinescul rosa nu poate veni fonetic din grecescul rhódon ci, ca și vinul, a trebuit să fie împrumutată de la aceeași sursă care a dat și termenul armean, precum și cel persan care a dus la gul și, prin împrumut și transfer semantic, la turcescul gül și la românul ghiul.

Mai avem confirmarea și că în română, înainte de a desemna inelul cu rubin vulgar termenul turcesc ghiul își păstrase sensul de roșu, pentru că, sub forma reduplicată: gülgüli era folosit pentru a descrie vinul roșu: ghiurghiuliu, de la ghiulghiuliu.

eco

Și pentru că am ajuns la roză, iată un exemplu de titlu tradus dezastruos: Numele Trandafirului!…
.
Nu stiu cine a tradus-o in românește, nu m-am atins de ea, am citit-o in italiana, cu un amestec de oroare si fascinatie… Eco e un farsor de geniu, cititorul rămâne fără respirație in fața aglomerarii de erudiție, din care o mare parte e furată, forțată, sau adăugată ostentativ, cand nu e inventată, ca in Borges…
.
Nu degeaba e Borges insusi un personaj : sinistrul bibliotecar orb Jorge de Burgos… dar Eco imprăștie si mult “zgomot” inutil in text, precum ininteligibilul lung citat in ebraică care deschide Pendulul lui Foucault, despre care Eco insusi a recunoscut intr-un interviu ca l-a trîntit acolo doar pentru aspectul grafic si estetic…
.
Dar de ce, de ce, de ce a fost tradus in română titlul: Numele Trandafirului ?!!!… In Numele Rozei s-ar fi păstrat toate aluziile si ariile semantice ale originalului: “roza vânturilor”, “rozicrucienii”, “Razboiul celor doua Roze”, “rosa” latină folosită in paradigmele flexiunii din manualele de gramatică cântată de Jacques Brel (rosa, rosae, rosae… rosarum, rosis, rosis), pînă la “rozasa” (rosace) din vitraliile catedralelor gotice.
.
In loc de asta, tot ce avem e un balcanic “trandafir”… “Te-as iubi dar nu stiu slova”… Cu trimitere subliminală la un soi de cârnați picanți
.
… cind il aveai pe Macedonschi : ” O roză-nflorește, suavă…” (și Gertrude Stein: “a rose is a rose is a rose”…)
.
Se poate rata un titlu mai mult de atât?… Da, dacă trăiești în lumea ghiulurilor.

10489710_780367518663755_6538903666901187727_n

— “Ceci n’est pas un gül.”

From → Paraphernalia

One Comment
  1. Great!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: