Skip to content

Pantere Parfumate: O spovedanie la hammam

March 18, 2017

salm

Pantere Parfumate Cap.:  O spovedanie la hammam

Căutam să postez un nou capitol, work in progress, care ar defini mai bine personajul lui Salman din viitorul meu roman “Pantere parfumate“, mercenar cecen, șef de mafie în Moscova atunci când nu e luptător în rezistența din văile Caucazului, când am dat de o poză veche cu el !…

Uitasem cu totul poza asta, singura pe care o am și care arată un pic din aspectul fizic al lui Salman, ba chiar i se vãd ochii, privirea aceea goală, care, deși nu era un om în aparență puternic, îl făcea înspăimântător, căci se deschideau spre un vid moral absolut.

Iată așadar și poza, și draftul de capitol. Rezumat cap. anterioare: Naratorul se află, împreună cu Eva, într-un sat cecen, la munte, pregătindu-se, ajutat de clanul care îl găzduiește și protejează, să urce muntele până la gruparea de rezistență a lui Șamil, unde i s-a promis că va putea filma amputarea mâinii unui hoț, așa cum o prevede șaria.

Satul este Makhketî, cătunul cecen de la munte în care orice rus știe că se petrece prima parte a înfiorătorului roman al lui Tolstoi Hagi Murat.

In Hagi Murat al lui Tolstoi (de la numele personajului istoric, răzvrătitul cecen din timpul cuceririi ruse a Caucazului), roman care descrie dementele distrugeri la care se dădeau rușii sub comanda psihopatului vice-rege Iermolov, lucruri la care Tolstoi a asistat si care l-au dezgustat profund, în roman așadar personajul Sado se întoarce în satul său, pe care îl găsește distrus.

Cu precizie jurnalistică, Tolstoi descrie ruinele, morții mutilați (propriul fiu al lui Sado) și cum rușii întinaseră fântâna și moscheea, pentru a nu mai putea fi folosite (aici pudicul Tolstoi nu dă detalii, spune doar: Фонтан был загажен)…

După care Tolstoi are această tulburătoare imagine, acolo în satul Makhketîî :

“Nimeni nu pomenea vreo ură pentru ruși. Ceea ce simțeau cecenii, de la cel mai tânăr la cei bătrâni, era mai puternic decât ura. Nu putea fi ură, pentru că ei nu priveau javrele de ruși ca pe niște oameni, ci era un amestec de scârbă, dispreț și nedumerire în fața smintitei violențe a acelor făpturi, așa încât dorința de a le extermina, precum dorința de a extermina șobolani, păianjeni veninoși sau lupi, le venea cecenilor natural, ca instinctul de conservare…”

 

 Pantere Parfumate  Cap.:  O spovedanie la hammam

După masa la crâșmă, aveam rezervat hammamul, unde trebuia să mergem cu toții pentru abluțiuni rituale, obligatorii înainte de o amputare. Curățenie completă. Femeia nu conta, putea să se spele singură acasă, așa că i-am încredințat camera de filmat Evei, rugând-o să o pună la încărcat. Bateria se golise și aveam să filmez prin sat după întoarcerea de la munte, odată încheiată ceremonia pedepsei cu amputarea în bârlogul lui Șamil. Nu mă temeam pentru vreme, avea să fie la fel de frumos și la întoarcere, căldarea climaterică de pe acel înalt platou înconjurat de munți asigura o climă constantă, nici prea cald vara, nici frig iarna.

Un sat banal, aducând chiar cu unele cătune din Moldova. Case fără etaj, cu acoperișuri în pantă, ascunzând poduri înalte, pentru grâne. Acoperișuri din tablă, mai rar din țigle. Garduri înalte, din ciment, cu uriașe porți de metal vopsite în albastru sau verde, care ascund curtea. Putere absolută a stăpânului casei în interiorul curții.

Pășeam gânditor lângă Salman, reproiectându-mi în cap coșmarul din zori, când iar căutasem să violez mumia lui Lenin, după ce mă strecurasem nevăzut în Mausoleul din Piața Roșie. De astă dată, reușisem să îmi vâr varga în gura venerată, însă menghina dinților cadavrului îmbălsămat se închisese pe mine, căutând să mă hăpăie.

M-am scuturat când Salman mi-a vorbit, mergând agale lângă mine:

— Întotdeauna am vrut să am un prieten ca tine, mi-a spus pe neașteptate.

L-am privit surprins și îmi zâmbea larg, fără nici o ambiguitate. Văzând că nu spun nimic, a urmat:

— Te gândești că venim din lumi așa diferite, știu. Dar eu vreau ca tu să rămâi cine ești și să fim prieteni așa cum suntem. Mie nu-mi pasă că tu mănânci melci și picioare de broaște și alte scârboșenii de care eu nu m-aș atinge. E cultura voastră, așa ați fost învățați. Eu știu doar că am avut noroc să mă nasc cecen și musulman. Dar n-am nici un merit. Puteam, de pildă, să mă nasc evreu și acum m-aș fi culcat cu maică-mea.

L-am privit și mai surprins:

— Ce vrei să spui?

— Evreii se culcă cu mamele lor înainte să devină bărbați, nu? De-aia sunt așa legați de mamele lor, au un legământ, așa e în religia lor.

Și cum îmi urmărea stupoarea și vedea că e autentică:

— Doar toată lumea știe asta. Ce, nu e așa?

— Nu, i-am spus ferm, aproape răstit.

M-a privit trist.

— Crezi cumva că pot fi numit antisemit fiindcă nu-mi plac jidanii?

— Da.

— Te cred, mi-a spus demn, după un efort. Sunt antisemit atunci. Eu sunt incult, dar înțeleg un om cu o inteligență ca a mea. Am încredere în tine. Aș vrea să mă înveți multe. Aș vrea să înțeleg cine ești, ca să țin și mai mult la tine.

Mergând lângă mine, care tăceam, a murmurat:

— Și eu am mâncat odată melci, când eram la ocnă. N-am spus niciodată nimănui.

Și a continuat să bodogănească:

— Mi-e greu uneori, ce crezi? Sunt incult, dar mă interesează multe. Nu mă ajută mult să-mi petrec ce mi-a rămas din viață pe lângă Ali și tâmpitul lui de frate. Da, grasul de Ramzan. De când te cunoaște tot spune la toată lumea că el ar vrea să devină jurnalist. Dar are deja 40 de ani și n-a deschis niciodată o carte. Sunt oameni buni, clanul lor, însă nu concep alt fel de viață. Eu am mai citit, știi? Mă crezi? Poți să mă pui la încercare. Eu l-am citit pe Dumas, de pildă. Și vreau mereu să-mi găsesc limitele. Eu nu mă tem de nimic. De-aia, deși sunt așa firav, le e frică de mine.

— Îți mulțumesc că m-ai lăsat să câștig la skanderbeg, i-am spus aproape în șoaptă.

— Și tu ai făcut bine că l-ai lăsat pe Ali să câștige. Are nevoie să se împăuneze. E bună dreptatea în competiție, dar șeful trebuie să rămână șef.

Ajunseserăm la hammam, o clădire lungă, cu ferestrele zidite, ce părea să fi fost căminul cultural comunist al satului. La intrare, cel care rupea biletele și număra banii pe pipăite era un orb tânăr. Valea cu două concavități acoperite de piele fragilă erau semnul unei explozii în plină față.

— Oare orbii plâng? îmi șopti copilăros Salman pe când intram.

N-am știut ce să-i spun și deodată m-am umplut de tandrețe pentru el.

Hammamul era într-un uriaș subsol prevăzut cu țevi în canal prin care ieșeau aburii. Totul era nou și improvizat și de proastă calitate, nimic de-a face cu minunatele băi – pe care le văzusem la Tbilisi și despre care Dumas a scris că a trebuit să își lase plămânii în vestibul, din cauza aburilor sufocanți.

Salman m-a uleiat mai întâi. Zăceam pe burtă, brațele întinse de-a lungul trupului, încordat de tulburare. Uleindu-mă, m-a mângâiat de mai multe ori în fanta feselor.

M-am scuzat pentru colăcelul de pe șolduri și burtă.

— O să-mi dispară în călătoria asta, i-am spus gâtuit, atât din pricina poziției, cât și a tulburării.

M-a asigurat că sunt bine așa.

M-a frământat peste tot, făcând să-mi trosnească toate articulațiile, până la ultima falanga a degetelor, dislocându-mă complet.

A urcat pe mine, mai întâi călcându-mă în picioare, trosnindu-mi coloana cu genunchii, făcând “ursul”, ca apoi să-mi bată darabana cu palmele pe buci, amintindu-mi de toaca bunicului în copilărie, bunicul meu paraclisier care mă învața ritmuri complexe de bătut cu ciocănelele pe larga tablă de lemn spânzurată vertical în turnul clopotniței.

Și, amestecând în cap cadavrul îmbălsămat al lui Lenin și ceremonia sufi din sat la care tocmai asistasem mi-am amintit vechea învățătură a sufismului, ca o parabolă pentru abandonul total: că discipolul este în puterea învățătorului precum “un cadavru în mâinile îmbălsămătorului”.

E însă oare posibil ca Salman să fie…? Hm? Așa cum mă mângâia și mă freca… Ai lui l-ar masacra cu bâtele dacă ar bănui. Dar acolo, în cei 15 ani de ocnă în Gulag, de câte ori va fi fost Salman bătut și violat? Goliciunea din ochii lui, calmul permanent, vidul moral, mișcările alunecoase de motan căpătau deodată un alt sens.

— Tu nu crezi în Dumnezeu, nu-i așa? m-a întrebat deodată, masându-mă, părând neafectat de aburii fierbinți.

N-am ezitat mult, Salman nu trebuia mințit.

— Nu, i-am spus, aproape ca un oftat.

Tăcea.

— Dar tu, Salman? Tu crezi?

Nici un răspuns.

— Nu știi, nu? Nu știi dacă crezi? am insistat.

A pronunțat repezit, forțându-se:

— Când treci prin ce-am trecut eu îți pui multe întrebări.

A început să mă biciuiască cu o măturică din crengi fine, făcându-mă să simt că pielea îmi explodează în fâșii roșietice, precum zdrențele acelea colorate agățate de pelerini prin copaci la mormintele sfinților sufi, din care numai satul ăsta avea vreo trei.

M-am lăsat mângâiat, frecat, biciuit în continuare, maltratat fiecare mușchi dureros, mâinile lui alunecându-mi regulat în fanta din ce în ce mai relaxată a feselor.

— In primul război cu rușii, după ce tu ai plecat de aici, noi ne trăseserăm spre munte, iar rușii, intrând în sat, au prins un bărbat, unul singur care rămăsese să îngrijească ceva. L-au căznit zile în șir, după care au spus că a fugit. Dar părinții lui știau că îl omorâseră și au mers să îl răscumpere. Rușii cereau răscumpărare pe cadavre, știi?

Am dat din cap, cu fața lipită pe piatra mesei de masaj.

— Când bătrânul, tatăl, a ajuns la ei cu banii i-au înmânat un sac cu măruntaie.

A început să bată iar darabana pe spatele meu, scrâșnind, gâfâind, cu suflul scurt.

— Un sac cu măruntaie, atât rămăsese. Nici măcar nu se putea ști dacă mațele alea împuțite și oasele rupte proveneau de la un om sau de la mai mulți.

S-a oprit o clipă, trăgându-și respirația prin aburi. M-a întors cu un gest scurt pe spate, m-a încălecat și a început să-mi fricționeze acum umerii și pieptul, fixându-mă prin ceața fierbinte.

— Lăsaseră șase militari în sat, retrăgându-se spre Vedeno. Noi am coborât de la munte, i-am încercuit și i-am prins. Vrei să știi ce le-am făcut? He? Vrei să știi ce le-am făcut?

Mă fricționa și mă strângea și pleznea din ce în ce mai violent, însă nu mai simțeam durerea. Aveam ochii pironiți într-ai lui ca hipnotizat.

— Am coborât tiptil și i-am prins când erau la masă. Ne-am desfătat mai întâi privindu-le vreme îndelungată panica. Vreo două ore i-am privit, așa dezarmați și strânși unul în altul într-un colț al bucătăriei, în vreme ce ne sfătuiam între noi, în cecenă, ce aveam să le facem. Mai toți erau foarte tineri, afară de comandant, dar n-am simțit nici o milă, nici un fel, nu. Nici o milă. Trebuia făcută dreptate, sec, fără sentimente.

— I-am pus să aleagă care din ei avea să moară imediat, jumătate, trei din șase. Au stat și au negociat în vreme ce noi priveam și examinam și ne miram de orbirea lor, căci se străduiau să născocească mecanisme de tras la sorți prin care fiecare căuta să rămână în viață, nebănuind că cei trei care aveau să moară imediat erau cei norocoși.

— Când, sub influența căpitanului, au fost aleși trei, le-am tăiat de îndată gâtul. Eu i-am tăiat unuia, a fost atunci prima oară și n-am simțit nimic deosebit, era ca o oaie, e la fel ca atunci când tai beregata unui berbec, aceeași consistență, aceeași rezistență a tendoanelor, tu pronunți Allahu Akbar, împungi, apeși, faci o mișcare circulară și retezi până la coloană. Sângele țâșnește prin carotidă… Dar, spre deosebire de oi, la oameni se întâmplă altceva, care te poate urmări după aceea…

S-a oprit o clipă din masat. Nu ne puteam lua ochii unul de la altul.

— Omul țipă prin gâtul tăiat. Se aude un vâjâit de la aerul care iese din plămâni, țipă pe acolo, prin gâtul fără cap. Basmele ne-au mințit. Când în basme eroului i se taie capul nu ni se spune că el țipă pe acolo, prin gât, la aer, ca o cucuvaie.

Mă mângâia acum tăcut, mâna lui atingându-mi sfârcurile, stânga-dreapta,  ca ștergătoarele unei mașini.

Cum tăcea, fixându-mă cu privirea lui goală, l-am îndemnat să continue.

— Ai spus că cei trei morți erau norocoșii.

A avut un rictus înspăimântător.

— Pe cei trei vii i-am cuplat cu cei trei morți. Pe fiecare l-am legat strâns de un cadavru, față în față, cât mai strâns, membru de membru bazin de bazin, chip lipit de chip. Ca niște împerechieri drăcești. Fiecare săruta un mort, gură la gură, și i-am lăsat așa în pădure, știind că au să se căznească mai rău ca în iad pe măsură ce cadavrul de care era legat fiecare avea să putrezească și să facă viermi. Gură la gură, ochii holbați în împuțiciunea aia, membrele rigide, o oroare permanentă mai rea decât moartea, animale care dădeau târcoale. Primele trei zile au urlat aproape în continuu, implorându-ne să îi omorâm. Din când în când mergeam să îi privim, dar și ca să ațâțăm în ei speranța că am putea să-i dezlegăm. După trei zile mai țipa slab numai unul. Eu am fost cel care am mers și le-am dat foc, cu benzină, așa direct, vii, dacă mai poți numi asta resturi de viață.

— Ai făcut bine că le-ai pus capăt suferințelor, am spus, știind că formulez ceva plat.

M-a împins cu pumnii în piept, făcând să-mi trosnească sternul.

— Nah. Am făcut-o pentru că începuse să miroasă prea tare, chiar și cei care putrezeau de vii.

Și-a trecut o mână pe față.

— Așa, pentru că m-ai întrebat dacă eu cred în Dumnezeu.

Și tocmai atunci a intrat Ali din chilia aburindă de alături, masiv, burtos, păros, nebănuitor.

— Ce faceți, vă futeți? a hohotit întinzându-ne sticla de vodcă.

Salman a luat-o tăcut, imperturbabil, nesurâzător și a tras un gât.

— Atât ! a decis Ali smulgându-i-o. Avem o ceremonie sacră de împlinit.

Ne-am șters și îmbrăcat în tăcere, fără să ne privim, eu și Salman. Știam că doar profeții falși invocă apocalipsa. Cei adevărați învață că atunci când ai văzut Răul nu mai bodogănești despre el.


10483619_774157899284717_1673336049145061175_n

Advertisements

From → Paraphernalia

2 Comments
  1. Radu Nicipotuc permalink

    Excelent scris! Jos pălăria!

  2. Nina permalink

    Se poate ca mult-asteptatul nou roman sa contina si fotografii? Sunt atat de autentice si savuroase…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: