Skip to content

“Am ieșit și noi să ne uităm la lume”…

November 17, 2016

ceausescunou0023451

Prin anii 1980, la Neptun, am cunoscut îndeaproape, stând repetat la ea vara în gazdă, o femeie simplă, îngrijitoare la vila lui Ceaușescu, căsoiul ăla cu plajă privată și parc stufos, pe atunci plin de păuni care mugeau ca bivoli în călduri (heideggerienii cititori ai Mirosului de roșcată amară știu că eu mă pricep cum să fac cu păunii).

Femeia aceea, care făcea paturile și spăla prin vilă, era fascinată de cuplul Ceaușescu. Admirația cvazi-mistică îi venise de la un simplu incident, pe care mi l-a povestit de multe ori, pasionată, pe diferite tonuri, fără să-l înfrumusețeze: — într-o zi, soții Ceaușescu au dispărut din vilă.

S-au evaporat, ieșind de acolo pur și simplu, fără să spună la nimeni, și s-au așezat pe-o bancă, la câteva sute de metri de vilă, singuri, ținându-se de mână, pe o bancă din promenada aia centrală care trece printre hotelurile Neptun și Caraiman.

Gazda mea povestea în transă hohotindă cum trecătorii paralizau, sau se împiedicau, sau o luau la fugă neîndrăzndind să privească spre cuplul celor două momâi care ședeau rigide pe bancă, zâmbind fix, ținându-se de mână și examinând trecătorii.

Două lumi în coliziune mută, meandre de buclă spațio-temporală care se intersectau, ca într-un labirint flasc.

Când au apărut fugind disperați spre ei securiștii și boduguarzii, unul din aceștia a avut, se pare, chiar o vorbă de dojană la așa uriașă și neonestă încălcare a protocolului. Ceva gen: — “Ne-ați omorât, tovarășu, nu ne mai faceți de-astea !…”

La care Ceaușeștii ar fi răspuns simplu: — “Am ieșit și noi să ne uităm la lume.”

Cât de puțin trebuie ca să fascinezi și să pari deodată uman.


heidegger

Am desenat cu mâna mea o ilustrație la povestirea cu păunul, Frenetica moarte a lui Martin Heidegger, din Miros de roșcată amară.

From → Paraphernalia

2 Comments
  1. Canabis und cocaina permalink

    Dictatura ca dictatura, dar sa vezi si realitatili democratiei…mai ales a aleia de caviar. De exemplu: Asociatia pentru propasirea socialismului, fotbalului, canabisului, cocainei si fara ura de rasa din comuna Marsilia transmite sincere condoleante asociatiei similare din comuna Saint Denis cu ocazia capturarii a 500 de kg de iarba calmanta parcata chiar in localurile tehnice ale municipalitatii de catre sase interpelati care lucrau tehnic pentru primarie si in timpul liber oferit cu generozitate de timpul de lucru la primarie, intre doua reparatii de roti de pubela carau canabis si coca. Pentru doar micul profit de circa doo milioane de euro. Decat pentru seful presupus al retelei se indica rasa (corsican), pentru ceilalti interpelati nu, pen’ ca nu cadreaza cu teoria armoniei perfecte intre rase. Angajatii de la plimba roaba aveau camion cu fond dublu jammer gps, masini si motociclete de lux cu numere de inmatriculare false tinute chiar in garajele primariei si nimeni nu stia nimic. Mai sa fie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Caviar de canabis exista? Daca nu exista de ce nu se inventeaza. Pentru asta ne raketati salariile in Franta? Atunci sunteti idiotii perfecti.

  2. Fiind băiet (12 ani), am fost ales să ofer flori tovarășei Elena Ceaușescu, aflată împreună cu tovarășul într-o vizită de lucru prin urbea mea natală. Restul e pre-istorie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: