Skip to content

Acești manipulatori care ne înconjoară… mic ghid de supraviețuire

June 9, 2017

image11

Géricault, Invidia (1822)

 

Am tot vrut să scriu un text despre manipulare și manipulatori și despre ideile preconcepute care înconjoară manipularea și mecanismele funcționării ei socio-afective. 

Manipularea este un mecanism foarte complex, cu fețe multiple. Există multe feluri de manipulare, care pot funcționa în paralel fără a se intersecta. Manipulatorul de la slujbă, colegul sau directorul psihopat manipulează în alt fel decât manipulatorul din cuplu. Cei dintâi produc daune și ravagii mai puțin grave decât cel de-al doilea.

Cine a lucrat vreodată într-un birou, sau în orice fel de structură administrativă ierarhică, știe că într-un asemenea univers trebuie să faci parte dintre manipulatori pentru a supraviețui.

Evident, știm cu toții că duplicitatea nu e un dar natural, ci că ea se învață prin sudoare și eșec. Cariera de rechin nu se improvizeaza, nu e ceva de făcut de mântuială. Manipulatrea nu e destinată șovăielnicilor și amatorilor ce dau înapoi în fața umilințelor ascensiunii administrative și care nu posedă o hartă a răzbitului.

Nu există politician care să nu mintă; sunt in schimb mulți – majoritatea de fapt – care nu ajung să stăpânească suficient tehnicile de manipulare pentru ca în cele din urmă minciuna să li se ierte.

Cine a trăit alături de o persoană autentic manipulatoare știe cît de distrugătoare și ștergătoare de personalitate e o asemenea relație. Manipulatorul, precum bunul politician, se nutrește din admirație declarată și din obliterarea egoului celor din jur. Manipulatorul e convingător.

Nu poți fi bun politician daca nu ești bun manipulator. De altfel, a spune „bun manipulator” e redundant. Un manipulator e „bun” prin definiție, altfel nu ar manipula. Pare un raționament circular, dar viața reală e un asamblaj de truisme. Unul din acestea fiind că o bună parte din semenii noștri sunt doar manipulatori ratați; normalitatea lor e o formă de eșec. 

Sunt inofensivi din neputință. Adevărații manipulatori sunt cei care știu să-și facă iertate minciunile trecute și dovedite.  

Adevărații manipulatori nu se încurcă în argumentație, ci creează permanent scopuri noi si pretinse ținte nobile pentru a căror realizare au fost obligați in trecut să mintă… au făcut-o însă cu durere, sperând ca in viitor cineva îi va admira pentru acel trecut sacrificiu de sine.

 

1.    Manipulatorul politic inabil

 

E limpede așadar că fără darul manipulării nu poți supraviețui in politică nici dacă vrei să faci bine (de fapt: mai ales dacă).

Nu minciunile lui Ponta erau așadar esența scandalului din jurul lui, ci nepriceperea lui în a le atribui fie un statut de adevăr absolut, fie de minciuna regretată, dar asumată. Ponta e un manipulator neîndemânatec, Ponta minte și zâmbește egal de plat si invariabil. Mai rău: uneori spune adevărul la fel cum minte. La el minciuna nici măcar nu mai are statut de minciună, iar cum adevăr nu se așteaptă în general de la el, Ponta a reușit sa bruieze statutul cuvântului, lucru primejdios pentru stabilitatea eșafodajului politic, întrucât el s-a găsit nevoit să se slujească de fraze concrete si credibile pentru a justifica înrăutățirea crizei pe care guvernul lui era incapabil să o oprească. 

Ponta nu e, așadar, un bun manipulator, lucru care in mod previzibil i-a nemulțumit pe cei din spatele său, care au investit mult în el. Prin minciunile lui plate și fără talent, Ponta e un om prea normal pentru ce i s-a cerut.

Întotdeauna, când fac un interviu cu un politician, o persoana publică sau un artist pe care îl admir, ascultându-l vorbind si explicându-și credințele și planurile, îmi învârt în permanență în cap întrebarea: „Oare unde mă minte?” Cu Ponta, întrebarea ar fi inutilă.

2.    Manipulatorul politic abil

 

Manipulatorul politic abil este, de pildă, Adrian Năstase. În drama rău jucată din momentul  simulatei “sinucideri” a lui Adrian Năstase, personajul cel mai tragic a trecut neobservat. Singura notă autentic dureroasă a acelui episod scos dintr-o commedia dell‘arte a fost dată  atunci de fiul său Andrei, căruia i se încredinţase scurtul dar dificilul rol de a citi „testamentul politic“ al unui tată încă viu.

E drept ca in ultimul moment, in fata sarcasmului presei, s-a renuntat la declamarea publică a acelui document rău ticluit ce trebuia să stârnească compasiune pentru Adrian Năstase, printr-o retorică ieftină (folosind de pildă de patru ori „place“ si „a plăcea“ în doar două rînduri: „Mi-ar plăcea ca generaţiile viitoare să ştie că mi-a plăcut să scriu. La fel de mult, însă, mi-ar face o mare plăcere să ştiu, de la cei care ne urmează, că le place să citească”…).

Aceasta a fost unica notă autentic dramatică a poveştii, punînd în lumină tragedia de factură mitologică a unui tînăr manipulat de un tată, Adrian Năstase,  devorator si mistuitor al identitatii fiului, Andrei. Cheia o oferă fiul insusi, care isi incheia mesajul de sprijin, mesaj la rîndul lui patetic si preluat complezent in presă, cu: „Încerc să fiu, în continuare, fiul cel mare, ascultător”.

„Ascultător“ – aşa se defineste un adult a cărui personalitate a fost plămădită de un tată manipulator.

„Ascultător“ e aici cheia, în acest cuvînt final al mesajului care aduce o notă de autenticitate. Acest tînăr a căutat sa-si joace ascultător rolul, indiferent dacă simtea sau nu ridicolul atroce al situatiei. Intreaga manevră cu „testamentul“ si fiul ce al fi trebuit sa-l citească îl arată pe Adrian Năstase ca pe încă unul din acei taţi dominatori si impregnaţi de hybris, pentru care odraslele sunt doar prelungiri ale personalităţii lor, unelte vii bune de folosit la ananghie.

Cunoaștem mulţi din acei oameni cu carismă si ego strivitor, ce traversează nepăsători tragediile fără nume pe care le produc printre cei apropiaţi. Marlon Brando, de pildă, ai cărui copii dereglaţi omoară si se sinucid; Brando a continuat însă impreturbabil să se ocupe de cauza indienilor, după ce a jucat teatru la proces, explicănd ca copiii nu au ieşit asa cum ar fi vrut el.

Sau Bernard Madoff, escrocul condamnat în SUA la 150 de ani inchisoare, al cărui fiu s-a spînzurat de ruşine; Madoff însă a refuzat imperturbabil propunerea inchisorii de a merge sa participe la o slujbă religioasa in memoria feciorului.

La fel, în Croatia, fostul premier Ivo Sanader, un prieten al lui Nastase, omul care a dus Croatia in NATO si in UE, judecat actualmente la Zagreb pentru inaltă coruptie, s-a folosit de copii, deschizând zeci de conturi bancare in numele fetelor lui. In ziua in care trebuia sa fie arestat, Sanader nu s-a sinucis ci a fugit, pur si simplu, pe autostrada, cu masina uneia din fete. Spre deosebire de fiul lui Nastase, însă, in anul de inchisoare preventiva pe care tatăl l-a facut in asteptarea procesului, fetele lui Sanader nu au mers niciodata sa-l viziteze in inchisoare.

Citind misiva de adorare supusă adresată de fiul Năstase tatălui condamnat definitiv de justiția țarii lui nu se poate sa nu-ţi amintești de misiva similară, de eliberare tardivă, scrisă de Kafka tatălui său si în care autorul, în sfârșit slobod, îi amintea părintelui dominator: „Amintește-ți că mijloacele tale eficace de educare au fost întotdeauna ironia răutăcioasă si lamentarea asupra propriei tale persoane.“

 

3.    Manipulatorul în cuplu

  

Aceștia sunt în realitate cei mai toxici, nocivi și distrugători. Aceștia sunt cei mai distrugători de personalitate, pentru că cel mai adesea o fac din convingere profundă. Ei îți dovedesc că ești un nimeni și că ești privilegiat pentru că îți acordă atenție. 

Am să pun aici două scene din experiența personală. Nr. 1 e din volumul de povestiri Miros de roșcată amară. Nr. 2 e încă inedit. Mecanismul manipulării e însă același.

MANIPULAREA NR. 1 

O așteptam la ea acasă, ascultând un CD adus de mine, iar ea a intrat cu cumpărăturile și, scoțându-și haina: 

— Pfffff, ce muzică oribilă.

M-am ridicat și am oprit muzica.

EA (înțepată, aproape șerpește, scoțându-și pantofii):  De ce-ai oprit?

EU (deja pierdut): Ai zis că nu-ți place…

EA: Și am spus eu să stingi? Ascult-o dacă-ți place ție. Ascultă ce vrei tu. Ce, nu mai pot formula nici o opinie acuma?! 

Precizez că doar întâmplător personajul manipulator e feminin. Este la fel de frecvent și invers.

Dar iată un episode de manipulare și zdruncinare a ego-ului celălalt și mai nimicitor:

 

Cel mai mândru eram de ceremonia din Pakistan… Imi luase zile de pândit printre  coloanele de pârjol vertical ale moscheei-templu, ca deodată să surprind cremonia dervișilor. Știau cu toții că dormisem acolo, pe un covoraș prăfuit, dar se abținuseră de la dansul lor nupțial, de parcă m-ar fi provocat, ațâțându-mă din calcul, până în momentul în care s-au slobozit într-o împletire ritmată cum nu-mi imaginasem decât în orgii mitologice, cu o figură cristică dansând în mijlocul gloatei extatice, religie sincretistă ce se situa dincolo de islam, sau hinduism, sau de ce alte încărcături grele de sens moșteniseră ei în măduvă încă din vremea expedițiilor lui Machedon.

Le-am developat în primele zile în care o cunoscusem pe Elle.

— Tocmai m-am întors din Pakistan, i-am aruncat radios.

— Bravo, mi-a spus plat, cu tonul de: “eh,  ce să spun”.

Își sugea creionul, ținând caietul pe genunchi. Nu bătea la computer decât după ce își mâzgălea jumătățile de versuri pe hârtie. Fată de arhitect, crescută cu cultul planșei, al migalei, cu obișnuința banului și convingerea că bărbații din jurul ei sunt acolo ca s-o admire pe ea, iar dacă nu, atunci trebuie pedepsiți și abandonați în chinuri, după care tu te îndepărtezi fredonând nepăsător. “Am semnat noi vreun pact?” e în general formula ei de lepădare de responsabilitate.

In apartamentul ei decorat ascetic și cu enervant bun-gust, am intins pozele și colajele mele (unele din cele de mai sus) peste tot, pe scaune, pe mese, în picioare pe polițele bibliotecii.

Era dimineața de după a doua noastră noapte, mai derutantă decât prima, când Elle fusese supusă și urlătoare, ba chiar o pocnisem în plină figură, ceea ce îi dublase orgasmul. De data asta însă se arătase pe față nemulțumită când a doua oară îmi venise înaintea ei.

— Te gândești numai la tine, imi aruncase, înainte să-mi întoarcă spatele ca să adoarmă.

Dimineața, pe când își bea cafeaua scriind, am etalat fotografiile și am așteptat în fața ei triumfător.

M-a privit, mi-a zâmbit și s-a intors cu capul în caiet.

— Nu te uiți? am întrebat-o cu un început de nesiguranță.

— Ce să mă uit? a făcut, cu un ton de mirare sinceră. Ah, la pozele tale.

S-a ridicat, goală, tăcută, s-a plimbat prin fața lor și a plecat la bucătărie.

Am așteptat, examinând vârfurile copacilor de afară care urcau până la etajul ei.

După un număr decent de minute, m-am dus la bucătărie. Spăla ceștile, cu umerii încordați, concentrată. M-am apropiat, am luat-o în brațe și i-am prins sânii în palme.

— Nu-mi spui nimic? i-am șoptit, din ce în ce mai tulburat.

— Ce să-ți spun?

Am tăcut.

— Ce să-ți zic?

S-a întors cu o farfurie udă în mână și o meșă în ochi.

— Păi… despre imagini.

— Ah, astea ale tale? a făcut iritată. Da, ce să-ți spun? Niște poze.

In sufragerie m-am îmbrăcat și mi-am strâns cartoanele lucioase. S-a întors, tot goală și luminoasă, pe când le vâram în geantă, îndoindu-le.

— De ce faci figura aia? Of, ai fi vrut să cad în extaz de la niște clișee. Data viitoare să faci tirajele pe hârtie mată. Asta lucioasă e vulgară și nu lasă loc imaginației. Fotografia nu este doar meșteșug.

Am ieșit, știind deja că voi abandona meșteșugul ăsta și închizând ușa cu grijă, ceea ce m-a enervat pe mine, căci deși cu sufletul în zdrențe puteam măcar să o trântesc.

12322560_1042447359122435_2106617801335124384_o

Ce fac așadar manipulatorii în general? Pentru victimă nu are nici o importanță dacă ei o fac conștient pentru a te distruge sau inconștient pentru a se apăra. Manipulatorul va proiecta vinovăție asupra ta și va colecționa greșelile tale. Manipulatorul îți va arăta că greșești în permanență și că ai noroc că ești cu el/ea. Manipulatorul nu te va lăuda niciodată pentru succesele tale, iar dacă ele sunt reale va ridica din umeri și va spune că te bucuri de nimicuri. 

Manipulatorii sunt persoane profund-profund nocive, pentru că te fac să te simți mic și arogant pentru realizări mediocre. Sau, dacă ai succes, că ți-ai sacrificat familia pentru asta. Sau că nu le mulțumești lor îndeajuns pentru sacrificiile făcute ca tu să ajungi unde ai ajuns. 

Manipulatorii vor rîde de tine în fața altora, căutând apreciere pentru că trăiesc cu o persoană așa interesantă și insuportabilă ca tine. 

Evident, dor manipulatorii cu șarm personal, carismă, inteligență și frumusețe fizică pot face asta, dar aceia sunt cei mai primejdioși. Femeia (sau bărbatul) care îți reproșează că ai ieșit cu foștii colegi e doar un manipulator.

Cei mai primejdioși sunt cei care nici nu realizează că o fac sistematic, în permanență. Am trăit odată cu o femeie care îmi reproșa că citesc, neglijând-o, așa că ajunsesem să citesc în ascuns, precum cei care beau pitit, și când o auzeam coborând scara închideam cartea și mă pregăteam s-o primesc cu entuziasm mincinos. Asta se transmite și copiilor. 

Majoritatea familiilor românești sunt compuse din manipulatori virtuoși și sincer răniți și setoși de răzbunare. Asta explică, măcar parțial, psihologia neamului.

 —

Cf. și: 

“The Master”- o manipulare fără sfarsit…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/03/17/the-master-o-manipulare-fara-sfarsit/

și 

 Big Eyes (2014) – despre psihopați și furtul intelectual…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/04/08/big-eyes-2014-despre-psihopati-si-furtul-intelectual/

Advertisements

From → Paraphernalia

2 Comments
  1. îmi învârt în permanență în cap întrebarea: „Oare unde mă minte?”

    Cursurile gras plătite ale unor şarlatani pretind că te învaţă cum să manipulezi.

    Ceea ce nu spun: e nevoie de minim doi pentru manipulare. E nevoie de cooperarea conştientă a fraierului. Trebuie să vadă că e manipulat, că e minţit… şi să fie dirijat pe o pistă falsă, departe de adevăratul scop al minciunii. Trebuie să creadă, parţial, ceea ce i se spune.

    Există două motive pentru care o escrocherie poate să pice. Primul, evident: că fraierul nu crede. Şi pleacă de acolo, convins că e minţit.

    Dar varianta cu adevărat păguboasă e cea în care fraierul crede tot, 100%, fără vreo bănuială, cu devotamentul celor care se închinau la oase de oaie.

    Şi atunci escrocul face ca în “Aventurile lui Huckleberry Finn”: nu ştie cum să fugă mai repede de acolo. Realizează că nu mai e o negociere între doi inşi care încearcă să se păcălească unul pe altul. A dat peste un nebun care se aşteaptă ca toate gugumăniile pe care le-a auzit să fie puse în practică. Dacă se poate, chiar acolo, pe loc.

    Ţiganii cu alba-neagra preferă să agaţe un fraier care crede că e păcălit când e strecurată bila sub alt pahar decât trebuie. Şi mai crede că îi poate dovedi prin iuţeala mâinii şi agerimea ochiului. Acela va miza şi va pierde. Unul care nu crede nimic va trece pe acolo fără să se oprească. Unul care credea în cinstea lor şi vede că e păcălit poate să facă lucruri nasoale. Care implică lovituri de pumn, de baston telescopic şi de cuţit.

    Pentru această ultimă categorie de fraieri vin ei pregătiţi, în grup, şi înarmaţi. Nu pentru cei care mizează şi pierd.

  2. Elena permalink

    Sunt foarte frumoase pozele. Felicitări!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: