Skip to content

Seducînd pe Sfînta Vineri

October 14, 2016

10374513_835834166450423_9217106655147516158_n

(Voinicul rătăcit, răcnind la geamul hâdei Sfinte Vineri, care nu-l primește în casă la căderea serii.)

—“De mic am auzit de frumusețea Sfintei Vineri și nu mi-am făcut opinci de oțel, n-am venit cale de nouă ani, nu m-am luptat pentru cununa de argint, CARE VOIESC SĂ I-O DAU ei, ca să merg înapoi că ea nu ma primește…”

(Pauză tensionată...)

“Sfânta Vineri, prin fereastrã, cu vorbă brusc dulce:
-– Ia să văd cununa, fătule!”

(Zîna Zorilor, Slavici)

Recitind povestea mi-am amintit cum, pe când eram adolescent și încă mai credeam că e ușor să scrii the Great Romanian Novel doar pentru că te simți tu traversat de Logos, umblam după ceea ce în literatura de dedesubt e numit aventuri și cunoaștere (atmosfera pe care o tot reproduc, atai in Miros de roșcată amară cat si In punctul lui rebbe G.), așa că într-o noapte am întâlnit în Buzău, ieșind dintr-un cotlon obscur, o arătare încovoiată, o Baba Yaga care căra o boccea urieșească în spate. Era o bătrână ce trăia din strănsul de prin tot orașul al hârtiilor și cartoanelor, pe care le tria, după care le arunca noaptea, balotate, peste gardul unei curți de fabrică, de unde erau luate și transformate în hîrtie proaspătă pentru the Great Romanian Șabada… Era plătită pe cîți baloți.
yaga
.
Am ajutat-o cavalerește să arunce balotul peste gard, pentru că tocmai citeam ciclul Graalului, iar ea m-a invitat în bîrlogul ei, un imund conteiner de tablă, unde a scos o sticlă de țuică și a început să-mi povestească cum, deși nici ea nu se găsea apetisantă (și doar Dumnezeu știe ce cosînzeană fusese în vremuri cu răscoale și ofițeri permanent răciți) chiar și zilele trecute primise un pumn în nas –și mi-a arătat la lumina brichetei dovada pulpoasă și negoasă– de la unul care la rîndul lui strângea hîrtii și îi bea votca, dar din cînd în cînd îi făcea și lucruri nedevîrsta lor. Cînd ea n-a mai vrut, a bătut-o.
.
Plin de omenie necerută, invadat de millă, m-am aplecat sprea ea s-o pup, cast, creștinește, ca pe o bunică beată și tristă, imun la duhoare.
.
M-a plesnit rapid peste ureche și a început să mă împingă spre ieșire, țipînd înăbușit (căci nu voia să vină miliția) : –“Coțcarule, coțcarule, pînă și tu !…’
.
Incepînd din acea zi, de cîte ori mă vedea mă ocolea de departe, fugind cu balotul în spate
.
Iată, narator poți fi, dar e tare greu să fii personaj.

 

Advertisements

From → Paraphernalia

One Comment
  1. Alex permalink

    Și eu care credeam că un mare seducator nu iartă nimic indiferent de cât de grea este lupta. Când colo el o lua la pupaturi caste pe frunte. Pai bine mai nene Dan așa ne fu vorba?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: