Skip to content

O “lună de zile”: cazna mea “de ani de zile” împotriva călăilor limbii

June 1, 2017

Ieftae își sacrifică fata pentru Iehova, după ce a lăsat-o să hălăduiască “două luni de zile” prin munți. (Judecători, 11, 38)

Nimic nu îmi e mai urât decât necreativii lingviști, doar parțial instruiți și cu obsesii ucigătoare de simetrie a limbii, care au pus stăpânire pe monopolul dicționarelor și al limbii, confirmând butada lui Roland Barthes: — «Limba e fascistă »… (« La langue est fasciste »).

« La langue est fasciste »… Mă bat cu asta de ani de zile. Mă pricep la fascismul gramatical, așa că identific imediat când e rău orientat spre o simetrie nefirească.

Astfel, expresia veche românească o “lună de zile”, sau “ani de zile”, criticată hohotitor de toți călăii limbii, nu are nimic pleonastic, deși o tot văd batjocorită, prin DOOM și prin tote torșoanele inculților Academicieni. Cică: cum să spui o “lună de zile”, doar luna e făcută din zile, nu? Ei bine, expresia o “lună de zile”, sau “un an de zile”, provine în realitate din limba veche și frumoasă a cronicarilor, e inspirată din greaca veche și bizantină, iar din greacă a intrat în egală măsură în română (o lună de zile) și în sârbo-croată (mesec dana).Nu e o grosolănie românească, ci o veche moștenire culturală elino-balcanică.

Iată așadar frumoasa origine și minunata istorie a delicatei expresii o “lună de zile”:

In Cartea Judecătorilor (ספר שופטים /  Κριτές) din Septuagintă, care se știe că este doar Torah evreiască, vechiul Testament ebraic tradus în limba greacă a secolului III înainte de Hristos, găsim expresia: μήνας ημερών = o lună de zile, pentru a spune simplu: o lună. Cu trei secole înainte de Hristos, grecii traduseseră așadar din Tora evreiască folosind expresia μήνας ημερών.

E vorba de episodul:

“Ieftae i-a răspuns [fiicei lui] : — “Du-te!” Si i-a dat drumul două luni de zile (δύο μῆνας ημερών) i.Si ea s’a dus împreună cu suratelei ca sä-și plângã fecioria prin cei munți.” (Judecători, 11, 38)

δύο μῆνας ημερών, “două luni de zile”, apare, subliniat de mine în roșu, în notele variantelor manuscrise ale acestui Vetus Testamentus ex versione Septuaginta interpretum, Vatican 1709.

Dar mai găsim expresia lună de zile (μήνας ημερών), pentru a spune simplu o lunã, o găsim ulterior și în alți autori greci, precum Galen, medicul Galenus, care a scris pe la 150 după Hristos:

 

Acum, e foarte posibil ca δύο μῆνας ημερών pentru ebraicul din cartea Judecătorilor  שְׁנַיִם חֳדָשִׁים  să fi fost o simplă interpretare a terminației de dual יִם- ca reprezentând ziua: יום‎‎ . LA urma urmei ebraica nu mai era vorbită atunci, ci doar aramaica și feniciana (cartagineza, punica), iar în aceasta din urmă zi se scria (și probabil se pronunța) ים

יום‎‎ era o grafie și o pronunție dispărută, așa încât traducătorii elinofoni ai Septuagintei au putut considera că terminația de dual din  שְׁנַיִם חֳדָשִׁים  (două luni) conține cumva termenul “zi”/יִם  și au tradus δύο μῆνας ημερών, “două luni de zile”.
.
Fapt e că, așa cum vedem prin medicul antichității tardive Galen, expresia s-a transmis, prin Bizanț, creștinismului balcanic și că românescul “o lună de zile” are un corespondent perfect în sârbescul mesec dana (месец дана): o lună de zile.
.
.
Sub influență bizantină, mesec dana, lună de zile, a intrat și în sârbo-croată, mesec dana, o lună de zile, unde este și azi absolut banală, ba chiar nici nu se poate spune altfel. Iată o publicitate contemporană:

Nu e așadar un pleonasm sau o eroare de logică sau lingvistică să spui “o lună de zile“, ci o veche formulă, cu parfum din cronicari, sau din traducerea Bibliei așa cum o făcea acel faur al limbii române care a fost Gala Galaction (părintele Grigore Pișculescu, vezi aici mai mult despre traducerea lui a Bibliei și mai ales a Cântării Cântărilor).

Formulele astea vechi, precum “se așterne drumului”, cu un dativ bizar, pentru “a porni la drum”, au frumusețea lor si nu trebuie judecate după chinga Academiei și a dicționarelor recente, moarte și rău croite.

P.S. Cu ăștia cu regulile noi aș mai avea eu multe răfuieli. DOOM-ul a introdus reguli absurde chiar şi în morfologie. Imperativele prohibitive de la a zice şi a face sunt de fapt: nu zi ! şi nu fă !…iar nu monstruoasele, impuse astăzi, nu zice! şi nu face! aduse de noile reguli. Limba naturală a poporului a spus întotdeauna „nu zi hop până n-oi sări“. Nimeni n-a auzit vreodată „nu zice hop“. În:„Ce ţie nu-ţi place / Altuia nu-i face“,

„nu-i face“ e acolo doar pentru a rima cu „place“, altminteri spunîndu-se „nu  aşa!“.

 

Sau, la Eminescu:

 

„Părul tău ţi se desprinde

Şi frumos ţi se mai şede,

Nu zi ba de te-oi cuprinde,

Nime-n lume nu ne vede.”

 

Nu zi ba de te-oi cuprinde, spunea Eminescu, iar nu monstruosul: Nu zice ba!… Din noile convenţii nu accept decît nicio scris legat; e mai logic şi coerent decât nici o. Din moment ce vreo (vreao) se scria deja legat, o logicăelementară ar cere ca şi nici o să se scrie legat.

Călăii limbii, cei care o golesc de orice frumusețe reziduală și de orice asperitate exotică nu fac așadar decât să confirme ceea ce ne avertiza Barthes: « La langue est fasciste », îmi spun asta de ani de zile.

“Zarnacadeaua de câmp” în Cântarea Cântărilor, cea mai erotică scriere din istorie

și

Sper că majoritatea nu ești proastă, moarte lui „la modul“
 și alte fantezii lingvistice românești

Advertisements
One Comment
  1. Bogdan permalink

    Cred că nu e doar o interpretare grecească a unei terminații din ebraică căci biblia e plină de “săptămâni de ani”, adică 7 ani.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: