Skip to content

Joy (2015, Jennifer Lawrence): răutatea banalului

February 7, 2016
6508_4798
De: David O. Russell
Cu: Jennifer Lawrence, Robert De Niro, Bradley Cooper, Isabella Rossellini
.
Nominalizat la Oscaruri în categoria cel mai bun rol feminin, dar Jennifer Lawrence a mai luat o dată Oscarul, în 2013, așa cum și rivala ei în categoria asta Cate Blanchett l-a mai luat în 2014. E greu de crezul că vreuna din ele l-ar putea primi din nou anul acesta. Iar Jennifer Lawrence, oricum, nu pentru rolul de aici.
.
Mai făcuse Coppola un film (Tucker, cu Jeff Bridges) despre inventatorul centurii de siguranță. Aici, în acest biopic pios, avem istoria femeii care a inventat… mmm… cum să-i spunem pe românește (accept sugestii)?… cârpa de podea… telul cu buton… trafaletul de dușumea?
 .
Această multi-milionară, Joy Mangano, ajunsă prezentatoare TV, este de altfel producătoare a respectivei ode despre propria ei viață și despre miracolul american, ceea ce explică factura aproape religioasă a filmului, atunci când ajungem la importanța ustensilelor domestice.
 .
Știm deja că pentru a putea aduce această odă cârpei domestice, Jennifer Lawrence a refuzat să joace în The Hateful Eight al lui Tarantino, rolul de acolo fiind luat în cele din urmă de Jennifer Jason Leigh, nominalizată la Oscar pentru rol feminin secund. Asta, pentru că că ea, în afară de franciza Hunger Games, nu a jucat până acum decât dirijată de regizorul David O. Russell, cu care a lucrat în American Hustl și Silver Linings Playbook, pentru acesta din urmă primind Jennifer Lawrence Oscarul feminin în 2013, ceea ce a făcut-o să devină actrița cea mai bine plătită de la Hollywood, la numai 26 de ani.
 .

 Acum: Joy e un film care ilustrează perfect (să-mi fie iertat că o iau aici pe Hannah în arendtă) răutatea banalului.

Este unul din acele filme care ar fi de nevăzut dacă nu s-ar vârî în ele actori mari: Jennifer Lawrence, Robert de Niro! Totul plătit de inventatoarea unei cârpe pentru dușumea, care, iată, a plătit suficient ca să-l aibă acolo și pe De Niro într-un film despre viața ei de creatoare de trafalete (deși mie mi-ar suna mai bine trafaleți).

3508

Toate clișeele cele mai insuportabile ale Hollywoodului sunt adunate acolo: de la structura binecunoscută din manualele de scenariu ale lui Syd Field (120 pagini = 120 min; în primele 10 min. se introduc personajele; la min. 30 se lansează invenția = cârpa magică; la jumătatea filmului avem o răsturnare totală = ruina protagonistei; finalul e apoteotic și aduce cu el lichidarea și închiderea și înnodarea tuturor firelor secundare), până la o voice over inutilă (vorbește bunica eroinei, ne spune ce trebuie să știm și să gândim, ba chiar continuă să vorbească și după ce o vedem moartă; la un moment dat intervine și o voice over a unui bărbat, dar nu știm cine vorbește); flashbacks inutile; lădița cu jucării de fetiță cu care se închide filmul și pe care bogătașa CEO a imperiului galactic al cârpei de dușumea o ține lângă biroul ei.

Un film searbăd, mort, care ne ucide lent entuziasmul prin răutatea banalului.

Joy este un film de evitat absolut. Prezența lui la Oscaruri nu face decât să prelungească răutatea banalului. Sper să mi se mulțumească insistent pentru această cronică.

Atât de stupid e filmul, încât, deși se petrece în anii 1990 în America, începe cu muzică de Cream… Cream, da, mega-grupul britanic rock al anilor 1960, grupul lui Eric Clapton, desființat deja de 30 de ani în momentul în care se petrece filmul și despre care încăpățânata de inventatoare americană a cârpei pe băț nu avea cum să știe. Nu era epoca ei, e o muzică selectă pentru amatori fezandați de blues care ar merge mai degrabă cu războiul din Vietnam, plus că muzicienii sunt englezi… dar un film care-i folosește pe De Niro și pe Jennifer Lawrence pentru a vinde o cârpă nu se oprește la asemenea nimicuri. Se pune o voice over deasupra și se merge la Oscar.

— The Hunger Games: Mockingjay 2 (2015) – revoluția explicată adolescenților

— Oscarul feminin 2013 și senzualitate cu șolduri…

și

— American Hustle, un film frumos, cu o “voice over” care se împotmolește magistral

— The Hunger Games: Mockingjay – Part 1 : când revoluționarii devin regizori de clipuri…

 — Hunger Games 2: un film care vrea să aștepți doi ani ca să-i afli sfârșitul

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/14/hunger-games-2-un-film-care-vrea-sa-astepti-doi-ani-ca-sa-i-afli-sfarsitul/

 — Carol (2015): un film tulburător, pe o muzică insuportabilă

 — Oscar 2014: “Blue Jasmine” – Woody Allen si lupta de clase

și

— Tarantino’s hateful eighth movie

și

— Hannah în Arendtă morală

Advertisements

From → Paraphernalia

2 Comments
  1. Fleoșcălău. Cuvântul pe care îl căutați pentru smocul de sfoară cu care se întind artistic zoaiele prin baie este fleoșcălău.

    Plural încă necunoscut, dar deschis la propuneri.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Room (2015) și problema muzicii la cinema | Cabal in Kabul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: