Charlie Hebdo și-a publicat astăzi, pe două pagini, versiunea lor a anchetei în urma căreia l-am întâlnit pe fostul stareţ de la mânăstirea Tanacu, Daniel Corogeanu, printr-o abilă manevră de comando, executată împreună cu colegul de la Charlie Antonio Fischetti (cf. interviul meu cu el aici, iar mai multe despre Charlie Hebdo în linkurile de la sfârșitul textului), în marginea unei păduri din colinele abrupte ale Vasluiului. Acolo am dat de părintele cu exorcismul ratat după dealuri, da.

Am fost acolo la sfârșitul pelerinajului literar FILIT de la Iași (4 – 8 octombrie), grație căruia ne și aflam în Moldova, exact înainte de celălalt pelerinaj din octombrie, cel morbid-exuberant, la moaștele Sfintei Parascheva. Două evenimente înlănțuite care fac bucuria patronilor de hotel din Iași. Versiunea lui Fischetti în Charlie e de comparat cu a mea aici… unele descrieri și formule sunt aproape identice, fără ca noi să ne fi consultat.

Traduc textul aici, dar din cele două casete o traduc doar pe a doua, cea de pe pagina din dreapta, Isus e noul Ceaușescu, pentru că cea de pe pagina din stânga conține mai ales lucrurile știute de români despre oroarea de la Tanacu. Cine vrea, poate da click pe foto pentru a citi textul direct în franceză.

Versiunea mea a călătoriei la Tanacu și a surprinzătoarei întâlniri cu exorcistul Corogeanu poate fi citită aici, pe site-ul Vice:

Am fost la Tanacu și am vorbit cu preotul exorcist care în 2005 a omorât o femeie

Versiunea de azi din Charlie Hebdo aici:

ROMÂNIA: Exorcism, răstigniri și sutane de altă dată

E destul de rar să întâlnești un călugăr care a crucificat o măicuță. Daniel Corogeanu e unul din ei. Acela a fost supliciul la care el a supus-o pe măicuța Irina Cornici (care a murit din asta) într-o mănăstire în România, sub pretextul că femeia era posedată de satana. Acest călugăr, ieșit din închisoare, se bucură de sprijinul unei uriașe majorități a locuitorilor din regiune. Prin el descoperim înspăimântătoarea imagine a fundamentalismului ortodox. Evul Mediu în inima Europei.

 

Călugării din categoria asta sunt în general discreți, mai ales dacă au trecut prin pușcărie. E cazul omulețului nostru. Așa că vă închipuiți că n-o să-l găsiți în cartea de telefon. Ne aflăm în estul României, mai precis în partea românească a Moldovei. Ceilalți români văd Moldova ca pe o zonă cu țărănoi arierați și cu accent ridicol. Este, de asemenea, regiunea cea mai ferventă religios din România (lucruri care se explică unul pe altul).

Dumnezeu înflorește mai ales la țară. Peisaje cu coline line, câmpuri împrăștiate, câte două-trei vaci pe ici pe colo, dar în afară de asta, absolut nimic, un dezastru. În schimb, proliferează mănăstirile. Oriunde ați fi, oriunde te uiți, ai câteva clopotnițe în câmpul vizual. Căruțe trase de cai, case fără electricitate și puțuri în loc de apă curentă… Ajungem în sfârșit la Tanacu. Aici se termină și asfaltul.

Garduri colorate de-a lungul ulițelor, pe unde se fâlfâie haite de câini și țânci fără dinți. Strânse în jurul unui cal, câteva țărănci cu batic discută cu bărbați în mod vizibil beți, în ciuda orei matinale. Când aducem în discuție povestea cu răstignirea măicuței, reacțiile sunt unanime și indulgente : « Nu putem noi să judecăm, e vorba de credință, numai Dumnezeu știe ce s-a întâmplat. De ce nu scrieți mai bine despre preoții poponari? Asta e mult mai important. » Se referă la scandalurile recente de pedofilie din Biserică. E mai grav să sodomizezi un adolescent decât să crucifici o femeie? Eschivăm politicos dezbaterea. Ce gândesc însă autoritățile locale? Stupoare: la primărie, de asemenea, funcționarii îl apără mai degrabă pe călugăr decât pe răstignita moartă. Vice-primarul ne asigură că «femeia se zbătea așa tare că a trebuit să fie legată. Și să nu uităm neglijența doctorilor ». Altfel zis, călugărul a făcut tot ce putea ca s-o ușureze pe posedată, doar că nu a reușit până la capăt, așa că nu e vina lui. Putem zice, hai, că a comis poate o eroare de procedură, ca un șofer de autobuz care a estimat greșit distanța la care să frâneze… Dar cine nu comite vreodată o eroare ? Incidentul e regretabil, însă trebuie iertat pentru că intenția era bună !

IMG_4913

Sătui de atâtea pledoarii, părăsim locul crimei. Câțiva kilometri mai încolo, ajungem în vârful unui deal. Împrejur, un orizont monoton pe care ondulează iarba tăiată. Intrăm în mănăstirea cu ziduri fisurate. Ne imaginăm calvarul îndurat acolo de Irina, înlânțuită zile în șir pe o cruce culcată pe podea.

În curte, un călugăr tescuiește struguri pentru must. În sutană la fel de neagră ca privirea lui, omul nu pare deloc dispus să discute despre arta crucificării femeilor. Aflăm că azi mănăstirea nu mai are decât călugări, bărbați, după ce măicuțele de dinainte au fost repartizate în alte mănăstiri.

IMG_4889

În mănăstirea din Tanacu

 

Evul Mediu în cap, iPhone 3G în buzunar

În privința crucificării Irinei Cornici, este exclus ca cineva să judece negativ talentul de exorcist al lui Daniel Corogeanu, esențialul fiind că « era tânăr și o să se mântuiască ».

Bun atunci, haideți să vorbim despre exorcism. Ce este, de fapt? « Asta se practică prin rugăciuni, și eu o practic ca să scap oamenii care fac des coșmare. » Dar asta poate să-i slobozească și de tulburări psihologice, de pildă de depresie? «Ah! nu, nu fac asta pentru depresii, nu folosesc molitve atât de puternice pentru o depresie. » Dar nu pricep: dacă exorcismul e așa eficace, de ce să nu lăsăm toată lumea să profite? De ce istericul violent are dreptul la exorcism, iar nu sinucigașul introvertit? Nu știu dacă Dumnezeu e un felcer bun, dar criteriile lui pentru internare par la fel de puțin logice ca cele ale asigurărilor sociale. Și de fapt cum identificăm prezența unui demon? «A-ți pierde credința e deja semnul că ești posedat de diavol », răspunde omul în sutană. Ne păzim să îi spunem că suntem atei, ca nu cumva să-i dăm ideea să ne răstignească…

Rămâne vânatul cel mai de soi: faimosul Daniel Corogeanu. Ni se spune că locuiește într-un sat vecin. Niște jurnaliști români căutaseră deja să dea de el și au scris că au fost goniți fără menajamente de săteni. Dacă reușim să îl găsim, am fi primii jurnaliști care îl întâlnesc de când a ieșit din închisoare.

Iată-ne iar pe drumuri desfundate care se fofilează spre neant. Ne oprim și cerem un sfat de la o simpatică țărancă cu un soi de turban portocaliu. Ah ce noroc, îl cunoaște bine pe Daniel. Acușica o să-l sune. Evul Mediu în cap, iPhone 3G în buzunar! Trebuie doar să așteptăm o țâră. Ne gândim că omul o să se pitească, o să dispară sau o să trimită cine știe ce enoriaș mușchiulos ca să ne descurajeze. În orice caz, cât așteptăm, elogiile plouă iar peste Daniel Corogeanu : « E un om foarte bun, care trăiește în rugăciune și posedă doar două capre. » Altfel zis, dacă scenariul e cel al unui film de groază, actorul e un sfânt plămădit dintr-un amestec de Gandhi și Abatele Pierre.

Untitled 2

 

Un discurs seducător

Dar iată că deodată apare un jeep. În spate, două uriașe butoaie cu vin. În față, doi bărboși cu fețe de talibani (ca și islamiștii, ortodocșii au ciudata manie de a-l plasa pe Dumnezeu în pilozitățile lor faciale, așa încât călugărilor le este interzis să se bărbierească sau să se tundă). Unul din ei iese din mașină. Surpriză, e Daniel în persoană! Aduce însă mai mult cu un jovial pitic de grădină decât cu un taliban, așa cum e acum în trening, cu barba roșie și părul strâns într-o coadă. Exact inversul a ceea ce așteptam! Ochi vicleni și tonul prietenos: « Nu vreau să vorbesc cu jurnaliști, presa a făcut din mine un monstru. » Nu mă îngrijorez, simt că e din genul celor care încep prin a refuza să vă vorbească, dar care după aia vă ține de vorbă două ceasuri. Deja îmi pune mâna pe umăr. Ăsta e semnul : primul truc al unui guru specializat în arta seducției. Tocmai masca asta de bonomie și jovialitate arată toxicitatea omului. E clar că nu este un dement. Dimpotrivă, are inteligența liderilor carismatici. Cei mai periculoși. Îl întreb dacă consideră că a comis erori: « Cine nu comite ?», răspunde el. Nu pare a fi căznit de vreo îndoială: « Sunt fericit acum.» Ce crede despre cum merge lumea? «Nu am televizor, dar ascult la radio. » Ce crede despre atentatele islamiste ? « Acelea sunt nimicuri, e mai important să citești viețile sfinților. » Poftim, am avansat cu ancheta.

Dar acest discurs seducător devine deodată dur când șoferul nostru de taxi îi pune o întrebare. În momentul în care arhivele Securității au devenit accesibile, omul a descoperit în dosarul său o notă informativă despre el redactată… de propria lui soră. Aceasta, devenită între timp măicuță, trăiește într-o mănăstire unde părintele confesor e un fost polițist! Șoferul e indignat: cum poate un om care arunca oamenii în pușcărie în vremea lui Ceaușescu să pretindă azi că slujește lui Dumnezeu? Daniel Corogeanu nu vede nici o problemă acolo : «Dumnezeu preferă un criminal ce se convertește unui creștin plicticos care doar imită liturghia. Și eu am fost fotbalist înainte de a deveni călugăr. Nu contează ce a făcut înainte, ci faptul că a găsit calea cea dreaptă. » Sigur, discursul e coerent cu propriul său parcurs: poți să comiți cele mai mari ticăloșii, dar important e să sfârșești prin a sluji biserica.

Bun, am vorbit suficient de Dumnezeu. Satana e mai interesant, mai ales că din cauza lui s-a întâmplat că Daniel a crucificat o femeie și a făcut patru ani de pușcărie. Dar simt imediat că asta nu e un subiet de conversație : « Nu trebuie să dăm atenție diavolului, pentru că el e ca un câine care devine turbat dacă îl ațâți. » Hm, e ciudată totuși pudoarea asta când vine vorba de Satan. Cu atât mai mult cu cât comerțul lui Daniel se bazează pe existența dracilor, lucru confirmat de vice-primarul din sat: « Corogeanu a fost întotdeuna un exorcist reputat, pentru asta mergeau oamenii la el. »

Daniel Corogeanu a fost dat afară din biserică. A vrut să își ridice o altă mănăstire, dar nu a primit autorizația. Primăria precizează însă că « nimic nu-l împiedică să agațe icoane acasă și să primească vizitatori». În realitate, n-a făcut decât să devină din călugăr un guru de sectă. Felul în care ne binecuvântează când plecăm arată că nu și-a ieșit din mână. În mod sigur vânează și acum draci în umbra icoanelor, dar sătenii au să acopere asta cu vălul tăcerii.

Ce reiese însă este că omul nu regretă nimic și că e sprijnit de populație. Nu poți să nu te gândești că asta se întâmplă în Europa. Există regiuni unde exorcismul e o practică curentă, care uneori duce la moarte de om, și unde tulburările mintale sunt atribuite Satanei și tratate prin ritualuri la fel de cretine ca în Evul Mediu. 1. Europa este poate leagănul Iluminismului, dar nu are lumină la toate etajele.

Antonio Fischetti

1 Pentru a goni diavolul, toate mijloacele sunt bune. Iată aici un caz de exorcism unde preotul încalecă și calcă în picioare un credincios: http://www.dailymotion.com/video/x2sn5qq

  • Mulțumiri lui Dan Alexe, minunat și țicnit scriitor și cineast român-belgian (sau invers ?), care mi-a fost însoțitor și traducător în acest reportaj ce nu s-ar fi putut face fără el.

Untitled

Țăran: — “Aș dori să-mi exorcizați nevasta.”

Corogeanu: — “Aveți cardul ei de sănătate?”

CASETA 2: Isus e noul Ceaușescu

Dacă doriți să intrați într-o biserică, trebuie să stați la coadă. De luni până duminică, la orice oră, toate bisericile sunt pline, iar la unele trebuie să aștepți cu orele. Și nu intră acolo doar bătrânii. La fel de numeroși sunt tinerii, iar femeile sunt la egalitate cu bărbații. Nici în locuri pierdute din sudul Italiei n-am mai văzut așa ceva: în chestiunea frecventării, catolicii sunt cu mult în urmă.

Toată gloata asta defilează lent pentru a pupa icoane. Nu vreau să fiu paranoic, dar îmi închipui armatele de microbi depuse de miile de buze care se lipesc de aceeași sticlă. Cosmin Pleșa, un fost preot care s-a reconvertit în regizor de teatru nu o neagă : «E o problemă, dar nimeni nu se gândește la asta, pentru că se pleacă de la principiul că dacă crezi în Dumnezeu, puterea duhului o depășește pe cea a microbilor

Habotnicia atinge apogeul prin construirea celei mai mari catedrale ortodoxe din lume la București. O clădire faraonică, ridicată aproape (dar dominându-l, ceea ce nu e inocent) de palatul megalomaniac al lui Ceaușescu, dictatorul răsturnat în 1989. Asta spune tot: după comunism, a venit religia.

Asta este și analiza istoricului Sorin Antohi : «Creșterea importanței religiei e legată de descompunerea societății în perioada de după comunism. Pe atunci, imaginarul colectiv era mai degrabă orientat spre știință, ca să evolueze ulterior spre fundamentalismul religios. Politicienii nu mai jură pe Constituție, ci pe Biblie, iar clădirile noi sunt binecuvântate. Integrismul ortodox, care înainte se mai ascundea, a ocupat acum tot podiumul.»

România rămâne un stat laic (avortul, de pildă, e permis). Este totuși o laicitate bizară din perspectivă franceză: preoții și călugării primesc salariu de la stat, iar biserica încasează subvenții publice și e scutită de impozite.

Pe deasupra, forma asta de ortodoxie e impregnată de practici obscurantiste. Pe lângă exorcism, se mai practică și ceea ce ar fi o formă de vrăjitorie neagră, sub forma afuriseniilor. Însoțitorul meu Dan Alexe a fost în câteva rânduri martor la asta: «Dacă ai un dușman, poți cere unui preot să îi facă o afurisenie.» Ca să nu mai vorbim de scandalurile legate de finanțe: «Cunosc cazuri în care preotul a refuzat să îngroape mortul, pentru că familia nu putea achita slujba

În timpul comunismului, comunitatea internațională se indigna, și pe bună dreptate, de cozile în fața brutăriilor… Dar azi nimeni nu se indignează de cozile în fața bisericilor. Burțile sunt mai pline acum, dar creierii s-au cam golit.

Toate astea fiind zise, trebuie măcar să recunoaștem o calitate bisericilor ortodoxe: auzi acolo niște ticăloase de cantice care, băga-mi-aș, m-ar face să cred în Dumnezeu dac-aș fi predispus pe latura asta (dar nu sunt, linștiți-vă). Dar, la fel cum nu e nevoie să fumezi iarbă ca să-ți placă reggae sau să venerezi al Treilea Reich ca să-ți placă Wagner, tot așa nu e nevoie să crezi în Dumnezeu ca să vibrezi pe incantații ortodoxe. A. F.

22154277_1624972070869958_814768815926077834_n

Antonio Fischetti de la Charlie Hebdo (stânga) vorbește cu scriitorul britanic Jonathan Coe (centru) și Dan Alexe (dreapta) la Filit, în Iași, înainte de Tanacu.

Interviul cu Jonathan Coe:

— Jonathan Coe: „Satira nu trebuie să aibă limite”

și

— Am fost la Tanacu și am vorbit cu preotul exorcist care în 2005 a omorât o femeie

— De ce ai dreptul să râzi de orice religie, chiar dacă se supără creștinopații din România

— Big balls of cartoon fire – numărul de după asasinare

— Numărul din ziua asasinării:

— Charlie Hebdo: o decriptare completă, pagină cu pagină, a numărului din ziua asasinării…

— “Soumission” (2015) – Houellebecq și islamul, “religia cea mai cretină”

și, despre reprezentare și imagine în Islam:

— Occident vs. Islam… progresul prin încălcarea poruncilor sacre

— Charlie, alte decriptări mahomedine și Jean-Luc Godard…

— Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează