Skip to content

Un nou fragment din “Spovedania părintelui ateu”, care aici oficiază o slujbă

February 25, 2017

francis-bacons-untitled-p-010

Mai multe babe evlavioase urmăreau ca bufnițele fiecare mișcare, pregătite să se năpustească asupra primului novice care n-ar ști gesturile obligatorii în sfântul lăcaș: 

„Pune-ți baticul pe cap”! „Sărută mâna părintelui”! „Nu trece prin fața ușilor împărătești”! „Închide telefonul”! „Nu vorbi în biserică”! „Stai în genunchi”! Când nu pică nicio victimă, se ceartă între ele.

Plus câțiva oameni de bun-simț, care s-au născut în familii de bun-simț, au trăit cu bun-simț, iar acum își așteaptă moartea cu același bun-simț.

Spre mijlocul bisericii – o tânără bălană, îndrăgostită de un țigan tuciuriu, a venit să-mi plângă iarăși că s-a certat cu mă-sa care nu-i de acord cu relația ei. Fierbe toată de nervi și n-are stare deloc, dacă ar fi după ea ar încheia chiar acum slujba asta lălăită. Neștiind rânduiala liturgică, n-are idee cât mai durează sfânta monotonie și i se pare că va continua până-n vecii vecilor. De supărare, amorezata e mai neagră la față decât mama țiganilor. De jur-împrejurul ei, alte persoane și alte pricini de aceeași gravitate, pentru care (nu merită întotdeauna să te naști, dar) merită întotdeauna să mori.

Ceva mai în spate e congestionat un grup de femei fără nicio trăsătură de personalitate, niște ființe șterse, amorfe, ca un banc de meduze rujate. Nu o cunosc pe niciuna dintre ele. Ba da! o știu pe una! Mi-a rămas în minte de la spovedit, că nu se oprea din plâns, oricât o doctrinam eu. Zicea că soțul devine violent când bea și bea „tot timpul, părinte”. Ei nu-i face nimic, nimic altceva decât s-o bată și s-o fută, „tot timpul, părinte”. 

 
Când am fost cu Boboteaza acasă la ea, sărmana meduză m-a primit roșie toată. Avea fața ca fundul de sepie, nu știu dacă de la bătaie sau de la fututul recent, pentru care să se fi simțit rușinată înaintea mea. Eu însă, bun slujitor, mi-am închipuit pentru ea doar binele. După ce am stropit-o cu agheasmă pe creștetul capului, bărbat-su mi-a întins un pahar de vin și n-am scăpat, cu toate bolile și antibioticele invocare de mine, până nu i-am gustat „marfa”. 
 
La plecare, mi-a trântit o palmă pe spinare și următoarea apoftegmă: „părinte, aia-i casă de bărbat, unde femeia țipă tot timpul”.
 
„Da, părinte, zău”.
 

From → Paraphernalia

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: