Comoara, cămara, camera, chimirul și jambonul… Aceste cuvinte în română (și toate derivatele lor) au la origine aceeași etimologie, chiar dacă vin din surse diferite, împrumutate în epoci diferite.

Rădăcina indo-europeană *kam– sau *kamb– redă ideea de curbură, de ceva îndoit sau cu boltă, de unde sensul de cameră, ca în greacă și latină: kamara – καμάρα, camera (chambre).

În română, camera e un neologism, împrumut din italiană în sec. XIX (aveam turco-arăbeștile odaie sau iatac înainte) în vreme ce cămàra (același cuvânt cu cameră) este cel moștenit, cel mai probabil direct din latină. O știm pentru că ne-o arată fonetismul său: în română (ca și în portugheză sau catalană), orice a neaccentuat a devenit, în evoluția limbii, ă. De îndată ce se deplasează accentul, cal duce la călaremamă produce mămică, iar casă are diminutivul căsuță.

neaccentuat devine automat Ă. Verbe românești precum a scanda sunt întotdeauna împrumuturi moderne din alte limbi, aici din franceză. Dacă era vechi, ar fi fost a scăndà. Așa încât, camara (sau grecescul kamara, καμάρα), cu trei silabe terminate în -a și cu accentul pe a doua silabă nu putea da în româna veche decât cămară. A accentuat din silaba a doua rămâne A, celelalte două se închid natural în Ă.

Comoara în schimb, care e același cuvânt, ne vine din slavona de biserică, unde grecescul καμάρα a dat, în mod regulat: komora. Acest slavon komora, care desemna camera trezoreriei, haznaua (sensul inițial de cameră boltită dispăruse), a fost împrumutat de români din slavă suficient de devreme pentru ca un o din komora să devină diftong: oa, comoară. La fel cum latineștile porta și morte(m) au dat poartă și moarte, komora a dat comoară. Împrumut vechi, așadar, vorbitorii nerealizând, desigur, că e același cuvânt cu cămarăCămară, comoară, iar în sec. XIX am împrumutat din italiană același cuvânt: cameră.

În alte limbi, ideea aceasta de curbură, de boltă, din rădăcina *kamb- a făcut că de acolo avem grecescul  kampē, καμπή, dar și camba, sau gamba în latină, curbura pulpei piciorului, de unde jambe, și jante, janta, dar și jambonul, spaniolul jamòn. Șunca din pulpa curbată.

Dar, dar…

Dar kamara, care în greacă mai desemna și curbura boltei cerului, în avestică, persana arhaică, în limba textelor lui Zarathustra, texte la fel de vechi ca și Iliada și Vedele, desemnează, pe lângă cer, precum în greaca veche, și o centură. Kamar: tot ceva curbat. Cerul, dar și un brâu. Și noi spunem poetic brâul cerului, echivalent cu bolta cerului.… De la acea curbură. De aici kamar = centură, curea în persana modernă, care, preluat de turci și cu pronunție turcească, a dat la osmanlâi kemer, de unde chimirul nostru, adus de arnăuți. Nici nu știam noi că la persanii vechi, chimirul era brâul sau bolta cerului, înrudit cu bolta unei camere, cămări sau comori.

Chimirul haiducesc are așadar aceeași origine semantică și istorico-culturală și vine de la aceeași rădăcină indo-europeană cu camera, cămara, comoara, gamba, janta și jambonul.

Să te curbezi de mirare, nu alta. Să te gondolezi ca un cocoșat.

Despre cocoașă și curbura ei, cf. și aici:

— Curcubeu, castraveți, cocoșați și cucurbitacee…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/11/07/despre-curcubeu-castraveti-cocosati-si-cucurbitacee/

Despre alte denumiri ale camerei:

— Fiú, ház, casă și coteț – pericolul lingvisticii amatoricești

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/29/fiu-haz-casa-si-cotet-pericolul-lingvisticii-amatoricesti/

Despre hazna:

Hazna și rahat – când româna confirmă elucubrațiile lui Freud

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/13/hazna-si-rahat-cand-romana-confirma-elucubratiile-lui-freud/