Skip to content

Ce este PPE? ( întru risipirea câtorva mituri)…

March 9, 2017

Iohannis nu merge astăzi la mini-summitul partidului lui politic PPE (Partidul Popular European), deși ar fi fost rara ocazie să se întâlnească cu Merkel, Juncker și alții în afara negocierilor cu ceilalți lideri politici UE de alte tendințe politice (socialiști, liberali, sau naționaliști anti-europeni, în cazul Poloniei).

E just, așadar, ce scrie pe site-ul prezidențial pentru zilele astea, 9-10 martie: — “Nici o activitate”.

Întotdeauna, înainte de un summit la Bruxelles, liderii se strâng separat pe familii politice. Astfel, la PPE, unde e Iohannis, este prilejul să discuți cu Merkel, Juncker, Rajoy, Tajani sau Orban… dar Iohannis nu merge, deși e in Bruxelles (summitul incepe abia seara; click pe poză pentru a vedea invitații).

ioh

Acum, eu nu sînt cîtusi de puțin apropiat de PPE, insa am „acoperit“ activitățile acestui partid transnational de când sînt jurnalist in Bruxelles, de aproape un sfert de secol, iar incepand din 2005-2006, când am tradus, din germana in franceza, cartea lui Thomas Jansen Istoria Partidului Popular European ( publicată de editiile PPE in 2006), am intervievat si am discutat cu majoritatea figurilor importante ale partidului.
.

PPE se află la originea UE

eu_flag_1496893c

Intr-adevar, toate marile figuri fondatoare ale UE au fost PPE sau precursori crestin-democrați ai partidului, de la Schuman și Adenauer, trecând prin De Gasperi si pana la Helmut Kohl, toți au fost PPE, promovând federalismul european și împăcarea franco-germană intr-o vreme cînd multi socialisti inca mai flirtau cu euro-comunismul si cu Moscova.

PPE este cea mai eurofilă formatiune politică din Parlamentul European, mai mult chiar si decât majoritatea politicienilor de stânga. Deși latura sa umanist-crestină a fost mult atenuată in ultimele doua decenii, simbolurile rămân, cum ar fi de pilda coroana de 12 stele pe fond albastru care simbolizeaza Europa si care nu e altceva decât coroana Fecioarei in iconografia catolică clasică. Cele 12 stele nu au simbolizat vreodată numărul de tari din UE, stelele au fost 12 de la inceput si sint apostolii din coroana Fecioarei.

stars-panenka-marie

In Parlamentul European, dreapta moderatã a crestin-democratilor se afla dintotdeauna între-o infruntare permanenta cu socialistii. Primii au actualmente 217 de locuri, ceilalti – 189, dintr-un total de 751. Cele doua formatiuni sunt rivale in special pentru chestiuni de putere si bani: controlul comisiilor parlamentare si fondurile pe care le primesc grupurile transationale.

PPE nu este un partid al dreptei dure 

Crestin-democratii (Partidul Popular European, PPE, din care face parte si PNL-ul) nu sint de altfel un partid de dreapta in sensul est-european, dur, al termenului. Ei nu sint o masonerie capitalistă. Dreapta reala in Parlamentul European incepe cu liberalii, minoritari.  Paradoxul e doar aparent, intrucat crestin democratii europeni sînt mai apropiati de socialisti in chestiunile sociale si economice si se deosebesc mult de liberali. Se întâmplã deseori ca PPE sa voteze in chestiuni economice alaturi de socialisti si impotriva liberalilor. Etichetele dreapta-stanga sint astfel foarte nuantate in contextul Parlamentului European.

PPE nu sînt “conservatorii”

Li se spune deseori, absolut impropriu, “conservatorii”. Termenul de “conservatori” ii desemneaza pe Tories britanici, eurosceptici, care nu mai fac parte din PPE încă de la începutul actualei legislații europene, când au părăsit PPE (spre usurarea multora din partid) pentru a forma un mic grup împreună cu “conservatorii” cehi, la fel de eurosceptici, ai lui Vaclav Klaus. Încă de când Marea Britanie a intrat in (pe atunci) Comunitatea Europeană, in 1972, mulți membri PPE importanți au fost împotriva primirii conservatorilor (Tories) in PPE. Conservatorii britanici au fost primiti initial pentru a umfla numarul membrilor si vreme de decenii au adus doar probleme in PPE, insuflandu-si euroscepticismul si aducând o tradiție de dreapta de tip liberal care mergea împotriva traditiei umaniste a PPE. Plecarea conservatorilor, chiar dacă a redus numeric PPE, a restabilit parțial coeziunea doctrinara a formatiunii.

PPE azi

E un grup transnational compus din oameni cu interese diverse si din formațiuni politice heteroclite. PPE este apoi, ideologic, mult mai compozit decit socialistii. Desi ramane principalul grup, PPE e o formatiune ce se straduie din ce in ce mai greu sa-si gaseasca o linie politica coerenta. Contururile sale ideologice au devenit tot mai confuze, pe masura ce PPE a acceptat ca membri unele formatiuni politice de tendinta neoliberala. Asa e FIDESZ din Ungaria, al lui Viktor Orban, sau asa a fost cand a fost primit din Italia partidul lui Berlusconi. Formatiuni ad-hoc, create in jurul unor personalitati al caror profil politic nu corespunde vechiului mesaj umanist si crestin-democrat pe care s-a construit PPE. LA fel, din România a fost primit PNL-ul, deși teoretic e un partid liberal. (Din România fac parte: PNL, UDMR, PMP și… teoretic, da: PNȚCD.)

PPE a fost condus și șlefuit, vreme îndelungată, din 1990 până în 2013, de belgianul Wilfried Martens. Acesta a introdus toată indemânarea eurofilă belgiană (belgienii au fost întotdeauna suprareprezentati in toate structurile pan-europene) si un umanism moale, dar a si impus fidelități contestabile. In mai multe interviuri pe care mi le-a acordat, Martens s-a pronuntat astfel in mod repetat pentru primirea Turciei in UE. La urma urmei, Martens a continuat sa il aprecieze personal pe Ciorbea chiar mult timp după dezastrul electoral total al PNȚCD, iar tãrãniștii lui Aurelian Pavelescu continuă sa fie membri PPE, alături de PNL, PMP și UDMR.

In ciuda protestelor lor, popularii sint asociați acum în Europa cu măsurile de austeritate. Politicienii PPE domină instituțiile europene, de la președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, pîna la presedintele Comisiei europene, Jean-Claude Juncker. Ei au pierdut de altfel mult teren, în ultima vreme, în Europa centrală și de est.

Și, desigur, Merkel este PPE, împreună cu Juncker cea mai importantă figură din formațiunea transnațională… dar Iohannis nu merge astăzi să se vadă cu ei la summitul formațiunii lor politice.

O să îi vadă seara, oricum, odată cu toți ceilalți.

——–

 

Advertisements

From → Paraphernalia

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: