Skip to content

Dumas în Caucaz. Cap. I: Dinți de aur și pantere parfumate

July 27, 2016

St-Basil's

Privind, cu inima strânsă și mațele încâlcite de angoasă, coada de turiști din fața bisericii Vasili Blajenîi, coadă ce se întindea acum până la Mausoleul lui Lenin, îmi repetam în cap frazele învățate pe deasupra:

E visul unui spirit bolnav realizat de un arhitect dement. Toată biserica, pe care-s cocoțate nu știu câte cupole bulboase, e pictată în cele mai țipătoare culori, unde domină verdele tandru și roșul violent. Toate bisericile rusești sunt construite la fel: au întotdeauna cinci cupole, patru mici și una mare; unele sunt mai mici, altele mai mari, mai aurite sau mai scorojite; asta-i toată diferența.”

Asta spunea Alexandre Dumas despre catedrala Saint-Basile-le-Bienheureux din Moscova. Stătuse, ca mine, în fața ei, ca mine nesimțind nimic. Despre ruși, a scris lucruri odioase. Violența lui din monstruosul jurnal de călătorie cu care s-a întors îmi arăta cât de angoasat trebuie să fi fost în  acea perioadă. Dumas fugea de datorii, de creditorii din Paris, și miza pe ce avea să aducă din lunga călătorie. Amanetase totul ca să-și plătească voiajul, rugându-se pentru succesul cărții, iar ca să a o asezoneze spre picanteria fezandată, trebuia să exagereze în permanență și să scrie, de pildă, despre ruși:

“Ce se poate face cu ei? Va trebui ca cineva, cu fierul și focul în mână, să pună ordine în păturile astea suprapuse de sclavi, movilite una peste alta.” 

Da, în 1858, Dumas, aflat in culmea gloriei, dar strivit sub datorii, decide din disperare să efectueze un lung voiaj în Rusia și în posesiunile sale din Caucaz în speranța de a câștiga o sumă importantă publicându-și jurnalul de călătorie.

Genul ăsta de literatură, corespunzând reportajelor de azi, era foarte la modă și atrăgea un mare număr de cititori. Dumas pleacă, așadar, având deja aproape 60 de ani, intr-o călătorie de aproape un an prin Rusia și Caucaz, prin acel Orient “riche, pittoresque et sale“, ca să respire, cum se exprimă el elegant, ” stătutele și mefiticele miresme ale Asiei”.

Jurnalul a fost un mare success și l-a salvat, dar documentarul meu va putea să mă salveze? Vânat de albanezii care mă căutau prin Bruxelles și cărora nu le puteam restitui datoria cu care terminasem de plătit casa, casă căreia, cum mă amenințau zilnic, aveau să-i dea într-o noapte foc, mizasem totul pe un documentar ficționalizat (docu-fiction) prin Rusia și Caucaz pe urmele lui Alexandre Dumas.

— Vii cu mine, i-am spus adorabilei Eva, într-una din puținele și ciudatele nopți pe care le petrecusem cu ea la București, în cămăruța de deasupra galeriei de artă din care trăia. Te duc într-o călătorie de vis: în Caucaz, să vezi piscul lui Prometeu și să bem ceai kalmâc sărat și cu mult seu de oaie.

— Scutește-mă de seul de oaie și am să vin.

Cât îi explicam proiectul, mă cerceta ezitând, cu delicioasa ei gură puțin întredeschisă.

Prospectasem deja totul, de-a lungul anilor, înainte să cad în mizeria actuală. Aveam să mergem la Moscova și Kazan, în Tatarstan, pentru a coborî Volga în vaporaș până la Astrahan, la nisetrii din Caspică, unde i-am promis că am s-o frec cu caviar de contrabandă și am s-o mănânc până va hăuli în agonie, doritor fiind eu să aud, mereu și mereu, urletele ei de care știau toți vecinii din imobilul galeriei.

De acolo, Dumas se oprise în stepa kalmîkă, la mongolii budiști al căror han îl ospătase; eu aveam să-i ofer Evei ospitalitatea micului dictator local, Kirsan Iliumjînov, obsedatul de șah care transformase arhitectura mizerabilei sale capitale Elista în tablă de șah, disciplină predată în școli și pe care miniștrii trebuiau obligatoriu s-o practice.

Apoi Cecenia în revoltă împotriva Rusiei, unde Dumas a căutat să se întâlnească cu Imamul Șamil, dar eu aveam s-o prezint pe Eva lui Șamil Basaiev, cel mai căutat terorist din tot muntele, iar dincolo de munte pe urmașii lui Gamsahurdia, președintele georgian asasinat prin care îmi făcusem inițierea în cele caucaziene. Vreo jumătate de an avea să ne ia călătoria. Eu aveam să filmez totul, folosind drept comentariu exclusiv textul lui Dumas lipit peste imagini, text violent, grosolan, rasist și înfiorător de actual. Avem să ne îmbogățim cu documentarul ăsta, Cannes, Tribeca și dineuri cu staruri.

— Vând galeria și vin cu tine, mi-a spus simplu Eva.

— Am eu bani, am mințit cu mațele strânse, gândindu-mă circular la albanezii din Bruxelles, la Rexhepi și Pandeli Șehu, dar mai ales la Ylber Mysafiri, cel cu pomeți șerpești și mâna ținută mereu sub brațul stâng.

Evident, nu asta fusese explicația pe care i-o dădusem când ea propusese să vină la Bruxelles să stea o vreme cu mine, dar i-am explicat că deocamdată  casa e de nelocuit din pricina unor reparații.

Mă aflam acum singur la Moscova, cu o cameră de filmat încă funcțională, deși microfonul era capricios, iar Eva nu-mi mai răspunsese la telefon de două zile, de când mă anunțase că mai stă o săptămână în București, pentru nu știu ce formalități cu vânzarea galeriei. La spaima mea de cuțitul albanezilor, care aflaseră de la vecinii din Bruxelles că fugisem la Moscova, se adăugau palpitațiile pe care mi le dădeau gândul că Eva se terfelește noapte de noapte cu tot felul de artiști. Avea o sexualitate cu totul dezinhibată, o poftă de mădular cum nu mai văzusem decât la eroinele marchizului de Sade și o candoare totală în a recunoaște că se culcă și cu alții în lungile perioade în care nu ne vedeam.

De multe ori mă mințise, pe când eu eram la Bruxelles, ba că a fugit cu mașina până la Constanța cu telefonul neîncărcat și a dormit acolo un weekend întreg izolată, fără internet, ba că a venit noaptea târziu și obosită la chilioara din galerie și s-a culcat dormind 20 de ore cu telefonul stins, dar când o întrebam dacă nu cumva s-a culcat cu altul îmi răspundea sincer că da, desigur.

— Sunt curioasă, mi-a zis odată cu un zâmbet care m-a făcut să mă topesc.

Mă excita inițial să mi-o închipui mototolită de alții, pe toate părțile, ea răcnind așa tulburător cum o făcea, însă acum, pierdut în Piața Roșie, tremuram la gândul că n-o să vină, că până la urmă e mai lesne să te îndrăgostești de un tâmpit dar vânjos coleg pictor cu situație stabilă decât să vină pe coclauri cu mine, care aveam de două ori vârsta ei și mă îngrășasem, precum Dumas, din aceleași motive: stress, prea mult alcool și kilograme excesive de la îndopat compulsiv din pricina angoasei.

mid_dumas_painted

Simțind cât de mult ajunsesem să semăn cu Dumas, cel puțin fizic, mă holbam la catedrală întrebându-mă ce-aveam să fac o săptămână singur în Moscova, obligat să beau zilnic cu Ali și ceilalți ceceni care trebuiau să ne regăsească în Caucaz, după etapa kalmîkă, pentru a ne duce la Șamil Basaiev. Șamil îmi promisese pe email că mă va lăsa să filmez o decapitare, pe care s-o folosesc pentru comentariul lui Dumas după ce se dusese noaptea cu niște cazaci la “vânătoare de ceceni”, într-un adevărat safari uman. Dacă nu îmi ieșea un documentar artistic, aveam să obțin măcar un snuff movie.

Pe Ali, pe care ceilalți îl porecleau Dinți de Aur, îl știam de la episodul Gamsahurdia, înainte de primul război cecen. Iarna aia a fost tare ciudată. Zăpăda cădea flasc, în pachete, și nu se mai găsea alcool, ceea ce îi făcuse pe localnici foarte nervoși și puși pe rugăciuni chincite. Cecenia tocmai se declarase independentă de Rusia, înțelegând literalmente îndemnul aruncat la beție de Ielțîn republicilor sovietice: “Luați cît de multă suveranitate puteți.”

Eram primul străin ajuns în munții Ceceniei, după ce vreme de trei sferturi de secol zona fusese considerată strategică și accesul la ea interzis de sovietici. Am ajuns acolo cu un coșciug pe roți închiriat în Daghestanul vecin, deoarece nici un avion nu zbura spre Groznîi, capitala Ceceniei. 

Citisem în autorii vechi că acolo, în Daghestan și Cecenia, în Caucaz, traiesc panterele parfumate ale lui Apollonius din Tyana, care pretindea ca le-a vazut (adulmecat) prin muntii care cad spre Derbent…

Cecenii m-au lăsat să filmez absolut orice voiam, inclusiv ceremoniile lor mistice, ceremonii sufi de transă colectivă. Am avut atunci prima doză de misticism autentic, popular, am învățat tehnici de hiperventilație, am aflat despre respirația circulară și despre Kunta Hagi, sfântul derviș al cecenilor care va reveni la Judecata de Apoi, suflând sufletele oamenilor ca pe niște candele.

dumas

Alexandre Dumas în costum cecen…

——

In jurul Ceceniei devenite independentă haosul era și mai mare. In Georgia, primul președinte non-comunist, Zviad Gamsahurdia, tocmai fusese răsturnat de o coaliție (în aparență) neverosimilă de gangsteri, bandiți mistici (Mhedrioni, „Cavalerii“) și structurile KGB-ului local controlate de Moscova. Georgia era din nou sub controlul Rusiei.

Gamsahurdia era un “protocronist“ georgian desăvârșit. Credea în misiunea adamică, cosmică, a Georgiei, scrisese cărți despre Sfântul Graal, despre influența cavaleriei medievale georgiene asupra celei occidentale, despre originea caucaziană a legendelui lui Arthur si ale Mesei Rotunde; despre Caucaz ca centru inițial si inițiatic al civilizației planetare; citindu-i fierbințelile logotetice, mintea mea adăugase alte straturi de mit vârtos: panterele parfumate și oile mâncătoare de pește -ichtyphagoi- pe care Apollonius le-a văzut cînd a traversat Caucazul pe o cămilă albă dar teribil de proastă.

Și Apollonius voise să verifice dacă mai închid muntele porțile de fier turnate acolo de Machedon pentru a ține în partea cealaltă haitele semi-umane de războinici cu ochi migdalați care se hrănesc cu lapte de iapă și sîngele menstrual al femelelor lor cu țîțe de lupoaică.

Gonit de la putere, Gamsahurdia dispăruse, dar eram convins că se ascundea în Groznîi, pitit de președintele cecen Djohar Dudaiev, care îl păstra poate pentru a-l folosi ca pe un joker. Eram trist pe atunci și plângeam, ca și astăzi, cum probabil mi-e soarta, după o toantă cu orgasmul șovăielnic dar distins. Aveam mare nevoie de un scoop jurnalistic.

Tare bine mi-ar fi prins un interviu cu unul din oamenii cei mai căutați de pe planetă… dar cecenii îi dădeau înainte că nu știau unde dispăruse dementul scriitor-cavaler.

După cîteva săptămâni de dansat mistic în piața mare a orașului, chiar și scepticii din guvern și-au dat însă seama că pînă la urmă ar fi poate util dacă fugarul Gamsahurdia ar da un interviu presei străine, altfel risca să fie uitat, așa că brusc mi-au zis: –“„Ia-ți echipa (filmam cu doi belgieni – cameraman și inginer de sunet) și în noaptea asta te trecem granița în Gruzia ca să-l intervievezi pe Gamsahurdia în ascunzătoarea lui.“

Scoop-ul total, visul aproape împlinit… Un bandit cecen independentist avea să ne treacă granița în Georgia, noaptea, peste Caucaz. Dar eram prin ianuarie sau februarie… Munții Caucazului sînt mai înalți decât Alpii, deja greu de trecut vara, însă iarna pe o singură șosea controlată de ruși…

gold65020_497034616997048_1095751739_n

Ali, călăuza și supraveghetorul nostru, arăta ca o caricatură de asasin cu simbrie dintr-un coșmar exotic… doar că el era real. Mustața și borsalino ca în filmele cu gangsteri interbelici, avea un zâmbet profesional pe care îl efectua fără a mișca mușchii feței, înspăimântător prin faptul că dinții din față fuseseră înlocuiți cu o bară masivă de aur. Purta un kalașnikov neglijent pe umăr și cîteva grenade atârnând cochet la brâu. Conducea o Lada cu frâne capricioase în care ne-a pus să ne întindem după ce ne-a legat la ochi și ne-a susurat că dacă ne vom uita la drum va fi încântat să ne împuște în cap și să ne consume ficații.

Zăcând unul peste altul în mașină, legați la ochi, Golden Teeth ne-a bălăngănind vreo cinci ore prin noaptea de iarnă, depănându-și obsesiv ideile lui din altă lume despre parizience. Era convins că sînt o rasă aparte, ieșită dintr-un laborator american, pentru că altfel nu-și explica cum de au pistrui atât de eleganți.

Ascultându-i delirul în întuneric, am realizat repede că de fapt nu traversam muntele. Nu simțeam deloc înclinarea mașinii care urcă pante de munte în iarnă… Mergeam de fapt pe drumuri de câmpie, probabil făcând cercuri.

Nu puteam bănui cât de grotescă era realitatea, dar iată că pe la miezul nopții mașina s-a oprit în curtea de ciment a unei case înconjurate de ziduri înalte. Iar înăuntru, într-o cămăruță cu perdele de plastic, trase strâns, și tapet ieftin pe pereți, aștepta Gamsahurdia!…

gams

L-am filmat, am simpatizat cu el, mi-a oferit cartea lui despre panterele parfumate din Caucaz, am vorbit despre Graal, iar ulterior am inserat în filmul documentar pe care l-am facut atunci secvența in care acest ocultist patetic citeste un lung, dezesperant comunicat despre Ieltîn si Rusia, cerand ajutorul mai-marilor planetei… dar pe cand filmam, foc pârâit de mitraliere a inceput in jurul casei. Golden Teeth si ceilalti ceceni au iesit din camera răcnind… cameramanul belgian a făcut preparative pentru a leșina… Ne-am zis că rușii descoperiseră ascunzătoarea luiu Gamsahurdia…

Adevărul era altul… Casa unde fusese ascuns Gamsahurdia se afla foarte aproape de barăcile ultimei garnizoane rusești din Cecenia, chiar atunci atacată de un grup de ceceni înarmați aparținând altei grupări decât celei a președintelui Dudaiev, așa încât noi nu eram în realitate în pericol. Totusi, toată lumea a ieșit să se repeadă să tragă în garnizoană, în vreme ce Golden Teeth i-a ordonat aproape lătrând unui gras în trening să ne ducă înapoi la hotel.

Cu un chiștoc moale în gură, grasul, care nu avea nicio opinie personală despre parizience, s-a trîntit la volan și cam în vreo cinci minute eram la hotel, unde chiar am descoperit că mai aveam o sticlă de vin în frigider… și că Golden Teeth ne trambalase, legați, vreo cinci ore în jurul orașului.

A doua zi, precum amanții mincinoși care s-au înșelat unul pe altul și care se prefac că într-adevăr cred aiurelile celuilalt, și noi, și Golden Teeth, și ceilalți oficiali ceceni am pretins în cor că expediția georgiană fusese un mare succes și am mulțumit tuturor pentru efortul de a ne face să trecem muntele în condiții atât de grele, în plină iarnă pentru un minunat interviu cu eroicul Gamsahurdia. Cîteva zile după aceea, leorpăind prin noroiul dintr-o mahala, am și recunoscut de departe casa în care se ascundea cavalerul Graalului, cavalerul creștin ținut ostatec de salvatorii săi musulmani.

Gamsahurdia avea să dispară la puțin după aceea, versiunea oficială fiind că a murit în luptă încercând să se întoarcă în Georgia cu un mic contingent pentru a recuceri puterea. S-a sugerat chiar că s-ar fi sinucis, gest străin caucazienilor. Am fost întotdeauna convins că a fost lichidat de salvatorii săi ceceni, poate chiar de prietenosul Golden Teeth, pentru că, perdant definitiv, începuse să devină stânjenitor politic, cu panterele lui parfumate cu tot. L-au stins ca pe o candelă.

Am sunat-o iar pe Eva și deodată a răspuns.

— Unde ai fost în astea două zile și două nopți? i-am țipat.

A tăcut câteva secunde…

— Sunt curioasă, ți-am zis, mi-a susurat la telefon.

(VA URMA)

chech183900_189496127750900_4114058_n

Mic breviar cecen…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/04/22/mic-breviar-cecen/

Am pus mai multe extrase din filmări din Cecenia pe YouTube :

https://www.facebook.com/dom.pernety

Despre “Machealã cosmicã în Georgia” :

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/19/despre-macheala-cosmica-in-georgia-sau-cum-am-aflat-ca-sunt-un-nimeni/

Perfumed panthers and golden teeth : the backstage of a scoop…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/08/perfumed-panthers-and-golden-teeth-the-backstage-of-a-scoop/

10483619_774157899284717_1673336049145061175_n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: