Skip to content

ROMÂNIA: Exorcism, răstigniri și sutane din alte vremuri (Charlie Hebdo la Tanacu)

November 1, 2017

Charlie Hebdo și-a publicat astăzi, pe două pagini, versiunea lor a anchetei în urma căreia l-am întâlnit pe fostul stareţ de la mânăstirea Tanacu, Daniel Corogeanu, printr-o abilă manevră de comando, executată împreună cu colegul de la Charlie Antonio Fischetti (cf. interviul meu cu el aici, iar mai multe despre Charlie Hebdo în linkurile de la sfârșitul textului), în marginea unei păduri din colinele abrupte ale Vasluiului. Acolo am dat de părintele cu exorcismul ratat după dealuri, da.

Am fost acolo la sfârșitul pelerinajului literar FILIT de la Iași (4 – 8 octombrie), grație căruia ne și aflam în Moldova, exact înainte de celălalt pelerinaj din octombrie, cel morbid-exuberant, la moaștele Sfintei Parascheva. Două evenimente înlănțuite care fac bucuria patronilor de hotel din Iași. Versiunea lui Fischetti în Charlie e de comparat cu a mea aici… unele descrieri și formule sunt aproape identice, fără ca noi să ne fi consultat.

Traduc textul aici, dar din cele două casete o traduc doar pe a doua, cea de pe pagina din dreapta, Isus e noul Ceaușescu, pentru că cea de pe pagina din stânga conține mai ales lucrurile știute de români despre oroarea de la Tanacu. Cine vrea, poate da click pe foto pentru a citi textul direct în franceză.

Versiunea mea a călătoriei la Tanacu și a surprinzătoarei întâlniri cu exorcistul Corogeanu poate fi citită aici, pe site-ul Vice:

Am fost la Tanacu și am vorbit cu preotul exorcist care în 2005 a omorât o femeie

Versiunea de azi din Charlie Hebdo aici:

ROMÂNIA: Exorcism, răstigniri și sutane de altă dată

E destul de rar să întâlnești un călugăr care a crucificat o măicuță. Daniel Corogeanu e unul din ei. Acela a fost supliciul la care el a supus-o pe măicuța Irina Cornici (care a murit din asta) într-o mănăstire în România, sub pretextul că femeia era posedată de satana. Acest călugăr, ieșit din închisoare, se bucură de sprijinul unei uriașe majorități a locuitorilor din regiune. Prin el descoperim înspăimântătoarea imagine a fundamentalismului ortodox. Evul Mediu în inima Europei.

 

Călugării din categoria asta sunt în general discreți, mai ales dacă au trecut prin pușcărie. E cazul omulețului nostru. Așa că vă închipuiți că n-o să-l găsiți în cartea de telefon. Ne aflăm în estul României, mai precis în partea românească a Moldovei. Ceilalți români văd Moldova ca pe o zonă cu țărănoi arierați și cu accent ridicol. Este, de asemenea, regiunea cea mai ferventă religios din România (lucruri care se explică unul pe altul).

Dumnezeu înflorește mai ales la țară. Peisaje cu coline line, câmpuri împrăștiate, câte două-trei vaci pe ici pe colo, dar în afară de asta, absolut nimic, un dezastru. În schimb, proliferează mănăstirile. Oriunde ați fi, oriunde te uiți, ai câteva clopotnițe în câmpul vizual. Căruțe trase de cai, case fără electricitate și puțuri în loc de apă curentă… Ajungem în sfârșit la Tanacu. Aici se termină și asfaltul.

Garduri colorate de-a lungul ulițelor, pe unde se fâlfâie haite de câini și țânci fără dinți. Strânse în jurul unui cal, câteva țărănci cu batic discută cu bărbați în mod vizibil beți, în ciuda orei matinale. Când aducem în discuție povestea cu răstignirea măicuței, reacțiile sunt unanime și indulgente : « Nu putem noi să judecăm, e vorba de credință, numai Dumnezeu știe ce s-a întâmplat. De ce nu scrieți mai bine despre preoții poponari? Asta e mult mai important. » Se referă la scandalurile recente de pedofilie din Biserică. E mai grav să sodomizezi un adolescent decât să crucifici o femeie? Eschivăm politicos dezbaterea. Ce gândesc însă autoritățile locale? Stupoare: la primărie, de asemenea, funcționarii îl apără mai degrabă pe călugăr decât pe răstignita moartă. Vice-primarul ne asigură că «femeia se zbătea așa tare că a trebuit să fie legată. Și să nu uităm neglijența doctorilor ». Altfel zis, călugărul a făcut tot ce putea ca s-o ușureze pe posedată, doar că nu a reușit până la capăt, așa că nu e vina lui. Putem zice, hai, că a comis poate o eroare de procedură, ca un șofer de autobuz care a estimat greșit distanța la care să frâneze… Dar cine nu comite vreodată o eroare ? Incidentul e regretabil, însă trebuie iertat pentru că intenția era bună !

IMG_4913

Sătui de atâtea pledoarii, părăsim locul crimei. Câțiva kilometri mai încolo, ajungem în vârful unui deal. Împrejur, un orizont monoton pe care ondulează iarba tăiată. Intrăm în mănăstirea cu ziduri fisurate. Ne imaginăm calvarul îndurat acolo de Irina, înlânțuită zile în șir pe o cruce culcată pe podea.

În curte, un călugăr tescuiește struguri pentru must. În sutană la fel de neagră ca privirea lui, omul nu pare deloc dispus să discute despre arta crucificării femeilor. Aflăm că azi mănăstirea nu mai are decât călugări, bărbați, după ce măicuțele de dinainte au fost repartizate în alte mănăstiri.

IMG_4889

În mănăstirea din Tanacu

 

Evul Mediu în cap, iPhone 3G în buzunar

În privința crucificării Irinei Cornici, este exclus ca cineva să judece negativ talentul de exorcist al lui Daniel Corogeanu, esențialul fiind că « era tânăr și o să se mântuiască ».

Bun atunci, haideți să vorbim despre exorcism. Ce este, de fapt? « Asta se practică prin rugăciuni, și eu o practic ca să scap oamenii care fac des coșmare. » Dar asta poate să-i slobozească și de tulburări psihologice, de pildă de depresie? «Ah! nu, nu fac asta pentru depresii, nu folosesc molitve atât de puternice pentru o depresie. » Dar nu pricep: dacă exorcismul e așa eficace, de ce să nu lăsăm toată lumea să profite? De ce istericul violent are dreptul la exorcism, iar nu sinucigașul introvertit? Nu știu dacă Dumnezeu e un felcer bun, dar criteriile lui pentru internare par la fel de puțin logice ca cele ale asigurărilor sociale. Și de fapt cum identificăm prezența unui demon? «A-ți pierde credința e deja semnul că ești posedat de diavol », răspunde omul în sutană. Ne păzim să îi spunem că suntem atei, ca nu cumva să-i dăm ideea să ne răstignească…

Rămâne vânatul cel mai de soi: faimosul Daniel Corogeanu. Ni se spune că locuiește într-un sat vecin. Niște jurnaliști români căutaseră deja să dea de el și au scris că au fost goniți fără menajamente de săteni. Dacă reușim să îl găsim, am fi primii jurnaliști care îl întâlnesc de când a ieșit din închisoare.

Iată-ne iar pe drumuri desfundate care se fofilează spre neant. Ne oprim și cerem un sfat de la o simpatică țărancă cu un soi de turban portocaliu. Ah ce noroc, îl cunoaște bine pe Daniel. Acușica o să-l sune. Evul Mediu în cap, iPhone 3G în buzunar! Trebuie doar să așteptăm o țâră. Ne gândim că omul o să se pitească, o să dispară sau o să trimită cine știe ce enoriaș mușchiulos ca să ne descurajeze. În orice caz, cât așteptăm, elogiile plouă iar peste Daniel Corogeanu : « E un om foarte bun, care trăiește în rugăciune și posedă doar două capre. » Altfel zis, dacă scenariul e cel al unui film de groază, actorul e un sfânt plămădit dintr-un amestec de Gandhi și Abatele Pierre.

Untitled 2

 

Un discurs seducător

Dar iată că deodată apare un jeep. În spate, două uriașe butoaie cu vin. În față, doi bărboși cu fețe de talibani (ca și islamiștii, ortodocșii au ciudata manie de a-l plasa pe Dumnezeu în pilozitățile lor faciale, așa încât călugărilor le este interzis să se bărbierească sau să se tundă). Unul din ei iese din mașină. Surpriză, e Daniel în persoană! Aduce însă mai mult cu un jovial pitic de grădină decât cu un taliban, așa cum e acum în trening, cu barba roșie și părul strâns într-o coadă. Exact inversul a ceea ce așteptam! Ochi vicleni și tonul prietenos: « Nu vreau să vorbesc cu jurnaliști, presa a făcut din mine un monstru. » Nu mă îngrijorez, simt că e din genul celor care încep prin a refuza să vă vorbească, dar care după aia vă ține de vorbă două ceasuri. Deja îmi pune mâna pe umăr. Ăsta e semnul : primul truc al unui guru specializat în arta seducției. Tocmai masca asta de bonomie și jovialitate arată toxicitatea omului. E clar că nu este un dement. Dimpotrivă, are inteligența liderilor carismatici. Cei mai periculoși. Îl întreb dacă consideră că a comis erori: « Cine nu comite ?», răspunde el. Nu pare a fi căznit de vreo îndoială: « Sunt fericit acum.» Ce crede despre cum merge lumea? «Nu am televizor, dar ascult la radio. » Ce crede despre atentatele islamiste ? « Acelea sunt nimicuri, e mai important să citești viețile sfinților. » Poftim, am avansat cu ancheta.

Dar acest discurs seducător devine deodată dur când șoferul nostru de taxi îi pune o întrebare. În momentul în care arhivele Securității au devenit accesibile, omul a descoperit în dosarul său o notă informativă despre el redactată… de propria lui soră. Aceasta, devenită între timp măicuță, trăiește într-o mănăstire unde părintele confesor e un fost polițist! Șoferul e indignat: cum poate un om care arunca oamenii în pușcărie în vremea lui Ceaușescu să pretindă azi că slujește lui Dumnezeu? Daniel Corogeanu nu vede nici o problemă acolo : «Dumnezeu preferă un criminal ce se convertește unui creștin plicticos care doar imită liturghia. Și eu am fost fotbalist înainte de a deveni călugăr. Nu contează ce a făcut înainte, ci faptul că a găsit calea cea dreaptă. » Sigur, discursul e coerent cu propriul său parcurs: poți să comiți cele mai mari ticăloșii, dar important e să sfârșești prin a sluji biserica.

Bun, am vorbit suficient de Dumnezeu. Satana e mai interesant, mai ales că din cauza lui s-a întâmplat că Daniel a crucificat o femeie și a făcut patru ani de pușcărie. Dar simt imediat că asta nu e un subiet de conversație : « Nu trebuie să dăm atenție diavolului, pentru că el e ca un câine care devine turbat dacă îl ațâți. » Hm, e ciudată totuși pudoarea asta când vine vorba de Satan. Cu atât mai mult cu cât comerțul lui Daniel se bazează pe existența dracilor, lucru confirmat de vice-primarul din sat: « Corogeanu a fost întotdeuna un exorcist reputat, pentru asta mergeau oamenii la el. »

Daniel Corogeanu a fost dat afară din biserică. A vrut să își ridice o altă mănăstire, dar nu a primit autorizația. Primăria precizează însă că « nimic nu-l împiedică să agațe icoane acasă și să primească vizitatori». În realitate, n-a făcut decât să devină din călugăr un guru de sectă. Felul în care ne binecuvântează când plecăm arată că nu și-a ieșit din mână. În mod sigur vânează și acum draci în umbra icoanelor, dar sătenii au să acopere asta cu vălul tăcerii.

Ce reiese însă este că omul nu regretă nimic și că e sprijnit de populație. Nu poți să nu te gândești că asta se întâmplă în Europa. Există regiuni unde exorcismul e o practică curentă, care uneori duce la moarte de om, și unde tulburările mintale sunt atribuite Satanei și tratate prin ritualuri la fel de cretine ca în Evul Mediu. 1. Europa este poate leagănul Iluminismului, dar nu are lumină la toate etajele.

Antonio Fischetti

1 Pentru a goni diavolul, toate mijloacele sunt bune. Iată aici un caz de exorcism unde preotul încalecă și calcă în picioare un credincios: http://www.dailymotion.com/video/x2sn5qq

  • Mulțumiri lui Dan Alexe, minunat și țicnit scriitor și cineast român-belgian (sau invers ?), care mi-a fost însoțitor și traducător în acest reportaj ce nu s-ar fi putut face fără el.

Untitled

Țăran: — “Aș dori să-mi exorcizați nevasta.”

Corogeanu: — “Aveți cardul ei de sănătate?”

CASETA 2: Isus e noul Ceaușescu

Dacă doriți să intrați într-o biserică, trebuie să stați la coadă. De luni până duminică, la orice oră, toate bisericile sunt pline, iar la unele trebuie să aștepți cu orele. Și nu intră acolo doar bătrânii. La fel de numeroși sunt tinerii, iar femeile sunt la egalitate cu bărbații. Nici în locuri pierdute din sudul Italiei n-am mai văzut așa ceva: în chestiunea frecventării, catolicii sunt cu mult în urmă.

Toată gloata asta defilează lent pentru a pupa icoane. Nu vreau să fiu paranoic, dar îmi închipui armatele de microbi depuse de miile de buze care se lipesc de aceeași sticlă. Cosmin Pleșa, un fost preot care s-a reconvertit în regizor de teatru nu o neagă : «E o problemă, dar nimeni nu se gândește la asta, pentru că se pleacă de la principiul că dacă crezi în Dumnezeu, puterea duhului o depășește pe cea a microbilor

Habotnicia atinge apogeul prin construirea celei mai mari catedrale ortodoxe din lume la București. O clădire faraonică, ridicată aproape (dar dominându-l, ceea ce nu e inocent) de palatul megalomaniac al lui Ceaușescu, dictatorul răsturnat în 1989. Asta spune tot: după comunism, a venit religia.

Asta este și analiza istoricului Sorin Antohi : «Creșterea importanței religiei e legată de descompunerea societății în perioada de după comunism. Pe atunci, imaginarul colectiv era mai degrabă orientat spre știință, ca să evolueze ulterior spre fundamentalismul religios. Politicienii nu mai jură pe Constituție, ci pe Biblie, iar clădirile noi sunt binecuvântate. Integrismul ortodox, care înainte se mai ascundea, a ocupat acum tot podiumul.»

România rămâne un stat laic (avortul, de pildă, e permis). Este totuși o laicitate bizară din perspectivă franceză: preoții și călugării primesc salariu de la stat, iar biserica încasează subvenții publice și e scutită de impozite.

Pe deasupra, forma asta de ortodoxie e impregnată de practici obscurantiste. Pe lângă exorcism, se mai practică și ceea ce ar fi o formă de vrăjitorie neagră, sub forma afuriseniilor. Însoțitorul meu Dan Alexe a fost în câteva rânduri martor la asta: «Dacă ai un dușman, poți cere unui preot să îi facă o afurisenie.» Ca să nu mai vorbim de scandalurile legate de finanțe: «Cunosc cazuri în care preotul a refuzat să îngroape mortul, pentru că familia nu putea achita slujba

În timpul comunismului, comunitatea internațională se indigna, și pe bună dreptate, de cozile în fața brutăriilor… Dar azi nimeni nu se indignează de cozile în fața bisericilor. Burțile sunt mai pline acum, dar creierii s-au cam golit.

Toate astea fiind zise, trebuie măcar să recunoaștem o calitate bisericilor ortodoxe: auzi acolo niște ticăloase de cantice care, băga-mi-aș, m-ar face să cred în Dumnezeu dac-aș fi predispus pe latura asta (dar nu sunt, linștiți-vă). Dar, la fel cum nu e nevoie să fumezi iarbă ca să-ți placă reggae sau să venerezi al Treilea Reich ca să-ți placă Wagner, tot așa nu e nevoie să crezi în Dumnezeu ca să vibrezi pe incantații ortodoxe. A. F.

22154277_1624972070869958_814768815926077834_n

Antonio Fischetti de la Charlie Hebdo (stânga) vorbește cu scriitorul britanic Jonathan Coe (centru) și Dan Alexe (dreapta) la Filit, în Iași, înainte de Tanacu.

Interviul cu Jonathan Coe:

— Jonathan Coe: „Satira nu trebuie să aibă limite”

și

— Am fost la Tanacu și am vorbit cu preotul exorcist care în 2005 a omorât o femeie

— De ce ai dreptul să râzi de orice religie, chiar dacă se supără creștinopații din România

— Big balls of cartoon fire – numărul de după asasinare

— Numărul din ziua asasinării:

— Charlie Hebdo: o decriptare completă, pagină cu pagină, a numărului din ziua asasinării…

— “Soumission” (2015) – Houellebecq și islamul, “religia cea mai cretină”

și, despre reprezentare și imagine în Islam:

— Occident vs. Islam… progresul prin încălcarea poruncilor sacre

— Charlie, alte decriptări mahomedine și Jean-Luc Godard…

— Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează

 

 

 

 

 

 

Advertisements

From → Paraphernalia

6 Comments
  1. neax permalink

    Nu trebuie să venerezi al Treilea Reich ca să-ți placă Wagner, totuși asta te ajută ca să-l poți suporta mai ușor.

  2. surena permalink

    Înțeleg mirarea lui Antonio Fischer cu privire la modul cum arata România, cum este privită biserica, cu reîntoarcea în Evul Mediu (George Damian spunea că nici nu l-am părăsit), într-un cuvânt îi înțeleg toată mirarea care tinde să se transforme în dezgust. Nu înțeleg însă demagogia cu privire la victimă și mirarea cu privire la indulgența țăranilor referitor la “ucigașul din culpă”. De ce se miră? Nu asta este tendința occidentală de a plânge pe umărul infractorilor și de a ignora victimele?
    Ar fi trebuit să puncteze acest lucru, să nu se mai mire de înapoierea fundamentaliștilor ortodocși intrați și ei în lumea bună a occidentului care caută și găsește scuze criminalilor. Dacă călugărul acesta rătăcit intre slove, între credință și necredință, între neștiință și prostie, ar fi primit o pedeapsă demnă de un criminal care-și ucide victima în chinuri, după modelul american , am fi asistat la o adevărată înfiererea a sistemului juridic. Pentru occidentalul plictisit, lipsit de orice sentiment religios acest articol este cel mult exotic, nimic mai mult. Obișnuit cu victimele, doar cu rol statistic, orbit cu habeas corpus și de “noua religie” a drepturilor omului, va rămâne încantat de înapoierea estului și cât de sănătoasă și morală este societatea lui,societate care atât îi mai poate oferi spiritual, un Charlie Hebdo care, cât de curân, va ajunge ca în pagina a doua să satirizeze ce a scris în prima pagină. Cititorul plictisit
    va trece mai ușor peste atentatele lipsite de imaginație ale islamistilor și se va mira de intelectualismul dostoievskian la acești primitivi, așa cum s-a mirat și italo-franțuzul, care nu ” l-au citit” din prima ca Alexe. Pentru societatea Charlie Hebdo Dumnezeu a murit iar diavolul este uman, frumos, chiar și când ucide, și înduioșător atunci când primește pedeapsa, aici contează doar moda, curentul, tendința. Atât. Trist pentru că au uitat și s-au resemnat, nicio diferență față de moldovenii noștri primitivi. Nu își îneacă amarul în pahar ci într-o mai mare înfierere a credinței, nu și a pedepsei. Asta face și italo- franțuzul pentru că nu aduce în discuție pedeapsa, creionează doar niște portrete vagi care ar fi trebuit să prindă contur în momentul “filosofiei” dostoievskiene a “actorului”. Atunci ar fi trebuit italo-franțuzul să puncteze cuvântul magic pedeapsă,invaluit într-o ingenioasă întrebare cu tentă religioasă, dar omul rămâne un intelectual ateu și anost, incapabil de a se ridica la nivelul unui “taliban” religios, în consecința net inferior unui individ manipulator, needucat prea mult, dar școlit în a citi oamenii și fraierii (franțuzul și ticnitul) care, deși intelectuali, sunt incapabili să-i demaște spoiala de credință ortodoxă. Trist pentru că în tandem cei doi gazetari (talentați, dar neinspirati) nu reușesc jocul subtil (că tot se referă la Dostoievski) din Crimă și pedeapsă, de a transmite “apăsarea vinovăției”, “trezirea remușcării” și acceptarea recunoașterii vinovăției ca o formă de autopedepsire.Dimpotrivă Corogeanu este cel care controlează dialogul, chiar dacă cei doi înțeleg că omul nu are nicio treabă cu exorcizarea iar Alexe înțelege și ” filosofia” excalugarului. Revenind la pedeapsa e un fel de a spune pentru francezul nostru, occidentalul luminat, cult și ateu, pedeapsa e un cuvânt golit de sens și conținut, o rămășița a unei societăți barbare, feudale care se aseamănă cu cea exotică dintr-o țară uitată de lume, de timp, undeva în Est. Astfel, mirarea lui devine demagogica și lipsita de sens. Din acest motiv va trece neobservată de cititor în articolul exotic, doar atât, în care mai terfelim caricatual înapoierea ortodocșilor și ne mai rățoim infam la Dumnezeu. Dumnezeu devenit o adevărată obsesie a intelectualului francez cu creierul apăsat de o Revoluție care a însemnat, în timp, o involuție spirituală și morală în care noțiuni precum credința, respectul față de credință, criminal, victimă și pedeapsă sunt golite de sens. Revoluție care nu vorbește de victime, de teroare ci numai de beneficii. Unul dintre acestea este de a părea net inferior unui excălugăr cu o spoiala de credință, dar care are un dram de spiritualitate și umor negru. În rest constat că “ticnitul” scriitor Dan Alexe merita să fie pus pe pagina Charlie Hebdo pentru modul cum a realizat reportajul,un minifilm în miniatură afectat de lipsa de inspirație în fața exorcistului, explicabila datorită vremii,oamenilor,locurilor și aroganței intelectuale a tandemului italo-franco-romano-belgian. Apreciez inspirația francezului de a-i pune epitetul de ticnit.

  3. Ce articol delirant sinistru… Baiatul asta n-are cu ce umple paginile. N-am citit niciodata CHarlie si traiam cu impresia ca au niste oameni cat de cat mai rasariti sau cel putin amuzanti. Dar omul asta arunca de-a valma niste descrieri care sa sune bine pentru un anume tip de cititori frantuji.

  4. Ai fost la Tanacu, dar n-ai bagat de seama ca tu esti dracu?

  5. Presupun ca chestia cu ” accentul ridicol “al moldovenilor va apartine ( ca doar n-or avea frantujii chiar asa ureche muzicala ). In consecinta si chestia cu ” moldovenii sunt niste taranoi” ( fata de ceilalti romani fireste, nu fata de francezi) provine din aceiasi sursa autorizata. Trist, quand même.
    Pe fond nu se poate face nici o discutie. E nonsens absolut sa discuti cu, sau despre Charles Hebdo. O observatie, totusi : nu folositi cuvantul ” omor ” atunci cand nu este cazul. E, totusi, un cuvant greu.

  6. Radu permalink

    Hm, “E destul de rar să întâlnești…”? Traducerea trebuia, evident, să înceapă: “Nu ți se întâmplă prea des în viață să întâlnești un călugăr care a crucificat o măicuță”. Ce dracu’, doar veneați de la un festival de literatură și traducere.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: